![]() Comentarii Adauga Comentariu _ România participă la cea de a 48-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte de la Sofia, în perioada 6-11 decembrie![]() România participă la cea de a 48-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte de la Sofia, în perioada 6-11 decembrieAutoarele Simona Popescu şi Andreea Răsuceanu reprezintă România la Târgul Internaţional de Carte de la Sofia, în perioada 6-11 decembrie. Ministerul Culturii reprezintă România pentru a şaptea oară la acest eveniment, după ce ţara noastră a avut, în 2014, statutul de invitat de onoare al târgului, informează News.ro. Evenimentele organizate în standul naţional vor pune în lumină traducerile cărţilor lor în limba bulgară, dar şi rolul traducătorului în promovarea literaturii. Standul naţional va fi situat în Palatul Naţional al Culturii (NDK), în secţiunea dedicată participanţilor internaţionali. Prezenţa României la târgul de carte din capitala Bulgariei se bucură în fiecare an de succes, evenimentele la standul naţional fiind apreciate de public, autori, editori şi traducători. Astfel, participarea României, prin Ministerul Culturii, la acest târg de carte a contribuit, alături de programele de sprijinire a traducerilor aparţinând Institutului Cultural Român şi Traduki, la amplificarea numărului de titluri din literatura română contemporană publicate în limba bulgară. Ca la fiecare ediţie, la standul României va avea loc un eveniment susţinut de traducătorul Hristo Boev care îşi va prezenta ultimele volume traduse în cadrul editurii Nordian. De asemenea, sâmbătă, 10 decembrie, autoarele Simona Popescu şi Andreea Răsuceanu şi oaspeţi bulgari din industria cărţii bulgare vor dezbate, în cadrul unei mese rotunde, rolul traducătorului literar în promovarea literaturii. Moderarea şi traducerea în cadrul evenimentelor vor fi asigurate de Lora Nenkovska şi Vanina Bojikova, traducătoare ale numeroase volume de literatură română contemporană în limba bulgară, promotoare ale culturii române în Bulgaria. Programul complet al evenimentelor româneşti: • Vineri, 9 decembrie 18:00 – 19:00 – Prezentarea volumului „Exuvii” aparţinând Simonei Popescu, apărut în limba bulgară la editura Gutenberg în anul 2020, cu participarea autoarei. Moderare şi traducere: Lora Nenkovska, Vanina Bojikova 19:00 – 20:00 – Lectură în avanpremieră a ediţiei bulgare (editura ICU, 2023) a romanului „Vântul, duhul, suflarea” în prezenţa autoarei, Andreea Răsuceanu. Participă: Andreea Răsuceanu, Nevena Dishlieva-Krysteva (editor, ICU) Moderare şi traducere: Lora Nenkovska, Vanina Bojikova • Sâmbătă, 10 decembrie 10:00 – 11:00 – Traducătorul Hristo Boev prezintă ultimele apariţii din literatura română la editura Nordian: „Pânza de păianjen” (Cella Serghi), „Jar” (Liviu Rebreanu), „Mortua Est” (Teodor Hossu-Longin), „Liftul” (C. G. Bălan). 11.00 – 12.00 – Prezentarea volumului „Fontana di Trevi” de Gabriela Adameşteanu apărut la editura Colibri în anul 2021. Participă: Andreea Răsuceanu, Rumyana Stanceva, editoare Colibri. Moderare şi traducere: Lora Nenkovska, Vanina Bojikova 12.00 – 13.00 – Dezbatere: rolul traducătorului în promovarea literaturii. Participă: Simona Popescu, Andreea Răsuceanu, Rumyana Stanceva, Vasilka Alexova, Yana Genova, Hristo Boev şi Svetlozar Zhelev.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
10:22
_ TREBUIE CITITĂ
10:12
_ FICȚIUNE LITERARĂ
ieri 16:03
_ Am 20 de ani și nu vreau să ajung „amăr”
ieri 15:54
_ Carton cu o acoperire mai durabilă
ieri 15:50
_Marius Tucă Show - 25 Jan 2023 20:15:35
ieri 15:50
_Gold FM Romania - 25 Jan 2023 11:51:22
ieri 15:50
_Marius Tucă Show - 25 Jan 2023 20:16:54
ieri 15:50
_Marius Tucă Show - 25 Jan 2023 20:19:05
ieri 15:50
_Gold FM Romania - 25 Jan 2023 14:49:17
ieri 15:50
_Marius Tucă Show - 25 Jan 2023 20:23:03
ieri 15:50
_Gold FM Romania - 25 Jan 2023 15:26:38
ieri 15:50
_Gold FM Romania - 25 Jan 2023 17:51:03
ieri 15:50
_Marius Tucă Show - 25 Jan 2023 20:26:52
ieri 15:50
_George Simion - 26 Jan 2023 13:59:00
ieri 15:50
_Gold FM Romania - 25 Jan 2023 17:53:37
ieri 15:50
_Marius Tucă Show - 25 Jan 2023 20:28:35
ieri 15:50
_4 Media Info - 25 Jan 2023 13:54:27
ieri 15:50
_Gold FM Romania - 26 Jan 2023 11:19:04
ieri 15:50
_Marius Tucă Show - 25 Jan 2023 20:31:57
ieri 15:50
_4 Media Info - 25 Jan 2023 15:43:46
ieri 15:50
_Gold FM Romania - 26 Jan 2023 11:32:25
ieri 15:50
_Marius Tucă Show - 25 Jan 2023 20:35:40
ieri 15:50
_4 Media Info - 25 Jan 2023 17:49:15
ieri 15:50
_Gold FM Romania - 26 Jan 2023 11:37:44
ieri 15:50
_4 Media Info - 25 Jan 2023 18:12:22
ieri 15:50
_Stiri Negre - 26 Jan 2023 13:00:42
ieri 15:50
_Gold FM Romania - 26 Jan 2023 11:38:57
ieri 15:50
_4 Media Info - 26 Jan 2023 13:52:57
ieri 15:50
_Stiri Negre - 26 Jan 2023 14:44:32
ieri 15:50
_Gold FM Romania - 26 Jan 2023 15:40:23
ieri 12:42
_ „Roboții s-au tratat mai bine”...
|
Comentarii:
Adauga Comentariu