23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Ziarul Gândul "Tot mai mulţi refugiaţi vor să rămână în România. În România sunt deja 20.000 de migranți. Doar la Timișoara sunt 3.100"



Ziarul Gândul "Imigrant în România: tot mai mulţi refugiaţi vor să rămână în ţară, să înveţe limba şi să-şi găsească un loc de muncă"

În România sunt aproximativ 20.000 de migranţi, iar în ultimele şase luni, s-a observat o schimbare de mentalitate, astfel că tot mai multe persoane care obţin statutul de refugiat nu mai doresc să plece în Germania, ci să rămână în România, dorind să înveţe limba română.

Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România (AIDRom), care oferă asistenţă pentru migranţi, a derulat, timp de 12 luni, un proiect finanţat din fonduri europene prin intermediul căruia sute de străini au fost ajutaţi, prin oferirea de servicii specializate, pentru a se integra mai uşor în ţara noastră, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Elena Timofticiuc, manager proiecte AIDRom, a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la finalul proiectului, la Timişoara, că a observat faptul că, în ultimele şase luni, tot mai mulţi refugiaţi nu mai vor să plece din România în Germania şi sunt mai interesaţi să înveţe limba română.

„În general, avem undeva la 20.000 de migranţi, dar pe Timiş sunt 3.100, nu e un număr foarte mare. Pentru noi, problema mare este modul în care putem să integrăm aceşti oameni. Integrarea este un lucru foarte complex. Acum e o mare schimbare în ceea ce priveşte mentalitatea. Dacă până acum şase luni dorinţa generală era plece în Germania după ce capătă statutul de refugiat, acum deja încep să întrebe ce pot face eu la voi în ţară. E o mare schimbare de mentalitate. Prima schimbare s-a văzut în cursurile de limba română, care sunt mult mai des cerute şi mult mai luate în serios, dar şi la programul de integrare complex”, a afirmat Elena Timofticiuc.

Coordonatorul local al AIDRom Timişoara, Flavius Ilioni-Loga, a precizat că aproximativ 200 de străini au fost ajutaţi în cadrul proiectului prin oferirea de cursuri gratuite de învăţare a limbii române, dar şi a unor ajutoare financiare.

„Noi oferim servicii specifice de integrare a străinilor care au un drept de şedere în România legal. Vorbim de străinii care vin aici pentru studii, poate vin pentru o căsătorie cu un cetăţean român sau poate sunt pentru muncă, voluntariat, etc. sau persoanele care beneficiază de un drept de şedere în urma dobândirii unei forme de protecţie, refugiaţii care sunt recunoscuţi de statul român. Noi am lucrat cu aproximativ 200 de persoane care au necesitat asistenţa noastră directă şi noi le oferim consiliere socială, juridică, pot participa la cursurile de limba română oferite de ONG-ul nostru, dar ei pot participa şi la cursurile de limba română oferite de inspectoratele şcolare judeţene”, a declarat Ilioni-Loga.

De asemenea, AIDRom le oferă migranţilor pachete financiare migranţilor până identifică un loc de muncă: „Noi avem şi cursuri de acomodare culturală, prin care le prezentăm cultura noastră, modul în care facem anumite lucruri sau aspecte legate de transportul în comun, tocmai pentru ca oamenii să se acomodeze”, a mai declarat Flavius Ilioni-Loga.

De asemenea în cadrul proiectului finanţat cu bani europeni, în valoare de un milion de lei, au fost formaţi şi angajaţi şase mediatori interculturali, au fost create reţele judeţene de voluntari şi au fost organizate cursuri de formare pentru reprezentanţii instituţiilor publice din şase judeţe cu atribuţii în domeniul asistenţei migranţilor.

Preluare: Gândul.info


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Bianca Andreescu, de neoprit! A noua victorie consecutivă și calificare în turul trei la Miami pentru jucătoarea de origine română

Subiectele zilei: 6.000 de copii, drogați de statul român; Ce a uitat Sorina Pintea să spună despre legalizarea marijuanei/ Câți bani ar aduce statului legalizarea canabisului și a prostituției

Trump anulează unele sancțiuni contra Phenianului, deoarece îl ''apreciază'' pe Kim

Surpriza zilei la Miami: Monica Niculescu a eliminat-o pe Garbine Muguruza în turul doi (scor 7-6, 4-6, 6-2)

Mueller a încheiat ancheta privind ingerințele Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016

EXCLUSIV | Cel mai greu meci pentru Ovidiu Herea. Fostul rapidist a deschis "cutia cu amintiri" la ProSport LIVE: "Am dat de niște fundași foarte buni"

Tudorel Toader îl acuză pe jurnalistul ProTV Ovidiu Oanță că nu ar fi respectat regulile Ministerului Justiției

60 de persoane evacuate dintr-un restaurant din Râmnicu Vâlcea din cauza unui incendiu | FOTO, VIDEO

SUA: Procurorul special Robert Mueller a predat raportul său privind afacerea rusă

Proiect al Ministerului Justiției: Condamnarea nu se poate întemeia pe declarațiile investigatorului, colaboratorilor sau martorilor protejați

Jeremy Corbyn se va întâlni luni cu Theresa May pentru a discuta pe tema Brexit

LIVE BLOG | Halep - Townsend se joacă ACUM, în turul II, la Miami. Victorie de senzație pentru Niculescu în fața Muguruzei. Scurtele marca 'SuperMoni' au fost fantastice, iar românca a avut și tupeu în ultimul game! Buzărnescu intră după ora 2:30

Fotbal: Victorii clare pentru Anglia și Franța, la debutul în preliminariile EURO 2020

Robert Mueller a încheiat ancheta privind ingerințele Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016

Rezultatele zilei de vineri din preliminariile Campionatului European 2020

Chuck Schumer și Nancy Pelosi cer publicarea integrală a raportului lui Robert Mueller

MAE/Atenționare de călătorie: Republica Franceză - măsuri restrictive în sectorul L'Elysee, Paris, pentru sâmbătă

Aventurile unui sofer cu mașina electrică: La stațiile de alimentare, e o problemă cu șoferii mai puțin educați/ Drumul către mare e gratis, dar esti limitat. Cel mai rentabil este să o iei prin Bulgaria.

Science Report: În cursă aprigă cu China, Statele Unite scot la iveală detalii despre un supercomputer de 500 de milioane de dolari

Handbal feminin: România a câștigat clar meciul de debut în Trofeul Carpați la tineret

EXCLUSIV | "Toți sunt la degetul mic al lui Budescu". Dănuț Lupu a reacționat după declarația dată de Șumudică: "La fel și Tănase a vorbit ca să nu tacă" :)

LIVE BLOG | Halep - Townsend se joacă ACUM, în turul II. Victorie de senzație pentru Niculescu în fața Muguruzei, la Miami. Scurtele marca 'SuperMoni' au fost fantastice, iar românca a avut și tupeu în ultimul game! Buzărnescu intră după ora 2:30

Chile: 11 foști militari, condamnați pentru că au incendiat doi tineri în timpul dictaturii lui Pinochet

Suedia - România, sâmbătă, de la ora 19:00 | Tot ce trebuie să știi despre debutul tricolorilor în preliminariile Euro 2020

Autoritățile germane au dejucat un complot terorist de amploare. 11 suspecți islamiști au fost arestați

Șofer de autobuz din Constanța, transportat de urgență la spital după ce a fost lovit de un grup de tineri

Handbal feminin: România B, învinsă în primul meci la turneul din Polonia

Ce soartă crudă pentru Alin Minteuan! Dezvăluirea făcută de Dan Petrescu despre omul care a câștigat tot la CFR Cluj: "Oricum..."

Sibiu: Un mort și patru răniți într-un accident produs între Daia și Roșia

Bianca Andreescu, canadianca de origine română, s-a calificat în turul trei la Miami

LIVE BLOG | Niculescu - Muguruza, ce luptă! ACUM, la Miami: Monica începe setul decisiv cu 8 puncte câștigate. Scurtele ei sunt fantastice. Halep debutează în turul II, dincolo de miezul nopții. Buzărnescu, repetiție pentru Fed Cup

​LIVESCORE Simona Halep vs Taylor Townsend (după 01:45)

Volei feminin: Victorie facilă pentru campioana CSM București în Divizia A1

CITATUL ZILEI

Macron critică ''logica de clan'' a PPE pentru că nu l-a exclus pe Viktor Orban

Panama: 21 de ani de închisoare pentru fostul președinte Martinelli

SUA: Misiunea procurorului special Mueller se încheie "în zilele care urmează" (purtător de cuvânt)

LIVE BLOG | Monica Niculescu - Garbine Muguruza se joacă ACUM. Simona Halep debutează la Miami, în turul doi, dincolo de miezul nopții. Duel cu iz de repetiție generală înainte de semifinala Fed Cup cu Franța pentru "Miki" Buzărnescu

Business Insider: Prima autorizație de extragere a petrolului din Înălțimile Golan acordată unei companii apropiate de Dick Cheney

SUA: Misiunea Procurorului Special va înceta "în zilele următoare"

Utile: Zece reguli de frumusețe care le ajută pe femeile din China să arate la 40 de ani ca la 20; Răgușeala se poate diminua în 5 minute. Remediu natural; Cancerul colorectal, când ar trebui să mergi la doctor și care sunt principalele simptome

NASA difuzează fotografii ale marelui meteorit de deasupra mării Bering pe care nu l-a văzut nimeni

Coreea de Sud acordă încă un ajutor prin intermediul ONU pentru refugiații aflați în Grecia

Olimpiada Liceelor McDonald's | Fotbalul are noi campioane! Viilor și Onicescu s-au impus și vor reprezenta Bucureștiul în faza pe țară! Florentina Ștefan și Natanael Pârvu, "MVP-urile" finalelor

LIVE BLOG | Niculescu - Muguruza, ce luptă! ACUM, la Miami: set decisiv! Halep debutează în turul II, dincolo de miezul nopții. Buzărnescu, repetiție pentru Fed Cup

Hochei: SC Miercurea Ciuc, calificată în finala competiției Erste Liga

3 meciuri, 2 victorii. Simona Halep trece fără emoții testul debutului la Miami. Victorie de senzație pentru Niculescu în fața Muguruzei: scurtele marca 'SuperMoni' au fost fantastice. Buzărnescu, învinsă de #4 din Franța

China regretă anularea întrunirii IADB

China: 26 de morți în incendiul unui autocar

Justice Ministry Draft Decree Restricts Publishing of Information from Criminal Cases

Bancul zilei: Dorință îndeplinită

Brexit: "People's Vote" speră să adune peste 700.000 de oameni la marșul în favoarea unui al 2-lea referendum

INTERVIU | Adrian Rus și gândurile "la rece" după meciul cu Spania. Mesajul hotărât al fundașului care le-a dat bătăi de cap ibericilor: "Vom face o figură frumoasă la EURO!"

WTA Miami: Raluca Olaru și Darija Jurak, în optimile probei de dublu

Klaus Iohannis "evidențiază", la Bruxelles, "rezultatele foarte importante" ale Președinției României la Consiliul UE

LIVE BLOG | Niculescu - Muguruza se joacă ACUM, la Miami: Garbine reacționează, efectul 'OCC'-ului a trecut? Simona Halep debutează în turul II, dincolo de miezul nopții. Repetiție generală înainte de semifinalele Fed Cup pentru "Miki" Buzărnescu

Gwyneth Paltrow și Jessica Lange vor juca într-un nou serial produs de Netflix

LIVE BLOG | Niculescu - Muguruza, ce luptă! ACUM, la Miami: tiebreak, după 67 de minute și 10 break-uri. Halep debutează în turul II, dincolo de miezul nopții. Buzărnescu, repetiție pentru Fed Cup

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului condamnă acțiunile Israelului în Fâșia Gaza

LIVE BLOG | Niculescu - Muguruza, ce luptă! ACUM, la Miami: 6 break-uri în 8 game-uri. Simona Halep debutează în turul II, dincolo de miezul nopții. Buzărnescu, repetiție pentru Fed Cup


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13

Nr. de articole la aceasta sectiune: 738, afisate in 13 pagini.



ieri 06:16 CITATUL ZILEI