![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Judecătorii Curţii de Apel Oradea solicită consultări reale şi efective pe tema pensiilor de serviciu![]() Judecătorii Curţii de Apel Oradea solicită consultări reale şi efective pe tema pensiilor de serviciuPotrivit comunicatului remis AGERPRES, judecătorii consideră demersul legislativ preconizat ca fiind "nediscutat sub nicio formă cu destinatarul legii", şi care, în forma vehiculată în spaţiul public, are ca unic scop eliminarea intempestivă a pensiei de serviciu a magistraţilor cu încălcarea gravă a principiului previzibilităţii şi stabilităţii statutului, dar şi a independenţei judecătorilor, de natură a destabiliza grav sistemul judiciar şi de a afecta actul de justiţie în substanţa sa. S-a solicitat totodată puterii legislative şi executive să îşi asume ferm faţă de toţi cetăţenii ţării pe care îi reprezintă, efectele depopulării iremediabile a sistemului judiciar ca urmare a eliminării totale şi intempestive a unor garanţii de independenţă ale judecătorilor, legate de cuantumul pensiei de serviciu şi vârsta de pensionare, care vor produce în viitorul apropiat blocarea sistemului judiciar şi încălcarea astfel a dreptului cetăţenilor la un act de justiţie eficient, de calitate, îndeplinit într-un termen optim şi previzibil, şi, totodată, să-şi asume sancţiunile pe care aceste încălcări le vor atrage pe plan internaţional, conform jurisprudenţei constante a CEDO. S-a mai decis să se solicite celorlalte puteri ale statului să-şi respecte propria strategie de dezvoltare a sistemului judiciar pe anii 2022-2025, asumată prin Hotărârea de Guvern nr.436 din 2022, prin care au stabilit ca direcţii de intervenţie strategică independenţa, calitatea şi eficienţa actului de justiţie şi asigurarea accesului la justiţie, asumându-şi efectiv şi nu doar declarativ, obligaţia de a adopta o legislaţie care să consolideze independenţa justiţiei şi calitatea actului de justiţie, asigurând stabilitate şi previzibilitate, să aloce fondurile necesare pentru ca sistemul judiciar să dispună efectiv de resurse umane şi materiale adecvate pentru asigurarea unui act de justiţie eficient, modern şi de calitate. Judecătorii Curţii de Apel Oradea au decis, de asemenea, să susţină demersurile legale ale personalului auxiliar şi conex din instanţe, pe care aceştia le vor întreprinde în scopul renunţării la preconizatele modificări legislative care vizează majorarea vârstei de pensionare de la 60 de ani la 65 de ani, în condiţiile în care o asemenea vârstă de pensionare, în contextul realităţilor din sistemul judiciar, ar fi de natură să le afecteze însăşi substanţa dreptului. Sursa precizează că hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Curţii de Apel Oradea se va comunica şi Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Preşedintelui Senatului şi Camerei Deputaţilor în vederea luării de urgenţă a măsurilor ce se impun în scopul asigurării stabilităţii sistemului judiciar şi a respectării drepturilor cetăţenilor la un act de justiţie independent, eficient şi de calitate înfăptuit într-un termen optim şi rezonabil.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu