23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Gargara și Minciuna Progresistă au picioare ascurte. Cum se realizează NUMIREA procurorilor de rang înalt în țările europene/ ANALIZA care arată situația din Franța, Suedia sau Olanda

Ambasadele Belgiei, Danemarcei, Finlandei, Franței, Germaniei, Olandei și Suediei au solicitat - înainte ca Florin Iordache să transmită ministrului de Externe textul tradus al propunerilor - ca factorii implicați în proiectul de reformă a justiției să evite orice acțiune care ar putea duce la slăbirea independenței sistemului judiciar și să ceară avizul Comisiei de la Veneția.

Într-un studiu elaborat în anul 2004 de către Direcția de Integrare Europeană, Euroatlantică și Programe din cadrul Ministerului Justiției prezintă, în linii mari, statutul procurorilor în diverse state europene.

Danemarca - Procurorul General e numit de Ministrul Justiției

Potrivit documentului publicat pe site-ul Ministerului Justiției, în Danemarca, procurorul general este numit, dar și eliberat din funcție de către ministrul Justiției, cel care are autoritate și asupra parchetelor și, implicit, asupra activității procurorilor. Sursa citată mai precizează că este responsabil pentru întreg sistemul judiciar, pentru poliție și parchete, organizarea instanțelor, penitenciare și serviciile de probațiune.

"Ministrul Justiției supraveghează activitatea parchetelor, inclusiv pe cea a Procurorului General și poate dispune asupra retragerii unor sarcini ale procurorilor, potrivit prevederilor Legii privind administrarea justiției. În baza acelorași prevederi, Ministrul Justiției poate da instrucțiuni în legătură cu un anumit caz, inclusiv privind hotărârea începere sau neîncepere a urmăririi penale. Deciziile procurorilor pot fi contestate la procurorul general sau, când acesta din urmă nu este imparțial, direct la Ministrul Justiției. Deciziile procurorului general pot fi contestate la Ministrul Justiției", mai spune studiul.

Finlanda - Finlanda, procurorul general dar și adjunctul acestuia sunt învestiți de către Președintele Republicii, la propunerea Guvernului, iar procurorii statului sunt numiți de către Guvern, la propunerea șefului Parchetului General

În Finlanda, legislația acestui stat spune că procurorul general, dar și adjunctul acestuia sunt învestiți de către Președintele Republicii, la propunerea Guvernului, iar procurorii statului sunt numiți de către Guvern, la propunerea șefului Parchetului General. Constituția statului finlandez prevede că procurorul general este cel care conduce parchetele și își desfășoară activitatea independent de Guvern și de Ministerul Justiției, însă instituția din urmă administrează resursele financiare ale parchetelor.

"Parchetul General este subordonat Ministerului Justiției. Acțiunea penală împotriva Procurorului General sau a adjunctului acestuia se exercită de către Ministrul Justiției sau de Avocatul Poporului. Procurorul General poate da instrucțiuni cu caracter general procurorilor. Procurorul General poate lua un caz de la un procuror subordonat, dar nu poate interveni direct în soluționarea unui caz de către un procuror ierarhic inferior", mai precizează studiul.

Suedia - Șeful Parchetului General (=Procurorul General) este numit de către Guvern.

Constituția Suediei precizează, așa cum se arată în documentul din 2004 al Ministerului Justiției, că șeful Parchetului General este numit de către Guvern, "pe baza competențelor profesionale și este inamovibil". De asemenea, magistrații din cadrul acestei unități de parchet sunt numiți de către procurorul general, iar numirea conducătorilor parchetelor regionale revine Guvernului, însă la propunerea celui dintâi.

"Pentru îndeplinirea funcțiilor sale, fiecare procuror este independent. Procurorul general și conducătorii parchetelor regionale au dreptul de a revizui decizia unui procuror privitoare la oportunitatea de a începe urmărirea penală. Parchetele se află sub autoritatea Ministerului Justiției. Ministerul Justiției formulează recomandări cu caracter general și definește prioritățile în materia luptei împotriva criminalității. Nu poate interveni în deciziile luate de către procurori", mai arată documentul despre relația dintre dintre parchete și Minister din Suedia.

Germania - Procurorii din cadrul Parchetului Federal sunt numiți de către președintele federal, la propunerea Ministrului Federal al Justiției, cu confirmarea Parlamentului (Bundesrat) care dă un vot de validare a lor

În Germania, Legea privind organizarea instanțelor (Gerichtverfassungsgesetz), Legea privind statutul magistraților (Richtergesetz) și Codul de procedură penală arată că procurorii din cadrul Parchetului Federal sunt numiți de către președintele federal, la propunerea Ministrului Federal al Justiției, cu confirmarea Parlamentului (Bundesrat).

"Procurorii de la nivelul landurilor sunt numiți de către Ministrul de Justiție al landului respectiv, moțiunile procurorilor generali fiind hotărâtoare pentru aceste numiri. Parchetul General Federal nu conduce activitatea parchetelor de la nivelul landurilor, acestea funcționând sub autoritatea Ministerelor de Justiție de la nivelul landurilor. Procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea Ministrului Justiției (la nivel federal, Ministrul Federal al Justiției, iar la nivel de land, Ministrul de Justiție al landului respectiv). Parchetele sunt organe imparțiale", se mai arată în sursa citată.

Olanda - Parchetul din Olanda este subordonat Ministerului Justiției. Ministrul Justiției poate cere Parlamentului oprirea investigațiilor, după consultarea Comitetului Procurorilor Generali

În Olanda, procurorul general de pe lângă Curtea Supremă este numit pe viață, iar membrii Comitetului Procurorilor Generali, procurorii de pe lângă curțile de apel și procurorii districtuali, dar și procurorii Parchetului Național sunt numiți prin Decret Regal. Parchetul din Olanda este subordonat Ministerului Justiției.

"Ministrul Justiției poate da procurorilor instrucțiuni în exercitarea atribuțiilor acestora, inclusiv referitor la cazuri individuale. Ministrul Justiției poate cere Parlamentului oprirea investigațiilor, după consultarea Comitetului Procurorilor Generali", precizează studiul.

Franța - Procurorii numiți de Președinte cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii acționează înb suboprdinea Ministrului Justiției care îi poate sancționa disciplinar. Potrivit Constituției franceze, "magistrații din cadrul parchetului se află sub conducerea și controlul șefilor lor ierarhici și sub autoritatea Ministrului Justiției."

În Franța, numirea procurorilor din afara ierarhiei se face prin decret al Președintelui Republicii, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, iar procurorii sunt numiți în urma absolvirii Școlii Naționale de Magistratură. Documentul mai precizează că judecătorii și procurorii fac parte din corpul magistraților și li se aplică reguli comune privind cariera, iar Ministerul Public se află sub autoritatea Ministerului Justiției. Totodată, ministrul Justiției este cel care exercită, în Franța, puterea disciplinară asupra magistraților de parchet. Potrivit Constituției franceze, "magistrații din cadrul parchetului se află sub conducerea și controlul șefilor lor ierarhici și sub autoritatea Ministrului Justiției."

Belgia - numirea procurorilor îi revine Regelui la propunerea Consiliului Superior Judiciar. De asemenea, în Belgia, independența procurorilor este relativă, potrivit Constituției, procurorii fiind în același timp reprezentanți ai puterii executive și membri ai puterii judiciare

În ceea ce privește statul belgian, revocarea și numirea procurorilor îi revine Regelui, la propunerea Consiliului Superior Judiciar. De asemenea, în Belgia, independența procurorilor este relativă, potrivit Constituției, procurorii fiind în același timp reprezentanți ai puterii executive și membri ai puterii judiciare. Documentarea din 2004 a Ministerului Justiției din România arată că instituția belgiană omoloagă poate adresa instrucțiuni cu caracter general procurorilor generali în vederea coordonării diferitelor instrumente de politică penală sau pentru a ordona începerea urmăririi penale în anumite cazuri. Ministrul Justiției nu poate însă solicita încetarea cercetărilor.

"Colegiul procurorilor generali are obligația de a-l informa pe Ministrul Justiției și de a-și da avizul referitor la orice problemă care are legătură cu activitatea Ministerului Public. Colegiul întocmește anual un raport către Ministrul Justiției privind evaluarea politicii penale a anului precedent și prioritățile pentru anul viitor. Raportul se comunică de către Ministru Camerelor Parlamentului", se mai stipulează în document.

Italia - "Procurorii magistrați de carieră își desfășoară activitatea sub supravegherea Ministerului Justiției. Ministrul Justiției poate intenta o acțiune împotriva unui magistrat, dar instituția care îl sancționează este Consiliul Național al Magistraturii"

Mai departe, Constituția Italiei prevede faptul că procurorii sunt magistrați de carieră și că aceștia fac parte din același corp ca și judecătorii, trecerea lor de la o poziție la alta fiind posibilă. Mai mult, în Italia, parchetele fac parte din sistemul judiciar și nu din puterea executivă, ideea de control ierarhic fiind considerată în contradicție cu cea de independență judiciară.

"Procurorii își desfășoară activitatea sub supravegherea Ministerului Justiției. Ministrul Justiției poate intenta o acțiune împotriva unui magistrat, dar instituția care îl sancționează este Consiliul Național al Magistraturii", prevede studiul.

Polonia - Ministrul Justiției cumulează funcția de procur general și este numit de Parlament, la propunerea Președintelui, iar adjuncții acestuia sunt numiți de către premier, la propunerea Ministrului Justiției.

În Polonia, situația este un pic diferită, în sensul că Ministrul Justiției cumulează funcția de procur general și este numit de Parlament, la propunerea Președintelui, iar adjuncții acestuia sunt numiți de către premier, la propunerea Ministrului Justiției.

"Ministrul Justiției îi numește pe ceilalți procurori (în cazul procurorilor militari, la propunerea Ministrului Apărării). Ministrul Justiției are și competența de a promova procurorii. În îndeplinirea atribuțiilor sale, procurorul este independent și imparțial, dar, potrivit organizării ierarhice, este obligat să urmeze ordinele și instrucțiunile superiorului său. Funcția de Procuror General este exercitată de Ministrul Justiției. Parchetul Național face parte din Ministerul Justiției și este superior tuturor celorlalte parchete. Procurorii superiori pot ordona începerea sau încetarea cercetărilor. Ministrul Justiției face și el parte din această ierarhie. Cu toate acestea, el nu poate ordona încetarea urmăririi penale", precizează documentul privind procedura din Polonia.

Un alt studiu privind independența și responsabilitatea procurorilor al Rețelei Europeane a Consiliilor Judiciare (RECJ), publicat pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), arată că procurorii ar trebui să aibă, de asemenea, în comun cu judecătorii, nevoia responsabilității publice. Documentul este rezultatul unui proiect realizat în perioada 2015-2016.

"În mai multe state, conducerea serviciilor procuraturii ține de apanajul Ministerului Justiției. În altele, Ministerul Justiției poate avea numai un rol general de coordonare, iar conducerea acestor servicii este asigurată de procurorul general, în timp ce deciziile mai puțin importante pot fi luate de șefii parchetelor. Practicile descrise în primul exemplu pot presupune anumite riscuri privind independența, pe când cele din al doilea exemplu pot reprezenta o garantare a independeței. Cu cât numărul deciziilor luate de serviciile procuraturii este mai mare, cu atât este mai mare și gradul de independență a acestora", arată documentul publicat pe site-ul CSM.

Același document mai precizează faptul că decizia privind numirea șefului serviciilor procuraturii reprezintă un interes special și poate fi chiar mai sensibilă decât în cazul judecătorilor.

"Structura ierarhică a procuraturii poate fi expusă unei amenințări mai mari în relație cu influențele în numirea procurorului general, deoarece, din această funcție, se poate exercita o anumită autoritate asupra întregului corp al procurorilor. În mod similar cu situația judecătorilor (președintele Înaltei Curți), dacă guvernele au un anumit nivel de control asupra numirii procurorului general, este important ca metoda de selecție să se bucure de încrederea și respectul publicului larg, precum și al membrilor sistemului judiciar și al specialiștilor în drept și să evite implicațiile politice", arată sursa citată.

Totodată, privind selecția, numirea și revocarea procurorilor și a personalului care deține funcții de conducere la nivelul parchetelor se precizează: "Acest sub-indicator reflectă măsura în care numirea procurorilor și a personalului cu funcții de conducere la nivelul parchetelor este decisă fără nicio ingerință externă, intrând în responsabilitatea procurorului general sau a altui organism independent".

De asemenea, studiul RECJ mai spune că în țările în care există o structură ierarhică a serviciilor procuraturii, activitatea procurorilor este organizată și funcționează sub direcția unei structuri centrale.

"De exemplu, în România, procurorii numiți de președintele statului se bucură de stabilitate, și își pot derula activitatea în conformitate cu principiile legalității, imparțialității și controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției. Ministerul Public este condus de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; de asemenea, parchetele sunt independente în relație cu instanțele judecătorești, precum și cu alte autorități publice", arată sursa citată.

Florin Iordache a transmis joi ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu, textul tradus al celor trei legi privind domeniul Justiției care au fost adoptate recent în Parlament, precum și un rezumat cu amendamentele depuse la pachetul de legi. În paralel, ambasadorii Belgiei, Danemarcei, Finlandei, Franței, Germaniei, Olandei și Suediei și-au exprimat îngrijorările cu privire la modificările legilor justiției.


sursa:Mediafax.ro


(Mediafax)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

IZOLAȚI ÎN ROMÂNIA? Ei sau noi? Maria Zăican - Bătrâna din pădure - VIDEO

Semnal de alarmă în Australia. Ziarele au fost editate cu textele acoperite cu tuș negru. Protest puternic față de cenzură

Vrea să fie liber. Lionel Messi a refuzat o clauză care l-ar fi legat pe viață de FC Barcelona

Alegeri în Republica Moldova: Socialiștii au câștigat în cele mai multe raioane

Partidul Laburist se va alia cu alte formațiuni politice din Parlamentul britanic pentru a bloca adoptarea acordului pentru Brexit

Ministrul britanic de Externe: Guvernul lui Boris Johnson are numărul necesar de voturi pentru adoptarea acordului privind Brexit

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Viceprim-ministrul spaniol îi cere liderului catalan Quim Torra să renunțe la discursul secesionist

Un nou caz de plecare inexplicabilă. Fată de 13 ani, dată dispărută. FOTO pentru recunoaștere

Heiko Maas, ministru german, numește ofensiva turcă din Siria o "invazie" ilegitimă

Fotbal: FC Liverpool, ținută în șah de Manchester United în campionatul Angliei

Pilotul Valentin Gvinda refuză să preia conducerea TAROM, după ce a făcut o analiză a situației companiei

Prahova: Bărbat de 45 de ani, pasager într-un taxi, decedat într-un accident rutier pe Șoseaua Vestului din Ploiești

Un tânăr decedat și un altul rănit într-un accident produs pe o stradă din Târgu Mureș

Justin Trudeau, sub presiune în contextul în care circa 27 de milioane de canadieni sunt chemați la urne

Fotbal: Ronaldo Vieira (Sampdoria), victima strigătelor rasiste la meciul cu AS Roma

Președintele Klaus Iohannis, primit la Tokyo de premierul japonez

Orban dezminte informația diseminată de Dăncilă privind interferența PPE pentru deschiderea unei fabrici Volkswagen în țara vecină

Trupe americane au trecut din Siria în Irak în cadrul retragerii ordonate de Trump

Întâlnire Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan, la Soci, pe tema intervenției militare din nordul Siriei

Nivel înalt al operațiunilor de spionaj. FT: Un grup de hackeri din Rusia a "furat" identitatea unei organizații similare din Iran

ULTIMA ORĂ Boris Johnson, acționat în judecată pentru că a recomandat UE să refuze amânarea Brexit. Premierul Marii Britanii a trimis două scrisori sâmbătă noaptea

Vrancea: Urs accidentat mortal de un autoturism pe Ojdula, după ce animalul ar fi pătruns pe partea carosabilă

Darius Vâlcov, fost consilier pe economie și eminența cenușie a programului de guvernare al PSD, și-ar fi plagiat teza de doctorat în finanțe. Rectorul ASE propune retragerea titlului

Eurostat: România a avut un deficit de 3% din PIB, în 2018

Focuri de armă, trase după o mașină în Argeș. Patru persoane au reușit să fugă de polițiști. Cazul este în derulare

Buzău: Accident rutier pe DN 2B, în zona unei treceri de cale ferată

Box: Pugilistul ucrainean Aleksandr Gvodzik, 48 de ore în spital după o comoție cerebrală suferită în ring

Economistul Robert Shiller, câștigător al premiului Nobel, crede că președintele american Donald Trump a speriat recesiunea

CITATUL ZILEI

Violența din cadrul protestelor din Chile a provocat moartea a cinci persoane

Accident de autocar cu numere de Ucraina. Vehiculul cu 46 de persoane s-a răsturnat, după ce s-a izbit de un stâlp

Harghita: Jandarmii au intervenit pentru alungarea unui urs care a intrat în gospodăria unei femei din Șimonești

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie

Hunedoara: Amenajare de șantier pentru restaurarea Castelului Corvinilor

Protestele masive continuă în Liban după ce Guvernul a promis adoptarea de reforme economice

Vietnam: Prim-ministrul promite că nu va face nicio concesie teritorială Chinei

Galați: Un autocar cu 46 de pasageri din Ucraina s-a izbit de un stâlp de pe marginea DN 26; nu sunt înregistrate victime

COPAC solicită MS și MEN să clarifice situația rezidențiatului și să îl organizeze anul acesta, nu în 2020

Românii au cumpărat online cu 30% mai multă mobilă, în această toamnă decât în 2018 (analiză)

Bonurile fiscale în valoare de 328 lei emise pe 6 septembrie au ieșit câștigătoare la extragerea de duminică

Dăncilă merge în Parlament la grupurile reunite ale PSD. Discuții despre votul pentru noul Guvern

Mădălina Mezei, fost director general al TAROM, chemată luni la DNA

IȘMB: Elevii de clasa a VII-a nu au în continuare manuale la Matematică, Chimie și Istorie

DNA anchetează acuzațiile de abuz în serviciu aduse lui Răzvan Cuc. Mădălina Mezei, fosta șefă de la TAROM, audiată

Ofensiva turcă încalcă dreptul internațional, acuză Berlinul

VIDEO | Pățania unor tineri care au întins un fir peste un drum național. Reacția unui șofer

Dăncilă: Iohannis a dovedit că poate demola, dar este incapabil să construiască

Neamț: Pompierii caută un bărbat care s-ar fi înecat în râul Moldova

Spania: Rămășițele lui Franco vor fi exhumate joi, anunță guvernul

Indonezia: Joko Widodo a depus jurământul și și-a început al doilea și ultim mandat prezidențial

Harghita: Doi morți și un rănit grav după ce un autoturism s-a izbit de un imobil

Alegeri în Republica Moldova: Ion Ceban și Andrei Năstase se vor duela în turul doi (rezultate preliminare)

Germania va împrumuta Marii Britanii Discul ceresc de la Nebra, un artefact datând din Epoca Bronzului

Protest împotriva cenzurii în Australia: Prima pagină a ziarelor, în chenar negru

Argeș: Polițiștii au făcut uz de armă în timpul urmăririi ocupanților unui autoturism care nu a oprit la semnal

Tenis: Andrei Rublev, campion la Moscova în ziua în care a împlinit 22 de ani

Alegeri în Republica Moldova: Marile municipii, împărțite între partide și independenți

Accident grav. O mașină a intrat în zidul unei case. Doi morți și persoana din locuință, rănită grav

Maramureș: Șase persoane salvate în urma prelevării de organe și țesuturi de la un pacient cu anevrism cerebral


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2059, afisate in 35 pagini.



ieri 05:07 CITATUL ZILEI