![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Problemele continuă pentru Igor Dodon! Procuratura Anticorupție i-a deschis un nou dosar penal fostului președinte al Republicii Moldova, dar și soției acestuia![]() Problemele continuă pentru Igor Dodon! Procuratura Anticorupție i-a deschis un nou dosar penal fostului președinte al Republicii Moldova, dar și soției acestuiaAstfel, precizează PA, în actul nominalizat au fost înscrise date denaturate, potrivit cărora, copilul minor al lui Dodon ar avea nevoie de consultații la medici specialiști și, după caz, de a urma un tratament medical. În cadrul investigațiilor efectuate de către procurori, a fost stabilit că Dodon, în privința căruia era aplicată măsura preventivă „obligarea de a nu părăsi țara”, a prezentat instanței documentul oficial fals și, în temeiul acestuia, a solicitat permisiunea pentru plecare în România, sub pretextul de a efectua un tratament post-COVID fiului său minor. Același document oficial fals, a fost folosit și de către soția ex-Președintelui Republicii Moldova, în privința căreia este aplicată o măsură preventivă similară într-un dosar cercetat de către procurori. Astfel, Galina Dodon, prin intermediul avocaților, a prezentat documentul medical fals Procuraturii Anticorupție, solicitând încuviințarea de a părăsi teritoriul Republicii Moldova și de a merge în România, invocând același scop. „Conform acuzației înaintate de către procurori, ex-Președintele, soția acestuia și medicul de familie sunt învinuiți de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 361 alin. (2) lit. b) din Codul penal și anume: confecţionarea, deţinerea și folosirea de către două sau mai multe persoane a unui document oficial fals, care acordă drepturi. Conform prevederilor legii penale, aceste fapte se pedepsesc cu amendă în mărime de la 27 500 la 47 500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 5 ani”, precizează Procuratura.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 23:11
_ Varner wins first LIV title at DC event
ieri 22:51
_ Şeful NATO avertisment pentru Kosovo
ieri 20:52
_ Irina Begu e în turul doi la Roland Garros
ieri 19:31
_ A murit jurnalistul Simion Todoca
ieri 18:32
_ Dodgers au o problemă de îngrijire
ieri 18:12
_ Noua generație de americani uber-bogați
ieri 16:33
_ Aveți o infestare de gândaci deathwatch?
ieri 16:31
_ Poate un soldat să vină acasă din război?
ieri 13:15
_George Simion - 28 Apr 2023 11:24:10
ieri 13:15
_George Simion - 02 May 2023 13:17:23
ieri 13:15
_George Simion - 03 May 2023 13:38:45
ieri 13:15
_George Simion - 03 May 2023 16:39:37
ieri 13:14
_George Simion - 03 May 2023 17:16:33
ieri 13:14
_George Simion - 03 May 2023 18:47:09
ieri 13:14
_George Simion - 04 May 2023 08:13:13
ieri 13:14
_George Simion - 06 May 2023 12:54:25
ieri 13:14
_George Simion - 06 May 2023 16:10:05
ieri 13:14
_George Simion - 07 May 2023 18:14:00
ieri 13:14
_George Simion - 08 May 2023 08:23:25
ieri 13:14
_George Simion - 08 May 2023 11:46:41
ieri 13:14
_George Simion - 09 May 2023 19:21:26
ieri 13:14
_George Simion - 11 May 2023 16:14:22
ieri 13:14
_George Simion - 12 May 2023 12:56:57
ieri 13:14
_George Simion - 15 May 2023 15:08:14
ieri 13:14
_George Simion - 16 May 2023 08:04:53
ieri 13:14
_George Simion - 16 May 2023 12:31:08
ieri 13:13
_George Simion - 16 May 2023 13:11:47
ieri 13:13
_George Simion - 16 May 2023 16:03:49
ieri 13:13
_George Simion - 17 May 2023 08:08:42
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 17 May 2023 19:35:53
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 17 May 2023 19:45:08
ieri 13:13
_George Simion - 18 May 2023 20:14:26
ieri 13:13
_George Simion - 22 May 2023 07:13:52
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 17 May 2023 19:56:57
ieri 13:13
_George Simion - 22 May 2023 12:06:08
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 17 May 2023 20:06:28
ieri 13:13
_George Simion - 25 May 2023 16:54:41
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 17 May 2023 20:09:11
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 18 May 2023 19:50:22
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 18 May 2023 19:53:42
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 18 May 2023 19:58:10
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 18 May 2023 20:01:07
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 18 May 2023 20:03:57
ieri 13:13
_Gold FM Romania - 23 May 2023 10:45:01
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 22 May 2023 19:31:32
ieri 13:13
_Gold FM Romania - 23 May 2023 11:44:37
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 22 May 2023 19:35:42
ieri 13:13
_Gold FM Romania - 23 May 2023 12:56:55
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 22 May 2023 19:45:30
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 23 May 2023 13:52:33
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 22 May 2023 19:47:35
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 23 May 2023 15:19:32
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 22 May 2023 19:50:24
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 23 May 2023 15:58:42
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 22 May 2023 20:22:22
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 24 May 2023 10:52:05
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 24 May 2023 10:56:29
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 23 May 2023 18:18:04
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 24 May 2023 11:53:27
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 23 May 2023 18:21:38
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 24 May 2023 12:56:18
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 23 May 2023 18:26:23
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 24 May 2023 14:02:54
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 23 May 2023 18:32:44
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 24 May 2023 15:42:55
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 23 May 2023 18:37:46
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 24 May 2023 16:26:51
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 23 May 2023 18:40:00
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 25 May 2023 06:16:31
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 24 May 2023 19:49:52
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 25 May 2023 06:18:39
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 24 May 2023 19:50:19
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 25 May 2023 06:20:55
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 24 May 2023 19:50:50
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 25 May 2023 06:22:51
ieri 13:11
_Marius Tucă Show - 24 May 2023 19:51:46
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 25 May 2023 10:43:27
ieri 13:11
_Marius Tucă Show - 25 May 2023 21:01:36
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 25 May 2023 10:46:15
ieri 13:11
_Marius Tucă Show - 25 May 2023 21:09:52
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 25 May 2023 11:42:36
ieri 13:11
_Marius Tucă Show - 25 May 2023 21:11:49
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 25 May 2023 13:15:38
ieri 13:11
_Marius Tucă Show - 25 May 2023 21:13:58
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 25 May 2023 14:29:05
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 25 May 2023 16:42:52
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 25 May 2023 17:31:15
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 26 May 2023 13:50:47
ieri 13:11
_Stiri Negre - 04 May 2023 07:44:03
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 26 May 2023 16:26:02
ieri 13:11
_Stiri Negre - 04 May 2023 18:01:20
ieri 13:11
_Stiri Negre - 13 May 2023 12:37:27
ieri 13:11
_Stiri Negre - 14 May 2023 04:44:42
ieri 13:11
_Stiri Negre - 16 May 2023 05:06:46
ieri 13:10
_Stiri Negre - 17 May 2023 11:05:10
ieri 13:10
_Stiri Negre - 19 May 2023 14:24:12
ieri 13:10
_4 Media Info - 27 Apr 2023 05:05:50
ieri 13:10
_4 Media Info - 03 May 2023 16:32:02
ieri 13:10
_Stiri Negre - 19 May 2023 16:03:18
ieri 13:10
_Stiri Negre - 20 May 2023 05:29:08
ieri 13:10
_4 Media Info - 12 May 2023 17:15:59
ieri 13:10
_Stiri Negre - 20 May 2023 13:27:46
ieri 13:10
_4 Media Info - 13 May 2023 21:34:39
ieri 13:10
_Stiri Negre - 21 May 2023 08:43:18
ieri 13:10
_Stiri Negre - 23 May 2023 04:55:46
ieri 13:10
_Stiri Negre - 26 May 2023 20:48:07
ieri 13:10
_Stiri Negre - 28 May 2023 11:28:02
ieri 09:12
_ Atunci și acum: 70 de ani de la Everest
ieri 07:52
_ Alegeri municipale şi regionale în Spania
ieri 07:51
_ Dumitru Crudu: Prima mea dragoste
ieri 07:51
_ Ukrainian attacks inside Russia
ieri 07:51
_ Republicans, Biden reach debt ceiling deal
ieri 05:31
_ May 28 in history
ieri 01:51
_ Negrii americani îmbrățișează Florida
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu