12:56
Comentarii Adauga Comentariu

_ Kremlinul se limitează la teritoriile revendicate: 'nu se pune problema anexării de noi teritorii la Rusia'

Kremlinul se limitează la teritoriile revendicate: 'nu se pune problema anexării de noi teritorii la Rusia'

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunţat că în momentul de faţă, 'nu se pune problema 'anexării de noi teritorii la Rusia', în zona operațiunii militare speciale din Ucraina, după cum a precizat el, relatează SEVER REALII, potrivit Rador.

În cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii presei, Peskov a comentat declarațiile lui Vladimir Putin, făcute cu o zi înainte, potrivit cărora anexarea de noi teritorii reprezintă un rezultat semnificativ al operațiunii militare speciale dusă împotriva Ucrainei. Putin se referea la cele patru regiuni ale Ucrainei parțial ocupate de autoritățile ruse, despre care Moscova a anunțat că le-a anexat. Anexarea nu a fost recunoscută nici de Ucraina, nici de marea majoritate a altor țări. La Kiev, declaraţiile lui Putin au fost caracterizate drept o confirmare a faptului că războiul a fost planificat de Rusia de la bun început ca fiind unul agresiv și de cotropire. Peskov a fost întrebat dacă Rusia intenţionează să anexeze alte teritorii. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a răspuns că nu se discută despre aşa ceva, afirmând, totodată, că: 'Nu au existat declarații în acest sens'. În același timp, el a adăugat că 'în unele noi regiuni ale Federației Ruse există teritorii ocupate care trebuie eliberate'. Acesta s-a referit, aparent, la zonele controlate de Ucraina din regiunile Herson, Zaporijjia, Donețk și Luhansk. În același timp, reprezentanții autorităților ruse, inclusiv Peskov, nu au putut anterior să răspundă clar pe unde, potrivit Moscovei, ar trebui să treacă acum granița rusă. Trupele ruse s-au retras recent din orașul Herson, capitala regiunii Herson, iar Zaporijjie - capitala regiunii Zaporijjie - nu se află deloc sub controlul lor și nici măcar nu a existat un așa-zis referendum privind aderarea la Rusia. Orașul Snihirivka, din regiunea Mikolaiv, pe care autoritățile ruse l-au proclamat drept al lor, este desemnat drept ucrainean pe hărțile Ministerului Apărării al Federației Ruse.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Hunter omite motivul principal pentru care John Paul Mac Isaac a obținut conținutul laptopului său pe primul loc

_ „Scandalul ar fi enorm”: directorul Pfizer este îngrijorat de neregulile menstruale induse de vax

_ Germania deschisă ideii de vest în spatele sabotajului Nord Stream cu „scopul de a da vina pe Rusia”

_ Silvergate se confruntă cu o sondă DOJ în legătură cu tranzacțiile FTX și Alameda: raport

_ Ce s-a aflat în spatele raportului de locuri de muncă „Uau, uau, uau” de astăzi

_ Republicanii Camerei vor să folosească fondurile necheltuite de ajutor COVID în pachetul de plafon al datoriilor

_ Sondajul NFIB sugerează că se apropie o recesiune

_ Cea mai rece masă de aer de pe planetă va fi peste New England vineri seara

_ Blinken amână călătoria în China pe fondul acuzațiilor legate de baloane spion din Montana

_ "Nu! Era deja acolo când am ajuns aici, omule!” – Biden când a fost întrebat dacă își asumă vreo vină pentru inflație (VIDEO)

_ Newsweek Op-Ed: „Noi, în comunitatea științifică, am greșit. Și a costat vieți”

_ „Aceasta este o gaură a iadului aici, în stânga” – Dr. Naomi Wolf discută despre modul în care americanii privesc politica și cum le afectează percepțiile faptele despre vaccinul COVID

_ Oficialii electorali locali din Oakland, CA Ignoră ordinul judecătorului – împodobiți cu buletinele de vot înainte ca auditorii să apară la fața locului pentru a o revizui

_ Eric Swalwell retweetează o postare video de satiră de Carpe Donktum, batjocorindu-l sălbatic cu sunete de fart

_ Biden vrea acum să lupte împotriva schimbărilor climatice, încurajându-vă să rămâneți acasă

_ METOARE: japonezii au folosit baloane pentru a disemina arme chimice și biologice �n al Doilea Război Mondial

_ Pentagonul Spox spune că balonul spion din China este manevrabil; Nu va spune unde este acum peste SUA, le spune americanilor îngrijorați că pot merge să privească în cer

_ Biden le întoarce spatele reporterilor și refuză să răspundă la întrebări despre balonul spion chinez care își face drum prin SUA (VIDEO)

_ Prognoza: Curenții de aer vor lua balonul spion din China peste Heartlandul SUA, baza navală cheie; Biden refuză să-l doboare

_ Pe măsură ce Bed, Bath & Beyond se apropie de faliment, conservatorii își amintesc când au întrerupt MyPillow – și sugerează o remediere

_ ChatGPT de la OpenAI arată părtiniri rasiale clare în răspunsuri, în timp ce revista Far Left le cere să se „trezească”

_ Crăpare sub presiune? Se pare că Don Lemon a țipat la co-gazdă, lăsând echipajul zguduit

_ Opoziția maghiară a primit mai multe fonduri ilegale din SUA decât s-a raportat anterior – la câteva săptămâni după ce liderul grupului Koranyi s-a întâlnit cu Alex Soros

_ În fața ta: Xi trimite un balon spion gigant peste SUA cu câteva zile înainte de călătoria lui Blinken la Beijing

_ Sturm Und Drang și baloane chinezești

_ Războiul Rusiei ar putea trece dincolo de Ucraina: avertisment lansat de vicepreședintele Bundestagului

_ Asus Marea Britanie oferă „oferte” teribile de schimb pentru GPU pentru vânzările din seria RTX 40

_ Build-ul Windows 11 dezumflat rulează pe 2 GB de RAM

_ Prețurile NatGas din New York explodează până la maximul din 20 de ani înaintea Vortexului Polar

_ Prostia din sondajul sectorului de servicii: ISM a urcat cel mai mult de la revenirea COVID, PMI semnalează recesiune

_ Investitorii alcoolici vor continua să ignore realitatea... Până nu va fi prea târziu

_ ChatGPT scrie o poezie lăudându-l pe Hunter Biden, dar...

_ „Extremely Hawkish”: acțiuni, obligațiuni, aur vomita după date despre locuri de muncă „bune”; Creșterea ratelor cotelor

_ Salariile din ianuarie explodează la 517.000, 8-Sigma depășesc așteptările; Rata șomajului scade la un nivel record

_ Nordstrom acționează după ce investitorul activist Ryan Cohen și-a acționat

_ Ucraina spune că Rusia adună 500.000 de trupe la granițe pentru o nouă ofensivă majoră

_ Lovitură de avertizare trasă!

_ „Agitatorii” de stânga în spatele scenei din NYC Ilegal Hotel Standoff

_ Rupere: Antony Blinken anulează călătoria la Beijing pe termen nelimitat, după ce Trump îi cere lui Biden să doboare balonul

_ Hunter Biden a trimis o scrisoare către Delaware AG, care are o lungă istorie cu familia Biden Crime

_ Un ofițer de poliție din Georgia, în vârstă de 23 de ani, moare brusc în timpul urmăririi cu piciorul

_ „Tata era pe cale să-i trimită acel tip miliarde de dolari într-o schemă masivă de spălare a banilor” Dan Ball de la OAN cu Joe Hoft de la TGP discutând despre Zelensky și Hunter în Ucraina (VIDEO)

_ „Cred că ofițerul de poliție și-a făcut treaba” – Kevin McCarthy îl apără pe ucigașul cu sânge rece Mike Byrd și o aruncă pe Ashli ​​Babbit sub autobuz

_ Cine este cea mai mare amenințare pentru Statele Unite? Echipa Commie sau Q-Anon Shaman? – You Be the Judge – CU COMPARAȚIE VIDEO

_ ADMITERE ULIMITĂ: Liderul minorității democrate Hakeem Jeffries spune că rezoluția de condamnare a tiranilor socialiști „subminează” agenda democraților din Camere

_ Operațiune-monstru a poliției germane: Platforme de pornografie infantilă, active pe Darknet și cu ramificații în Marea Britanie şi SUA, au fost închise

_ Sondajul care pune pe jar politica din Republica Moldova: Cine intră în viitorul parlament de la Chişinău

_ VIDEO Vladimir Putin duce cu el valiza cu butonul nuclear: măsuri stricte de securitate la venirea președintelui în Volgograd

_ Liga I: U Craiova 1948 a învins Universitatea Cluj cu scorul de 5-0

_ Haos în Marea Britanie, pe măsură ce politicienii scoțieni le permit violatorilor născuți de bărbați să meargă la închisorile pentru femei

_ Mama lui Ashli ​​Babbitt, Micki Witthhoft, răspunde comentariilor dezgustătoare ale lui Kevin McCathy despre ucigașul fiicei sale

_ MO Candidatul democrat la Senat are dintr-o dată un accent sudic pentru a-și pande alegătorii din Missouri

_ Adolescenți au bătut cu sălbăticie o fetiță de 9 ani în autobuzul școlar; Părinții depun acuzații după ce școala refuză să ia măsuri (VIDEO)

_ J6 Prizonierul politic, tânărul tată și fostul jucător de fotbal universitari Mason Courson trimite o scrisoare lui The Gateway Pundit din celula sa din închisoare – VA ROG AJUTA DACA POȚI

_ Bărbat acuzat că a aruncat un cocktail Molotov la sinagoga din New Jersey

_ Fostul consilier Doug Schoen despre Bill Clinton: distras de scandalul Lewinsky, și-a luat ochii de pe Bin Laden

_ SUA rămân la teoria balonului spion: Ştim că balonul a încălcat spaţiul aerian al Statelor Unite şi legislaţia internaţională

_ Ucraina va lupta pentru a menţine "fortăreaţa" Bakhmut. Zelenski: „Nimeni nu va renunţa la Bakhmut. Vom lupta cât de mult timp vom putea”

_ RĂSTURNARE DE SITUAȚIE în privința Fabricii de Zahăr Luduș! S-a dat peste cap tot ceea ce se știa

_ Judecătorii i-au dat dreptate unui bărbat care s-a plimbat gol pe stradă: Ce a spus Înalta Curte spaniolă


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 407, afisate in 7 pagini.