23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Un nou abuz marca Kovesi. Mihaiela Iorga obține în instanță suspendarea ordinului semnat de Kovesi prin care a fost revocată de la DNA

Curtea de Apel București a decis miercuri suspendarea ordinului emis de Laura Codruța Kovesi prin care Mihaiela Iorga fost revocată din funcția de procuror al DNA.

c9382501-7028-455b-985b-b8da50688166

De asemenea, instanța a admis o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu privire la art.87, alin.8 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară.

Art. 87, alin.8 prevede: "Procurorii numiți în cadrul Parchetului Național Anticorupție pot fi revocați prin ordin al procurorului general al Parchetului Național Anticorupție, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției sau în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare".

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.

"Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului procurorul-șef al DNA, ca neîntemeiată. Admite în parte cererea de sesizare a Curții Constituționale. Sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art.87, alin.8 din Legea nr.304/2004. Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate art.87, alin.9 din Legea nr.304/2004. În baza art.14 din Legea nr.554/2004, suspendă executarea Ordinului nr.301/05.07.2017 emis de procurorul șef al DNA până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea ordinului. Cu recurs în 48 de ore de la pronunțare în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale. Cu recurs, în 5 zile de la comunicare, în rest. Recursul se depune la Curtea de Apel București-secția a VIII-a sub sancțiunea nulității. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, în condițiile art.396, alin.2 NCPC, azi 27.09.2017", se arată în decizia Curții de Apel București.

Mihaiela Iorga a deschis la Curtea de Apel București un proces în care a solicitat suspendarea ordinului semnat pe 5 iulie de Laura Kovesi privind revocarea sa din funcția de procuror la DNA.

DNA a susținut atunci că Mihaiela Iorga nu a înregistrat un denunț în conformitate cu dispozițiile legale și nu l-a prezentat spre repartizare procurorului-șef al secției din care făcea parte. Neprezentarea denunțului a avut drept consecință imposibilitatea aplicării unor dispoziții procesual penale în raport cu persoane cercetate.

Ulterior, în urma unor verificări, DNA a anunțat că a identificat mai multe nereguli în activitatea Mihaielei Iorga, în biroul său fiind găsite o sumă de bani și mai multe bunuri neînregistrate.

"Într-un dosar în lucru s-a identificat suma de 398.400 lei primită de la o persoană fizică. În procesul verbal, întocmit în acest sens, nu s-a precizat natura sumei de bani și nu a fost înregistrată în Registrul de evidență a valorilor și corpurilor delicte pentru a fi depusă la camera de corpuri delicte, conform prevederilor legale. De precizat că, deși Direcția Națională Anticorupție dispune de un fond de flagrant de 2 milioane lei, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 4 din OUG 43/2002, suma respectivă nu era destinată pentru o activitate operativă, deoarece nu există niciun document din care să rezulte că au fost solicitați bani din fondul de flagrant și nici nu i-au fost puși la dispoziție", declara atunci DNA.

Într-un alt dosar aflat în lucru au fost identificate bunuri, și anume, ceasuri evaluate la 67.631 lei și un stilou în valoare de 8.117 lei, ridicate cu ocazia unei percheziții, care nu au fost înregistrate de Mihaiela Iorga în Registrul de evidență a valorilor și corpurilor delicte.

De asemenea, într-un dosar în care erau cercetate mai multe persoane, Mihaiela Iorga a solicitat și obținut declanșarea procedurilor pentru obținerea avizului necesar urmăririi penale față de una dintre persoane iar după obținerea avizului, a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de persoana respectivă la o zi după împlinirea termenului de prescripție, "împrejurare care generează consecințe asupra întregii cauze".

De cealaltă parte, Mihaiela Iorga a declarat că între ea și Laura Codruța Kovesi exista de mai mult timp o tensiune, determinată "probabil" de faptul că nu a dat curs "anumitor solicitări".

AGERPRES/(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Antonia Niță, editor online: Adrian Dădârlat)


(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

SOROS ÎL SUSȚINE CU ZECI DE MILIOANE DE DOLARI PE BIDEN CA SĂ AJUNGĂ PREEDINTELE SUA: Ziarul Britanic London Daily : "Miliardarul George Soros a dat peste 50 milioane de dolari pentru a-i ajuta pe Biden și alți democrați să câștige alegerile din SUA"

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Cine-i bagă la închisoare pe criminalii care au deschis școlile? Chiar Nimeni? Deces de COVID-19 în învățământ. O învățătoare de 55 de ani a murit

FOTO - VIDEO! Clubul mortii a gazduit un ritual satanic in Saptamana Patimilor! S-au dat foc la cruci intoarse si s-a facut baie in sange de animal! A fost invocat Diavolul. In Ajun de Halloween clubul Colectiv a luat foc

Auto - F1: Valtteri Bottas va pleca din pole position în Marele Premiu de la Imola

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

Cum va câștiga Donald Trump un nou mandat?

HOROSCOP 31 octombrie: Lună Plină în Taur azi. Patru zodii, chemate să facă bilanțul ultimelor săptămâni

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

La un semn "de sus", autoritățile locale s-au răzgândit: Pacienții COVID-19, tratați de spitalul care refuza internarea lor

COMENTARIU Marius Oprea: Sub asediu

"Luna albastră" de Halloween, fenomen rar, dar "înfricoșător" pentru noi toți

Alegeri SUA 2020. Președintele SUA s-ar putea să nu fie anunțat în noaptea de 3 noiembrie

Ziua Mării Negre. Paul Dicu este navigator de 30 de ani și consideră că Marea Neagră este turbată și imprevizibilă

Țara din UE care a început testarea în masă. De luni, cine iese pe stradă fără test negativ pentru COVID-19 poate primi amendă

A rămas cu bunica moartă în casă, suspectă de COVID-19, din cauza autorităților indiferente. Află povestea Cristei Bilciu

Emmanuel Macron: Oamenii pot fi "șocați" de caricaturi, dar violențele nu se justifică

RUȘINE: Neobolșevicii de la Bruxelles care nu au trimis nici măcar o mască, vin cu nerușinare din nou să-și făurească "Internaționala" Coronavirus: Președintele Consiliului European, Bilderbergul Charles Michel, vrea 'o Uniune a testelor și vaccinurilor'

Este oficial: ANAF a publicat "lista rușinii" pentru al treilea trimestru al anului 2020

Bohemian Rhapsody este melodia nr 1 din toate timpurile

Ford se pregătește să lanseze mașini care se conduc singure

Vești bune pentru cei care vor să acceseze programele Rabla Clasic și Rabla Plus. Anuțul făcut de AFM

Busta Rhymes și-a lansat albumul cu numărul 10: Extinction Level Event 2: The Wrath of God

Ion Cristoiu: Coșmarul PNL: Împărțirea Puterii cu USRPLUS după alegerile din 6 decembrie 2020

Canada își propune să aducă peste 1,2 milioane de imigranți în următorii trei ani

Crista Bilciu: Suntem blocați în sistem. Bunica a murit de COVID. Cum gestionează autoritățile locale, din Târgu-Mureș, pandemia

CITATUL ZILEI

Doctorul Adrian Marinescu spune la Marius Tucă Show că are o soluție alternativă la lockdown

Coronavirus: Islanda adoptă măsuri mai stricte de combatere a pandemiei

Tânără salvată de sub dărâmături după nouă ore și jumătate

Regina Elisabeta a Marii Britanii e posibil să cedeze puterea la 95 de ani

La 5 ani de la Colectiv, răspunsurile se lasă așteptate

Fotbal: Lazio Roma, în carantină după mai multe teste pozitive la Covid-19

Incendiu în Ilfov: Intervenție majoră a pompierilor pentru stingerea flăcărilor izbucnite la o vilă din Izvorani

Agenția Fitch Rating estimează pentru România un deficit bugetar de 9,5% din PIB în 2020

Pe 1 noiembrie, cei din Republica Moldova își aleg președintele. Unde și cum votează moldovenii din România?

CORONAVIRUS 31 octombrie. 923 persoane sunt internate la ATI, 101 au decedat. Vezi situația completă pe țară

Sute de imobile din București reprezintă un pericol public în caz de cutremur. Raed Arafat spune că suntem pregătiți

Grecia: ''Situație extrem de dificilă'' în Samos după puternicul cutremur (ministru)

VIDEO Bilanțul morților cutremurului în vestul Turciei a urcat la 25

Zi de naștere spartă de polițiști în Argeș. Petrecăreții, amendați

VIDEO Ciocniri în centrul Barcelonei între protestatari și poliție în urma restricțiilor de circulație

Halloween în intreaga lume și în România. Care este semnificația acestei zile

Tenis: Au fost stabiliți semifinaliștii turneului Astana Open

Primul rover dotat cu proiectoare va ajunge pe Lună în 2023

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 31 octombrie

VIDEO Preot ortodox, împușcat la Lyon

Patriarhul României dă de pământ cu gașca ateilor neomarxiști Werner și Orban și cu toată rețeaua lor progresisto-globalistă care a interzis pelerinajele religioase: "Fraților, Dumnezeu nu se lasă batjocorit"

Oamenii continuă să se întâlnească în grupuri mari. Polițiștii au întrerupt un eveniment la care participau 30 de persoane

Irina Margareta Nistor, la moartea lui Sir Sean Connery: "Fără îndoială că va rămâne un James Bond, un bărbat fatal și teoretic intangibil"

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Actorul Sean Connery a murit la 90 de ani

Constanța: 259 de noi cazuri de COVID-19, dintre care 62 la un centru de îngrijire din localitatea Negru Vodă

Ministrul turc de interne a anunțat că este infectat cu noul coronavirus

Coronavirus: Recorduri de cazuri noi raportate în 24 de ore în mai multe țări

Nicușor Dan anunță controale masive la terase

Prezența Rusiei la Jocurile Olimpice de la Tokyo se va decide la TAS

Autoritățile din Franța au arestat un nou suspect în ancheta privind atacul islamist din Nisa

Organizația Mondială a Sănătății avertizează asupra efectelor pe termen lung ale COVID-19

Coronavirus în România LIVE UPDATE 31 octombrie. Bilanț COVID-19 complet


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15

Nr. de articole la aceasta sectiune: 875, afisate in 15 pagini.



ieri 06:03 CITATUL ZILEI