![]() Comentarii Adauga Comentariu _ VIDEO - Proteste în Franța: Peste jumătate de milion de pesoane se află în stradă![]() VIDEO - Proteste în Franța: Peste jumătate de milion de pesoane se află în stradăÎn total, 516.000 de oameni manifestau marţi, în întreaga Franţă, la ora locală 17.00 (18.00, ora României), potrivit prefecturilor şi poliţiei, o a doua zi de mobilizare - după adoptarea reformei pensionării prin asumarea răspunderii guvernamentale - mai slabă decât cele de la 23 martie (768.000) şi 7 martie (962.000), la aceeaşi oră, relatează Le Figaro, potrivit news.ro. Sindicatele speră la o participare consolidatăb la acastă a zecea zi de mobilizare de la jumătatea lui ianuarie împotriva reformei pensionării. Denunţarea violenţei poliţiei ar putea atrage foarte mulţi tineri marţi. Mulţi manifestanţi denunţă, de asemenea, adoptarea proiectului reformei pensionării prin asumarea răspunderii de către Guvern. Atmosfera s-a deteriorat, după ciocnirile care au avut loc la ultimele manifestaţii şi la bazinul de irigaţii Sainte-Soline, în weekend. La Paris, Confederaţia Generală aMuncii (CGT) a anunţat 450.000 de manifestanţi. Este vorba despre aproape jumătate din nivelul partipării la mobilizarea de joi, când CGT a înregistrat 800.000 de manifestanţi în capitala franceză, iar autorităţile 119.000. Mobilizarea pare să-şi piardă suflul, comentează cotidianul francez. La cinci zile de la precedente manifestaţii pătate de incidente violente, atât bilanţul autorităţilor, cât şi al sindicatelor arată o participare mai mică la manifestaţii marţi. Mai puţine persoane au manifestat şi la Rennes şi Brest, potrivit ziarului cu 30-40%, la Montpelier cu 50%, iar la Marsilia cu o treime. La Rodez, poliţia a numărat de cinci ori mai puţini (1.200 de manifestanţi) manifestanţi decât la 23 martie, iar dindicatele de zece ori (3.000 de manifestanţi). Autorităţile, surprinse de mobilizarea de joi - 1,09 milioane de manifestanţi potrivit Ministerului de Interne şi peste trei milione, potrivit sindicatelor -, se aşteaptă la până la 900.000 de manifestanţi marţi, dintre care până la 100.000 la Paris. ”Mă aştept la o mobilizare şi o hotărâre puternice a manifestanţilor, preconiza la postul RMC secertarul general al Forţei Muncitoreşti (FO) Frédéric Souillot, care aştepta ”cu adevărat multă lume în această (marţi) seara” la Paris. În total 13.000 de poliţişti şi jandarmi au fost mobilizaţi marţi, dintre care 5.500 la Paris, un ”dispozitiv de securitate fără precedent”, a subliniat într-o conferinţă de presă ministrul de Interne Gérald Darmanin, care a îndemnat În mod solemn pe fiecare (bărbat şi femeie0 la calm”. El a evocat prezenţa, la Paris, a ”peste 1.000 de elemente radicale”.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 23:11
_ Varner wins first LIV title at DC event
ieri 22:51
_ Şeful NATO avertisment pentru Kosovo
ieri 20:52
_ Irina Begu e în turul doi la Roland Garros
ieri 19:31
_ A murit jurnalistul Simion Todoca
ieri 18:32
_ Dodgers au o problemă de îngrijire
ieri 18:12
_ Noua generație de americani uber-bogați
ieri 16:33
_ Aveți o infestare de gândaci deathwatch?
ieri 16:31
_ Poate un soldat să vină acasă din război?
ieri 13:15
_George Simion - 28 Apr 2023 11:24:10
ieri 13:15
_George Simion - 02 May 2023 13:17:23
ieri 13:15
_George Simion - 03 May 2023 13:38:45
ieri 13:15
_George Simion - 03 May 2023 16:39:37
ieri 13:14
_George Simion - 03 May 2023 17:16:33
ieri 13:14
_George Simion - 03 May 2023 18:47:09
ieri 13:14
_George Simion - 04 May 2023 08:13:13
ieri 13:14
_George Simion - 06 May 2023 12:54:25
ieri 13:14
_George Simion - 06 May 2023 16:10:05
ieri 13:14
_George Simion - 07 May 2023 18:14:00
ieri 13:14
_George Simion - 08 May 2023 08:23:25
ieri 13:14
_George Simion - 08 May 2023 11:46:41
ieri 13:14
_George Simion - 09 May 2023 19:21:26
ieri 13:14
_George Simion - 11 May 2023 16:14:22
ieri 13:14
_George Simion - 12 May 2023 12:56:57
ieri 13:14
_George Simion - 15 May 2023 15:08:14
ieri 13:14
_George Simion - 16 May 2023 08:04:53
ieri 13:14
_George Simion - 16 May 2023 12:31:08
ieri 13:13
_George Simion - 16 May 2023 13:11:47
ieri 13:13
_George Simion - 16 May 2023 16:03:49
ieri 13:13
_George Simion - 17 May 2023 08:08:42
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 17 May 2023 19:35:53
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 17 May 2023 19:45:08
ieri 13:13
_George Simion - 18 May 2023 20:14:26
ieri 13:13
_George Simion - 22 May 2023 07:13:52
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 17 May 2023 19:56:57
ieri 13:13
_George Simion - 22 May 2023 12:06:08
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 17 May 2023 20:06:28
ieri 13:13
_George Simion - 25 May 2023 16:54:41
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 17 May 2023 20:09:11
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 18 May 2023 19:50:22
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 18 May 2023 19:53:42
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 18 May 2023 19:58:10
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 18 May 2023 20:01:07
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 18 May 2023 20:03:57
ieri 13:13
_Gold FM Romania - 23 May 2023 10:45:01
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 22 May 2023 19:31:32
ieri 13:13
_Gold FM Romania - 23 May 2023 11:44:37
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 22 May 2023 19:35:42
ieri 13:13
_Gold FM Romania - 23 May 2023 12:56:55
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 22 May 2023 19:45:30
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 23 May 2023 13:52:33
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 22 May 2023 19:47:35
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 23 May 2023 15:19:32
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 22 May 2023 19:50:24
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 23 May 2023 15:58:42
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 22 May 2023 20:22:22
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 24 May 2023 10:52:05
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 24 May 2023 10:56:29
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 23 May 2023 18:18:04
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 24 May 2023 11:53:27
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 23 May 2023 18:21:38
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 24 May 2023 12:56:18
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 23 May 2023 18:26:23
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 24 May 2023 14:02:54
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 23 May 2023 18:32:44
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 24 May 2023 15:42:55
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 23 May 2023 18:37:46
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 24 May 2023 16:26:51
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 23 May 2023 18:40:00
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 25 May 2023 06:16:31
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 24 May 2023 19:49:52
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 25 May 2023 06:18:39
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 24 May 2023 19:50:19
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 25 May 2023 06:20:55
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 24 May 2023 19:50:50
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 25 May 2023 06:22:51
ieri 13:11
_Marius Tucă Show - 24 May 2023 19:51:46
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 25 May 2023 10:43:27
ieri 13:11
_Marius Tucă Show - 25 May 2023 21:01:36
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 25 May 2023 10:46:15
ieri 13:11
_Marius Tucă Show - 25 May 2023 21:09:52
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 25 May 2023 11:42:36
ieri 13:11
_Marius Tucă Show - 25 May 2023 21:11:49
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 25 May 2023 13:15:38
ieri 13:11
_Marius Tucă Show - 25 May 2023 21:13:58
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 25 May 2023 14:29:05
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 25 May 2023 16:42:52
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 25 May 2023 17:31:15
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 26 May 2023 13:50:47
ieri 13:11
_Stiri Negre - 04 May 2023 07:44:03
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 26 May 2023 16:26:02
ieri 13:11
_Stiri Negre - 04 May 2023 18:01:20
ieri 13:11
_Stiri Negre - 13 May 2023 12:37:27
ieri 13:11
_Stiri Negre - 14 May 2023 04:44:42
ieri 13:11
_Stiri Negre - 16 May 2023 05:06:46
ieri 13:10
_Stiri Negre - 17 May 2023 11:05:10
ieri 13:10
_Stiri Negre - 19 May 2023 14:24:12
ieri 13:10
_4 Media Info - 27 Apr 2023 05:05:50
ieri 13:10
_4 Media Info - 03 May 2023 16:32:02
ieri 13:10
_Stiri Negre - 19 May 2023 16:03:18
ieri 13:10
_Stiri Negre - 20 May 2023 05:29:08
ieri 13:10
_4 Media Info - 12 May 2023 17:15:59
ieri 13:10
_Stiri Negre - 20 May 2023 13:27:46
ieri 13:10
_4 Media Info - 13 May 2023 21:34:39
ieri 13:10
_Stiri Negre - 21 May 2023 08:43:18
ieri 13:10
_Stiri Negre - 23 May 2023 04:55:46
ieri 13:10
_Stiri Negre - 26 May 2023 20:48:07
ieri 13:10
_Stiri Negre - 28 May 2023 11:28:02
ieri 09:12
_ Atunci și acum: 70 de ani de la Everest
ieri 07:52
_ Alegeri municipale şi regionale în Spania
ieri 07:51
_ Dumitru Crudu: Prima mea dragoste
ieri 07:51
_ Ukrainian attacks inside Russia
ieri 07:51
_ Republicans, Biden reach debt ceiling deal
ieri 05:31
_ May 28 in history
ieri 01:51
_ Negrii americani îmbrățișează Florida
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu