23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Discursul Ministrului de Externe Britanic, Boris Johnson, despre Brexit: De ce Marea Britanie s-a săturat definitiv de federalista UE şi de ce vrea să iasă din această Uniune condusă de-o putere obscură, care-o sufocă.

N.Redacției: Observați mai jos, cum vorbeşte un politician, un ministru de externe la ei, şi comparați-l cu politicienii noştri şi agramați şi mono-si-laa-bici (şi la idei şi la fluența vorbirii). De aceea s-a votat acolo (Br)exitul şi nu în altă parte. De aceea acolo o parte din presă e încă: Presă. De aceea "e un pic mai greu", pentru SOROS şi răspândacii lui să prostească lumea, acolo, în ciuda eforturilor uriașe pe care le-au făcut şi le fac.

Ministru de Externe UK: "Iar dacă vrem să găsim persoana responsabilă pentru redactarea următoarei faze a integrării în UE - la care probabil că Tony Blair ar dori să participe - nu am știut niciodată cine sunt şi unde se află aceste persoane, ca să nu mai vorbim că nu ştim nici cum am putea să le eliminăm din funcții."



Discursul Ministrului de Externe Britanic, Boris Johnson, despre Brexit. De ce Marea Britanie s-a săturat definitiv de federalista UE şi de ce vrea să iasă din această Uniune condusă de-o putere obscură, care-o sufocă.(fragment)

"Eu accept că soluția are nevoie de încă câțiva ani - deși noi am avea o nevoie mai rapidă de ea - dar spun acest lucru pentru a semnala ceva despre atitudinile cu care ar trebui să se vorbească despre Brexit. Nu este vorba de închiderea noastră; este vorba de a merge mai departe la un nivel global.

Nu este vorba despre revenirea la meniul autarhic al anilor 1950 de spam, varză și ficat. Este vorba despre continuarea revoluției uimitoare în gusturi și stiluri - în arte, muzică, restaurante, sport - care a avut loc în această țară, nu atât din cauza apartenenței noastre la UE ( să nu comitem eroarea cunoscută în FCO ca "post hoc ergo propter hoc"), ci ca urmare a istoriei și a legăturilor noastre globale, ca urmare a deschiderii noastră spre oameni și idei, deschidere care a adus ca 300 de limbi diferite să se vorbească pe străzile Londrei, probabil cea mai diversă capitală de pe Pământ.


N.Red. "Post hoc ergo propter hoc" (trad. din lat.: „după asta, iată că din cauza asta”), denumită și "succesiunea implică legătura cauzală" , este o eroare de logică (din categoria unei cauze false sau îndoielnice) în care se asumă sau se afirmă că deoarece "un eveniment s-a produs după un altul", rezultă că "primul a fost cauza celui de-al doilea". Adesea este prescurtată cu denumirea de "post hoc" și mai este cunoscută și drept "corelație din coincidență". Această eroarea de logică este diferită în mod subtil de "cum hoc ergo propter hoc", în care "ordinea cronologică a corelației este nesemnificativă". "Post hoc ergo propter hoc" este o eroare tentantă deoarece "secvența în timp pare să facă parte din cauzalitate". Eroarea logică constă, de fapt, în "a deduce concluzia doar pe baza ordinii secvențiale a evenimentelor", în loc să se ia în calcul alți factori care ar putea elimina legătura între evenimente. Aluzia lui Boris Johnson de aici e că dacă "UE-ul a venit mai recent, nu-nseamnă că-i datorăm în vreun fel civilizația noastră de azi"
Întrebați-i pe politicienii noştri de "Post hoc ergo propter hoc" şi veți vedea că n-au prea dat pe la şcoală sau când au dat n-au deschis cărțile de şcoală ci doar pe cele de joc. De-asta se şi bâlbâie şi fac pe ei, ori de câte ori, dau de-un şmecheraş progresist de pe la Bruxelles: ăla are 3 cărți citite dintre care una de Marx şi una de Popper şi păsăreşte ceva mai bine în engleză, iar ai noștri n-au citit nici una şi au nevoie de translator ca să audă ce bârfesc ăia ca nesimțiții în spatele lor. Ne pare rău că ne dăm şi noi "balene", atitudine de rahat pe care-o urâm, dar n-am mai rezistat văzând cum vorbește Ministru lor de Externe față de ceea ce auzim pe la noi.

În acest sens, Brexitul are în vedere re-angajarea acestei țări cu identitatea ei globală și cu toată energia care poate curge din această identitate. Și refuz cu totul să accept sugestia că Brexitul este un spasm urât al unor maniere proaste.

Brexitul Nu este un mare semn V arătat altora de pe stâncile din Dover.

Este expresia unei dorințe legitime și naturale a autoguvernării poporului, a poporului nostru, până la urmă, a oricărui popor. Și Brexitul nu este cu siguranță un concept reacționist Faragist.


(n.r. "faragist" - de tipul lui Nigel Farage - e răutăcios aici.)

Proiectul trebuie să îndeplinească idealismul liberal al lui John Stuart Mill însuși, care a recunoscut că numai națiunea - așa cum a afirmat-o el: "unită între noi prin simpatii comune în care nu există unii și alții", ar putea legitima statul.

Doar dacă oamenii au această simpatie comună între ei prin care consimt să fie guvernați ca o unitate, doar acest sentiment de solidaritate națională îi face să coopereze cu mai multă voință cu alte persoane, şi să dorească să se afle sub același guvern și să dorească să aibă un guvern prin ei însişi care să fie parte a lor.

Și există un motiv întemeiat pentru a insista asupra acestei solidarități naționale sau asupra acestei simpatii comune între noi, deoarece guvernul implică impuneri extraordinare, la care suntem de acord colectiv, cum e impozitarea, cea care împiedică jumătate din venitul nostru să ajungă la noi, precum și să dăm ascultare unor legi, despre care, nu credem că toate sunt în mod necesar de trebuință.

Dacă vom accepta aceste legi, atunci trebuie să știm cine le face și cu ce motive le face și trebuie să le putem interoga în propria noastră limbă și trebuie să știm cum au ajuns ele să aibă autoritate asupra noastră și cum le putem elimina.

Iar problema cu UE-ul este că, cu tot idealismul său declarat și cu toate bunele intenții declarate ale celor care conduc instituțiile UE, nu există ceva palpabil al nostru - sau cel puțin nu ne-am simțit niciodată parte dintr-un astfel de ceva palpabil al nostru care să funcționeze - deşi alții din UE poate îl pot simți. (n.r. îl pot simți pe dracu')

Poporul britanic are o mulțime de simpatii comune cu oamenii din Franța, dar este greu de negat că același popor împărtășeşte și simpatii comune cu o mulțime de oameni din afara UE - cu americanii, elvețienii, canadienii, pakistanezii; și acesta este unul dintre motivele pentru care noi în Marea Britanie am avut mari dificultăți ca să ne adaptăm la întregul concept al integrării în UE.

Pentru a înțelege de ce regulamentul UE nu este întotdeauna potrivit nevoilor economice ale Regatului Unit, este esențial să înțelegem că legislația UE este un tip special de lege, spre deosebire de orice altceva de pe Pământ.

Nu este vorba numai de confortul afacerilor. UE are în mod expres ceva teleologic (n.r. teleologic = care are un scop final). Ei sunt acolo pentru a-şi atinge un scop politic.


(n.r. Cine ei? Cum cine? Progresiştii. EI au făcut UE-ul. E făcătură lor neomarxistă. Iar scopul lor final este dezintegrarea țărilor din Europa într-un imperiu federal condus de la centru, în care popoarele autohtone vor dispărea printr-o migrație masivă, printr-o natalitate autohtonă intenționat ținută jos şi printr-un amestec etnic forțat)

Scopul lor este, prin urmare, de a crea un stat european de anvergură ca bază pentru un nou sens al identității politice europene.


(N.Red. Atenție o zice pe şleau Ministrul de Externe Britanic "Scopul lor este, prin urmare, de a crea un stat european de anvergură" adică Statele Unite ale Europei - SUE, "ca bază pentru un nou sens al identității politice europene". Adică scopul lor e unul internaționalist de tipul: 'Proletari din toate țările, uniți-vă', lozincă în care accentul a căzut întotdeauna pentru inițiați, pe 'din toate țările' şi nu pe 'proletari')

Politicienii britanici, Labor și Tory, au constatat întotdeauna că ambiția această a UE-ului este foarte dificilă pentru noi. Este greu să ne apropiem tradițiile noastre specifice care se întorc în urmă cu secole, de alte sisteme parlamentare și juridice mai noi, mult diferite de ale noastre.


(n.r. Așa e. Cum dracu' să faci din cei ce aveau Magna Charta la 1215, niște progresişti neomarxiști internaționalişti fără tradiții şi fără patrie?)

Și, în ciuda tusei de oaie de protest a noastră, a celor din Marea Britanie, împotriva unei integrări UE tot mai accentuate, procesul de integrare s-a accentuat, iar corpusul legislației UE a devenit tot mai complex și tot mai complex, în timp ce tot mai multe şi mai multe competențe naționale au fost din ce în ce mai mult înmânate instituțiilor UE-ului, culminând cu Tratatul de la Lisabona (n.r. proiectat de Soros şi de un grup de federalişti europeni apropiați lui în 1997).

Acum avem aranjamente de o asemenea complexitate și obscuritate încât nici cei mai răbdători şi mai "diehard" prieteni ai mei, nu mai au răbdare să-mi poată explica procesul "Spitzenkandidaten" - care i-a încântat cu adevărat pe deputații europeni (n.r. progresişti) de la Bruxelles, la fel de mult pe cât ne-a lăsat perplecşi, pe noi cei din Marea Britanie; sau să poată explica exact relația dintre "Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene", justificabilă în Luxemburg, și "Convenția Europeană a Drepturilor Omului", a cărei instanță se află în Strasbourg.


N.Red. Jean-Claude Juncker susține sistemul Spitzenkandidaten
15 februarie 2018,
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a susținut miercuri sistemul "Spitzenkandidaten", lideri desemnați de familiile politice europene candidați la președinția Comisiei. El a făcut apel ca ei sa fie desemnați până la sfârșitul anului pentru a le permite să abordeze campania electorală cu seninătate.
Sistemul, inaugurat pentru alegerile europene din 2014, constă în alegerea de către familiile politice europene a unei persoane însărcinate să reprezinte grupul și sa fie candidatul familiei politice la președinția Comisiei. Dl Juncker a fost "Spitzenkandidat" al Partidului Popular European, la concurență cu germanul Martin Schulz (S&D) si cu belgianul Guy Verhofstadt (ALDE). "Sistemul din 2014 a funcționat bine și dorim să-l perenizam", a comentat președintele executivului european miercuri, într-o conferință de presă.
Jean-Claude Juncker a făcut apel la grupurile politice să-si desemneze candidații până la sfârșitul anului, pentru a le permite să facă campanie peste tot în Europa. "Eu nu am avut decât șase săptămâni pentru a face campanie si n-am putut merge peste tot", a regretat el. "Spitzenkandidat-ul" care s-ar detașa n-ar trebui să fie ales direct in fruntea Comisiei, a estimat dl Juncker, care s-a declarat adeptul "dublei aprobări" date de Parlamentul European și de Consiliul European, care grupează șefii de stat si de guvern. În ce privește posibilitatea listelor transnaționale, lucru care ar permite de exemplu unui belgian să voteze un italian și unui român să voteze pentru o irlandeză, Jean-Claude Juncker a arătat că este necesar "să se aprofundeze reflecția". Văd greu cum s-ar concretiza această idee până la alegerile din 2019, doar dacă nu va apărea un consens miraculos", a comentat el N.red. Ce e Spitzenkandidaten? Ceva TRANSNAȚIONAL...În care aveți de ales între Juncker, Schulz şi Verhofstadt toți trei oamenii lui Soros (ultimii doi apar pe lista "aliaților de nădejde a lui Soros" scursă pe DCLeaks iar primul l-a primit pe privatul Soros la Bruxelles cu onorurile unui şef de stat). În 2019, veți alege între alți Soroşi "nou-nouți şi mai tinerei": Soros-1, Soros-2 şi Soros-3.. şamd.

Câte persoane din această sală cunosc răspunsul la aceste întrebări, ca să nu mai vorbim de câți dintre voi cunosc numele Euro-Comisarilor de la Bruxelles? Și acesta este chiar punctul de vedere pe care îl spun uneori celor care mă urăsc din stradă şi care-mi aruncă epitete vesele de patru litere. Cel puțin ei știu cât de aproape sunt de ei, cine sunt, și ce fac.

Iar dacă vrem să găsim persoana responsabilă pentru redactarea următoarei faze a integrării în UE - la care probabil că Tony Blair ar dori să participe - nu am știut niciodată cine sunt şi unde se află aceste persoane, ca să nu mai vorbim că nu ştim nici cum am putea să le eliminăm din funcții.


(N.Red. Ce vreți mai clar? Minstru de Externe al Marii Britanii ne spune pe şleau că UE-ul nu e altceva decât o rețea obscură de putere ilegitimă).
(n.r. progresistul Tony Blair fost prim-ministru laburist britanic, este un Bilderberg, "prieten" dacă e bine plătit cu saltimbancul Ponta, pe care l-a şi "consiliat")

Acesta este motivul pentru care oamenii au votat Brexitul - nu pentru că erau ostili față de cultura și civilizația europeană, ci pentru că voiau să-şi recupereze controlul asupra propriei lor țări.

Acesta este motivul pentru care este vital să nu tratăm Brexitul ca pe o ciumă ...ci ca pe o oportunitate și, mai presus de toate, ca pe o oportunitate economică".



Full text: Boris Johnson’s Brexit speech

14 February 2018

The other day a woman pitched up in my surgery in a state of indignation. The ostensible cause was broadband trouble but it was soon clear – as so often in a constituency surgery – that the real problem was something else.

No one was trying to understand her feelings about Brexit. No one was trying to bring her along. She felt so downcast, she said, that she was thinking of leaving the country – to Canada. It wasn’t so much that she wanted to be in the EU; she just didn’t want to be in a Britain that was not in the EU.

And I recognised that feeling of grief, and alienation, because in the last 18 months I have heard the same sentiments so often – from friends, from family, from people hailing me abusively in the street – as is their right.

In many cases I believe the feelings are abating with time, as some of the fears about the Brexit vote do not materialise. In some cases, alas, I detect a hardening of the mood, a deepening of the anger. I fear that some people are becoming ever more determined to stop Brexit, to reverse the referendum vote of June 23 2016, and to frustrate the will of the people. I believe that would be a disastrous mistake that would lead to permanent and ineradicable feelings of betrayal. We cannot and will not let it happen.

But if we are to carry this project through to national success – as we must – then we must also reach out to those who still have anxieties. I want to try today to anatomise at least some of those fears and to show to the best of my ability that these fears can be allayed, and that the very opposite is usually true: that Brexit can be grounds for much more hope than fear.

There are essentially three types of concern about the momentous choice the nation has made.

1. STRATEGIC

The first is that this is simply a strategic or geo-strategic mistake. On this view Britain is an offshore island comprising fewer than one per cent of humanity, and we need to be bound up in the European Union for protection – partly for our protection, and partly so that Britain can fulfil its historic role of providing protection for the other countries of the European continent. I come across quite a few people who think that Brexit has cast us adrift – made our geostrategic position somehow more vulnerable, while weakening the security of the whole of Europe.

2. SPIRITUAL

The second anxiety is essentially spiritual and aesthetic – that by voting to leave the EU we have sundered ourselves from the glories of European civilisation. People believe that we have thrown up a figurative drawbridge, made it less easy to live, study, work abroad; and decided to sacrifice the Europeanness in our identities. They fear that the Brexit vote was a vote for nationalism and small-mindedness and xenophobia. They think it was illiberal, reactionary and the British have somehow shown the worst of their character to the world; indeed that it was in some sense actually unBritish.

3. ECONOMIC

And the third objection is the one that occupies most of the debate – the economic fear that we have voted to make ourselves less prosperous; that membership of the EU is vital for UK business and investment, and that the panoply of EU legislation has helped to make life easier for companies and for citizens. People fear the disruption they associate with change, and that our friends and partners in the EU may make life difficult for us. Sometimes these economic anxieties are intensified by the other fears – about identity or security – so that hitherto recondite concepts like the single market or the customs union acquire unexpected emotive power.

Well I believe that whatever the superficial attractions of these points, they can be turned on their head. I want to show you today that Brexit need not be nationalist but can be internationalist; not an economic threat but a considerable opportunity; not unBritish but a manifestation of this country’s historic national genius. And I can see that in making this case now I run the risk of simply causing further irritation. But I must take that risk because it is this government’s duty to advocate and explain the mission on which we are now engaged; and it has become absolutely clear to me that we cannot take the argument for granted. We cannot expect the case to make itself. That was the mistake of the pro-EU elite when they won the last referendum in 1975. As the Guardian journalist the late Hugo Young points out in his book, This Blessed Plot:

“The most corrupted trait I kept encountering was the sense – so prevalent among the Euro-elite, that having won the decision they had won the argument. Many exhibited the unmistakable opinion not only that the battle was over but that the other side, however loud it shouted, had simply lost and should now shut up.”

And he went on to say:

“The noisier the contest became during the early 1990s, the heavier the silent gloating that accompanied it, from the class that knew it commanded every operational forum from the ante-chambers of Whitehall to the boardrooms of big business, from Brussels committee rooms where a thousand lobbyists thronged, to the outposts of the Commission.”

Well the boot is now on the other foot, at least in theory. For all their power and influence – every major political party, the CBI, Barack Obama and so on – those voices did not prevail. But is this the time for the referendum winners to gloat? Should we sit in silent self-satisfaction? Of course not.

It is not good enough to say to remainers – you lost, get over it; because we must accept that the vast majority are actuated by entirely noble sentiments, a real sense of solidarity with our European neighbours and a desire for the UK to succeed. All I am saying is that by going for Brexit we can gratify those sentiments – and more. So let us take the three anxieties in turn.

1. SECURITY: A STRONG BRITAIN AND A STRONG EU

To all who worry about our strategic position and the supposed loss of Britain to European security I can offer this same vital reassurance that the PM has made so many times and that I believe is welcomed by our partners. Our commitment to the defence of Europe is unconditional and immoveable. It is made real by the 800 British troops from 5th Battalion The Rifles I saw recently at Tapa in Estonia, who have since been relieved by 1st Battalion The Royal Welsh.

Already this country is the single biggest spender in the EU both on aid and defence. Although we represent only 13 per cent of the EU’s population, we contribute 20 per cent of defence spending – and the RAF’s giant C17 transport aircraft represent 100 per cent of the heavy lift capacity of the whole of Europe – as well as 25 per cent of the overseas aid budget.

It makes sense for us to continue to be intimately involved in European foreign and security policy. It would be illogical not to discuss such matters as sanctions together, bearing in mind that UK expertise provides more than half of all EU sanctions listings.

We will continue to be Europeans both practically and psychologically, because our status as one of the great contributors to European culture and civilisation – and our status as one of the great guarantors of the security of Europe – is simply not dependent on the Treaty of Rome as amended at Maastricht or Amsterdam or Lisbon.

2. SPIRITUALLY BRITISH, EUROPEAN AND GLOBAL

So let us next tackle the suggestion that we are somehow going to become more insular. It flies in the face of the evidence. It was my Labour predecessor Ernie Bevin who said, “my foreign policy is to go down to Victoria station and go anywhere I damn well please.”

That is pretty much what the British people already do. We have a bigger diaspora than any other rich nation – 6m points of light scattered across an intermittently darkening globe. There are more British people living in Australia than in the whole of the EU, and more in the US and Canada. As I have just discovered we have more than a million who go to Thailand every year, where according to our superb consular services they get up to the most eye-popping things.

The statistical trajectory suggests that this wanderlust is most unlikely to abate. In 2016 the British people paid 71m visits to other countries – and that is a 70 per cent increase since the mid-1990s, and now more than one foreign trip per person per year.

If we get the right deal on aviation and on visa-free travel – both of which are in our mutual interest – this expansion of UK tourism will continue, not just beyond the EU, but within the EU itself; and we will continue ever more intensively to go on cheapo flights to stag parties in ancient cities, meet interesting people, fall in love, struggle amiably to learn the European languages whose decline has been a paradoxical feature of EU membership.

There is no sensible reason why we should not be able to retire to Spain (as indeed we did long before Spain joined the EU), or anywhere else. We can continue the whirl of academic exchanges that have been a feature of European cultural life since the middle ages, and whose speed of cross-pollination has been accelerated by the web as well as by schemes like Horizon or Erasmus – all of which we can continue to support, and whose participating scholars are certainly not confined to the EU.

For those who really want to make Britain less insular, the answer is not to submit forever to the EU legal order, but to think about how we can undo the physical separation that took place at the end of the Ice Age.

Fly over the Channel at Dover and you see how narrow it is, the ferries plying back and forth like buses in Oxford street, and as you measure the blue straits with your fingers you can see that this moat is really an overgrown prehistoric river that once flowed down from Norway and was fed by its tributaries, the Thames and the Seine and the Rhine.

In 1986 Margaret Thatcher and Francois Mitterrand had the vision to heal the rupture with a first dry crossing; and it is notable that Eurotunnel is now calling for both sides of the Channel to prepare for a second fixed link. It does indeed seem incredible that the fifth and sixth most powerful economies in the world, separated by barely 21 miles of water, should be connected by only one railway line.

I accept that the solution is still a few years off – though the need will be upon us fast – but I say this to signal something about the attitudes that should inform Brexit. It’s not about shutting ourselves off; it’s about going global.

It’s not about returning to some autarkic 1950s menu of spam and cabbage and liver. It’s about continuing the astonishing revolution in tastes and styles – in the arts, music, restaurants, sports – that has taken place in this country not so much because of our EU membership (that is to commit the fallacy known in the FCO as post hoc ergo propter hoc) but as a result of our history and global links, our openness to people and ideas that has brought 300 languages on to the streets of London, probably the most diverse capital on earth.

In that sense Brexit is about re-engaging this country with its global identity, and all the energy that can flow from that. And I absolutely refuse to accept the suggestion that it is some unBritish spasm of bad manners. It’s not some great V-sign from the cliffs of Dover.

It is the expression of a legitimate and natural desire for self-government of the people, by the people, for the people. And that is surely not some reactionary Faragiste concept.

It is to fulfil the liberal idealism of John Stuart Mill himself, who recognised that it is only the nation – as he put it, “united among themselves by common sympathies which do not exist between themselves and others” that could legitimate the state.

It was only if people had this common sympathy that they would consent to be governed as a unit, because this feeling of national solidarity would “make them cooperate more willingly than with other people, desire to be under the same government, and desire it should be government by themselves or a portion of themselves exclusively.”

And there is good reason for insisting on this national solidarity, or common sympathy, because government involves tremendous impositions, by which we collectively agree to taxation that pre-empts half our income, and obedience to laws not all of which we think are necessarily sensible.

If we are going to accept laws, then we need to know who is making them, and with what motives, and we need to be able to interrogate them in our own language, and we must know how they came to be in authority over us and how we can remove them.

And the trouble with the EU is that for all its idealism, and for all the good intentions of those who run the EU institutions, there is no demos – or at least we have never felt part of such a demos – however others in the EU may feel.

The British people have plenty of common sympathies with the people of France, but it is hard to deny that they also share common sympathies with plenty of non-EU people – the Americans, the Swiss, the Canadians, the Pakistanis; and that is one of the reasons why we in the UK have had such difficulty in adapting to the whole concept of EU integration.

To understand why EU regulation is not always suited to the economic needs of the UK, it is vital to understand that EU law is a special type of law, unlike anything else on earth.

It is not just about business convenience. It is expressly teleological. It is there to achieve a political goal.

The aim is therefore to create an overarching European state as the basis for a new sense of European political identity.

British politicians, Labour and Tory, have always found that ambition very difficult. It is hard to make it cohere with our particular traditions of independent parliamentary and legal systems that go back centuries.

And in spite of sheeplike coughs of protest from the UK, the process of integration deepened, and the corpus of EU law grew ever vaster and more intricate, and ever more powers and competences were handed to EU institutions, culminating in the Treaty of Lisbon.

We now have arrangements of such complexity and obscurity that I ask even my most diehard of remainer friends if they can explain their Spitzenkandidaten process – which has genuinely delighted the MEPs as much as it has mystified the UK; or the exact relationship between the EU’s Charter of Fundamental Rights, justiciable in Luxembourg, and the European Convention on Human Rights whose court sits in Strasbourg.

How many in this room knows the answer to those questions, let alone the name of their Euro-MP? And that is the point I sometimes make to those who hail me in the street with cheery four letter epithets. At least they know roughly who I am and roughly what I do.

If we wanted to find the person responsible for drafting the next phase of EU integration – in which Tony Blair would presumably like us to take part – we wouldn’t know where to find them, let alone how to remove them from office. That is why people voted Leave – not because they were hostile to European culture and civilisation, but because they wanted to take back control. That is why it is so vital not to treat Brexit as a plague of boils or a murrain on our cattle, but as an opportunity, and above all as an economic opportunity.

3. THE BREXIT ECONOMIC OPPORTUNITY

Which brings me to the last crucial reassurances that my side of the argument must give. We would be mad to go through this process of extrication from the EU, and not to take advantage of the economic freedoms it will bring. We will stop paying huge sums to the EU every year and as the PM has said, this will leave us with more to spend on our domestic priorities, including the NHS.

We will be able to take back control of our borders – not because I am hostile to immigrants or immigration. Far from it. We need talented people to come and make their lives in this country – doctors, scientists, the coders and programmers who are so crucial to Britain’s booming tech economy.

It was my proudest boast as Mayor of London that we had 400,000 French men and women in the British capital – high-earning and high-spending types – while only about 20,000 UK nationals were living in Paris. We must remain a magnet for ambition and drive.

But we also need to ask ourselves some hard questions about the impact of 20 years of uncontrolled immigration by low-skilled, low-wage workers – and what many see as the consequent suppression of wages and failure to invest properly in the skills of indigenous young people.

We do not want to haul up the drawbridge; and we certainly don’t want to deter the international students who make such a huge contribution to our HE economy, with 155,000 Chinese students alone.

But we want to exercise control; and if we are going to move from a low-wage, low-productivity economy to a high-wage, high productivity economy – as we must – then Brexit gives us back at least one of the levers we need.

It is very striking that since the Brexit vote the fortunes of UKIP – the one stridently anti-immigration party in this country – have gone into a long deserved eclipse; and that is because people feel they are being heard in their desire at least for control. And the contrast is very striking with some Schengen countries, where no such control is possible, and where the far right is on the rise.

And as the PM has said repeatedly, we must take back control of our laws. It would obviously be absurd, as Theresa May said in her Lancaster House and Florence speeches – which now have the lapidary status of the codes of Hammurabi or Moses – if we were obliged to obey laws over which we have no say and no vote.

As the PM said at Lancaster House remaining within the single market “would to all intents and purposes mean not leaving the EU at all.”

The British people should not have new laws affecting their everyday lives imposed from abroad, when they have no power to elect or remove those who make those laws. And there is no need for us to find ourselves in any such position.

To those who worry about coming out of the customs union or the single market – please bear in mind that the economic benefits of membership are nothing like as conspicuous or irrefutable as is sometimes claimed.

In the last few years there have been plenty of non-EU countries who have seen far more rapid growth in their exports to the EU than we have – even though we pay a handsome membership fee.

In spite of being outside the stockade, the US has been able to increase its exports twice as fast.

And for those of us within the stockade, the cost of EU regulation was estimated at 4 per cent of GDP by Peter Mandelson and 7 per cent by Gordon Brown.

It is only by taking back control of our laws that UK firms and entrepreneurs will have the freedom to innovate, without the risk of having to comply with some directive devised by Brussels, at the urgings of some lobby group, with the aim of holding back a UK competitor. That would be intolerable, undemocratic, and would make it all but impossible for us to do serious free trade deals.

It is only by taking back control of our regulatory framework and our tariff schedules that we can do these deals, and exploit the changes in the world economy. It is a striking fact that our exports to the EU have grown by only 10 per cent since 2010, while our sales to the US are up 41 per cent, to China 60 per cent, to Saudi Arabia 41, New Zealand 40, Japan 60, South Korea 100 per cent.

Those figures reflect the broader story that the lion’s share of the growth is taking place outside the EU, and especially in the Asia-Pacific region.

In a world that demands flexibility and agility, we should be thinking not of EU standards but of global standards, and a regulatory framework to suit the particular needs of the UK, a country that already exports a higher share of its GDP outside the EU than any other EU country.

We already boast an amazing economy, very diverse and different from rest of EU.

We are the nation that has moved the furthest up the value chain of the 21st century economy.

We are a nation of inventors, designers, scientists, architects, lawyers, insurers, water slide testers, toblerone cabinet makers. There are some sectors, such as AI or robotics, or bulk data, or bioscience where we excel and where we may want to do things differently.

Of course we will need to comply with EU regulation in so far as we are exporting to the EU. (though we should realise that the single market is not quite the Eden of uniformity that it is cracked up to be: you try becoming a ski instructor in France; and I discovered the other day that we have totally different standards for flame retardant sofas, to say nothing of plugs)

But in a global marketplace, where we are trading in products that hadn’t been conceived even five years ago, serving markets that were poverty stricken only 20 years ago, it seems extraordinary that the UK should remain lashed to the minute prescriptions of a regional trade bloc comprising only 6 per cent of humanity – and when it is not possible for us or any EU nation to change those rules on our own.

In so far as we turn increasingly to the rest of the world – as we are – then we will be able to do our own thing.

We will be able, if we so choose, to fish our own fish, to ban the traffic in live animals, end payments to some of the richest landowners in Britain while supporting the rural economy; and we will be able to cut VAT on domestic fuel and other products.

We can simplify planning, and speed up public procurement, and perhaps we would then be faster in building the homes young people need; and we might decide that it was indeed absolutely necessary for every environmental impact assessment to monitor two life cycles of the snail and build special swimming pools for newts – not all of which they use – but it would at least be our decision.

Freed from EU regimes, we will not only be able to spend some of our Brexit bonus on the NHS; but as we develop new stem cell technology – in which this country has long been in the lead – it may be that we will need a regulatory framework, scrupulous and moral, but not afraid of the new. The same point can be made of innovative financial services instruments, where the FCA already leads the way.

We will decide on laws not according to whether they help to build a united states of Europe but because we want to create the best platform for the economy to grow and help people to live their lives. And when we are running ourselves – when all these freedoms open before us – we will no longer be able to blame Brussels for our woes, because our problems will be our responsibility and no-one else’s.

And indeed no one should think that Brexit is some economic panacea, any more than it is right to treat it as an economic pandemic.

On the contrary, the success of Brexit will depend on what we make of it. And a success is what we will make of it – together. And that very success will be the best thing for the whole of continental Europe – a powerful adjacent economy buying more Italian cars and German wine than ever before.

And so I say to my remaining remainer friends – actually quite numerous – more people voted Brexit than have ever voted for anything in the history of this country.

And I say in all candour that if there were to be a second vote I believe that we would simply have another year of wrangling and turmoil and feuding in which the whole country would lose.

So let’s not go there.

So let’s instead unite about what we all believe in – an outward-looking liberal global future for a confident United Kingdom.

So much of this is about confidence and national self-belief.

We love to run ourselves down – in fact we are Olympic gold medal winners in the sport of national self-deprecation

And in the current bout of Brexchosis we are missing the truth: that it is our collective national job now to ensure that when the history books come to be written Brexit will be seen as just the latest way in which the British bucked the trend, and took the initiative – and did something that responds to the real needs and opportunities that we face in world today
and had the courage to break free from an idea – however noble its origins – that had become outdated, at least for us.

Konrad Adenauer said that every nation had its genius, and that the genius of the British people was for democratic politics. He was right, but he didn’t go far enough.

Yes, it was the British people who saw that it was not good enough for Kings and princes to have absolute power and who began the tradition of parliamentary democracy in a model that is followed on every continent.

It was also Britain that led the industrial revolution and destroyed slavery and the British people who had the wit to see through the bogus attractions of protectionism and who campaigned for free trade that has been the single biggest engine of prosperity and progress.

And to my constituent I say – don’t go to Canada, or anywhere else, lovely though Canada is.

This is the country that is once again taking the lead in the shaping of the modern world and it is our stubborn attachment to running ourselves that will end up making our society fairer and more prosperous.

In its insistence upon democracy, its openness, its belief in the rights of the individual, in its protection of our legal system its scepticism about excessive regulation its potential for devolving power downwards and in its fundamental refusal to discriminate between all the other peoples of the earth and in its central distinction between the EU institutions and our eternal love for European culture, values, civilisation

Brexit is not just the great liberal project of the age, but a project that over time can unite this country. So let’s do it with confidence.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Cine este Anamaria Gudu, noua prezentatoare de la Observator

Roxana Vancea şi iubita ei, surprinse în ipostaze XXX. Imaginea care i-a înnebunit pe bărbaţi FOTO

Eminescu despre cum trebuie combătuți progresiștii: "Tocmai cerința de-a lăsa România să se prefacă într-o Americă sau o Belgie a Orientului este aceea căreia ne opunem din toate puterile. Lupta trebuie să devie mai substanțială. Lupta se va naționaliza"

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea | Bine ați revenit în Republica lui Stalin! A început procesul victimelor comunismului

Țara în care există un deces la fiecare șase minute din cauza Covid-19. Autoritățile înăspresc restricțiile

IMAGINI HOT. Roxana Nemeş, GOALĂ la piscină FOTO

Procesul de destituire a lui Donald Trump va începe în săptămâna 8-14 februarie

Jamie Vardy va rata câteva etape de Premier League. Atacantul lui Leicester City va fi operat de hernie

Participant la Conferinta Bilderberg din 1994, membru al grupului Friends of Europe unde e si Cioloș, membru al Clubului de la Madrid, fost Președinte al Internaționalei Socialiste, Comisar ONU pentru refugiați, António Guterres e propus șef al ONU

Ion Cristoiu: Peste tot în Europa Winter Is Coming în lupta cu Pandemia. La noi, vorba cântecului, Suflă vînt de primăvară/ Păsările cîntă iară

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Schi alpin: Proba de coborâre de la Kitzbuehel a fost anulată din cauza condițiilor meteo

Petrolul Ploiești obține al treilea succes în meciurile de verificare: 2-1 cu Dunărea Călărași. Sâmbătă, "lupii galbeni" întâlnesc formația de eșalon trei, ACS Odorheiu Secuiesc

OMS: Măștile de pânză sunt eficiente ți în fața noilor variante de coronavirus: Modul de transmitere este același

Locuințele de lux din Londra au rămas fără chiriași de cel puțin două luni. Deși proprietarii scad în mod constant chiriile, exigențele noilor locatari au crescut

VIDEO OMS: Prea devreme pentru a trage concluzii despre originea noului coronavirus

Man și Tănase se desprind în clasamentul golgheterilor. FCSB a învins FC Voluntari cu 2-1

Uscătoarele de rufe sunt pe val. Vânzările au crescut cu 60% în 2020

Coronavirus: Rusia preconizează să vaccineze 20 de milioane de persoane în primul trimestru al anului

HOROSCOP 23 ianuarie. Continuă procesul de transformare pentru aceste zodii. Unele tipare le fac rău și trebuie să dispară

A INCEPUT CEA MAI MARE CACEALMA DIN ISTORIA OMENIRII. SCOPUL? Inchiderea minelor si a termocentralelor pe carbune mult mai ieftine. COP21 Conferinta ONU pe "teme climatice" a inceput luni la Paris. Scumpirea Energiei prin falimentarea industriei carbunelui

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Peste 150 de membri ai Gărzii Naționale care au asigurat securitatea la învestirea lui Biden

Facebook îi dă verdictul lui Trump

Mănușile tricotate ale lui Bernie, out of stock

Biden a cerut echipei sale să analizeze situația extremismului din SUA după asaltul asupra Capitoliului

Bernie Sanders dă moda. Ținuta sa "morocănoasă - chic" a aprins imaginația. Pe rețelele de socializate circulă sute de meme-uri

Administrația Biden a anunțat guvernul de la Kabul că dorește revizuirea acordului cu talibanii pentru a vedea dacă își respectă angajamentele

Andy Murray a confirmat în mod oficial: nu va participa la Autralian Open. Britanicul a fost scos din joc de coronavirus

U BT Cluj trec pe primul loc. Rămâne singura echipă neînvinsă în Liga Națională de baschet masculin

Coronavirus în România LIVE UPDATE 23 ianuarie. Ultimul bilanț COVID-19

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 ianuarie

Chile: Decesul judecătorului Juan Guzman, inițiatorul anchetelor asupra fostului dictator Pinochet

OMS: Măștile din pânză rămân la fel de eficiente

Templul sexului - Ce știm despre Insula pedofilului miliardar Jeffrey Epstein, prietenul lui Bill Clinton, și despre fetițele de 12 ani pe care Epstein le ducea pe insula lui.

Sepsi SIC Sfântu Gheorghe s-a calificat în premieră în optimile Euro Cup la baschet feminin

Bill Gates s-a vaccinat împotriva Covid-19. "Unul dintre beneficiile de a avea 65 de ani este că sunt eligibil pentru vaccin"

Kevin de Bruyne e "out" din lotul lui Manchester City pentru 4-6 săptămâni. Belgianul s-a accidentat

Chindia Târgoviște învinge pe Academica Clinceni și o depășește în clasament. Formația lui Emil Săndoi urcă pe locul 5 în Liga 1

Miliardarul suedez Jacop Wallenberg, membru al grupul Bilderberg, are afaceri de sute de milioane de coroane cu Barnervernet, Serviciul de Protectie al Copiilor din Norvegia, serviciu care, an de an, preia abuziv copii de la mai multe familii din Norvegia.

Coronavirus: Biden estimează peste 600.000 de morți în SUA

Brazilia: Un mort la fiecare șase minute în statul Sao Paulo, înăsprirea măsurilor de restricție

CNCAV, precizări privind izolarea virusului în laborator, după ce sesizat o campanie falsă

Poliția din Moscova a început să facă arestări înaintea mitingului în sprijinul lui Navalnîi (reporter Reuters)

CORONAVIRUS 23 ianuarie. Situația pe județe. Bucureștiul a raportat peste 500 de cazuri. Judeșele cu cel mai mare număr de infectări. LISTA completă

Andreea Mantea şi-a dat jos CHILOŢII în timpul emisiunii. SCENE INCENDIARE

GERMANIA. 10 oameni au murit în urma vaccinării cu vaccinul anti-COVID al firmei Pfizer. Alte 51 au suferit efecte secundare grave.

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Poluare "de weekend" în București. APM anunță creșteri ale poluanților monitorizați în Capitală de vineri seara până sâmbătă dimineața

27 de persoane, printre care și adjunctul Poliției Capitalei, au fost prinși în timp ce petreceau într-un restaurant din București

Primele arestări la protestele organizate în Rusia pentru eliberarea lui Alexei Navalnîi: "Putin este un mincinos"

Ceremonii dedicate sărbătoririi a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, în garnizoanele militare

ANUNȚ: Redacția Documentare-Arhivă lansează proiectul editorial ''Revoluția de la 1821''

UPDATE: Procesul de destituire a lui Donald Trump va începe pe 8 februarie. Senatul SUA va primi luni articolul de acuzare a fostului președinte. Chuck Schumer: "Va fi un proces echitabil"

CITATUL ZILEI

Un tablou celebru va fi scos la licitație luna aceasta. Preț de pornire: 80 de milioane de dolari

Efectele coronavirusului: piața țigaretelor de contrabandă scade puternic

Marea Britanie vrea să înăsprească restricțiile de călătorie. Ce măsuri vrea să ia guvernul de la Londra


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1043, afisate in 18 pagini.



ieri 06:41 CITATUL ZILEI