18:27
Comentarii Adauga Comentariu

_ România va încasa o sumă uriașă de la Comisia Europeană! Adrian Câciu: 'Vom accelera punerea în aplicare a investiţiilor cheie din RePowerEU'

România va încasa o sumă uriașă de la Comisia Europeană! Adrian Câciu: 'Vom accelera punerea în aplicare a investiţiilor cheie din RePowerEU'

"Această sumă, care va fi încasată de România în câteva zile, reprezintă o confirmare a eforturilor noastre constante de a construi o Românie mai modernă, mai curată şi aliniată la standardele contemporane. Asta înseamnă, evident, şi o Românie capabilă să răspundă rapid noilor provocări globale, iar cu sprijinul prefinanţării din partea Comisiei Europene, vom accelera punerea în aplicare a investiţiilor cheie din RePowerEU", a declarat Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Noul capitol REPowerEU cuprinde două noi reforme şi şapte investiţii care se axează pe accelerarea producerii de energie verde, pe creşterea eficienţei energetice a clădirilor şi pe recalificarea şi perfecţionarea forţei de muncă în domeniul generării de energie verde.Comisia Europeană a anunţat joi că a plătit prefinanţări legate de fondurile REPowerEU din cadrul Facilităţii de redresare şi rezilienţă către 9 state printre care se află şi România. Sumele vor fi acordate astfel: 145,1 milioane de euro Belgiei şi 585,1 milioane de euro Croaţiei sub formă de granturi şi împrumuturi, 20,9 milioane euro către Cipru, 25,4 milioane euro către Finlanda, 158,7 milioane euro către Grecia, 551,2 milioane euro către Italia, 26,9 milioane euro către Letonia, 288 milioane euro către România sub formă de granturi şi 340 milioane euro către Spania sub formă de împrumuturi.În noiembrie, Comisia Europeană a evaluat în mod pozitiv Planul de Redresare şi Rezilienţă modificat al României, care include un capitol privind REPowerEU. Finanţarea oferită se ridică în prezent la 28,5 miliarde euro (14,9 miliarde euro sub formă de împrumuturi şi 13,6 miliarde euro sub formă de granturi), planul cuprinzând 66 de reforme şi 111 investiţii.Capitolul privind REPowerEU prezentat de România constă în două reforme noi şi şapte investiţii menite să îndeplinească obiectivele planului REPowerEU de a face Europa independentă de combustibilii fosili provenind din Rusia cu mult înainte de 2030. Aceste măsuri urmăresc accelerarea producerii de energie verde, promovarea eficienţei energetice a clădirilor, precum şi recalificarea şi perfecţionarea forţei de muncă în domeniul producerii de energie verde.Planul modificat al României pune un accent puternic pe tranziţia verde, alocând 44,1% (în creştere faţă de 41% în planul iniţial) din fondurile disponibile pentru măsuri care sprijină obiectivele climatice.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Banca Angliei menține ratele dobânzii la 5,25%, în ciuda veștilor bune despre inflație... cu speranțe de ușurare pentru plătitorii de credite ipotecare în câteva luni

_ Căldura record putrezește boabele de cacao, amenințănd agricultura din Coasta de Fildeș

_ Tatăl negru este refuzat să cumpere vopsea pentru proiectul de artă al fiului său de patru ani de către personalul Hobbycraft, deoarece au presupus că o va folosi la GRAFFITI

_ Marea Britanie renunță la Tratatul care permite companiilor petroliere să dea în judecată guvernele pentru politica climatică

_ Charles Spencer dezvăluie cum sora Diana i-a spus tatălui lor „dacă m-ai iubi, nu m-ai lăsa aici” când a fost trimisă la internat - în timp ce el povestește despre abuzurile suferite în timpul școlii.

_ Energy Ministry officially notifies Bucharest City Hall of ELCEN-Termoenergetica intended merger

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ Modul în care datele privind audiența modelează jurnalismul canadian

_ Nouă scădere a cazurilor de Covid înregistrate în România

_ Vedeți în interiorul Titanicului ca niciodată înainte: un videoclip incredibil dezvăluie o secțiune transversală a navei condamnate în gloria sa anterioară înainte de a se scufunda în 1912 - în timp ce un miliardar se pregătește să o recreeze

_ Ryan Gosling seamănă foarte mult cu Emmanuel Macron, spune fostul ministru francez al Culturii, sugerând că tipul Barbie și Julia Roberts ar trebui să joace rolul președintelui și al soției sale în viitorul film biografic

_ O abordare bazată pe învățarea automată pentru a descoperi filme nanocompozite pentru alternative din plastic biodegradabil

_ Doi morți într-un accident de groază în care au fost implicate „mai multe vehicule”, iar șapte au fost transportați de urgență la spital cu răni

_ Nu există nicio regulă care să împiedice băncile să plătească rate îngrozitoare: SYLVIA MORRIS numește cei mai mari infractori

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ "Magia" reţelelor de socializare îl demască pe adevăratul Superman din Brazilia

_ Îmi imaginez fostul... la propriu: Jilted Italian își urmărește fosta soție deghându-se într-un personaj înfricoșător pentru a arunca cărămizi în casa ei

_ Vladimir Cârpaci rupe tăcerea după ce a fost văzut la conferința Dianei Șoșoacă: Nu sunt membru și nu sponsorizez!

_ Avocatul de multă vreme al lui OJ Simpson promite că se va asigura că familiile victimelor crimei, Ron Goldman și Nicole Brown, nu primesc nimic din averea lui după ce acesta a murit datorând peste 100 de milioane de dolari.

_ O carte pe zi: „Şah-mat cu dragoste”, de Ali Hazelwood

_ Prea cald pentru Hollywood! BĂRBAȚII - de la Brad Pitt la Jon Hamm - care au spus că înfățișarea le-a rănit... după ce Eiza Gonzalez a susținut că este „fierbinte” a reținut-o

_ Toney nu este sigur că va părăsi Brentford, spune Frank

_ Sweetie Pies: Opt buduri ușoare, de școală veche din noua carte a Benjaminei Ebuehi

_ O zonă cheie nu este apărată de NATO prin articolul 5. Dacă o putere străină ar ataca, NATO nu ar fi obligată să apere acest stat

_ Motivul pentru care Trump a depus o cauţiune de 91 de milioane

_ Charles Michel avertizează: Dacă vrem pace, Europa trebuie să se pregătească pentru război

_ SEXGATE la Red Bull | A venit verdictul în cazul lui Christian Horner

_ Scoția a obţinut cea de-a 4-a victorie consecutivă contra 'Trandafirilor' în Six Nations. Ultima victorie a Angliei datează din 2020

_ 'Europe needs to wake up to the reality of Russia's threat'

_ Este panda-monium când Coreea de Sud își ia rămas bun de la Fu Bao: mulțimi de fani plângători se adună pentru o ultimă privire la uriașul blând în timp ce ea se întoarce în China

_ Tiger Woods primește câteva sfaturi de la fiul în vârstă de 15 ani, Charlie, la Augusta, în timp ce legenda golfului se pregătește pentru runda a 100-a la Masters, după efortul său dezastruos de 10 în Ziua 3

_ În interiorul luxosului hotel al prințului Harry și al lui Meghan Markle, Palm Beach, în valoare de 8.000 de dolari pe noapte, în timp ce se bucură de weekend la Miami pentru a filma noua emisiune Netflix despre polo a lui Duke

_ Superliga - Rezultatele etapei a 29-a şi clasamentul

_ Noul instrument CRISPR orchestrează apărarea antivirală în interiorul celulelor

_ Secretul bine păstrat! Mihaela Bilic dezvăluie cum poți slăbi mâncând sarmale

_ Bibliotecara închisorii, în vârstă de 46 de ani, presupusă a fi un „prădător cochet” a plâns în acuzație în timp ce a fost scutită de atacuri sexuale asupra a doi deținuți – după ce a recunoscut că a avut o relație cu un al treilea prizonier

_ Premiile SAG 2024: Starul Barbie, Ryan Gosling, arată ca o păpușă Ken elegantă, în costum alb pur și albastru pudra

_ Este iarba cu adevărat mai verde Down Under? Britanicii care au locuit în Australia își dau verdictul asupra țării care iese pe primul loc

_ Chelsea 6-0 Everton - Premier League: știri live, scor și actualizări ale echipei, în timp ce Cole Palmer înscrie PATRU... dar vedetele Blues încă se ceartă între ele!

_ FOTO | Alertă - Cutremurul din Bihor a creat haos: Se ia în calcul prăbușirea unei galerii de mină / Risc de poluare pe Crișul Repede

_ Baia de sânge din casa din Norwich a fost o sinucidere cu o triplă crimă, crede poliția: autopsia dezvăluie că fetele de 8 și 12 ani și mătușa lor, de 36 de ani, au fost toate înjunghiate până la moarte „înainte ca tatăl lor să-și taie singur gâtul”

_ STB: Linia de tramvai 41 va fi suspendată temporar sâmbătă

_ Runda finală a Masters 2024 ÎN DIRECT: Scottie Scheffler, Collin Morikawa, Max Homa și începătorul Ludvig Aberg se luptă într-o luptă în patru pentru Green Jacket... după ziua dezastruoasă a lui Tiger Woods

_ Un tânăr care circula cu aproape 80 km/h pe o trotinetă electrică, mai repede decât maşinile,reţinut de poliţie

_ INS rectifică creşterea economică a României din 2023 de la 2% la 2,1%

_ Fostul șef MI6 admite că Europa se află într-un „război real” cu Rusia și avertizează că „lucrurile ar putea merge prost foarte repede” – la câteva zile după ce fostul general ucrainean a insistat că „Al treilea război mondial a început”

_ Emmanuel Macron, avertisment terifiant: Rusia ar putea ataca România

_ Kremlinul monitorizează situația în privința lui Valery Zalujni

_ Criza bancară din SUA se profilează pe măsură ce fluxurile de depozite s-au accelerat săptămâna trecută, volumele de împrumuturi stagnează

_ Grand National RECUP: 7-1 favorit comun I Am Maximus furtunile spre victorie pentru Willie Mullins

_ Creierul lui OJ Simpson nu va fi donat pentru cercetarea CTE, spune purtătorul de cuvânt al familiei - ucigașul urmează să fie incinerat în Las Vegas marți

_ Amenzi aplicate de DSP Sibiu, în urma controalelor făcute după moartea unei paciente

_ Trei dintre foștii parteneri de dans Strictly ai lui Giovanni Pernice susțin că acesta este „de neatins”, în timp ce BBC își susține în spatele lui: „Este o lovitură în dinți”

_ Moment îngrozitor, mașina lovește pietonii evrei ultra-ortodocși într-un „atac terorist”, lăsând trei răniți înainte ca suspecții să fugă la Ierusalim

_ 2020 Biden despre Trump: �Pe măsură ce zidurile se apropie de acest om, sunt �ngrijorat că ne va duce la război �n Iran� (VIDEO)

_ Megaorașele Africii amenințate de căldură, inundații, boli – acțiuni necesare pentru a începe ecologizarea, adaptarea la schimbările climatice

_ Fost primar, arestat pentru viol într-o comună din Botoșani. Se pregătea să candideze la locale

_ Esteticiană, în vârstă de 39 de ani, a căzut la 170 de metri după ce a murit din vârful unei stânci, după ce a cățărat o barieră pentru a-și face un selfie în timpul vacanței în Georgia

_ Beattie: Pretext pentru o resurecție federală


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3086, afisate in 52 pagini.