12:06
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ștefan Stoica (PNL Dolj): Un vot esențial pentru viitorul țării

Ștefan Stoica (PNL Dolj): Un vot esențial pentru viitorul țării

Votul de duminică este esențial pentru viitorul României. Ne aflăm într-un moment crucial pentru modul în care va evolua societatea românească. Este, probabil, cea mai mare provocare pe care țara noastră o are de înfruntat din 1989 și până azi. Ideile anti-sistem s-au dovedit mai puternice decât anticipa oricine și au fost capturate de un discurs periculos, care poate duce România în afara parcursului european.

Mulți au spus, după primul tur al alegerilor prezidențiale, că România a fost fracturată în două. În realitate, ea a fost împărțită în trei. Pentru că mai există o Românie: cea care nu s-a prezentat la vot. România profundă. România tăcută. România care poate înclina balanța între modernitate și regres, dacă alege să își spună opinia.

În ultimele cicluri electorale, prezența la vot a scăzut în mod constant. Oamenii s-au simțit dezamăgiți de clasa politică și au căzut în capcana unui politicianism mai sforăitor și mai periculos decât tot ce a fost până acum. Acesta amenință nici mai mult, nici mai puțin decât să scoată țara din zona democrației. Niciodată, din 1989 și până acum, România nu a fost într-o situație atât de delicată. Poate doar în iunie 1990, la mineriade.

Alegerile de duminică sunt esențiale pentru a păstra sistemul democratic din România. Un Parlament puternic, în care partidele democratice să aibă o prezență consistentă, reprezintă cea mai bună garanție că România nu va derapa către o zonă extremistă.

Partidul Național Liberal este cel mai vechi partid din Europa, un partid cu o istorie bogată, care a demonstrat de-a lungul timpului că rămâne atașat ideilor care au fondat România modernă. De la Marea Unire până la integrarea în UE, liberalii au fost prezenți în toate marile momente istorice care au adus țara noastră înainte.

O prezență importantă a PNL în Parlamentul României este o garanție a viitorului nostru democratic, a rămânerii României deschise către Occident și prosperitate. Un vot masiv al românilor pentru valorile democratice și liberale reprezintă cel mai bun mod de a apăra țara în acest moment.

Patriotism înseamnă să te gândești la binele țării, la ceea ce îi asigură stabilitatea și prosperitatea. Nu trebuie să lăsăm pe alții să confiște patriotismul. Alegerile parlamentare coincid cu Ziua Națională de 1 Decembrie. Gândiți-vă la cei care au făcut Marea Unire și la idealurile lor...

Votul de duminică este și un mod de a ne arăta prețuirea pentru cei care au făcut România Mare.

Ștefan Stoica, candidat PNL Dolj pentru Camera Deputaților

Cod AEP: 11240002


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

_ Record de beneficiari de ajutor social în decembrie 2023

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Administratorul Biden se pregătește să escorteze încărcături de haitiani în Florida în timp ce țara din Caraibe implodește: raport

_ Informația pe care Putin o ține la secret din 2022, făcută publică de președintele Ucrainei. Ce nu vrea liderul rus să se știe

_ Rep. Andy Biggs privind proiectul de lege privind ajutorul Ucrainei de 60 de miliarde de dolari: Președintele Johnson „Alcătuiește o coaliție cu democrații”, am putea rezolva criza frontierei de sud „Cu doar o fracțiune din bani”

_ Prințesa de Wales „se descurcă bine” pe fondul recuperării chirurgicale, spune Palatul Kensington – după ce Prințul William se retrage din memorial din cauza „chestiunii personale”

_ Cine este soția lui Dave Myers, Liliana Orzac? Faceți cunoștință cu femeia „remarcabilă” care l-a susținut pe starul Hairy Biker în călătoria sa „teribilă” împotriva cancerului

_ Minaur Baia Mare s-a calificat în semifinalele European Cup

_ Mărcile folosesc glicerol în slushies pentru a evita taxa pe zahăr? Experții avertizează părinții cu vârsta sub 4 ani să evite soiurile fără zahăr ale băuturii cu gheață, care pot provoca intoxicații potențial fatale.

_ Polonia respinge întâlnirea la granița cu Ucraina pentru a pune capăt protestelor fermierilor

_ Femeie moartă după ce a fost diagnosticată cu gripă. Ea nu fusese vaccinată şi avea comorbidităţi

_ Cel mai recent deces al lui Dave Myers: starul Hairy Bikers moare la vârsta de 66 de ani la doar doi ani după diagnosticul de cancer devastator, în timp ce omagiile se adună pentru „omul strălucit inspirator și amabil”

_ Este timpul pentru o resetare a Legii de supraveghere a informațiilor externe și a secțiunii 702 de colectare a informațiilor

_ Serviciile germane de informații avertizează: 'Rusia ar putea lansa un atac asupra NATO începând cu 2026'

_ Povestea adevărată emoționantă din spatele filmului Joy de la Netflix: cum trei oameni de știință hotărâți să „vindece lipsa de copii” au ajutat la producerea primului „bebeluș eprubetă” din lume

Micul Stalinist Nicușor Soros Dan ne spune că a&i lua unui om dreptul de a candida și milioanelor de români dreptul de a-l vota fără o condamnare "e o decizie corectă". Poate in URSS-ul lui Lenin, plicușor cu bani de la Soros

_ Incident. O navă de război germană a deschis, din greşeală, focul spre o dronă americană

_ „Fata lui tati”, care se mărturisește, fiica magnatului de anvelope, cu avere de 55 de milioane de lire sterline, este „mută” că a fost îndepărtată din testamentul „secret” al defunctului ei tată

_ Patru televiziuni din România dispar din grila de programe! Anunțul a fost făcut de mai marii companiei care dețin posturile

_ Cătălin Cîrstoiu, mărturie șocantă: Eu am avut cancer și l-am învins/ VIDEO

_ Berlinala 2024/ Există o lume dincolo de perspectiva eurocentrică, a declarat regizorul filmului 'Black Tea'

_ Liverpool a ajuns la un acord cu Feyenoord pentru Arne Slot

_ Fată de 15 ani, bătută cu mânerul lopeții de propriul tată pentru că vorbea cu băieți pe internet

_ Utilizarea „Arb” a fondului de salvare a băncilor crește (din nou) pe fondul ieșirilor de fonduri de pe piața monetară, a unei mari pierderi de RRP

_ Fost militar, artizan al jocului 'Balena Albastră', convingând adolescenți să se sinucidă, dă acum școlarilor lecții de patriotism

_ Sora lui Kim Jong-un entuziasmată de un cadou primit de fratele său de la Putin

_ ​Caritatea recrutează sute de voluntari în efortul de a bloca zborurile migranților ilegali către Rwanda

_ Festivalul de Benzi Desenate de la Angouleme: Premiul pentru volumul anului, câştigat de americanul Daniel Clowes

_ Vânătoare urgentă pentru proprietarul „XL Bully” cu părul roșu, care „a decolat” după ce câinele ei a atacat o femeie în Northampton

_ Noi instructori ruşi şi material militar rusesc au sosit la Niamey

_ Alexander Stubb triumfă în alegerile prezidențiale din Finlanda

_ Comisia de etică a Senatului din Georgia adoptă proiectul de lege pentru retragerea lui Raffensperger din Consiliul electoral � și acordarea autorității Consiliului de a-l investiga

_ Microsoft schimbă unitățile de viteză RAM în Task Manager - în cele din urmă trece la MT/s mai corecte din punct de vedere tehnic

_ Laboratorul condus de AI accelerează cercetarea catalitică

_ Prietenul meu se vede cu soțul meu de 20 de ani, de care m-am despărțit doar cu săptămâni în urmă - dar unii spun că nu am dreptul să fiu supărat

_ Taylor Swift trimite fanii în criză cu un gest neașteptat al mâinii în timpul concertului Eras Tour

_ Dezvăluit: lovituri de slăbire precum Ozempic au fost legate de douăzeci de decese în Marea Britanie - inclusiv persoane în vârstă de 30 de ani - pe măsură ce experții lansează un nou avertisment

_ YouTuber dispărut este găsit împușcat mort pe un drum de pământ, încătușat, înfășurat într-un cearșaf cu ochii închiși pe fondul temerilor că banda Los Chapitos l-a torturat

_ Depășirea limitelor fine ale procesului cu afinitatea ionilor linker

_ „Dacă nu ar fi poporul american uimitor – și expertul Gateway, aș ieși pe străzi” – Vă mulțumim, cititorilor de la Gateway Pundit pentru salvarea unui inculpat J6 fără adăpost

_ Dave Myers a murit: Partenerul de dans „Heartbroken” Karen Hauer și Paul Hollywood conduc omagiile aduse iubitului prezentator TV Hairy Bikers după moartea sa la vârsta de 66 de ani

_ Războaiele cu grădini din suburbie: un cuplu care hrănește pescăruși, vulpi și animale sălbatice în grădina lor re-sălbatică îi acuză pe vecinii de lângă „The Glums” că „au răzbunare” împotriva lor

_ Începe a treia etapă de înscrieri în Programul 'Rabla Plus'. Câți bani primesc cei care vor să cumpere o mașină electrică

_ A fost drona care a ucis trei lucrători de ajutor britanici alimentat de tehnologia construită în Marea Britanie? UAV-ul Hermes 450 folosit de Israel în lovituri ar fi putut avea un motor fabricat în Marea Britanie, susțin activiștii

_ Psihologul critică „Sunt o celebritate” Afirmația Tulisei că este demisexuală – dezvăluind adevărul tulburător din spatele termenului

_ Biciul majorității Camerei, Tom Emmer, solicită o anchetă de etică asupra lui Ilhan Omar

_ Leadershipul incluziv ar putea schimba jocul pentru afaceri

_ Farul-Dinamo | Gheorghe Hagi - E o seară grea, dar mergem înainte

_ Adina Vălean: Clujul este un centru de excelenţă pentru Uniunea Europeană

_ Aproape 70 de incendii lichidate de pompieri în ultimele 24 de ore

_ În povestea de dragoste a lui Barry Keoghan și Sabrina Carpenter, când actorul este văzut filmând spectacolul ei de debut la Coachella: de la comentariile cochete pe Instagram la nopți de întâlnire de la Hollywood

_ 3,905 company dissolutions registered in January 2024

_ Cercetătorii pun în lumină schimbările rapide din ecosistemele arctice și boreale

_ O femeie filipineză salvată de la condamnatul la moarte „fericit”

_ Bucureştenii din 370 de blocuri din Sectorul 2, fără apă caldă şi încălzire de la o avarie

_ Cătălin Cîrstoiu dezvăluie lecția pe care a învățat-o de la Traian Băsescu/ VIDEO

_ Erste Liga la hochei pe gheaţă: rezultate și clasament

_ De ce ar trebui să fii la fel de necruțător ca un asasin pentru a merge mai departe: eroul SAS Andy McNab și doctorul Kevin Dutton dezvăluie cum poți obține instinctul ucigaș în partea a doua a Ghidul pentru succes al bunului psihopat

_ Lovitură de teatru înainte de alegeri: Președintele USR Alba a trecut la PSD


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2312, afisate in 39 pagini.