23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Iohannis s-a întâlnit pe terenul de golf privat și cu Vuvuzeaua sa de la SRI Soros TV, Rareș Bogdan. Bogdan "E o fabulație. Grupul de la Cluj Nu există." Păi dacă nu există de ce-i pupi în fund zi de zi pe toți cei din Grupul de la Cluj?

Rareș Bogdan : "E o fabulație. Grupul de la Cluj Nu există." Păi dacă nu există de ce-i pupi în fund zi de zi pe toți cei din Grupul de la Cluj?

Președintele Klaus Iohannis a inaugurat, ieri, un club de golf în comuna Ciugud, o investiție privată, iar la lansare au fost invitați mai mulți oameni politici locali, printre care și cei din fostul Grup de la Cluj din PSD Vasile Dâncu, Virgil Ardelean sau Ioan Rus. După întâlnire s-a speculat faptul că s-a organizat o întâlnire între Iohannis și Grupul de la Cluj, la care ar fi participat și jurnalistul Rareș Bogdan.

Într-o reacție pentru STIRIPESURSE.RO, Rareș Bogdan a explicat că aceasta ar fi o fabulație și că nu a existat ”nicio mare conspirație între Klaus Iohannis și grupul de la Cluj”. Jurnalistul susține că președintele i-a salutat și pe cei trei, la fel cum a făcut cu toți cei prezenți la evenimentul de lansare al clubului de golf.

”A fost deschiderea unui club de golf, un club house cum nu am văzut decât în SUA, Portugalia sau în Marea Britanie, țări cu mare tradiție în acest sport. Vorbim aici despre un teren special, un club în adevăratul sens al cuvântului și despre un om curajos, care a construit din banii lui personali acest teren superb de golf într-o zonă în care cele mai apropiate aeroporturi se afla la Cluj sau la Alba. Acest domn Popa este pasionat al jocului de golf și a băgat banii lui personali, nu ai băncilor, nu de la stat, a băgat peste 15 milioane de euro, bani pe care probabil unii consideră că era mai bine dacă îi ducea afară.

Eu am fost invitat pentru că sunt prieten de familie cu domnul Popa de foarte mulți ani. Tatăl meu este prieten cu domnul Popa și eu la rându-mi am păstrat o relație foarte bună.

Ca să explic puțin cum au stat lucrurile acolo. La lansarea acestui club de golf au participat, pe lângă președintele României, au participat jurnaliști, oameni politici locali, primarul de Alba, președintele CJ Alba, primarul de la Ciugud, comuna unde s-a și făcut investiția și alte personalități de pe plan local, dar și oameni de la Cluj, printre care Ioan Rus și Vasile Dâncu.

Aș vrea să vă spun că această chestiune cu grupul de la Cluj este o mare iluzie. Acest grup nu există și un lucru pe care puțini oameni îl știue, Vasile Dâncu și Ioan Rus sunt certați, dacă stau la aceeași masă nu-și vorbesc.

Cam acesta este cadrul. Președintele României a venit, a participat la deschidere, l-a felicitat pe domnul Popa pentru investiție, domnul Iohannis fiind un cunoscut jucător de golf, practică și tenisul și înotul. După deschiderea oficială, președintele și toți participanții am fost invitați în club, acolo unde s-a organizat un eveniment festiv, așa cum se face în astfel de momente. Vreau să vă spun că eu, Ioan Rus, Vasile Dâncu și președintele Klaus Iohannis nici măcar nu am stat la aceeași masă. Era o încăpere cu vreo 20 de mese și fiecare a stat la o altă masă. Președintele a trecut pe la fiecare în parte, a schimbat două vorbe în mod protocolar, probabil a dat mâna și cu Vasile Dâncu și Ioan Rus, cum era firesc. Virgil Ardelean știu că a ieșit până afară, unde a dat mâna cu președintele, au avut un schimb de amabilități și cam atât. Cam asta a fost marea întâlnire a Grupului de la Cluj și marea conspirație.

Îmi pare rău că ne-am pierdut simțul normalității în această țară. Lucruri care părereau normale acum 10-15 ani, azi nu mai sunt normale. Ce este anormal ca președintele să felicite un român pentru o investiție făcută în România, o investiție care ne pune pe harta lumii, între țările cu un mare teren de golf, un sport superb, dar pe care comuniștii ne-au învățat că nu este bun, că este al burghezilor. Văd că și acum tot comuniștii sunt cei care au reacționat”, a declarat Rareș Bogdan.

https://media.dcnews.ro/image/201710/w670/rares_bogdan_56178700.jpg


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

După ce un om vaccinat antigripal a murit de gripă....progresiștii soroșiști de la USR anunță din nou că vor susține vaccinarea obligatorie făcută cu forța

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Lia Olguța Vasilescu, despre Guvernul PNL Iohannis-Orban: Pentru români nu au bani, dar pentru corporații nu este niciun fel de problemă

Specialist în imobiliare: Prețul locuințelor va continua să crească în 2020. Unde sunt cele mai ieftine apartamente

Liderii prezenți la comemorarea a 75 de ani de la eliberarea lagărului nazist Auschwitz. Țara care a refuzat să participe

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 ianuarie

Ce s-a întâmplat cu o fostă campioană olimpică după ce a recunoscut public că este virgină, la 36 de ani: A fost "ca și cum nici măcar nu aș fi avut o șansă" | VIDEO

Un mare operator telecom din România anunță majorări de prețuri de la 1 martie. Singurele servicii exceptate

Soțul judecătoarei din Mureș, care și-a tăiat gâtul și a murit, găsit și el mort în locuința sa

Care ar putea fi cauza focarului de infecție din Wuhan

Incendiile din Australia: trei morți după prăbușirea unui avion cisternă. Focurile se apropie de aeroportul din Canberra

Irina Begu, eliminată în primul tur al probei de dublu de la Australian Open

BAREME COMPER ROMANA 2019. Cum se rezolva SUBIECTE ROMANA COMPER 2019, etapa 1

Cercetătorii au demonstrat legătura directă dintre stres și încărunțire

Jean-Paul Gaultier și-a încheiat cariera printr-un show spectaculos. Ultima colecție haute couture a creatorului de modă francez. FOTO

China închide trei orașe din cauza coronavirusului. Bilanțul morților crește dramatic

Tenis: Simona Halep s-a calificat ușor în turul al treilea la Australian Open

Ce presupune starea de urgență internațională pe care ar putea-o anunța azi OMS

Tulcea: Aproximativ 20 de hectare de vegetație uscată și stuf, mistuite într-un incendiu

Accident în Capitală. Autospecială a Poliției, răsturnată după ce a fost lovită de o altă mașină. FOTO

Secretarul general al ONU cere Siriei 'să avanseze spre o soluție politică'

SUA: Un mort și șapte răniți, într-un incident armat la Seattle

SUA cer noului guvern libanez să realizeze reforme ''tangibile''

CITATUL ZILEI

Ciolacu: Senatorii PSD vor hotărî cine va fi candidatul partidului la șefia Senatului

Ipostaza neașteptată în care a fost prins de jandarmi un băcăuan urmărit național

Autoritățile din Madagascar intenționează să reia procedura de extrădare în cazul lui Radu Mazăre. Motivul: procedura de extrădare în România ar fi fost nelegală / Ce s-ar putea întâmpla cu fostul edil

Consumul de carne pe cap de locuitor a atins în 2018 un record istoric în România. Fenomenul, asociat cu creșterea veniturilor

Secretarul trezoreriei americane o trimite la școală pe Greta Thunberg: "Este ea economistul șef? Cine este ea, sunt confuz"

O șoferiță se răfuiește cu pompele din benzinării: Sunt "sexiste"

Trump își doboară recordul de activitate pe Twitter într-o singură zi, de când a ajuns la Casa Albă

Turcan anunță că Guvernul "probabil" își va asuma răspunderea pe SIIJ și a pensiilor speciale ale parlamentarilor

Președintele Ucrainei, afirmație revoltătoare: România a ocupat nordul Bucovinei în 1918

Poliția Capitalei: Minor arestat pentru tentativă de viol asupra unei bătrâne, în incinta unei biserici

Asistentă către părintele unui copil rănit la picioare după o căzătură: Căutați-vă un loc sau stați în picioare

Declarațiile unui episcop, la o slujbă alături de vicepreședintele SUA: Spiritul demonic face ca o femeie să trăiască cu o altă femeie

Grecia anunță că va închide în câteva luni taberele pentru migranți din insule

Dezvăluirile tatălui ducesei de Sussex. De ce îl invidiază pe prințul Charles și cum a aflat despre sarcina fiicei

Accident rutier grav în Germania. Doi copii au murit și alte câteva zeci de persoane au fost rănite în două incidente în care au fost implicate autobuze școlare

Mănușile bionice care i-au redat unui celebru pianist bucuria muzicii. Bărbatul nu mai putea cânta de peste 20 de ani. VIDEO

Simona Halep a ajuns la 90 de victorii în turneele de Mare Șlem

Femeie spulberată de o mașină pe DN 2A. Victima nu a fost identificată

Surprize la Australian Open. Catherine Bellis, locul 600 WTA, s-a calificat în turul al treilea

Consiliul Minorităților Naționale îi cere demisia lui Dorin Florea pentru afirmațiile despre romi

Cât de eficiente sunt, de fapt, măștile medicale în prevenirea bolilor respiratorii

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 ianuarie

Vești proaste. Consiliul Fiscal anticipează un deficit bugetar mai mare decât cel anunțat oficial

Un șofer beat a fost împușcat în picior după ce a încercat să fugă de polițiști

Timiș: Trei cazuri de gripă, confirmate la doi copii și un adult

O revitalizare a grupării Stat Islamic rămâne posibilă, avertizează numărul doi în coaliția internațională antijihadistă

HOROSCOP 23 IANUARIE 2020: Zodiile care se bucură de o zi în care toate planurile merg ca pe roate

Caroline Wozniacki și-a acuzat adversara de la Australian Open că se preface accidentată

Cel puțin 16 americani sunt monitorizați după contactul cu o victimă a coronavirusului din China

China/coronavirus: Transportul public, zborurile și trenurile suspendate în Wuhan începând de joi la 02:00 GMT

Un fost psiholog al CIA justifică tortura aplicată acuzaților în dosarul 11 septembrie

Guvernul îl retrage pe Adrian Pîrvulescu, fiul lui Meleșcanu, din funcția de consul la Strasbourg

Amenda usturătoare primită de o firmă din Constanța care avea camere video montate în vestiarele angajaților

Salvamont România și STS continuă implementarea sistemului de radiocomunicații digitale pentru asigurarea comunicațiilor în zonele izolate

La ceremoniile de la Ierusalim, președintele rus Putin n-a dorit să dea mâna cu vicepreședintele american Pence


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14

Nr. de articole la aceasta sectiune: 836, afisate in 14 pagini.



ieri 06:49 CITATUL ZILEI