23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Lătratul brusc şi isteric al lui Firea care latră precum cântă Rețeaua Progresistă, taxat din interiorul PSD. Deputat PSD: "Nu o susţine nimeni în partid (pe Gabriela Firea), probabil că o susţin câţiva securişti acoperiţi care sunt pe la noi prin partid"

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat miercuri că primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, nu are susţinerea nimănui în partid, iar în grupul parlamentar colegii sunt nemulţumiţi de ea.

“Nu o susţine nimeni în partid (pe Gabriela Firea), probabil că o susţin câţiva securişti acoperiţi care sunt pe la noi prin partid, dar asta e viaţa, dacă cineva nu vrea să asculte că trebuiau să plece demult din partidul nostru, uite că aşa se întâmplă. Nu cred că o susţine nimeni. Şi ieri (marţi - n.r.) în grupul parlamentar a fost o rumoare destul de mare vizavi de mult parlamentari care chiar i-au cerut domnului preşedinte să o cheme la grupul parlamentar, pentru că lumea e nemulţumită de ceea ce face ea. Noi o înţelegem că nu a făcut nimic pentru Bucureşti, însă nu e de vină partidul. Noi când punem în funcţii nişte persoane, trebuie să îşi asume responsabiitatea. Chestia că nu a ajutat-o Guvernul, asta e culmea. (...) Asta e o chestiune penibilă pe care dânsă o foloseşte acuma ca să se scoată faţă de cetăţenii români. (...) Nu e vinovat partidul sau preşedintele că ea nu se pricepe în funcţia pe care şi-a dorit-o”, a declarat Cătălin Rădulescu, miercuri, în Parlament.

De asemenea, deputatul a susţinut că va propune ca PSD să îi retragă Gabrielei Firea sprijinul politic, afirmând că nu este permis ca ea să atace partidul şi pe preşedinte.

“Dacă continuă cu astfel de atacuri, eu deja m-am gândit, o să discut şi cu conducerea, şi cu preşedintele partidului, dar, probabil, vreau să cer ca acelaşi tratament care s-a făcut în general pentru membrii de partid care au greşti mult mai puţin public ca doamna Firea, să vedem dacă conducerea partidului este de acord să îi ridicăm sprijinul politic. Nu este permis ca un membru de partid să iasă public de câteva zile, să nu se potolească şi să îşi vadă de treaba ei la primărie, pentru asta a fost pusă acolo şi continuă să atace partidul şi pe preşedintele partidului şi sigur că pe noi ne deranjează, că e un prejudiciu de imagine”, a adăugat Rădulescu.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a continuat miercuri atacurile împotriva lui Liviu Dragnea, susţinând, într-o conferinţă de presă, că liderul PSD a declanşat o campanie de defăimare a sa. Firea a susţinut că, astfel, a fost lansată la adresa ei o "acuzaţie diabolică, transmisă în interiorul şi exteriorul ţării", conform căreia ea s-ar fi transformat în purtătorul de cuvânt al celor care se opun graţierii şi aministiei, subliniind că acest subiect nu a fost discutat în PSD, ci doar de Liviu Dragnea cu câţiva apropiaţi. Ea a spus, în acest context, că nu este împotriva niciunei legi, dar că totul trebuie să fie în deplină legalitate, pentru ca PSD să nu treacă ruşinos prin istorie. "Nu mă voi opune niciunui proiect dacă el este legal, corect conturat juridic, dar nu sunt de acord cu fanteziile, improvizaţiile juridice care înţeleg că se pun acum la cale", a susţinut Firea.

Edilul spune că în continuare crede că ar fi benefic atât pentru partid, cât şi pentru Guvern, ca preşedintele PSD Liviu Dragnea să se retragă, dar că acest punct de vedere îi aparţine şi un astfel de subiect ar trebui discutat cu colegii din partid. Firea susţine că nu îşi doreşte să existe un fel de rezistenţă anti-Dragnea în partid, care să macine PSD din interior şi care să creeze blocaje la nivel administrativ, însă nu îi plac "şobolănismele” şi nu i se pare corect ca atunci când cineva vrea să spună că nu este de acord cu anumite lucruri, să i se atragă atenţia că trebuie să tacă şi să i se reproşeze că de fapt urmăreşte căderea Guvernului. În şirul acuzaţiilor lansate din nou la adresa lui Dragnea, Firea a spus că nu ea este cea care a "tăiat porcul alături de statul paralel".


(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

România, vândută la hectar. Oficial: 40% din terenurile agricole sunt în posesia străinilor

Europa Națiunilor care se va opune Europei progresisto-neomarxiste a lui Juncker, Merkel și Soros, prinde contur. #europarlamentare2019. Marine Le Pen: "Nu luptăm împotriva Europei, ci împotriva Uniunii Europene care a devenit un sistem totalitar"

Europarlamentari români au semnat pentru Desființarea României. Atenție pe cine trimiteți europarlamentari. Renate Weber și Mircea Diaconu au semnat manifestul Spinelli care susține o Europă Federală și Desființarea Statelor Naționale

VIDEO cu filmarea profanării. La cimitirul eroilor din Valea Uzului extremiștii maghiari au înfășurat în pungi de gunoi crucile soldaților români căzuți pentru Patrie. Băsescu;"Arată primitivism. Extremiștii maghiari au întrecut orice măsură"

Propaganda progresisto-degenerativă nu ține la femeile daneze. Femeile daneze preferă să fie fluierate sexual pe stradă în semn de admirație, decât să fie "feministe"

Autobuz cu turiști străini, vizat de un ATAC în Egipt/ UPDATE: Numărul răniților în urma exploziei a urcat la 17

Mii de persoane au manifestat împotriva naționalismului în mai multe orașe germane

Noile vaccinuri vor altera în mod permanent ADN-ul uman. Nimeni nu va mai şti exact decât producătorii lor ce anume vor modifica vaccinurile în ADN-ul fiecărei persoane.

Iran: Garda Revoluționară susține că ''nu îi este frică'' de un război cu SUA

Politica migratorie: Salvini consideră ridicole criticile ONU

1907. Regele Carol I mulțumește Armatei Române că ATRAS ÎN PROPRIUL POPOR şi că A UCIS MII DE ȚĂRANI ROMÂNI. Țăranii români erau indicați ca fiind "primejdia care a amenințat ființa scumpei Noastre țări"

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 mai

DGPMB: Zgomot puternic la o filială bancară de pe bulevardul Theodor Pallady; bancomatul, distrus

Cel puțin un mort și 60 de răniți, în urma unui accident rutier produs în Germania

LISTA AGENTILOR SOVIETICI pe care CEAUSESCU, prin UM 0920, ii tinea sub observatie! “Vreau sa aiba microfoane si-n pantofi!”

Arad: Cinci drumuri naționale și județene, blocate de copaci și stâlpi de curent rupți de vijelie

​Subiectele zilei: ​Romii, între memorie și vot conștient; Dragnea aude zornăitul banilor în buzunarele românilor; Cei mai eficienți "promoteri" ai Referendumului

Trei gărzi și 29 de deținuți uciși în timpul unei revolte dintr-un penitenciar de maximă securitate din Tajikistan

CITATUL ZILEI

Radu Mazăre va fi adus luni în România sub escorta Poliției

EXCLUSIV | Istoria se repetă! Dan Petrescu, aproape de o nouă plecare de la CFR Cluj. Conducerea l-a păcălit după revenirea în Liga 1

Donald Trump: Dacă Iranul vrea o luptă, acela va fi sfârșitul lor oficial

Consiliul Militar din Sudan a reluat negocierile cu opoziția

Prim-procuror: Absolut toate modificările la legile justiției și Codurile penale sunt doar pentru infractori. Victima nu se regăsește nicăieri. Se vor goli de tot pușcăriile

​Clasamentul WTA: Simona Halep a coborât pe locul 3 - România are trei sportive în TOP 100

​DOCUMENT Finanțele ar putea lansa titluri de stat pentru populație cu maturitatea la 10 ani. Speră să finanțeze echivalentul a 18% din deficit

Papa Francisc și provocările din interiorul Bisericii Catolice

Rudel Obreja a fost implicat într-un accident rutier! "Vreau să vă asigur că nu am niciun fel de vină"

Omul de afaceri Florian Walter a murit/ Fostul acționar al echipei Dinamo suferise un atac cerebral săptămâna trecută

Marea împăcare! Gigi Becali a grațiat un fotbalist pe care l-a criticat dur la începutul sezonului. Reacția jucătorului

Îi dicta sau nu Becali schimbările lui Teja? Ce spune acum fostul antrenor al FCSB

Fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja anunță că a fost implicat într-un accident rutier în care și-a pierdut viața o persoană

Manifestația 'Toți pentru Europa', în Piața Victoriei; concerte și mesaje transmise pentru a încuraja participarea la vot

Caru' cu vedete: Sunt căsătoriți, dar trăiesc separat! Adevărul din spatele mariajelor lor; Catrinel Menghia, apariție răvășitoare pe covorul roșu de la Cannes; Cele mai bizare ținute în care a defilat Radu Mazăre

Utile: Dieta omului sărac: slăbești sănătos 30 de kilograme în 6 luni; Deviația de sept nazal: cauze, simptome, tratament; Ce ne spune părul alb despre sănătatea noastră.

Zboruri amânate pe aeroportul din Manchester, din cauza unei probleme electrice

Academia de Studii Economice din București – oferta educațională pentru admiterea la programele de studii universitare de licență 2019

Manuscrisul de la Voynich despre care un cercetător britanic afirmă ca l-a descrifrat conține cuvântul românesc "OMOR". Cercetătorul afirmă că Manuscrisul e scris în Latina Vulgară..."La noi" "OMOR" e considerat un împrumut Slav...

Premierul Viorica Dăncilă - luni, în vizită de lucru în județul Brașov

SUA trimite o navă de război în Marea Chinei de Sud pentru a provoca Beijingul

CCR discută, luni, sesizarea PNL privind delegarea atribuțiilor președintelui Camerei Deputaților către un vicepreședinte

Peisaj al naturii dezlănțuite: Copaci căzuți, bucăți de tablă smulse de pe clădiri și drumuri blocate, în Arad și Timiș | FOTO

Ultimele detalii în cazul extrădării lui Radu Mazăre. Când sosește fostul primar al Constanței în România

Un grup armat s-a năpustit într-un bar din Brazilia și a deschis focul/ Cel puțin 11 persoane au fost ucise

Horoscop, 20 Mai 2019: Săptămâna începe cu provocări pentru Raci, iar Leii trec prin încercări pe plan sentimental

Curtea Constituțională dezbate luni sesizarea conflictului dintre Parlament și Înalta Curte pe completurile specializate

Mazăre, extrădat din Madagascar, urmează să fie adus luni, sub escorta Poliției, în România

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 mai

CUTREMUR în județul Vrancea/ Ce magnitudine a avut seismul

Bancul zilei: Cel mai bun prieten al omului

Brazilia: 11 persoane au fost ucise într-un masacru comis într-un bar

VIDEO Inter, înfrângere cu Napoli (1-4); Atalanta, remiză pe terenul lui Juventus (1-1) - Luptă în trei pentru Champions League

6 antrenori grei sunt pe lista lui Juventus. Zidane e favoritul fanilor, un finalist de Ligă e următorul în preferințe

Alegeri europarlamentare Finanțarea partidului Brexit condus de Nigel Farage ar putea fi investigată

Ce nu s-a văzut la TV! FOTO | Gestul făcut de Mihai Teja, după finalul partidei FCSB - CFR Cluj

Remember. UE E FEUDA LUI SOROS. Fluierul.ro vă prezintă în premieră pentru România întâlnirile lui SOROS cu Comisarii UE de la Bruxelles pe ore, minute, zile, săptămâni, luni, ani...Ghiciți cu cine s-a întâlnit SOROS la Bruxelles chiar pe 1 februarie 2018?

Google a restricționat accesul dispozitivelor Huawei la Android

Era ca și plecat de la CFR, dar a anunțat că și-a prelungit înțelegerea cu CFR. Surpriza anunțată la finalul partidei cu FCSB

Franța: Regimul progresist al Bilderbergului Macron sugrumă libertatea presei. FRANȚA IA MĂSURI FĂRĂ PRECEDENT ÎMPOTRIVA REPORTERILOR CARE AU PUBLICAT UN DOCUMENT GUVERNAMENTAL SECRET

ProSport LIVE | Andru Nenciu și Matei Udrea analizează finalul de sezon. Dan Petrescu, OUT de la CFR? Halep a coborât în clasamentul WTA


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13

Nr. de articole la aceasta sectiune: 731, afisate in 13 pagini.



ieri 05:12 CITATUL ZILEI