20:46
Comentarii Adauga Comentariu

_ Trump l-a numit pe generalul Keith Kellogg emisar în Ucraina: 'Vom obţine pacea prin forţă'

Trump l-a numit pe generalul Keith Kellogg emisar în Ucraina: 'Vom obţine pacea prin forţă'

Preşedintele ales al SUA, republicanul Donald Trump, le-a desemnat miercuri pe generalul în rezervă Keith Kellogg ca emisar al său pentru Ucraina şi Rusia, transmit agenţiile internaţionale de presă, conform Agerpres.

Generalul Keith Kellogg, în vârstă de 80 de ani, a condus pentru o scurtă perioadă Consiliul de Securitate Naţională al SUA în primul mandat prezidenţial al lui Trump (2017-2021) şi a fost consilier de securitate naţională al vicepreşedintelui de atunci Mike Pence.

Un plan al lui Kellogg pentru încheierea conflictului prevede îngheţarea liniilor frontului pe aliniamentele actuale şi forţarea Kievului şi Moscovei să se aşeze la masa negocierilor, a scris Reuters în luna iunie.

Conform strategiei propuse de Kellog, SUA ar urma să spună Ucrainei că va mai primi arme americane doar dacă va intra în negocieri de pace. În acelaşi timp, Statele Unite ar avertiza Moscova că orice refuz de a negocia ar avea ca rezultat un sprijin american sporit pentru Ucraina. Primirea Ucrainei în NATO ar ieşi din discuţie pentru viitorul imediat.

Elementele de bază ale planului au fost prezentate într-un document de cercetare accesibil publicului larg, publicat de "America First Policy Institute", un think tank favorabil lui Trump, în care Kellogg şi Fleitz deţin funcţii de conducere.

Kellogg a declarat că ar fi esenţial ca Rusia şi Ucraina să se aşeze rapid la masa negocierilor dacă Trump câştigă alegerile. Potrivit documentului lor de cercetare, Moscova ar putea fi atrasă la masa tratativelor şi prin amânarea pentru o perioadă îndelungată a promisiunii de aderare a Ucrainei la NATO.

Este puţin probabil ca acest plan să mulţumească Kievul, având în vedere că, practic, ar da Rusiei control necontestat asupra unor părţi din estul Ucrainei, cel puţin pentru o perioadă semnificativă de timp.

În mesajul său de felicitare adresat lui Trump după ce acesta a câştigat alegerile prezidenţiale, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a menţionat că apreciază angajamentul viitorului preşedinte american pentru abordarea "pace prin forţă" pentru a pune capăt războiului declanşat de agresiunea rusă contra Ucrainei.

Ideea de "pace prin forţă", reluată de Trump în anunţul său de miercuri despre desemnarea generalului Kellogg ca emisar pentru Ucraina şi Rusia, este "un slogan din epoca (fostului preşedinte al SUA Ronald) Reagan care este mai caracteristic vechiului Partid Republican decât celui condus de Trump astăzi, a explicat pentru agenţia EFE Volodímir Dubovik, profesor de relaţii internaţionale la Universitatea Mechnikov din Odesa, acesta considerând astfel că Zelenski preia limbajul republicanilor pentru a-l convinge pe Trump să susţină Ucraina în războiul cu Rusia.

Trump a promis în campania electorală că va pune rapid capăt războiului ruso-ucrainean, fără a explica vreodată cum va face acest lucru, şi a criticat receptivitatea administraţiei preşedintelui Biden de a oferi Ucrainei ajutorul masiv cerut de Zelenski. Totuşi, după ce a câştigat alegerile, Trump a evitat comentariile asupra războiului din Ucraina şi nu este clar ce politică va urma.

Deocamdată, administraţia preşedintelui democrat Joe Biden încearcă să livreze Ucrainei întreg ajutorul aprobat de Congres, înainte ca Trump să se instaleze din nou la Casa Albă pe 20 ianuarie. De asemenea, conform unor responsabili neprecizaţi citaţi săptămâna trecută de publicaţia New York Times, preşedintele Biden ar putea oferi Ucrainei arme nucleare în perioada rămasă până la încheierea mandatului său.

"Mai mulţi oficiali au sugerat chiar că Biden ar putea restitui Ucrainei arme nucleare care au aparţinut acesteia după destrămarea Uniunii Sovietice. Aceasta ar reprezenta o descurajare enormă şi imediată (faţă de Rusia n.red). Totuşi, un asemenea pas ar fi complicat şi ar avea implicaţii serioase", mai scrie ziarul american.

Comentând această idee pe care a descris-o drept "nebunească", purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat miercuri că "acţiunile iresponsabile" ale Ucrainei şi ale susţinătorilor occidentali ai acesteia ar putea aduce omenirea "pe marginea catastrofei".

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, a afirmat marţi că dacă Occidentul furnizează Ucrainei arme nucleare, Rusia va considera acest transfer echivalent cu un atac nuclear asupra sa şi un temei pentru a răspunde cu atacuri nucleare.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris drept "absolut iresponsabilă" discuţia despre posibilitatea înarmării Ucrainei cu arme nucleare şi a indicat Occidentului "să-l asculte cu atenţie pe (preşedintele rus Vladimir) Putin" şi să citească noua doctrină nucleară revizuită a Rusiei, prin care aceasta a scăzut pragul utilizării armelor nucleare după ce Washingtonul şi Londra şi-au dat acordul pentru atacarea unor ţinte militare în profunzimea teritoriului rus cu rachetele ATACMS şi Storm Shadow furnizate Ucrainei.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Călin Georgescu cel mai iubit conducător al românilor din ultimii 150 de ani, alături de generalul Alexandru Averescu al cărui Mesianism i-a determinat pe țăranii români să-i bată pe nemți la Mărăști, Mărășești, Oituz, de le-a sunat apa-n cap

Tăcerea democrației: strigătul unei națiuni pentru libertate<

Luptătorul din Arenă

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

Așadar dacă pacea se vs încheia Nykolaev și Odessa vor rămâne în Ucraina, în sfera de influență Americană. Putin nu va revendica Odesa dacă americanii recunosc Crimeea, Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson ca părți ale Rusiei

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Cine este soția lui Dave Myers, Liliana Orzac? Faceți cunoștință cu femeia „remarcabilă” care l-a susținut pe starul Hairy Biker în călătoria sa „teribilă” împotriva cancerului

_ Un alt submarin nuclear al Royal Navy este zărit în Scoția la o zi după ce HMS Vengeance s-a întors din misiunea sa epică de 201 de zile sub mare.

_ J6er Jake Lang iese din 36 de zile în camera de privare senzorială

România propusă de Călin Georgescu vs România puciștilor dirijați de progresista UE. Iată cum arată România Puciștilor : Șomajul în rândul tinerilor e cel mai mare din UE. La țară a ajuns peste 30%

_ Musk face totul pentru „Judge Dredd” Matt Gaetz, notează că Garland „Douchebag” nu a fost acuzată niciodată

_ Recenzia The Twelve: Cum îi țineți pe jurați departe de smartphone-urile lor? Închide-i pe toți! scrie CHRISTOPHER STEVENS

DIICOT SE FACE DE RUȘINE. DIICOT ne spune că 6 indivizi fără nici o funcție în statul român "au întreprins demersuri pentru realizarea unor negocieri cu factorii politico-militari externi privind retragerea României din alianța militară la care este parte"

Vă sună cunoscut? Am văzut în România. Primarul Istanbulului, progresistul Imamoglu, arestat Principalul adversar al lui Erdogan, Imamoglu își anunțase candidatura la președinție in 2028

_ Cu războiul la poarta Europei țările caută siguranță: Patru state neutre europene încearcă să se apropie de NATO (Die Presse)

_ Oamenii de știință descoperă de ce cel puțin 100 de cadavre s-au mumificat în mod natural în orașul columbian din anii 1960

_ Nutriționistul dezvăluie cele trei alimente „brutale” pe care nu le-ar mânca NICIODATĂ - iar motivele te-ar putea surprinde

_ Lovitură pentru Occident, deoarece regiunea separatistă a Moldovei care se învecinează cu Ucraina îi cere lui Putin „protecție”

Minciuna și Dezinformarea intermediarului soroșist Bolojan: "Garanțiile de securitate nu sunt doar pentru Ucraina, sunt pentru tot flancul estic". PĂI SECURITATEA FLANCULUI ESTIC E DEJA GARANTATĂ DE ART. 5 AL NATO, Bolovane mincinos

_ Ultima șansă de a înregistra limba greacă arhaică „îndreptată spre dispariție”

Micul Stalinist Nicușor Soros Dan ne spune că a&i lua unui om dreptul de a candida și milioanelor de români dreptul de a-l vota fără o condamnare "e o decizie corectă". Poate in URSS-ul lui Lenin, plicușor cu bani de la Soros

Ca și la noi Progresiștii Soroșisti fug ca Dracul de Tămâie când aud de Alegeri Libere. Trump despre Trudeau: "L-am întrebat când au loc alegerile și nu a fost în stare să-mi spună ceea ce m-a pus serios pe gânduri: oare ce se petrece acolo?"

_ Investigarea structurii tridimensionale a comunităților simbiotice din jurul rădăcinilor plantelor

_ „Această conversație nu s-a întâmplat”: Matt Gaetz cere o investigație după ce managerul de program al CIA ia buzele libere despre Trump

_ Semnal puternic din Germania! Ministrul de finanțe și liderul FDP ambalează 'motorul Europei': Avem nevoie de o relansare economică

_ Situația degenerează la Judecătoria Iași - CSM dispune expertiză psihiatrică în cazul judecătoarei cu un comportament bizar

_ Cavalerii de Malta se dezic de 'prințul' Paul al României: 'Nu a fost niciodată invitat la niciunul dintre evenimentele noastre'

_ UE cenzurează masiv presa Kremlinului - După RT și Sputnik, au fost blocate RIA Novosti și alte trei surse media

_ȘI ALTUL: Avionul Boeing forțat să aterizeze după ce combustibilul începe să se scurgă în timpul decolării (VIDEO)

_ 2 Condamnat într-un complot de manipulare a dispozitivelor NOAA de măsurare a climei – Au fost folosite aceste date frauduloase?

_ Câștigătorul X Factor, Matt Terry, se dovedește homosexual după ani în care a „ascuns cine eram” și și-a păstrat relațiile secrete

_ Pergamentul antic dezvăluie o nouă poveste a morții lui Platon - iată de ce ar trebui să fii suspicios în privința ei

_ Dr. Phil dezvăluie asociațiile medicale pentru a promova ��ngrijirea de afirmare a genului� asupra copiilor (VIDEO)

_ Detaliul ascuns din această fotografie a Regelui Frederik și a Reginei Maria care rezolvă luni de speculații: „Cine știa?”

_ Radu Drăguşin, înaintea amicalului cu Columbia: Acest meci ne va da foarte multe repere despre cum va fi la Euro-2024

_ Aproape o treime din cetățenii Republicii Moldova consideră că situația în sistemul de justiție s-a îmbunătățit în ultimii 3 ani

_ Un senator american acuză Israelul de crime de război: Președintele Biden trebuie să ia măsuri ca răspuns la ceea ce se întâmplă

_ Tragedia care nu se vede de 8 Martie: Sute de femei au fost ucise de parteneri. Inspecția Judiciară demarează un control de amploare

_ Dermatologii avertizează împotriva folosirii de produse cosmetice la copii/ Apel la combaterii influencerilor de pe YouTube și TikTok

_ Rock and Roll Hall of Fame a anunţat persoanele incluse în anul 2024: Cher, Jimmy Buffett, Mary J. Blige, Dave Matthews, Peter Frampton, Foreigner

_ Ce se va întâmpla când vor da undă verde milioanelor de radicali pentru a provoca un haos larg răspândit în toată America?

_ Povestea din spatele segmentării timpului: cum s-a hotărât că ora trebuie să aibă 60 de minute și minutul 60 de secunde

_ 'Boala lui Calache': expresie des folosită, dar puțini sunt cei care cunosc originea ei și ce afecțiune indică

_ Iluminând calea către recuperarea auzului: perspective structurale asupra rolului proteinei receptorului în funcția auditivă

_ Studiul urmărește rădăcinile interacțiunilor culturale de lungă durată de-a lungul Podișului Tibetan până în timpurile preistorice

_ SUA blochează moțiunea Consiliului de Securitate care dă vina pe Israel pentru incidentul mortal de livrare de ajutoare din Gaza

_ Hidroxid dublu stratificat de CoFe asemănător aricilor sintetizat pentru evoluția de oxigen electrocatalitic de înaltă eficiență

_ Familii îndurerate în lacrimi după ce vacile s-au năpustit prin cimitir mâncând tributurile florale după ce gardul cedează

_ Economia Germaniei dă semne de revenire, chiar dacă problemele industriei persistă. Analiştii cred că motorul Europei a evitat recesiunea

_ AKTOR LUCREAZA SI NOAPTEA – Ritm sustinut pe Lotul 3 din A0. Tronsonul ar putea fi dat in trafic in august 2024

_ Investigarea variației trăsăturilor vaselor rădăcinilor fine în ordine topologică în cadrul și între speciile de arbori tropicali

_ Biți bizare de ARN �n formă de obelisc descoperite �n intestinul uman de oamenii de știință de la Stanford

_ Video - Subiectul pe care Iohannis a refuzat categoric să îl comenteze după ce Cătălin Cîrstoiu a fost debarcat de coaliție

_ Kid Rock �i spune lui Joe Rogan o poveste nebunească despre momentul �n care a vizitat misteriosul Bohemian Grove (VIDEO)

_ Goldman conduce oferta de acțiuni SuperMicro la doar două săptămâni după ce a inițiat o acoperire superbullish pe acțiuni

_ SUA ar putea lua o vacanță de primăvară din cauza vremii. Meteorologii văd inundații și secetă minime pentru primăvară

_ Combaterea sindromului impostorului: cercetătorul își propune să ajute studenții care se luptă cu îndoiala de sine

_ Crimă la Mangalia! 15 ani şi 3 luni de închisoare pentru tânăra care și-a ucis prietena și a băgat-o într-o geantă

_ Familia și prietenii se roagă pentru recuperarea artistei de machiaj „înjunghiată” de fostul ei actor How I Met Your Mother

Călin Georgescu contestă controlul judiciar: 'Tovarășul 'procuror' Dan 'Soroș' Voiculescu să îmi dea și mie dosarul, că eu nu-l am'


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16

Nr. de articole la aceasta sectiune: 928, afisate in 16 pagini.