23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Cum se desfășura Cultul Jertfei Celui Mai Bun la Daci, din descrierea lui Herodot și din descrierile din Miorița: Jertfa avea loc o dată la 5 ani, la Apusul Soarelui, după Echinocțiul de Toamnă la coborârea oilor de la munte. Cel Jertfit era nenuntit

Cel Jertfit era nenuntit...și era ales dintre cei mai buni, prin tragere la sorți. Dacă nu murea în timpul ritualului în care era aruncat între sulițe, venea la rând următorul din lista celor mai buni flăcăi...până când unul dintre ei murea (aici pe Pământ) și astfel era trimis Sol la Zamolxis pentru a duce la Zeu, Mesajele tuturor celor din Comunitate

De Crăciun (zeul Trecerilor la Daci), povestea celor Jertfiți, era amintită în cântece și colinzi.

Unul dintre aceste cântece și colinzi, cântat din generație în generație, a străbătut mai mult de 2.500 de ani și a ajuns până la noi, ajungâng să aibă peste 1500 de variante.

Cântul despre cel Jertfit, ajuns de la strămoșii noștri Daci până la noi, se numește Miorița

Vă rugăm reveniți periodic...

I. Material

Herodot despre Ritual Jertfei Solului trimis la Zalmoxis:
aproximativ 500 î.Hr.

"Iată în ce fel se socot ei nemuritori:
credința lor este că ei nu mor,
ci că cel care piere se duce la Zamolxis
– divinitatea lor –
pe care unii îl cred același cu Gebeleisis.

Tot în al cincilea an aruncă sorții,
și întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorțul
îl trimit ca solie la Zamolxis,
încredințându-i de fiecare dată toate nevoile lor.

Trimitere solului se face astfel:
câțiva dintre ei, așezându-se la rând,
țin cu vârful în sus trei sulițe,
iar alții,
apucându-l de mâini și de picioare
pe cel trimis la Zamolxis,
îl leagănă de câteva ori
și apoi,
făcându-i vânt,
îl aruncă peste vârfurile sulițelor.

Dacă,
în cădere,
omul moare străpuns,
rămân încredințați că zeul le este binevoitor;
dacă
nu moare,
atunci îl învinuiesc pe sol,
hulindu-l că este un om rău;
după ce aruncă vina pe el trimit după un altul.

Tot ce au de cerut
îi spun solului

cât mai e în viață.
Când tună și fulgeră,
tracii despre care este vorba
trag cu săgețile în sus, spre cer,
și își amenință zeul,
căci ei nu recunosc vreun alt zeu
in afară de al lor".

Mioriţa (varianta culeasă de Vasile Alecsandri)

Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Iată vin în cale,
Se cobor la vale,
Trei turme de miei,
Cu trei ciobănei.
Unu-i moldovan,
Unu-i ungurean
Şi unu-i vrâncean.

Iar cel ungurean
Şi cu ce-l vrâncean,

--- aici bacii decid ca ciobănaşul să fie viitoarea Jertfă şi nu să-l fure
--- bacii decid ca ciobănaşul să fie jertfă pentru că urmând ritualul milenar trebuie să îl aleagă ca jertfă şi să îl sacrifice pe cel mai bun dintre ei
Mări, se vorbiră,
Ei se sfătuiră
Pe l-apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel moldovan,
Că-i mai ortoman
Ş-are oi mai multe,
Mândre şi cornute,
Şi cai învăţaţi,
Şi câni mai bărbaţi,

-- De ce era important să-l aleagă pe cel mai bun dintre ei?
-- Herodot : "Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân încredințați că zeul le este binevoitor;
-- dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău;"

Dar cea mioriţă,
Cu lână plăviţă,
De trei zile-ncoace
Gura nu-i mai tace,
Iarba nu-i mai place.
- Mioriţă laie,
Laie bucălaie,
De trei zile-ncoace
Gura nu-ţi mai tace!
Ori iarba nu-ţi place,
Ori eşti bolnăvioară,
Drăguţă mioară?
- Drăguţule bace,
Dă-ţi oile-ncoace,
La negru zăvoi,
Că-i iarbă de noi
Şi umbră de voi.
Stăpâne, stăpâne,
Îţi cheamă ş-un câine,
Cel mai bărbătesc
Şi cel mai frăţesc,
Că l-apus de soare
Vreau să mi te-omoare
Baciul ungurean
Şi cu cel vrâncean!
- Oiţă bârsană,
De eşti năzdrăvană,

şi de-o fi să mor
în câmp de mohor,

-- n.r. ritualul era incert în legătură cu moartea celui jertfit
-- Herodot: "dacă omul moare ...; dacă nu moare ..."
-- Faptul că ciobănaşul nu e sigur că va muri în timpul ritualului jertfei, se datorează înşăşi naturii ritualului pe care Herodot ni-l descrie în detaliu:
"Trimiterea solului se face astfel: câțiva dintre ei, așezându-se la rând, țin cu vârful în sus trei sulițe, iar alții, apucându-l de mâini și de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagănă de câteva ori și apoi, făcându-i vânt, îl aruncă peste vârfurile sulițelor.
Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân încredințați că zeul le este binevoitor; dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el trimit după un altul".
Faptul că ciobănaşul care acceptă jertfa nu e sigur că va muri, este dovada cea mai clară că e vorba exact de ritualul de jertfă descris de Herodot. Căci pe oricare altă variantă reacția dubitativă a ciobănaşul în legătură cu moartea sa, ar fi lipsită de sens. Cum să accepți să te jertfeşti dar totuşi să nu mori ? (Iar faptul că e vorba de o jertfă, reiese din celelalte pasaje).

Să-i spui lui vrâncean
Şi lui ungurean

-- observați că nu există nici o urmă de duşmănie la adresa bacilor, ba mai mult ciobănaşul le încredințează prin intermediul oiței, ultimele sale dorințe.
-- Lucru inexplicabil dacă cei doi ar fi hoții şi criminalii care vor să-l ucidă.
-- Dacă însă cei doi sunt cei care au decis jertfa conform ritualului alegerii celui mai bun, lipsa de dușmănie ba chiar încredințarea către ei a ultimelor sale dorințe se explică de la sine
Ca să mă îngroape
Aice, pe-aproape,
În strunga de oi,
Să fiu tot cu voi;
În dosul stânii
Să-mi aud cânii.


Aste să le spui,
Iar la cap să-mi pui
Fluieraş de fag,
Mult zice cu drag;
Fluieraş de os,
Mult zice duios;
Fluieraş de soc,
Mult zice cu foc!
Vântul, când a bate,
Prin ele-a răzbate
Ş-oile s-or strânge,
Pe mine m-or plânge
Cu lacrimi de sânge!
Iar tu de omor
Să nu le spui lor.
Să le spui curat
Că m-am însurat
Cu-o mândră crăiasă,
A lumii mireasă;
Că la nunta mea
A căzut o stea;
Soarele şi luna
Mi-au ţinut cununa.
Brazi şi paltinaşi
I-am avut nuntaşi,
Preoţi, munţii mari,
Paseri, lăutari,
Păserele mii,
Şi stele făclii!
Iar dacă-i zări,
Dacă-i întâlni
Măicuţă bătrână,
Cu brâul de lână,
Din ochi lăcrimând,
Pe câmpi alergând,
Pe toţi întrebând
Şi la toţi zicând:
"Cine-a cunoscut,
Cine mi-a văzut
Mândru ciobănel,
Tras printr-un inel?
Feţişoara lui,
Spuma laptelui;
Musteţioara lui,
Spicul grâului;
Perişorul lui,
Peana corbului;
Ochişorii lui,
Mura câmpului?"
Tu, mioara mea,
Să te-nduri de ea
Şi-i spune curat
Că m-am însurat
Cu-o fată de crai,
Pe-o gură de rai.
Iar la cea măicuţă
Să nu spui, drăguţă,
Că la nunta mea
A căzut o stea,
C-am avut nuntaşi
Brazi şi paltinaşi,
Preoţi, munţii mari,
Paseri, lăutari,
Păserele mii,
Şi stele făclii!

Miorița (variantă din Maramureș de la Ieud)

Sus în vârfu muntelui,
Sub crucița bradului
Sunt duși trei păcurărei
Cu oile după ei.
Pe cel mai mic l-o mânat
Să d-întoarne oile.

Oile le-o d-îndurnat,
Lui gre lege i-o picat:
-- Herodot: "Tot în al cincilea an aruncă sorții...

O să-l taie, o să-l puște,
O să-l puie-ntre țăpuște
-- Herodot: "îl aruncă peste vârfurile sulițelor"

El o strâgat cătră ei:
– O, dragi, frățiorii mei,
-- n.r. "frățiori", nu hoți, nu criminali

De să-ntâmplă să mor eu,
-- n.r. ritualul era incert în legătură cu moartea celui jertfit
-- Herodot: "dacă omul moare ...; dacă nu moare ...

Săpați-mi mormântul meu
Nu în verde țintirim,
Că-ntre morți voi fi străin;
Ci-n staulul oilor,
În locuțu mieilor.
O, drag, fluierașul meu,
Puneți-l la capul meu;
Când or sufla vânturi grele
Să-mi fluiere hori de jele.
Și dragilor oi cornute
Cum mi-ți căuta prin munte!
Și dragilor mielușăi
Cum mi-ți căuta prin văi!

Note
Culegător – Béla Bártok
Informator – Dumitru Goja, Vasile Dăncuș (15).
Localitatea/Data – Ieud, →1923; Țara Maramureșului.
Publicat în Volksmusik der Rumänen von Maramuresch, Bártok, 1923, p.187-188, txt. 7.
Republicat – Miorița, A. Fochi, 1964, p. 992, text III (anexă).
Tipul – Nord-maramureșean, clasic.

II. Punctele comune dintre Ritualul Jertfei descris de Herodot cu 500 de ani înainte de Hristos și Ritualul Jertfei descris în Miorița pe baza cărora afirmăm că e vorba de unul și același Ritual.

1. Jertfirea prin aruncarea în sulițe

Herodot: "...îl aruncă peste vârfurile sulițelor"

Miorița (variantă din Maramureș): "...o să-l puie-ntre țăpuște"

2. Doar cei mai buni pot fi Jertfiți. Alegerea prin sfat a celor mai buni sortiți jertfei

Herodot: "Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân încredințați că zeul le este binevoitor;
dacă nu moare atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el trimit după un altul"

Miorița (varianta Alecsandri):
 "Mări, se vorbiră,
 Ei se sfătuiră (au discutat îndelung, nu au luat decizia în grabă)
 Pe l-apus de soare (ca prin sacrificiu ritualic, făcut simbolic odată cu sfârșitul luminii)
 Ca să mi-l omoare (ca să îl omoare)
 Pe cel moldovan,
 Că-i mai ortoman (pentru că e cel mai drept dintre ei)
Ş-are oi mai multe,
Mândre şi cornute, (pentru că știe să crească cel mai bine oile)
Şi cai învăţaţi, (pentru că știe să dreseze cel mai bine caii)
Şi câni mai bărbaţi". (pentru că știe să crească cei mai curajoși câini)

3. Tragerea la Sorți. (În cazul mai multor opțiuni), alegerea Jertfei dintre cei buni prin tragere la sorți.

Herodot: "Tot în al cincilea an aruncă sorții, și întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorțul îl trimit ca solie la Zamolxis"

Miorița (variantă din Maramureș): "Lui gre lege i-o picat"

4. Incertitudinea că vei muri sau nu în timpul ritualului jertfei

Herodot: "Dacă, în cădere, omul moare străpuns, ...dacă nu moare..."

Miorița (varianta Alecsandri): "Şi de-o fi să mor..."

Miorița (variantă din Maramureș): "O, dragi, frățiorii mei, De să-ntâmplă să mor eu..."

Vom completa fiecare punct. Vă rugăm reveniți periodic...


III. Descrierea Ritualului Jertfei Celui Mai Bun Dintre Noi


III.A. Care era Scopul Ritualului Jertfei Celui Mai bun dintre noi ?

Dacii se credeau Nemuritori. Ei credeau că Sufletul nu moare niciodată și că după Moartea de pe Pământ, fiecare dintre ei va merge la Zamolxis

Dar până la moartea lor, simțeau nevoia să trimită periodic un Sol la Zamolxis. Ei îi încredințau solului toate mesajele pe care doreau să le transmită Zeului.

Așa a apărut Jertfa Umană a Celui Mai Bun Dintre Noi.

Iată cum descrie Herodot scopul acestui ritual

Herodot:
"Iată în ce fel se socot ei nemuritori:
credința lor este că ei nu mor,
ci că cel care piere se duce la Zamolxis
– divinitatea lor –
pe care unii îl cred același cu Gebeleisis.
Tot în al cincilea an aruncă sorții,
și întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorțul
îl trimit ca solie la Zamolxis,
încredințându-i de fiecare dată toate nevoile lor.


III.B. Când se desfășura Ritualul Jertfei?

III.B.1. Ritualul Jertfei avea loc o dată la cinci ani.

Nici una din variantele Mioriței nu ne dă indicații despre periodicitatea acestei jertfe, lucru firesc, căci ele se referă strict la o poveste anume, poveste prin care orice baladă sau colind, își capătă unicitatea proprie. Doar pentru asta Baladele și Colindele sunt povestite și repovestite mereu.

În schimb, Herodot ne spune exact: ritualul jertfei umane avea loc o dată la cinci ani

Herodot:
"Tot în al cincilea an aruncă sorții,
și întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorțul
îl trimit ca solie la Zamolxis,
încredințându-i de fiecare dată toate nevoile lor.".

III.B.2. Ritualul Jertfei avea loc după Echinocțiul de Toamnă la coborârea oilor de la munte.

Herodot nu ne oferă amănunte despre perioada din an, în care, avea loc ritualul.

În schimb în toate variantele Mioriței, atunci când se petrec faptele, oile se află încă la păscut la munte, într-o perioadă când afară e încă frumos şi iarba e încă verde.

Așadar, ne aflăm undeva între mijlocul primăverii (aprilie-mai) și începutul toamnei (septembrie-octombrie)

În varianta Alecsandri, momentul ritualului, coincide cu cel al coborârii oilor de la munte

"Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Iată vin în cale,
Se cobor la vale,
Trei turme de miei"...

Considerăm momentul coborârii oilor de la munte, moment care apare și în alte variante (deși nu în toate), ca fiind cel mai probabil moment în care se petrecea Ritualul. Nu numai că ciobanii se întorceau cu oile de la munte spre casă și era puțin probabil ca ritualul să aibă loc printre străini (așa cum evitau să-l facă chiar în mijlocul așezărilor lor) , dar era și o oră a bilanțului pentru fiecare

În plus, ziua devenise egală cu noaptea, lumina și odată cu ea întreaga natură începea încetul cu încetul, să moară, pentru a putea renaște din nou, primăvara. Ce moment mai bun, pentru un Ritual al Jertfei, s-ar fi putut alege?

Oile plecau de la munte spe casă, și atunci ca și astăzi, exact la echinocțiul de toamnă. Ele făceau în jur de o săptâmână, în lunga transhumanță, până se apropiau de casă.

Ne aflăm, așadar, pe calendarul de azi, undeva, la sfârșitul lui septembrie, începutul lui octombrie.

Când toamna îşi arată primele semne, ciobanii ştiu că oile au nevoie de adăpost pentru iarnă şi, strângându-şi lucrurile de la stâne, pleacă uşor la vale, lăsând în urmă nostalgia priveliştilor montane.

Ajunse aproape de satele de obârșie, turmele sunt adunate pâlcuri-pâlcuri şi se face numărătoarea oilor.

Gazdele cu puţine oi şi le iau acasă, iernându-le în sat. Adevăraţii ciobani, cei cu turme de sute de capete le duc la iernat la câmp. Peste munţi se aşterne linişte deplinã. Stânile rămân singure în imensitatea munților, nu se mai aude clinchet de clopot sau fluier de cioban.

Calendarul Dac avea 8 luni. La Echinocțiul de Toamnă, tocmai începea luna a 7-a (penultima din an) când ciobanii cu turmele de oi începeau să plece de la munte, pornind lunga transhumanță spre casă

Săptâmâna Dacă avea 8 zile (cu unele săptâmâni alternative de doar 7 sau chiar 6 zile).

Deci cel mai probabil, la sfârșitul primei săptămâni din luna a 7-a Dacă, avea loc, o dată la 5 ani, Ritualul Jertfei Celui Mai Bun Dintre Noi, cel care era trimis la Zamolxis.

O dată la 5 ani, la o săptămână Dacă după Echinocțiul de toamnă (săptămână care de obicei, dura 8 zile), atunci când turmele ajungeau la poalele munților, în întreaga țară, în fiecare comunitate locală, solii erau trimiși la Zamolxis.

În calendarul nostru de azi, data Jertfelor cădea pe 30 septembrie sau într-o altă zi, foarte apropiată ei.

III.B.3. Ritualul Jertfei avea loc la Apusul Soarelui - Apusul fiind considerat locul care deschide calea spre Lumea Cealaltă

Herodot nu ne spune nimic despre momentul din zi, la care avea loc Ritualul Jertfei

Miorița în varianta Alecsandri, ni-l dezvăluie însă: Jertfa avea loc la Apusul Soarelui:

"Că l-apus de soare
Vor să mi te-omoare"...

Apusul e un moment al zilei Mitologic în credințele pre-creștine de la noi, așa cum au răzbătut ele până la noi prin basme , doine și balade

Apusul Soarelui, era momentul în care strămoșii noștri credeau că se deschid porțile spre Lumea Cealaltă.

Printre primii la noi, Hașdeu surprinde caracterul pre-creștin, arhaic, al credinţelor populare româneşti peste care creştismul nu a putut decât să pună o pojghiţă subţire.

Astfel, comentând paradisul la români, Hașdeu arată că locul acestuia e "în genoe (n.r. în genune), în apusul soarelui" și că "apusul soarelui", ca loc al paradisului moștenit dinainte de creștinism, este "un rest păgânic, pe care creștinismul l-a găsit împietrit pe pământul Daciei".

Că Apusul Soarelui era un moment sacru al zilei o reflectă și unele obiceiuri păstrate până azi:

”Ca o cinste pentru soarele ce apune, după ce a luminat şi a încălzit pământul, gospodarii se feresc de a arunca afară, la vremea apusului, zoile rufelor sau ale caselor şi gunoiul ce se mătură din casă”, așa era descrisă o superstiţie în sec XX.

Albanezii, frații noștri Daci, neromanizați, au chiar un Zeu al Apusului Soarelui: el se numește Perëndi (pronunțat /Perăndi/ - căci ë este notația albaneză pentru sunetul ă)

Numele propriu Perëndi /perăndi/, poate fi derivat din verbul Albanez perëndoj (/perăndoj/) care înseamnă "a apune" ("a apune soarele"). În acest caz Zeul, se numește chiar "(Zeul) Apusului"

Expresia albaneză Alb. dielli perëndon /diel'i perăndon/ "soarele apune", poate fi un calc după Grecescul "ο ήλιος βασιλεύει "soarele apune", în sens său literal "soarele domnește"

Unii cred că Alb. perëndoj, e înrudit cu Latinescul parentare care înseamnă "a aduce un sacrificiu (până la moartea celui sacrificat), a satisface". Vedem așadar că Apusul, e oarecum legat și de ideea de sacrificiu.

În românește, verbul înrudit cu Alb. perëndoj este după părerea noastră, verbul românesc Ro. (a se) perinda (variantă veche (a se) părânda).

Românescul (a se) perinda nu mai are conotația de "a apune".

El înseamnă "a trece dintr-un loc în altul, a străbate mai multe locuri, a colinda, a vizita multe locuri".

În limbaj popular el înseamnă și "a se petrece"...

Perindătorul (Alb. Perëndi), zeul care stabilea traseul Soarelui pe Cer, deschidea larg porțile la Apus, pentru ca Soarele să intre pe Celălalt Tărâm. Acesta era momentul când aveai şansa să intri în paradis, pe tărâmul zeilor

Apusul este prin urmare locul și timpul, în care "te poți petrece", te poți perinda, spre Lumea Cealaltă....poarta dintre cele două Lumi.

Acesta era momentul ales, la care se petrecea Ritualul Jertfei.


III.C. Unde se desfășura Ritualul Jertfei ?

III.C.1. Ritualul avea loc poalele muntelui departe de așezările omenești.

Herodot nu ne spune nimic despre locurile anume alese în care avea loc ritualul

Dar din Miorița, varianta Alecsandri, aflăm că locul desfășurării ritualului era la poalele muntelui, în câmp,

"Şi de-o fi să mor,
În câmp de mohor..."

Credem că locul jertfei este corect indicat în Miorița, varianta Alecsandri

Căci așa cum am spus, după număratul oilor, gazdele cu puţine oi şi le iau acasã, iernându-le în sat. Dar adevărații ciobani, cei cu turme de sute de capete le duc la iernat la câmp.

Așadar, turmele se îndreptau spre câmpie pentru iernat...

Aici în "câmp de mohor", nu departe de locul de iernat al turmelor, cel ales pentru jertfă aștepta să fie jertfit şi să vadă dacă va muri sau nu, în timpul ritualului.

"În câmp de mohor"...departe de aşezările omeneşti, acesta e locul în care avea loc Ritualul Jertfei.

Așadar, Ritualul Jertfei Celui Mai Bun dintre Noi, avea loc o dată la cinci ani, la Apusul Soarelui, la sfârșitul primei săptămâni de după Echinocțiul de Toamnă, când oile care coborau de la munte ajungeau la câmpie.

III.C.2. La ritual nu participau femeile și copiii.

Observăm că Ritualul Jertfei era unul strict masculin. Nu apare nici o prezență feminină şi nici un copil în niciuna din variantele Mioriței

Nici Herodot nu pomenește nimic despre prezența la ritual a vreunei mari mulțimi şi cu atât mai puțin despre prezența femeilor şi a copiilor

Ritualul jertfei se desfășura departe de ochii femeilor şi ai copiilor. Ritualul Jertfei se desfășura în interiorul unei caste bine organizate, ce avea reguli de organizare stricte. Ritualul nu era deschis străinilor şi celor neaveniți. El se desfăşura departe de așezărilor omenești şi era ferit de ochii femeilor şi ai copiilor.

III.C.3. Ritualul nu era unul centralizat. El nu avea loc doar în capitală și în marile cetăți. Ritualul avea loc în toate comunitățile locale departe de așezările omenești permanente.

Mai mult, putem deduce din variantele Mioriței că ritualul nu era unul centralizat. Aveam de-a lungul țării nenumărate ritualuri locale. Miorița, însăși, e cântul transmis peste veacuri ale unei asemenea jertfe locale, una dintre multe altele. Desigur acest lucru nu exclude desfăşurarea ritualului în jurul marilor cetăți sau în capitala, Sarmizegetusa. Dimpotrivă, cu siguranță că ritualul avea loc şi acolo.

Dar Ritualul Jertfei, era un ritual al celor care se cunoșteau şi se întovărăşeau între ei.

La el participa o comunitate restrânsă: frați, fârtați, verișori, baci: aceasta e lumea din variantele Mioriței. Ritualul pare a fi strâns legat de lumea oieritului care pare a fi fost principala ocupație a dacilor. Cetele de păstori nu erau doar simple întovărăşiri, pentru muncă, ci adevărate caste organizate ierarhic, cu reguli stricte care organizau şi reglementau viață de zi cu zi a membrilor ei.

Deciziile bacilor care conduceau aceste comunități aveau putere de Lege pentru membri lor. Nu întâmplător, în varianta din Maramureş de la Ieud a Mioriței, se spune despre soarta celui jertfit: "Lui gre lege i-o picat".

Ritualul nu era un spectacol public. El se desfășura în câmp, departe de așezările omeneşti, în locuri în care participau doar cei din aceeași castă şi din aceeași comunitate, care de multe ori erau rude sau apropiați ai celui jertfit.


III.E. Cum îi alegeau Zeii pe cei jertfiți, printr-un Dublu Hazard

III.E.1 Alegerea Zeilor se făcea printr-un Dublu Hazard: Dintre cei mai buni, alesul era tras la sorți

Ajungâng la descrierea ritualului propriu-zis, trebuie spus că cel jertfit era ales printr-o dublă decizie, a zeilor și a oamenilor.

Decizia Zeilor, se manifesta prin HAZARD, prin tragere la sorți.

Herodot nu ne spune nimic despre vreo alegere făcută de oameni. El ne vorbește doar despre aruncatul sorților, o alegere a zeilor.

Herodot: "Tot în al cincilea an aruncă sorții,
și întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorțul
îl trimit ca solie la Zamolxis,
încredințându-i de fiecare dată toate nevoile lor."

Dar este puțin probabil, ca aruncatul sorților, descris de Herodot, să fi luat în calcul întreaga comunitate care participa la ritual și să se fi tras la sorți, la întâmplare, dintre toți membri comunității.

Observăm că în toate variantele Mioriței, cel ales să fie jertfit era întotdeauna un tânăr nenuntit. Mai mult, în variantele Mioriței cel ce urmează a fi jertfit, este ales în urma unui sfat.

În variantele Mioriței, nu apare niciodată explicit vreo tragere la sorți, ca la Herodot, deși e posibil (dar nu neapărat necesar) să se facă o referire directă la ea, în celebrul vers, "Lui gre lege i-o picat", din varianta Mioriței de la Ieud.

Prin urmare, se pune întrebarea, cum se-mpacă trasul la sorți descris de Herodot, cu sfatul bacilor din comunitate care decideau, cine să fie cel jertfit?

Credem că ambele alegeri funcționau în același timp, căci este ilogic să se fi tras la sorți din întreaga comunitate.

Oamenii erau interesați să-i aleagă pe cei mai buni dintre ei pe care zeul să-i accepte ca soli, și astfel să le primească mesajele.

Sfatul bătrânilor, după îndelungi deliberări, făcea prin urmare o listă cu tinerii neprihăniți care erau cei mai buni, din cei care puteau să fie jertfiți pentru comunitate.

Din acest grup al celor aleși, se trăgea la sorți. Adică lăsau Hazardul (voința zeilor), să decidă cine să fie primul ales care să fie jertfit.

Era un mod foarte profund, de a-l alege pe cel ce urma să fie jertfit, un mod de alegere, în care la alegere participau atât oamenii (care se străduiau să-i aleagă pe cei mai buni şi mai neprihăniți dintre ei), dar și zeii, prin Hazardul prin care era tras la sorți cel ales.


III.D. Cum se făcea alegerea celor jertfiți de către oameni

III.D.1. Alegerea grupului celor aleși se făcea de către un Sfat care discuta într-un grup restrâns în absența celor în cauză.

În toate variantele Mioriței, alegere celui jertfit se face într-un sfat restrâns ținut de doar câțiva baci, frați sau verișori:

"Mări se vorbiră, Ei se sfătuiră..."

Aşadar, Sfatul bătrânilor, sfatul conducătorilor comunității, alegea un grup de candidați care erau considerați a fi cei mai buni...

Cei vizați a fi jertfiți, nu participau la această reuniune.

Din acest prim grup al celor mai buni, Sfatul Bătrânilor trăgea mai apoi la sorți, așa cum ne spune Herodot.

Sorții îl desemnau pe cel ce urma să fie jertfit "la apus de soare"

III.D.2. Alegerea se făcea dintre flăcăii neprihăniți, care nu aveau încă familie și copii

Herodot nu ne spune nimic despre cine erau cei, dintre care se trăgea la sorți.

Dar în marea majoritate a variantelor Mioriței, cei aleși sunt întotdeauna tineri flăcăi nenuntiți, fără familie şi fără copii

Aspectul e esențial şi nu poate fi întâmplător.

Cei aleși pentru jertfă erau întotdeauna flăcăi neprihăniți care nu erau încă însurați.

Acesta e un prim criteriu fundamental în alegerea celor ce urmau să fie jertfiți

Cel tras la sorți pentru jertfă era ales întotdeauna dintre tinerii flăcăi neprihăniți, fără familie şi fără copii.

Dar era acesta singurul criteriu, pentru a fi ales cel ce urma să fie tras la sorți pentru a fi jertfit?

Așa cum vom vedea acesta era doar un prim criteriu.

II.D.3. Se făcea o listă cu cei mai buni dintre flăcăi

Al doilea criteriu, fundamental în alegerea celor ce urmau să fie traşi la sorți, pentru a-l alege pe cel care urma să fie jertfit, erau calitățile lor individuale.

Căci aşa cum ne spune Herodot, Zamolxis îi accepta doar pe cei mai buni ca să ajungă la el. Ceilalți erau respinşi de către zeu.

Herodot, "Dacă,
în cădere,
omul moare străpuns,
rămân încredințați că zeul le este binevoitor;
dacă
nu moare,
atunci îl învinuiesc pe sol,
hulindu-l că este un om rău;"

Încă înainte de a ajunge la ritualul propriu zis şi de a vedea dacă Zeul îl acceptă sau nu pe cel jertfit, comunitatea se străduia să îi aleagă pe cei mai buni dintre cei buni.

Din acest motiv sfatul bătrânilor avea discuții îndelungate pentru a-i identifica pe cei mai buni flăcăi, dintre flăcăii neprihăniți

Zeul îi primea la el doar pe cei mai buni .

Nu întâmplător am numit această Jertfă, Jertfa Celui Mai Bun dintre Noi.

Dar cum se stabileau cei mai buni dintre cei buni?

III.D.4. Care erau criteriile după care erau aleși cei ce urmau să fie jertfiți?

În Miorița, varianta Alecsandri, avem o enumerare a criteriile după care erau selectați tinerii cei mai buni, pentru a deveni solii ce urmează a fi jertfiți.

Bacii din Sfatul Bătrânilor după o discuție grea ("mări se vorbiră, ei se sfătuiră") decid că cel mai bun dintre ei pentru jertfă, "e cel moldovan", pentru că e cel mai drept dintre ei ("că-i mai ortoman")", pentru că e cel mai priceput dintre ei la creșterea oilor ("și-are oi mai mândre, multe și cornute"), pentru că e cel mai bun dintre ei la dresajul cailor ("și cai învățați") și pentru că știe să crească cei mai curajoși câini ("și câni mai bărbați").

Primul criteriu, așa cum vedem era să fie un om drept și să poată judeca corect și cinstit lucrurile.

Apoi urmau în ordine, cât de bine știe să crească și să înmulțească turmele de oi, cât de bine știe să dreseze caii, cât de curajoși și cât de fără frică știe să-și crească câinii.

Surprinde, importanța necesității de a știi cât mai bine să dresezi și să înveți caii, știind că aceștia sunt relativ puțin folosiți la oierit.

Foarte probabil, includerea dresării cailor printre calitățile care erau apreciate de către comunitate, are legătură cu alte ocupații și funcțiuni pe care comunitatea de păstori trebuia să le îndeplinească.

Este foarte probabil ca acest criteriu să nu fie străin de îndeletnicirile militare și de apărare, pe care acea comunitate era nevoită, din când în când, să le îndeplinească


III.F. Cum se desfășura ritualul jertfei?

Probabil episodul cel mai detaliat despre care avem informații directe este cel al efectuării Jertfei propriu-zise

Episodul este descris în detaliu, de către părintele istoriei, Heorodot:

"Trimitere solului se face astfel:
câțiva dintre ei, așezându-se la rând,
țin cu vârful în sus trei sulițe,
iar alții,
apucându-l de mâini și de picioare
pe cel trimis la Zamolxis,
îl leagănă de câteva ori
și apoi,
făcându-i vânt,
îl aruncă peste vârfurile sulițelor.

Dacă,
în cădere, omul moare străpuns,
rămân încredințați că zeul le este binevoitor;
dacă
nu moare,
atunci îl învinuiesc pe sol,
hulindu-l că este un om rău;
după ce aruncă vina pe el trimit după un altul.

Tot ce au de cerut
îi spun solului"
cât mai e în viață.

Cel mai fabulos lucru, e că în varianta Mioriței de la Ieud, din Maramureș, reîntâlnim prezente în ritualul jertfei, "țăpuștele", despre care Herodot, ne vorbea acum 2500 de ani.

"Oile le-o d-îndurnat,
Lui gre lege i-o picat
O să-l taie, o să-l puște,
O să-l puie-ntre țăpuște."
-- Herodot: "îl aruncă peste vârfurile sulițelor"


III. Din nou E. Cum îi alegeau Zeii pe cei jertfiți, printr-un Dublu Hazard

III.E.2 Alegere Zeilor se făcea printr-un Dublu Hazard: Ritualul era în așa fel făcut încât cel ales putea să nu moară

După tragerea la sorți inițială, care se făcea dintre cei mai buni, Ritualul Jerfei, introduce un al doilea element de Hazard:

În urma ritualui jertfei, puteai să mori sau putea să nu mori.

Ritualul Dac al Jertfei celui Mai Bun, era incert în legătură cu moartea celui jertfit.

Acest incertitudine în privința sorții pe care o aveau cei jertfiți este unică, din câte știm în lumea antică.

Această incertitudine în privința sorții finale a celui jertfit este reflectată, în aproape toate variantele din Miorița dovadă că ea reprezenta momentul cheie al Jertfei

Referitor la incertitudinea sorții finale, a celui jertfit, în Miorița, varianta Alecsandri, avem celebrele versuri dubitative

"Și de-o fi să mor În câmp de mohor,

În varianta Mioriței de la Ieud, incertitudinea celui Jertfit se materializează în versurile

"O, dragi, frățiorii mei, De să-ntâmplă să mor eu..."

Faptul că ciobănaşul nu e sigur că va muri în timpul ritualului jertfei, se datorează înşăşi naturii ritualului pe care Herodot ni-l descrie în detaliu:

"Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân încredințați că zeul le este binevoitor; dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el trimit după un altul".

Moartea din timpul Jertfei ținea așadar de Hazard. Iar hotărârea Hazardului era văzută de Daci ca un atribut al Zeilor

Faptul că ciobănaşul din Miorița, care acceptă jertfa, nu e sigur că va muri, este una din dovezile cele mai clare care ne indică că e vorba exact de ritualul de jertfă descris de Herodot.


III.G. Cum se pregăteau de moarte cei care urmau să fie jertfiți

În 1946, etnomuzicologul Constantin Brăiloiu publică, la Geneva, exegeza Sur une ballade roumaine: La Mioritza, pe care o redactează pornind de la mai multe coordonate: anchetele de teren, studiul lui I. Mușlea (1925) și interpretarea metafizică, datorată îndeosebi lui L. Blaga (1936).

Constantin Brăiloiu(1946), e SINGURUL cercetător care situează geneza Mioriței într-o perioadă precreștină.

Brăiloiu realizează un studiu de caz, pornind de la credințele și ritualurile funerare românești, respectiv nunțile postume ale tinerilor morți celibatari, lămurind astfel definitiv misterioasa alegorie nuntă-moarte, episod prezent exclusiv în versiunea baladă a Mioriței.

Teoria etno-muzicologului pornește de la motivul tânărului nelumit (nunta funerară, alegoria morții), motiv regăsit exclusiv în variantele extra-carpatice. Iar geneza corespunde acestei perioade, deoarece obiceiul nunții postume „era practicat, probabil, chiar înainte de pătrunderea creștinismului pe teritoriul țării noastre”.

O altă motivație este, în opinia lui C. Brăiloiu, absența oricăror elemente mistic-creștine, „absență care, în unele variante, merge până la respingerea fățișă a însoțirii ceremonialului de înmormântare cu obiecte de cult sau procedee creștine”.

Identificând acum că ritualul jertfei din Miorița este unul și același cu cel descris de Herodot, concluziile lui Brăiloiu, care nu avea cunoștiință de acest lucru, se verifică în mod magistral: În Miorița avem descris un cult al morților și al îngropării morților de dinainte de creștinism.

În Miorița, avem o descriere (păstrată vie), a modului în care Dacii se pregăteau de moarte, și a modului în care erau înmormântați

III.G.1. Cei jertfiți își alegeau cu grijă locul în care să fie înmormântați

În Lumea Dacă, cei jertfiți și foarte probabil nu numai ei, ci toți cei care urmau să moară, își puteau alege singuri locul unde urmau să fie înmormântați.

Locul unde erau îngropați morții, nu era prestabilit strict, cum e astăzi, în cimitire (locuri special dedicate morților). Cel care murea, își putea alege, unde voia el, locul în care urma, să fie înmormântat.

Astfel, ciobănașul din Miorița (varianta Alecsandri) își dorea cu limbă de moarte să fie înmormântat la strungă:
"Ca să mă îngroape
Aicea pe-aproape,
În strunga de oi,
Să fiu tot cu voi,
În dosul stânii,
Să-mi aud cânii."
STRÚNGĂ, strungi, s. f. 1. Loc îngrădit la stână, unde se mulg oile; p. restr. deschizătură, portiță îngustă făcută în acest loc, prin care trec oile una câte una la muls. (cf. Alb. shtrungë)

În varianta de la Ieud a Mioriței, locul ales al înmormântării era chiar în staulul oilor, în locul unde stăteau mieii:

"Săpați-mi mormântul meu
Nu în verde țintirim,
Că-ntre morți voi fi străin;
Ci-n staulul oilor,
În locuțu mieilor".
STÁUL, pl. staule, s. n. grajd sau adăpost (pentru oi). – Lat. stab(u)lum.

Mulți dintre cei jertifiți indicau un loc foarte exact din interiorul stânii în care doreau să fie înmormântați

Tot într-o variantă din Maramureș, cel jertfit indica exact că vrea să fie îngropat în strungă, sub locul unde stau gălețile în care se mulge laptele

"Ci-n locu găleților, În țărcuțu mieilor".

Pentru cei tineri, care nu aveau încă familie și copii și care trăiseră o viață în mijlocul turmei de oi, locul familiar, în care doreau să fie înmormântați, era firesc să fie la stână, în mijlocul turmei de oi pe care o păziseră și pe care o crescuseră în timpul vieții lor.

Nu toți, tinerii jertfiți doreau să fie înmormântați la stână. Într-o variantă a Mioriței, culeasă de Tache Papahagi, în Maramureș pe valea Izei, tânărul care urma să moară dorea să fie îngropat în vârful muntelui la umbra unui brad

– "Hei, tu, frățiorii mei,
Numa eu cînd și-oi muri,
Pă mine mi-ți îngropa
Dân vârvuțu muntelui,
De-a umbruța bradului";
Culegător – Tache Papahagi
Informator – Ioana Codrea (Fundeasa), 40 ani (n.1880).
Localitatea/Data – Vadu Izei, 1920; Țara Maramureșului

Indicarea locului unde cel ce va muri dorește să fie înmormântat nu este specifică numai Mioriței

Dorința celui care va muri cu privire la locul unde dorea să fie înmormântat, era sacră, și trebuia să fie urmată întocmai de cei care trebuiau să-i ducă la îndeplinire ultimele dorințe.

III.G.2. Cei jertfiți își alegeau cu grijă obiectele personale care urmau a fi puse pe mormântul lor

O altă, caracteristică importantă a ritualului înmormântării la Daci, era că mormântul celui care pleca intre noi, era îmbodobit cu obiectele dragi ale acestuia din timpul vieții

Cel care murea lăsa cu limbă de moarte ce obiecte dragi lui să-i fie puse pe mormânt

A rămas vie în mintea fiecăruia dintre noi imaginea fluierelor puse pe mormântul ciobănașului din Miorița, în varianta Alecsandri

"Aste să le spui,
Iar la cap să-mi pui
Fluieraş de fag,
Mult zice cu drag;
Fluieraş de os,
Mult zice duios;
Fluieraş de soc,
Mult zice cu foc!
Vântul, când a bate,
Prin ele-a răzbate
Ş-oile s-or strânge,
Pe mine m-or plânge
Cu lacrimi de sânge!"

Într-o variantă din Maramureș, cel ce urma să fie jertfit, dorea să-i fie puse pe mormânt: la cap, găleata în care mulgea oile, la stânga și la dreapta în pozițiile mâinilor: fluierele și trâmbița. Iar în mormânt să-i fie pusă scoarță de copac

Este cutremurătoare, imaginea găleții în care mulgea laptele oilor și care va rămâne de acum goală. Cel mai rău îi pare, după imaginea găleții care-i era cea mai dragă atunci când se umplea treptat cu lapte și pe care și-o imaginează acum cu tristețe, cum va rămâne goală după moartea sa.

Imaginea îl îndurerează într-atât, încât dorește ca acea găleată care nu se va mai umple cu lapte, să i se pună pe mormânt deasupra capului:

"Din locuț de copârșău
Puneți scoarțe de durdzău,
Șî din locuț de sălaș
Puneți scoarță de bohaș;
Și de-a mâna de-a dreaptá
Tăt îmi puneț trâmbița,
La cap puneț găleata;
Și de-a mâna de-a stângu
Tăt îmi puneț fluieru.
Când vântu și-a sufla,
Trâmbița a trâmbițá,
Fluieru a fluierá,
Găleata a suspina
Că nu mulgeț în dânsá".
Culegător – Tache Papahagi
Informator – Ioana Codrea (Fundeasa), 40 ani (n.1880).
Localitatea/Data – Vadu Izei, 1920; Țara Maramureșului

Ritualul alegerii locului în care cel care moare dorește să fie înmormântat și a obiectelor dragi pe care cel care va muri dorește să le aibă pe mormânt, s-a propagat din lumea Dacă, în lumea Românească, până târziu în Evul Mediu.

În balada Toma Alimoș întâlnim același ritual, în care cel care moare, indică locul unde dorește să fie înmormântat și obiectele și florile pe care dorește să le aibă pe mormânt.

Lui Toma Alimoș îi plăcea foarte mult să stea pe fân, lucru pe care-l dorește să-l aibă și după moarte

"- D-alelei, murgutule,
D-alelei drăguțule,
Ce-am gândit
Am izbândit,
Dar și ceasul mi-a sosit.
Sapă-mi groapa din picior
Și-mi așterne fânișor,
Iar la cap și la picioare
Pune-mi, pune-mi câte-o floare:
La cap, floare
De bujor,
Să mi-o ia mândra cu dor,
La picioare,
Busuioc,
Să mă plângă mai cu foc.

III.G.3. Cei jertfiți își pregăteau cu grijă mesajele care vor fi trimise după moartea lor celor dragi

III.G.4. Cel nenuntit ce era jertfit, urma să treacă la înmormântare și printr-un Ritual al Nunții.


III.H. Când erau pomeniți cei morți în Ritual?

III.H.1. Cei morți în Ritual erau pomeniți de Crăciun (Crăciunul era Anul Nou la Daci). Crăciun era Zeul Trecerilor la Daci.



IV. Appendix - Zamolxe și Ritualul Zamolxian - mărturiile antice

Herodot (n. 484 î.Hr. – d. 425 î.H):

Prima mărturie;

„După cum am aflat chiar eu de la grecii ce locuiesc în Hellespont şi în Pont, acest Zalmoxis ar fi fost om, rob în Samos, şi i-ar fi fost rob lui Pythagoras al lui Mnesarchos. De aici, devenind el liber, ar fi făcut avere mare şi, îmbogăţindu-se, s-ar fi întors la ai lui.

Într-acestea tracii ducând o viaţă rea şi fiind cam proşti, acest Zalmoxis – care cunoscuse felul de viaţă ionian şi moravuri mai alese decît la traci, ca unul ce trăise printre eleni, iar dintre eleni pe lângă Pythagoras, care nu era vreun sofist amărât – şi-ar fi făcut un andreion în care să-i găzduiască pe fruntaşii cetăţenilor şi în timpul ospeţelor să-i înveţe că nici el, nici cei ce beau împreună cu el, şi nici cei ce se vor naşte din ei în veac nu vor muri, ci doar se vor duce într-un loc unde, trăind de-a pururea, vor avea parte de toate bunătăţile.

Şi în timp ce făcea astea una după alta şi spunea aceste lucruri, îşi făcu o locuinţă subpământeană. Şi când avu locuinţa gata, se făcu nevăzut dintre traci; coborând jos, trăi în locuinţa subpământeană vreme de trei ani. Iar lor le păru rău după el şi-l jeliră ca mort. Dar în al patrulea an se arătă tracilor şi aşa ajunse Zalmoxis să-şi dovedească lor cele ce spusese mai înainte. Astea se zice că a făcut la ei…

Cât despre mine, în ce-l priveşte pe el şi locuinţa lui subpământeană nu [pot să spun] nici că nu le dau crezare, nici că le cred prea tare, dar mie îmi pare că acest Zalmoxis a trăit cu mulţi ani mai înainte de Pythagoras. Fie că Zalmoxis n-a fost decât un om, fie că este vreun zeu (daimon), prin părţile Geţiei, îl las acum cu bine.”

A doua mărturie

"Iată în ce fel se socot ei nemuritori: credința lor este că ei nu mor, ci că cel care piere se duce la Zamolxis – divinitatea lor – pe care unii îl cred același cu Gebeleisis.

Tot în al cincilea an aruncă sorții, și întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorțul îl trimit ca solie la Zamolxis, încredințându-i de fiecare dată toate nevoile lor.

Trimitere solului se face astfel: câțiva dintre ei, așezându-se la rând, țin cu vârful în sus trei sulițe, iar alții, apucându-l de mâini și de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagănă de câteva ori și apoi, făcându-i vânt, îl aruncă peste vârfurile sulițelor.

Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân încredințați că zeul le este binevoitor; dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el trimit după un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viață.

Când tună și fulgeră, tracii despre care este vorba trag cu săgețile în sus, spre cer, și își amenință zeul, căci ei nu recunosc vreun alt zeu in afară de al lor".


Filozoful grec Platon (n. 427 î.Hr. — d. 347 î.Hr.) l-a menţionat la rândul său pe Zamolxis. A făcut-o în Charmenide unde a relatat despre modul în care doctorii traci vindecau pacienții:

„...un doctor trac, unul din ucenicii lui Zamolxe despre care se spune că au puterea să te facă nemuritor. Acest trac spunea că doctorii greci au mare dreptate să facă observaţiile de care ai pomenit.

Dar, adăugă el, Zamolxe, regele nostru, care e zeu, spune că precum nu se cade să încercăm a vindeca ochii fără să ne ocupăm de cap, ori capul fără trup, tot astfel nu se cade să încercăm a vindeca trupul fără să vedem de suflet, şi că tocmai din pricina asta, sunt multe boli la care nu se pricep doctorii greci, fiindcă nu cunosc întregul de care ar trebui să îngrijească”.


Strabon (n. 63 î. Hr. – d. 26 d. Hr.), un al istoric important al lumii antice, prelua o parte din relatările lui Herodot despre Zamolxis, adăugând că acesta făcea proorociri și că Peștera sa se afla pe Muntele Sfânt al dacilor Kogaion.

„Căci se spune că unul dintre Geţi, Zamolxis pe nume, i-a fost sclav lui Pythagoras şi unele din cele cereşti le- a învăţat la acela, pe altele rătăcind pe la Egipteni şi cam atât.

Şi întorcându-se acasă s-a făcut foarte preţuit de către conducători şi de către neamul lui tâlcuindu-le semnele prevestitoare, reuşind să-l convingă pe rege să-l ia tovarăş la domnie, ca unul ce e în stare să vestească cele din lumea zeilor.

La început a fost rânduit preot al zeului cel mai cinstit la ei, dar după acestea a fost numit el însuși, zeu, şi procurându-şi un loc cu peşteră necălcat de oameni, a locuit acolo, rareori întâlnindu-se cu cei de dinafară, afară de rege şi de slujitori.

Iar regele i-a fost părtaş, văzând că oamenii îi dădeau ascultare mult mai mult decât înainte, ca unuia care poruncea după sfatul zeilor.

Iar acest obicei s-a întins până în zilele noastre, mereu găsindu-se câte cineva cu acest caracter, care să facă voia regelui, dar care să fie numit zeu de către Geţi.

Iar muntele a trecut de sfânt, şi ei îl şi numesc astfel; iar numele lui este Kogaionon, la fel cu al râului ce curge pe lângă el.

Şi într-adevăr, când Burebista a luat domnia peste Geţi, cu care deja divinul Caesar avea de gând să se războiască, Dekaineos deţinea această cinste. Iar obiceiul acesta pythagoreic al lui Zamolxis de abţinere de la [carnea] însufleţitelor s-a păstrat.”


Lucian din Samosata (între 100-200 d.Hr)

„Acest Toxaris nici n-a mai plecat înapoi la Sciţi, ci a murit la Athenae, şi nu mult după aceea a fost considerat Erou, iar atenienii îi înjunghie jertfe, [sub numele de ‘Vindecător Străin’î.

Căci, devenind Erou, a primit apoi acest nume. Iar cauza acestui eponimat, şi pentru ce a fost numărat în rândul eroilor şi considerat unul dintre Asklepiazi, nu e rău s-o povestim de-a dreptul, ca să aflaţi că nu doar Sciţii au obiceiul strămoşesc să nemurească şi să trimită la Zamolxis, ci şi atenienii (au obiceiul) să lase ca Sciţii să fie făcuţi zei în Grecia.”


Diogenes Laertius (200-300 d.Hr.)

„A avut [Pythagoras] şi fraţi: cel mai mare Eunomos, iar cel mijlociu Tyrrhenus; şi un sclav Zamolxis, căruia îi jertfesc Geţii, considerându-l Cronos, după cum zice Herodot.”


Porphyrios (200-300 d.Hr.)

„Avea [Pythagoras] şi un alt flăcău pe care şi-l procurase din Thracia, al cărui nume era Zalmoxis, fiindcă la naştere a fost învelit într-o blană de urs, căci tracii spun la ‘blană’ zalmos (sau zalmon).

Îndrăgindu-l Pythagoras, l-a învăţat contemplarea înaltă, slujbele sfinte şi celelalte slujiri ale zeilor. Unii spun că el se numea şi Thales.

Barbarii i se închină ca lui Heracles. Dionysiphanes [sau Dionysophanes] spune că el ar fi fost sclav la Pythagoras, căzut în mâna tâlharilor şi însemnat cu fierul, după ce Pythagoras şi-a făcut partid şi a fugit, legându-şi fruntea din pricina semnelor. Unii spun că numele se tălmăceşte Zalmoxin: bărbat străin.”


Iamblichos (c. 245 – c. 325 d.Hr.), în lucrarea sa „Viaţa lui Pitagora”:

„Şi de ce să ne mire aceştia, când ei aveau şi creştere şi hrană de oameni liberi? Căci Zamolxis, trac fiind şi sclav al lui Pythagoras şi auzind discursurile lui Pythagoras, fiind eliberat şi ajungând la Geţi le-a aşezat legile, aşa cum am arătat la început, şi i-a îndemnat pe cetăţeni la bărbăţie, convingându-i că sufletul este nemuritor. Încă şi acum, Galaţii toţi şi Triballii şi mulţi dintre barbari îşi cresc fiii în convingerea că sufletul nu piere, ci supravieţuieşte celor morţi, şi că moartea nu trebuie temută, ci în primejdii şi mai vârtos dorită. Şi învăţându-i pe Geţi acestea, şi scriindu-le legile, el este la ei cel mai mare dintre zei.”


Hesychius, (între 500 - 600 d.Hr)

„Zamolxis: de acesta Herodot zice că Grecii care locuiesc în jurul Pontului povestesc că s-a născut ca sclav al lui Pythagoras, că apoi s-a întors, fiind eliberat şi luând corabia, şi că a deprins traiul acela cumpătat şi limba greacă, că i-a adunat la un loc pe primii dintre Asti şi a benchetuit cu ei, spunând că nici el şi nici cei care beau cu el nu vor fi vreodată morţi. Alţii spun că el e Cronos.”


Iordanes, (între 500 - 600 d.Hr.)

” În cea de a doua (n.r. ţară pe care au avut-o Goţii), adică pe pământul Daciei, al Traciei şi al Moesiei [l-au avut rege] pe Zalmoxis, care a fost de o uimitoare cunoaştere a filosofiei, după mărturia mai multor scriitori de anale.”


Agathias (500-600 d.Hr.)

„Îmi închipui că nu pentru nişte măslin sălbatic şi nişte ţelină intrau în competiţie competitorii la jocurile Olympice ori Nemeene şi mai ales nu pentru dorinţa de a prăda şi de câştig imediat, vitejii luptători de pe câmpurile de luptă se expun la primejdii deschise şi evidente.

Nu. Amândoi sunt motivaţi de dorinţa unei glorii care este permanentă şi numai a lor, aşa cum poate fi ea obţinută în afară de imortalitatea conferită lor de Istorie, nu în felul riturilor lui Zamolxis şi ale închipuirilor Geţilor, ci într-un fel cu adevărat nemuritor şi divin, singurul prin care soarta muritorilor poate dura veşnic.”


Pothius (800-900 d.Hr) în Lexicon

„Zalmoxis: cel care i-a fost sclav lui Pythagoras, după Herodot ; scit; care când s-a întors a propovăduit că sufletul este nemuritor. Dar Mnaseas spune că la Geţi este cinstit Cronos şi (că el) este numit Zamolxis. <\/p>

Iar Hellanikos, în ‘Obiceiuri ale Barbarilor’ spune că, Zalmoxis le-a dezvăluit aceste taine Geţilor din Tracia şi le-a spus că nici el şi nici cei cu el nu vor muri, ci vor avea parte de tot ce-i mai bun.

De îndată ce a spus acestea, a construit o locuinţă subpământeană. Apoi, dispărând dintr-o dată dintre Traci, a locuit acolo. Dar Geţii i-au dus dorul. Iar în al patrulea an s-a arătat din nou, iar Tracii l-au crezut în toate.

Însă unii spun că Zalmoxis i-a fost sclav lui Pythagoras Samianul, al lui Mnesarchos, şi că şmecheriile astea le-a făcut când a fost eliberat.

Însă se pare că Zamolxis a fost cu mult mai înainte de Pythagoras.

Nemuritori se cred şi Terizii şi Krobyzii şi ei spun că cei care mor se duc aşa ca Zamolxis, dar se întorc din nou. Şi ei cred că aceste lucruri se adeveresc într-una. Fac jertfe şi benchetuiesc, ca şi cum mortul se întoarce din nou.”


Hyppolytus (sec. III d.Hr.)

„Zamolxes a fost cel dintâi care a răspândit doctrina pitagoreică printre druizii celți”.


Origenes în Philosophumena, afirmă că Druidismul la celți a fost introdus de „Tracul ZALMOXES”, care învățase pe druizi, printre altele, și divinațiunea prin fise și numere.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

IZOLAȚI ÎN ROMÂNIA? Ei sau noi? Maria Zăican - Bătrâna din pădure - VIDEO

Tăriceanu, despre o guvernare cu PMP : Nu mi se pare normal să avem prezenți turnătorii Securității

România a avut în august cea mai mare creștere a lucrărilor de construcții din Uniunea Europeană

Elicopterul construit de chinezi care arată ca un OZN - FOTO

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

BBC News: De ce importă România GUNOAIE DIN STRĂINĂTATE?

''Ducem gunoiul la Garda de Mediu'', acțiune organizată joi de comunitatea Declic

O româncă face furori în industria porno

Oficiali democrați: Donald Trump a insultat-o pe Nancy Pelosi în timpul unei ședințe

Hitul 'Con Altura' al cântăreței spaniole Rosalia a depășit un miliard de vizualizări pe YouTube

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie

Noi date în cazul pădurarului împușcat în Maramureș. Romsilva: Încerca să împiedice tăierea ilegală de arbori

Crimă șocantă în Satu Mare: Bărbat mort, găsit legat cu găleți de nisip într-o fântână

Exporturile germane de arme către Turcia în primele opt luni ale anului, un record după 2005

Noapte cu violențe EXTREME în centrul Barcelonei. Separatiștii au incendiat mașini și au aruncat cu ACID în polițiști

Un pădurar a fost ucis de hoții de lemne în județul Maramureș

Unde i se pot aduce ultimele omagii actriței Tamara Buciuceanu Botez

Alegeri legislative în Canada: Obama îi îndeamnă pe canadieni să voteze cu Trudeau

O carte pe zi: "Panorama comunismului în Moldova sovietică", editor Liliana Corobca. Ce nu știai despre Moldova sovietică

Cutremur cu magnitudinea 3,2 pe scara Richter în județul Buzău, joi dimineața

Cel puțin trei morți, în urma cutremurului cu magnitudinea de 6,4 din Filipine - FOTO, VIDEO

CITATUL ZILEI

CEO-ul demis al Tarom Mădălina Mezei susține că ministrul Răzvan Cuc i-a cerut să rețină aeronavele companiei la sol în ziua moțiunii de cenzură: Am să-i fac plângere penală / Răzvan Cuc: Sunt minciuni aruncate pe piață

Incendiu la un magazin de textile din municipiul Timișoara

Tusk, preferat drept candidat al opoziției la președinția Poloniei (sondaj)

Liderii PPE se reunesc joi, la Bruxelles, înaintea Consiliului European de toamnă

Turcia: Alte sancțiuni americane vor fi aplicate dacă nu se decretează armistițiu în Siria (Mnuchin)

Diplomați americani, reținuți în Rusia, în apropiere de Severodvinsk, locul unde s-a produs accidentul atomic din poligonul militar

Femeie beată la volan. Trei copii răniți, după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat

IGPR: Acțiune a Poliției Române pentru prevenirea accidentelor în zona căilor ferate

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie

ULTIMA ORĂ Locomotiva trenului internațional de Viena a luat foc. Călătorii au fost evacuați

Actrița Helen Hunt, transportată la spital după un accident de mașină

Kovesi a cerut, când era șef DNA, ca interceptările unui fost șef de parchet să fie transmise SRI, în calitate de "beneficiar secundar". Ce s-a întâmplat cu dosarul

Dantes Nicolae Bratu revine de vineri la conducerea Inspecției Muncii

Constănțeanul care și-a injectat fiica cu o substanță necunoscută, condamnat la 16 ani de închisoare

Ion Cristoiu: Constituția – târfa de serviciu a lui Klaus Iohannis

BREAKING Marea Britanie și Comisia Europeană au încheiat la un nou acord privind Brexit

Imagini obținute prin satelit surprind primul portavion construit în întregime de China

Bulgaria ia fața României și dublează oferta inițială pentru atragerea investiției Volkswagen

Ana Birchall, acuzată de imixtiune în activitatea procurorilor în cazul Caracal. Plângerea formulată de Lia Savonea la CCR

Fostul președinte al Consiliului European, Herman Van Rompuy, evaluează joi la București cum va arăta Europa viitorului

Fifor: Iohannis vrea să vă prostească. Winter is coming!

Human Rights Watch: Administrația Bolsonaro încalcă drepturile fundamentale ale omului

Regina-mamă Elena pentru principesa Margareta: "Ne-a ajutat să înțelegem frumusețea lumii"

FlightClaim prezintă, joi, cele mai noi statistici privind zborurile întârziate sau anulate pe aeroporturile din România

Abuz sexual pe internet, pe un site găzduit pe Dark Web. Sute de persoane din 38 de țări, arestate

METEO #azi 17 octombrie 2019: Vreme frumoasă și caldă, ceață densă dimineața / Regiunile cu cele mai scăzute temperaturi

Artista rap Nicki Minaj a confirmat colaborarea cu Adele pentru o nouă piesă: "Este o melodie epică"

Reuniune despre Siria: Trump a calificat-o pe Nancy Pelosi că "politician de joasă speță" (democrați)

Doi bunici care au plecat cu nepotul de cinci ani s-au rătăcit lângă Predeal. Ce le-au recomandat jandarmii

Orban, despre învestitură: Nu suntem în situația de la moțiune. Nu mai avem timp să convingem oamenii

Premierul ceh Andrej Babis a anunțat construcția de noi centrale atomice chiar dacă va trebui să încalce legile UE

Brexit: Macron spune că vrea să creadă că ''Boris Johnson va avea o majoritate'' în Parlamentul britanic

Președintele a promulgat legea ce prevede scutiri de la plata impozitelor pentru persoane persecutate din motive etnice

ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 17 OCTOMBRIE

Povestea lui Gheorghe Ursu, disidentul pentru moartea căruia securiștii încă nu sunt pedepsiți

HOROSCOP 17 octombrie 2019: Zodiile care vor avea parte azi de fler pe plan social și spirit de inițiativă

Conferință de presă organizată de FTSE Russell și Bursa de Valori București

Dosarul lui Vâlcov ar putea ajunge la magistrații Uniunii Europene


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14

Nr. de articole la aceasta sectiune: 795, afisate in 14 pagini.



ieri 05:07 CITATUL ZILEI