23:46
Comentarii Adauga Comentariu

Cum fac politică cei de la USR, porecliți Uniunea lui SOROS din România. NOAPTEA MINȚII: administrația Fritz vrea să TAIE APA CALDĂ noaptea, după ce a DUBLAT facturile

NOAPTEA MINȚII: administrația Fritz vrea să TAIE APA CALDĂ noaptea, după ce a DUBLAT facturile

După ce administrația Fritz a dublat prețurile la căldură și apă caldă, timișorenii sunt anunțați că vor primi apă caldă cu porția.

"Dat fiind contextul energetic actual, Compania Colterm traversează, în prezent, o perioadă extrem de dificilă, din punct de vedere al desfășurării activității curente, aceea de furnizare a agentului termic pentru încălzire și apă caldă de consum la parametrii optimi. Ca urmare a intrării în insolvență, în ultimele două luni și jumătate, Colterm a reușit să își onoreze în cvasi totalitate obligațiile față de furnizori și salariați, mulțumită în primul rând abonaților săi, persoane fizice, agenți economici și instituții publice, care au înțeles să își onoreze facturile la termen și să contribuie astfel la continuarea activității Societății, dar și grație intervenției financiare a Guvernului României, care a alocat 53,8 milioane de lei în decembrie anul trecut și, de asemenea, subvenției de circa 23 de milioane de lei de la Primăria Municipiului Timișoara. Vineri, 14 ianuarie, Primăria Municipiului Timișoara a virat în conturile companiei COLTERM suma de 12,5 milioane de lei necesară achiziționării de gaz și cărbune pentru producerea căldurii și a apei calde.

Compania COLTERM a consumat 90,1 milioane de lei pentru procurarea gazului și cărbunelui, pe care le-a folosit în perioada noiembrie-decembrie 2021, pentru producerea căldurii și a apei calde. Precizăm, de asemenea, faptul că noile tarife majorate pentru populație, care au intrat în vigoare de la 1 ianuarie, se încasează abia din luna martie, deoarece citirea contoarelor se face la începutul lunii februarie și facturile către populație se emit după data de 15 februarie. Actualul sistem de subvenționare nu poate să continue pe perioadă nedefinită, pentru că nevoile zilnice ale companiei de termoficare depășesc încasările municipalității. Lipsa unor pârghii legale care să permită accesarea unor ajutoare financiare pentru producerea agentului termic, pot conduce la apariția unor blocaje financiare la inclusiv la nivel de municipalitate.

Din păcate, dinamica prețurilor la gaze, precum și dificultățile în aprovizionarea cu cărbune, coroborat cu multiplele avarii înregistrate fie pe rețeaua de distribuție, fie în instalațiile de producție, cresc semnificativ riscul ca fluxurile de numerar necesare pentru funcționarea optimă să nu mai poata fi generate. În plus, temperaturile scăzute din ultimele zile au dus la un consum sporit de combustibil pentru producerea energiei termice și a apei calde de consum, fapt care a crescut semnificativ costurile zilnice pentru plata gazului și a cărbunelui utilizat. În aceste condiții, în perioada următoare, anticipăm apariția unor situații în care temperatura de producere a agentul termic să scadă cu câteva grade, pentru a limita factura la gaz. În cazuri punctuale, unii consumatori pot simți această scădere, mai ales în imobilele în care nu s-au efectuat lucrări de reparații ale instalațiilor interioare sau de reabilitare termică a clădirilor.

Ne aflăm în plină iarnă și înțelegem că e ultima veste pe care abonații Colterm și-ar dori să o audă, însă e necesar să fim responsabili și transparenți.

Facem un apel și pe această cale către reprezentanții Timișoarei în Parlamentul / Guvernul României, în vederea oferirii de sprijin de la bugetul național pentru continuarea activității de furnizare a energiei termice în condiții optime.

Nu în ultimul rând, dorim să le mulțumim încă o dată abonaților noștri pentru înțelegere și îi asigurăm că depunem toate diligențele pentru ca situația să se amelioreze, însă, în contextul actual, luăm în calcul și posibilitatea restricționării apei calde pe timpul nopții".


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Cum fură grecii, turiștii ce vin la ei cu sume astronomice. O femeie din SUA vorbește despre tacticile de pradă limită ale unui restaurant din Mykonos

_ Autorul masacrului din Texas i-a mărturisit totul unei fete: îi spunea cum va merge să îi omoare pe toți

_ A nanoparticle and inhibitor trigger the immune system, outsmarting brain cancer

_ Bodybuilder divides opinion after sharing his 'controlling' relationship rules in TikTok video

_ România va avea echipa completă la Campionatele Europene de scrimă Under-23, programate la Tallinn

_ Mai are timp pentru fani! Chris Hemsworth semnează fericit autografe în timp ce iese cu tatăl

Europarlamentarul Cristian Terheș despre MIZERIA PROGRESISTĂ numită Certificat Verde

_ Man United and Newcastle join the race to sign Spurs and Crystal Palace target Malcolm Ebiowei

_ Transfer news: Tchouameni cryptic over Liverpool and Real Madrid; Bayern Munich ramp up Mane pursuit

_ Historic Greenland ice sheet rainfall unraveled

_ Mercedes team principal Toto Wolff warns there's a LONG way to go to battle for wins

_ Fenomene meteo extreme în harghita - Peste trei mii de gospodării au rămas fără electricitate

_ CultMin Romascanu: Art is an extremely liberal profession, which should be supported by state

_ Preşedintele Cubei nu va asista `sub nicio formă` la summitul Americilor

_ Senate President, ambassador of Republic of Korea address boosting political contacts, commercial relations, investments

_ Jeff Bridges, 72, reveals he almost died when he got COVID during chemo to fight off lymphoma

_ Richard Wilkins and girlfriend Nicola Dale attend opening night of Mary Poppins the musical

_ What Coachella is really like: Attending music festival when you're not 'celebrity or influencer'

_ Studying primates to learn about the evolution of speech

_ �With Regards to Brad [Raffensperger] I Don�t Think Anyone Believes Down Here That He Actually Won� � VoterGA�s Garland Favorito on Georgia GOP Primary

_ NHS staff say they often go WITHOUT food because canteens are 'too busy' and 'too expensive'

_ All-optical computation of a group of transformations using a polarization-encoded diffractive network

_ The first cave-bound mollusc species from the Americas

_ Hunting for one-pole magnets by combining cosmic rays and particle accelerators

_ Lovitură pentru AC Milan! Investcorp a renunţat la oferta de cumpărare a clubului

_ Moment inedit - Parlamentarii merg în vizită la Penitenciarul Poarta Albă

_ Nu criza globală o înspăimântă pe șefa FMI, ci tendința de fragmentare: 'Ne îndreptăm ca somnambulii spre un alt război rece'

_ Guvernul Portugaliei a autorizat vânzarea clubului englez de fotbal Chelsea Londra. Roman Abramovici deţine şi cetăţenia portugheză

_ Rover 800 livrat Palatului Buckingham în 1993 pentru a fi vândut la licitație

_ Coșmar pentru românii cu credite în lei! Anunțul de ultimă oră făcut de BNR

_ Customs and Border Patrol distribuie fotografia cu pălăria deteriorată de gloanțe purtată de agent în timpul schimburilor de focuri din Texas

_ România participă cu doi sportivi la Cupa Mondială de Kaiac-canoe de la Poznan, Polonia

_ SUA critică decizia Rusiei de a emite paşapoarte în sudul Ucrainei: Un plan de 'subjugare' a poporului ucrainean

_ Reuniuni PNL la Poiana Braşov; joi - Liga Aleşilor Locali, iar vineri - Consiliul Naţional al partidului

_ Rafael Nadal merge ceas! S-a calificat în turul al treilea al turneului de la Roland Garros

_ Sora lui Meghan Markle își acuză fratele de „neglijență” fără contact cu tatăl înstrăinat Thomas

_ Kat Graham looks terrific in TWO numbers at Cannes Film Festival events including tuxedo leotard

_ Semnal de alarmă tras de specialiști pe Legea Offshore: Există riscul ca investițiile să se amâne

_ Vedetele de la Manchester United, Bruno Fernandes și Victor Lindelof, promit să sprijine victimele din Ucraina

_ Chemists use light energy to produce small molecular rings

_ Twitter fined $150 million over misuse of user data

_ The Kid Laroi wows crowds in Sydney as he brings his End Of The World tour Down Under

_ Dragons' Den's Sara Davies looks stylish in a leopard print maxi dress

_ FA set to investigate claims Neil Warnock demanded £6,000 from ex-QPR star to select him for games

_ Marș al naționaliștilor israelieni la Ierusalim - Forțele de securitate sunt în alertă maximă

_ Tunable quantum traps for excitons

_ Hubble captures gravitationally bound galaxies NGC 3227 and NGC 3226

_ Why did Mars dry out? New study points to unusual answers

_ How alpine grasslands respond to climate change and anthropogenic impacts

_ A unique catalyst paves the way for plastic upcycling

_ Tool reveals facial expressions of common marmosets

_ Madonna sheds a tear as she demands gun reform and safety laws in the wake of Texas school shooting

_ Wolves to consider offers for striker Raul Jimenez this summer, with Bruno Lage keen to revamp squad

_ Armatură în școală din Texas: Fata ucisă a vrut să stea acasă în ziua masacrului, spune familia

_ (VIDEO) Imagini captivante cu zimbri, realizate de un politician

_ Știri despre transfer LIVE: Harry Kane „deschis la o nouă înțelegere cu Spurs”; Frizerul lui Pogba lasă indiciu de întoarcere la Juventus

_ Accident la un complex militar din Iran - Un soldat a murit

_ Bayern Munchen a ajuns la un acord cu Ajax Amsterdam în privinţa transferului mijlocaşului Ryan Gravenberch

_ O reînregistrare a piesei 'Blowin' in the Wind' realizată de Bob Dylan pe un nou format va fi scoasă la licitaţie la Londra

_ Variola maimuţei: Peste 200 de cazuri confirmate în lume (ECDC)


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2105, afisate in 36 pagini.



ieri 23:13 _ Roche