07:26
Comentarii Adauga Comentariu

_ Fostul judecător Petre Lăzăroiu explică cum va judeca CCR: Adevărata cheie a anulării alegerilor

Fostul judecător Petre Lăzăroiu explică cum va judeca CCR: Adevărata cheie a anulării alegerilor

Fostul judecător al Curții Constituționale, Petre Lăzăroiu, susține că judecătorii CCR vor avea o decizie foarte grea de luat, dar dacă se constată o fraudă majoră, de natură să fi schimbat ordinea candidaților, atunci judecătorii ar putea dispune anularea primului tur al alegerilor prezidențiale.

„Eu mă feresc tot timpul de cuvântul „fraudă”, pentru că frauda în sine presupune o intenție directă. Da, deci să nu plecăm de la premiza că anumiți actorii au favorizat, cu intenție, pe nu știu cine. După părerea mea, chiar suntem într-o asemenea ipoteză (n.r. că a fost greșeală umană), dar în această situație, Curte sigur va decide în funcție de amploarea fenomenului ce va face.

Nu, e preferabil să anuleze alegerile, pentru că vă dați seama că asta înseamnă niște costuri enorme, înseamnă timp pierdut, înseamnă nemulțumirea populației. În primul rând, sunt 9 milioane care au votat. Ce facem cu ei? Îi aducem din nou la vot? Sunt chestiuni care trebuie bine cântărite. Nu e ușor, să știți, să dai o decizie și cu asta te-ai spălat pe mâini.”, spune Petre Lăzăroiu.

Curtea va aștepta rezultatul de la BEC

Lăzăroiu a ținut să precizeze faptul că, deși termenele sunt extrem de strânse, judecătorii CCR vor aștepta atât cât este nevoie pentru a lua o decizie care să țină cont de toate datele.

„Normal, Curtea trebuie să se încadreze în niște termene și termenele sunt foarte strânse, după cum le-ați văzut și dumneavoastră și era firesc ca judecătorii să dea un termen foarte scurt. Sigur că pare greu de crezut că până astăzi se vor putea renumăra toate voturile dar, cu toate acestea, termenele nu sunt de decădere.

Deci, chiar dacă rezultatul nu vine astăzi, Curtea nu este ținută să închidă imediat că n-a venit rezultatul și să lase toată procedura în aer. Curtea va aștepta rezultatul transmis, pe care îl va transmite BEC, pentru că nu Curtea stabilește ordinea, ci Biroul Electoral Central după renumărare. De-abia după aceea, după decizia BE, Curtea va valida sau nu primul tur de scrutin.

Putem previziona (n.r. dacă rezultatele nu vin vineri) că se va da un alt termen pentru luni, probabil la 10:00 - 11:00”, a explicat Petre Lăzăroiu.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Fiasco progresist la Paris. Summitul „de urgență” al lui Macron din Ucraina de la Paris nu reușește să producă o strategie europeană unificată.

Fluierul Ro face un apel disperat către oamenii Sistemului care conduc România să nu repete greșelile Statului Român din anii 1939-1940 când țara s-a destrămat

Cristi Chivu, noul antrenor al Parmei!

Georgescu: "Judecătorii CCR vor fi judecați pentru Înaltă Trădare,"

Hurezeanu, scula celor de la PNL PSD care au dat lovitura de stat, i-a cerut o întâlnire lui Richard Grenell la Munchen, dar a fost refuzat

Călin Georgescu îi cere de urgență șefului operativ al SRI, Răzvan Ionescu, (cel care a participat la anularea alegerilor cu "notele șubrede" ca să cităm din JD Vance) ori sa arate Dovezile ori să-și dea Demisia și să plece.

_ Fostul fotbalist Dănuț Lupu iese din închisoare - Eliberat cu o lună înainte de termen

_ Flashback: Discursul spectaculos al reprezentantului Carolinei de Sud Adam Morgan reapare

Financial Times: Administrația Trump presează România să ridice restricțiile impuse fraților Andrew și Tristan Tate, care sunt hăituiți de Rețeaua Progresistă. Richard Grenell : "Îi susțin pe frații Tate"

_ Cercetarea metalelor lichide deschide piața în producția chimică durabilă cu catalizatori îmbunătățiți cu metale

_ Furtuna Kathleen va lovi în Marea Britanie sâmbătă aceasta, deoarece harta Met Office arată unde vântul de 70 mph va lovi

_ Houthii elimină cablurile subacvatice, perturbă comunicațiile dintre Golful Arabic și Asia

_ Apare o nouă super-putere militară în lume: țara care va avea cea mai mare armată în privința tancurilor de luptă

_ UE condamnă atacul asupra ambasadei Iranului din Damasc, dar îndeamnă la reţinere

_ Aproape un miliard de alegători din India vor participa la cele mai mari alegeri din istoria omenirii, un test de forță pentru premierul Modi, care caută un al treilea mandat

_ RAY MASSEY: Pregătește-te să cumperi o mașină la mâna a doua

_ Iată ce va fi afectat în timpul închiderii guvernamentale iminente

_ Franţa are un plan B pentru ceremonia de deschidere a Paris 2024 în cazul unei ameninţări teroriste

_ Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

_ Ciucă, despre Învierea Domnului: Forţa care ne face să credem într-un drum mai drept

_ Cum noua misiune a NASA de a fora apă pe Lună îi va ajuta pe astronauți să respire în spațiu, să creeze combustibil pentru nave spațiale și să ofere Americii o bază lunară permanentă - catapultându-ne într-o nouă eră a explorării spațiului

_ Decesele lucrătorilor umanitari din Gaza sporesc controlul asupra utilizării de către Israel a AI pentru a selecta ținte

_ Nicolae Ciucă: 'S-au făcut foarte multe lucruri bune. S-au făcut și greșeli!' (VIDEO)

_ O maşină a intrat într-o zonă pietonală din Ierusalim. Două persoane înarmate au fost reţinute

_ VEZI: Senatorul din Louisiana, John Kennedy, �l st�njenește pe candidatul judiciar necunoscut al lui Biden care bombardează două �ntrebări juridice de bază

_ Alertă în spațiul aerian al României: avioanele Typfoon au interceptat un aparat de zbor al Iranului

_ Obișnuiești să-ți partajezi locația cu partenerul de viață sau alți membri ai familiei? Asta vine la pachet cu o mare problemă

_ Primăria fostului premier francez Philippe a fost percheziționată în cadrul unei anchete de corupție

_ Numărul de curcani sălbatici este în scădere în unele părți ale SUA – motivul principal poate fi pierderea habitatului

_ După ce planul pentru Rwanda a devenit lege, Marea Britanie lansează o operațiune majoră de reținere a solicitanților de azil care vor fi deportați �n centrele pentru migranți din Africa Centrală

_ Jale în partidele de dreapta. Ionuț Stroe (PNL) o mitraliază pe Elena Lasconi: 'Am ajuns în condiția să ne canibalizăm în turul doi'

_ Kolisi acceptă că va pierde căpitanul Springboks

_ Despărțiri de prieteni: de ce se pot simți uneori la fel de rău ca și când nu se îndrăgostesc

_ Zidane, pe punctul de a semna ca antrenor la Bayern Munchen (presă)

_ VIDEO Primele trei aeronave F-16 achiziţionate din Norvegia, recepţionate la Câmpia Turzii

_ Austria, Germania marchează două dintre cele mai rapide goluri internaționale

_ Campania Trump explodează noul �mandat extrem de vehicule electrice� al lui Biden, promite inversarea ��n prima zi�

_ În această seară, la ora 19, Următoarea dezbatere ZeroHedge: „Trump ar trebui să fie următorul președinte al SUA?”

_ Mită de 23.000 euro pentru a influenţa un procuror

_ O nouă tehnică de calcul ar putea facilita proiectarea proteinelor utile

_ Generația Z Fără tată, fără prieteni, fără religie, luați droguri și terapie pentru a face față

_ Renovările caselor pentru familiile cu venituri mici din Europa primesc un impuls

_ Nebunia s-a declanșat pe burse, după ce Israelul a atacat Iranul: Prețul petrolului a luat-o razna

_ UPDATE: Un membru al Forțelor Aeriene ale SUA care și-a dat foc în fața ambasadei Israelului din D.C., scandând „Palestina liberă”, a fost identificat – se pare că a murit după un eveniment tragic (VIDEO GRAFIC)

_ FOTO VIDEO - Rușii acuză un atac ucrainean cu 16 morți și 20 de răniți în orașul Tokmak

_ Populaţia de fluturi-monarh din Mexic a scăzut la un nivel aproape record

_ Rebel Wilson îl critică DIN NOU pe Sacha Baron Cohen pentru că a „umilit-o și a degradat-o” pe platoul de filmare – în timp ce ea apără decizia de a-l numi în memoriile șoc, insistând că a fost „100% sinceră și sinceră”

_ De ce perdelele submarine artificiale nu vor salva ghețarii în retragerea Antarcticii de Vest

_ Un psihiatru explică felul în care copiii sunt îmbolnăviți psihic de părinți și profesori: Critică, rușine!

_ Un bărbat care amenință că se aruncă în aer ține ostatici într-o cafenea din Țările de Jos, în timp ce 150 de case sunt evacuate și centrul orașului închis

_ Descoperirea ar putea pune capăt pandemiei globale de ciuperci amfibiene

_ VIDEO Stănescu, despre remaniere: 'Înțeleg că Veștea se va retrage'

_ Vladimir Putin susține că era gata să pună capăt războiului cu 18 luni în urmă, dar Boris Johnson a scăpat de acord spunând liderilor ucraineni că este „mai bine să lupți împotriva Rusiei”

_ Florin Piersic a împlinit 88 de ani. Mesajul preşedintelui CJ Cluj

_ Cancelaria Sfântului Sinod intră tare după speculații: Vasile Bănescu rămâne purtător de cuvânt al BOR

_ Kamala Harris amenință Israelul și avertizează asupra �consecințelor� dacă Netanyahu continuă cu invazia lui Rafah (VIDEO)

_ Moscova acuză compania Burisma, legată de Hunter Biden, de finanțarea atacurilor teroriste

_ Confruntarea cu derby-ul FA Cup al Black Country este SUSPENDATA din cauza ciocnirilor violente dintre fanii West Brom și Wolves - cu un suporter văzut plin de sânge în scene rușinoase

_ Dragonii de mare în vârstă de un an fac debutul la acvariul din California

_ DOCUMENT| La Guvern s-a luat decizia așteptată de toți pensionarii din România: data în care se vor plăti pensiile


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 251, afisate in 5 pagini.