23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Spania: Ca la bolşevici. Progresiştii de rând susțin vilele luxoase ale şefilor lor în timp ce se declară "luptători împotriva corupției şi apărătorii săracilor". Podemos își susține liderii după polemica declanșată de vila lor

Militanții partidului stângii radicale spaniole, Podemos, au votat în număr mare în favoarea menținerii în funcție a cuplului de la conducerea sa după polemica declanșată de vila lor recent achiziționată, potrivit rezultatelor votului anunțate duminică, relatează AFP.

După dezvăluirile din presă că Pablo Iglesias și Irene Montero, numărul unul și doi al celui de-al treilea partid din Spania, și-au cumpărat o vilă de peste 600.000 de euro cu piscină într-o suburbie înstărită a Madridului, perechea a lansat o consultare pentru a ști dacă militanții doresc ca ei să rămână la conducerea formațiunii lor.

Din totalul celor aproape 190.000 de persoane care au votat de marți până duminică pe internet, 128.300 (68,42%) au răspuns afirmativ, 31,58% au votat împotriva lor, iar 0,35% au votat nul.

Formațiunea numără aproape 500.000 de militanți, iar Pablo Iglesias declarase că, dacă vor vota peste 120.000 dintre aceștia, consultarea în formă de plebiscit va fi un succes.

Prin urmare, Podemos a salutat duminică un rezultat "istoric" și un "record" de participare.

Mai multe voci s-au făcut auzite la începutul săptămânii în cadrul formațiunii cu privire la această afacere pe care presa spaniolă a numit-o "Chaletgate" (chalet în spaniolă însemnând vilă).

Iar discursurile lui Pablo Igelsias, care în urmă cu trei ani pretindea că reprezintă "oamenii obișnuiți" împotriva "elitei" conducătoare înainte de a intra surprinzător în parlament cu 20% din voturi și a critica vehement politicienii "care trăiesc în vile", s-au întors împotriva lui.

Au reapărut astfel declarații din trecut, ca un mesaj pe Twitter din 2012 care l-a avut ca țintă pe ministrul economiei, Luis de Guindos, artizan al politicii de austeritate a guvernului Mariano Rajoy.

"Ați încredința politica economică a unei țări cuiva care cheltuiește 600.000 de euro într-o casă de lux?", a întrebat atunci tânărul profesor de științe politice.


(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Italia nu face față incendiilor din Sardinia și cere ajutor internațional

STRĂINILOR NU LE PLAC PRODUSELE ROMÂNEȘTI. Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România şi Confederaţia Patronală CONCORDIA au cerut Parlamentului să respingă Legea nr. 321/2009 care obligă hipermarketurile să achiziţioneze 51% produse românești la raft

China: după o ceartă, o femeie intrat cu BMW-ul în Ferrari-ul soțului

În 2020, COVID-19 a înghițit 100 de miliarde de lei din cifra de afaceri ale companiilor din România

Programarea orientată pe obiecte este moartă. Stai, într-adevăr?

COMENTARIU Valeriu ȘUHAN: Fantastic ! Trăim din împrumut, murim pe datorie...

COMENTARIU Sorin Avram Nu mai păcăliți lumea!

Jocurile Olimpice: China conduce clasamentul pe națiuni după primele 3 zile de concurs. România, pe 24

Toată echipa de fotbal Lazio s-a vaccinat împotriva COVID-19

Arbitrul român Dan Ucenic și-a primit pedeapsa pentru show-ul făcut la meciul legendelor Real Madrid - Barcelona

Codrin Ștefănescu: "Dragnea a fost convocat mâine la DNA. Teama de el transpiră prin toți porii lor"

FCSB a făcut instrucție cu CS Universitatea Craiova

Emiliano Cabrera, al treilea fotbalist uruguayan care se sinucide în 2021 din același motiv

Nunțile după pandemie. Cât mai costă să faci o nuntă în România

Premieră în motorsportul românesc: prima probă specială câștigată în Europeanul de Raliuri

ANALIZĂ ZF. Firmele românești din industria laptelui cresc mai repede decât multinaționalele. Cum arată topul celor mai dinamice companii din industrie

Epuizată fizic, Gabriela Ruse a cedat în două seturi finala de la Palermo

Carnaj pe o autostrată din Croația: 10 morți și 45 de răniți, după un accident auto

Epidemiologul Octavian Jurma: "Guvernul joacă ruleta rusească cu noi. E, probabil, ultima zi din an în care toate județele au incidența sub 0,1 la mie"

Georgiana Iorgulescu, director al Centrului pentru Resurse Juridice: "Dacă se desființează SIIJ și dosarele pe magistrați se duc înapoi la DNA, la DNA nu s-a rezolvat problema. Dacă nu s-a rezolvat problema în DNA, care sunt garanțiile?"

CRĂCIUNUL - era Zeul Dac al Noului An în a cărui Seară de Nou Început al Timpului - Sărbătorim Nașterea Domnului Nostru Isus Christos. Cum a fost integrat Crăciunul în Tradiția Creștină - Partea I

Capela Ortodoxă Română din Panciova a fost salvată de la vânzare de creștinii din Uzdin

CRĂCIUN FERICIT: "Cerul și Pământul, Cerul și Pământul În cântec răsună Îngeri si oameni, Îngeri și oameni Cântă Împreună. "

Cea mai puternică învățătură a părintelui Ilarion Argatu: rugăciunea care dezleagă tot ce a fost legat și împlinește dorințe

Ce sunt voturile monahale. Semnificația celor trei jurăminte de credință rostite de ucenici la intrarea în călugărie

Dupa ce l-au forțat în urmă cu 2 ani să demisioneze din funcția de director, acum, speculând o glumă, mafia ong-istă din licee și din universități încearcă epurarea celui mai bun profesor de matematică din liceul Tudor Vianu

HOROSCOP 2 mai. Un Paște liniștit, în siguranță. Aceste zodii se bucură cel mai mult de sărbătoare

Declarația comună semnată de Papa Francisc și Patriarhul Chiril al Rusiei: "Familia se bazează pe căsătorie, un act Plin de iubire credincioasă şi liber consimțit între un bărbat și o femeie"

Descoperire colosală la locul naşterii lui Iisus Hristos. Va schimba istoria

SĂRBĂTORI ȘI TRADIȚII POPULARE: Ziua de Măcinici

Cum se calculează data în care cade Paștele Ortodox. Care e formula simplă pe care nu o vei mai uita niciodată.

ROMÂNIA. Procesiuni impresionante de Florii. România cea mai credincioasă țară din EUROPA. - VIDEO

OPRIȚI JAFUL. NORVEGIA. Sistemul de taxare al Petrolului. Norvegienii îi taxează pe cei care le extrag petrolul cu 78%. România e Jefuită Noi îi taxăm cu 19.5% : 3,5% redevențe şi 16% impozitul pe profitul sifonat

ROMANIA CEA MAI CREDINCIOASA TARA DIN EUROPA. DAR spre deosebire de marea majoritate a populatiei, Ziarele de Mare Tiraj din Romania duc o propaganda ATEISTA, anti-biserica si anti-religioasa. PE CINE SERVESC ELE?

REZULTATE FINALE ALEGERI PREZIDENȚIALE Neamț: Ponta - 49,42%, Iohannis - 22,65%, Udrea - 7,26%

Episopul Gurie: "În Europa de astăzi se trăiește ca și când Dumnezeu nici nu există. Europa, deși creștină în origini, a ajuns anti-creștină în rezultat. Elitele nu mai au convingeri creștine"

1 Mai 2016 - " Hristos a înviat din morți cu moartea pre moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le". ISUS: "Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!"

RUSALII 2016. Când pică Rusaliile în anul 2016. ZILE LIBERE prin lege

5 lei TAXĂ în stațiunile de la Marea Neagră

Filmul despre Vaccin pe care Robert de Niro nu ne va mai lăsa să-l mai vedem. Inițial De Niro a cerut ca Vaxxed să fie proiectat la Festivalul său de Film: “Vreau să fie o discuție. Am un copil cu autism şi credem că acesta e un fapt dramatic."

Profeţia CUTREMURĂTOARE a unui pustnic de la Muntele Athos: Nu vom mai fi în stare să deosebim o femeie de un bărbat

Scandal în Biserica Ortodoxă Română. Mitropolitul Teofan a primit ultimatum de la preoți să se dezică de "ecumenism în general". Mii de preoți şi călugări sunt revoltați de documentele semnate în Creta.

Laureatul premiului Nobel pentru Fizica din 1973, Dr. Ivar Giaever, demonteaza complet minciuna "Incalzirii Globale". El a demisionat din "American Physical Society" dupa ce aceasta a declarat ca "Dovada e de necontestat. Incalzirea Globala are loc"

5 Iunie 2016 Referendum în Elveția pentru venitul minim garantat indiferent dacă lucrezi sau nu. 2200 de euro pentru fiecare adult și 560 de euro pentru fiecare copil.

Polonia si-a inaugurat vineri Catedrala Națională numită "Templul Divinei Providențe", pe care o așteaptă de peste 200 de ani. Președintele și Primul-Ministru ambii mari credincioși au participat la slujba de inaugurare

Putin vrea să introducă în programa școlară ora de "Patriotism". Progresiștii se vor zvârcoli ca nebunii...ca să arate "cât de greșit este sa înveți copiii sa fie patrioți".. N-o să mai poată destrăma Statele Naționale


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 46, afisate in 1 pagina.