![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Video| Custodele Coroanei şi Principele Radu, în vizită la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române![]() Video| Custodele Coroanei şi Principele Radu, în vizită la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române"Majestatea Sa şi Principele Radu au adresat un cuvânt de bun găsit reprezentanţilor Detaşamentului de Cavalerie al Jandarmeriei Române. În Sala mare a unităţii militare, Custodele Coroanei şi Principele Radu s-au întâlnit cu ofiţerii şi subofiţerii jandarmi, prezenţi alături de conducerea Inspectoratului General. Ulterior vizionării filmului de prezentare a Jandarmeriei Române, Majestatea Sa Margareta s-a adresat celor prezenţi şi a semnat în Cartea de Onoare a Jandarmeriei. De asemenea, Custodele Coroanei a premiat pe unul dintre cei mai merituoşi ofiţeri ai Detaşamentului de Cavalerie", informează Familia Regală a României, într-o postare pe Facebook. În cadrul vizitei, a fost plantat un arbore, "în semn de susţinere pentru campania "173 de stejari pentru România", o iniţiativă ecologică, lansată cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, celebrată pe data de 3 aprilie, care are rolul de a atrage atenţia asupra importanţei pădurilor pentru mediul înconjurător", potrivit Agerpres.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
10:52
_ Curs valutar, 29 mai
05:33
_ May 29 in history
ieri 23:11
_ Varner wins first LIV title at DC event
ieri 22:51
_ Şeful NATO avertisment pentru Kosovo
ieri 20:52
_ Irina Begu e în turul doi la Roland Garros
ieri 19:31
_ A murit jurnalistul Simion Todoca
ieri 18:32
_ Dodgers au o problemă de îngrijire
ieri 18:12
_ Noua generație de americani uber-bogați
ieri 16:33
_ Aveți o infestare de gândaci deathwatch?
ieri 16:31
_ Poate un soldat să vină acasă din război?
ieri 13:15
_George Simion - 28 Apr 2023 11:24:10
ieri 13:15
_George Simion - 02 May 2023 13:17:23
ieri 13:15
_George Simion - 03 May 2023 13:38:45
ieri 13:15
_George Simion - 03 May 2023 16:39:37
ieri 13:14
_George Simion - 03 May 2023 17:16:33
ieri 13:14
_George Simion - 03 May 2023 18:47:09
ieri 13:14
_George Simion - 04 May 2023 08:13:13
ieri 13:14
_George Simion - 06 May 2023 12:54:25
ieri 13:14
_George Simion - 06 May 2023 16:10:05
ieri 13:14
_George Simion - 07 May 2023 18:14:00
ieri 13:14
_George Simion - 08 May 2023 08:23:25
ieri 13:14
_George Simion - 08 May 2023 11:46:41
ieri 13:14
_George Simion - 09 May 2023 19:21:26
ieri 13:14
_George Simion - 11 May 2023 16:14:22
ieri 13:14
_George Simion - 12 May 2023 12:56:57
ieri 13:14
_George Simion - 15 May 2023 15:08:14
ieri 13:14
_George Simion - 16 May 2023 08:04:53
ieri 13:14
_George Simion - 16 May 2023 12:31:08
ieri 13:13
_George Simion - 16 May 2023 13:11:47
ieri 13:13
_George Simion - 16 May 2023 16:03:49
ieri 13:13
_George Simion - 17 May 2023 08:08:42
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 17 May 2023 19:35:53
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 17 May 2023 19:45:08
ieri 13:13
_George Simion - 18 May 2023 20:14:26
ieri 13:13
_George Simion - 22 May 2023 07:13:52
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 17 May 2023 19:56:57
ieri 13:13
_George Simion - 22 May 2023 12:06:08
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 17 May 2023 20:06:28
ieri 13:13
_George Simion - 25 May 2023 16:54:41
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 17 May 2023 20:09:11
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 18 May 2023 19:50:22
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 18 May 2023 19:53:42
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 18 May 2023 19:58:10
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 18 May 2023 20:01:07
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 18 May 2023 20:03:57
ieri 13:13
_Gold FM Romania - 23 May 2023 10:45:01
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 22 May 2023 19:31:32
ieri 13:13
_Gold FM Romania - 23 May 2023 11:44:37
ieri 13:13
_Marius Tucă Show - 22 May 2023 19:35:42
ieri 13:13
_Gold FM Romania - 23 May 2023 12:56:55
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 22 May 2023 19:45:30
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 23 May 2023 13:52:33
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 22 May 2023 19:47:35
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 23 May 2023 15:19:32
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 22 May 2023 19:50:24
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 23 May 2023 15:58:42
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 22 May 2023 20:22:22
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 24 May 2023 10:52:05
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 24 May 2023 10:56:29
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 23 May 2023 18:18:04
ieri 13:12
_Gold FM Romania - 24 May 2023 11:53:27
ieri 13:12
_Marius Tucă Show - 23 May 2023 18:21:38
|
Comentarii:
Adauga Comentariu