12:06
Comentarii Adauga Comentariu

_ Restricţii de trafic în Capitală pentru organizarea ceremoniilor de 1 decemebrie

Restricţii de trafic în Capitală pentru organizarea ceremoniilor de 1 decemebrie

Traficul va fi restricţionat timp de mai multe zile în anumite zone din Capitală unde vor fi organizate ceremonii cu ocazia zilei de 1 decembrie.

Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, pentru efectuarea repetiţiei şi a ceremoniei oficiale, în zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie, vor fi impuse restricţii de trafic.

Astfel, în 1 Decembrie 2024, cu prilejul Zilei Naţionale a României, în Municipiul Bucureşti se organizează între orele 6.00-11.00, o ceremonie militară şi religioasă cu depunere de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Ostaşului Necunoscut (Parcul Carol I), de la 10.00 are loc Parada Militară Naţională în Piaţa Arcul de Triumf, de la 11.30 expoziţia tehnică militară în Piaţa Arcul de Triumf, iar între orele 19.00-22.00 va avea loc retragerea cu torţe pe următorul traseu: Palatul Cercului Militar Naţional – Calea Victoriei – Bd. Regina Elisabeta - Bd. Mihail Kogălniceanu – Spl. Independenţei - Bd. Eroilor Sanitari - Str. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu - Şos. Cotroceni - Bd. Iuliu Maniu - Bd. General Paul Teodorescu - Bd. Timişoara - sediul Brigăzii 30 Gardă.

Pentru pregătirea paradei se va desfăşura un antrenament general în 30 noiembrie, între orele 02.00-17.00, în Piaţa Arcul de Triumf.

Pentru buna organizare şi desfăşurare a activităţilor premergătoare şi a celor organizate în zilele de 30.11.2024 şi 01.12.2024, se vor lua următoarele măsuri:

Începând cu data 26.11.2024, ora 08.00 până la 01.12.2024, ora 17.00: -închiderea alveolei, în dreptul staţiei S.T.B., din Piaţa Arcul de Triumf, pe sensul de mers dinspre bd. Mareşal C-tin Prezan către Piaţa Presei Libere, pentru amplasarea sistemului de sonorizare. -restricţionarea temporară a traficului rutier pe bd. Regele Mihai I şi pe Şos. Kiseleff, pe tronsonul de drum Piaţa Presei Libere – Piaţa Arcul de Triumf – Piaţa Victoriei în perioada 25-27.11.2024 în intervalul orar 10.00-.17.00, pentru instalarea elementelor componente ale sistemului de sonorizare;

În perioada 29.11.2024, ora 10.00 – 01.12.2024, ora 18.00: -restricţionarea traficului rutier în Piaţa Arcul de Triumf, pe banda I de cirulaţie, între str. Al. Constantinescu şi bd. Mareşal Al. Averescu; -restricţionarea parcării/staţionării voluntare în supralărgirea Şos. Pavel D. Kiseleff (rond Kiseleff) din dreptul Monumentului Infanteriei; -restricţionarea parcării autovehiculelor pe Str. Docenţilor; -restricţionarea parcării/staţionării voluntare pe Aleea Pescăruş (între Intrarea Pescăruş şi Restaurantul Pescăruş); -eliberarea parcărilor din zona de desfăşurare a antrenamentelor generale şi Paradei Militare. -eliberarea parcărilor de pe str. Arh. Ion Mincu, între Piaţa 1 Mai şi Monumentul Eroilor Aerului.

În ziua de 30.11.2024 , în intervalul orar 02.00-17.00: -restricţionarea traficului rutier pe Şos. Pavel D. Kiseleff şi a străzilor adiacente între Piaţa Victoriei, Piaţa Arcul de Triumf şi Piaţa Presei Libere, cu specificaţia că în pasajul de la Piaţa Presei Libere se va putea permite circulaţia doar către Piaţa Montreal; -restricţionarea traficului pe bd. Mareşal Constantin Prezan, între Piaţa Charles de Gaulle şi Piaţa Arcul de Triumf, precum şi pe străzile adiacente; -restricţionarea traficului pe str. Alexandru Constantinescu, între bd. Mărăşti şi Piaţa Arcul de Triumf; -restricţionarea traficului pe bd. Mareşal Alexandru Averescu, între bd. Mărăşti şi Piaţa Arcul de Triumf, precum şi pe străzile adiacente; -restricţionarea traficului pe str. Arh. Ion Mincu, str. Barbu Delavrancea, str. Nicolae Ionescu, str. Ady Endre, str. Sg. Vasile Dorobanţu, str. Docenţilor, str. Mahatma Gandhi şi pe str. Petofi Sandor; -restricţionarea traficului pe str. Clucerului, între str. Arh. Ion Mincu şi bd. Mareşal Alexandru Averescu, precum şi pe străzile adiacente spre bd. Ion Mihalache; -restricţionarea traficului pe str. Gheorghe Brătianu, între str. Arh. Ion Mincu şi str. Docenţilor, precum şi pe străzile adiacente către bd. Aviatorilor; -restricţionarea traficului pe str. Uruguay, între bd. Aviatorilor şi Şos. Pavel D. Kiseleff, precum şi pe străzile adiacente spre cele două bulevarde; -restricţionarea traficului pe str. Monetăriei şi pe Aleea Primo Nebiolo; -eliberarea parcării dispuse în rond Kiseleff.

În perioada 30.11.2024, începând cu ora 09.00 până pe 01.12.2024, ora 18.00: -restricţionarea traficului rutier pe benzile I, II şi III în Piaţa Arcul de Triumf, pe sensul dinspre Piaţa Presei Libere către Piaţa Victoriei, de la Aleea Primo Nebiolo până la Arcul de Triumf şi pe str. Alexandru Constantinescu, de la Piaţa Arcul de Triumf până la bd. Mărăşti, pe ambele sensuri de mers, pentru amplasarea/demontarea tribunei oficiale; -restricţionarea bretelei de circulaţie care face legătura între bd. Mareşal Alexandru Averescu şi Şos. Kiseleff; -restricţionarea spaţiului interzis circulaţiei, dispus în spatele Arcului de Triumf, între bd. Mareşal Alexandru Averescu şi bd. Mareşal Constantin Prezan.

În ziua de 01.12.2024, în intervalul orar 02.00-17.00: -restricţionarea traficului rutier pe Şos. Pavel D. Kiseleff, precum şi a străzilor adiacente, între Piaţa Victoriei, Piaţa Arcul de Triumf şi Piaţa Presei Libere, cu specificaţia că în pasajul de la Piaţa Presei Libere se va putea permite circulaţia doar către Piaţa Montreal; -restricţionarea traficului pe bd. Mareşal Constantin Prezan, între Piaţa Charles de Gaulle şi Piaţa Arcul de Triumf, precum şi pe străzile adiacente; -restricţionarea traficului pe str. Alexandru Constantinescu, între bd. Mărăşti şi Piaţa Arcul de Triumf; -restricţionarea traficului pe bd. Mareşal Alexandru Averescu, între bd. Mărăşti şi Piaţa Arcul de Triumf, precum şi pe străzile adiacente; -restricţionarea traficului pe str. Arh. Ion Mincu, str. Barbu Delavrancea, str. Nicolae Ionescu, str. Ady Endre, str. Sg. Vasile Dorobanţu, str. Docenţilor, str. Mahatma Gandhi şi pe str. Petofi Sandor; -restricţionarea traficului pe str. Clucerului, între str. Arh. Ion Mincu şi bd. Mareşal Alexandru Averescu, precum şi pe străzile adiacente spre bd. Ion Mihalache; -restricţionarea traficului pe str. Gheorghe Brătianu, între str. Arh. Ion Mincu şi str. Docenţilor, precum şi pe străzile adiacente către bd. Aviatorilor; -restricţionarea traficului pe str. Uruguay, între bd. Aviatorilor şi Şos. Pavel D. Kiseleff, precum şi pe străzile adiacente spre cele două bulevarde; -restricţionarea traficului pe str. Monetăriei şi pe Aleea Primo Nebiolo; -eliberarea parcării dispuse în rond Kiseleff.

În ziua de 01.12.2024, în intervalul orar 04.00-14.00 se interzice accesul pietonal pe Şos. Kiseleff, între str. Primo Nebiolo şi Piaţa Arcul de Triumf, cu excepţia invitaţilor, pe str. Alexandru Constantinescu, între bd. Mărăşti şi Piaţa Arcul de Triumf, pe bd. Mareşal Constantin Prezan, între Piaţa Charles de Gaulle şi Piaţa Arcul de Triumf, pe trotuarul din partea dreaptă în sensul de mers spre Piaţa Arcul de Triumf, cu excepţia reprezentanţilor mass-media, în parcul Regele Mihai I între Aleea Michael Jackson (porţiunea cuprinsă între Piaţa Arcul de Triumf şi zona aleii de acces spre Muzeul Satului) – Aleea Grădina Japoneză – Aleea Aventura Parc şi bd. Constantin Prezan.

De asemenea, se restricţionează accesul pietonal pe Şos. Kiseleff, între Piaţa Arcul de Triumf şi str. Uruguay, pe bd. Mareşal Alexandru Averescu, între bd. Mărăşti şi Piaţa Arcul de Triumf, pe bd. Mareşal Constantin Prezan, (pe trotuarul din partea stânga pornind de la Piaţa Charles de Gaulle) de la str. Mr. Gheorghe Şonţu până la Piaţa Arcul de Triumf.

În ziua de 01.12.2024, în intervalul orar 19.00-22.00, are loc retragerea cu torţe pe prima bandă de circulaţie pe următorul traseu: Palatul Cercului Militar Naţional – Calea Victoriei – Bd. Regina Elisabeta - Bd. Mihail Kogălniceanu – Spl. Independenţei - Bd. Eroilor Sanitari - Str. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu - Şos. Cotroceni - Bd. Iuliu Maniu - Bd. General Paul Teodorescu - Bd. Timişoara - sediul Brigăzii 30 Gardă.

Pentru buna desfăşurare a activităţii, se va restricţiona traficul astfel: -între orele 18.00-19.30, pe Str. Constantin Mille; -în intervalul orar 18.40-19.45, pentru 10 minute, se va restricţiona traficul rutier pe Calea Victoriei, benzile I şi II, în faţa Palatului Cercului Militar Naţional (între Str. Constantin Mille şi Bd. Regina Elisabeta).

Poliţiştii recomandă următoarele rute ocolitoare:

1. Şos. Bucureşti-Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – Bd. Mărăşti – str. Turda – Bd. I Mihalache - Piaţa Victoriei; 2. Şos. Bucureşti-Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – Bd. Mărăşti – Str. Turda – Podul Grant; 3. Piaţa Victoriei – Bd. Aviatorilor – Bd. Nicolae Caramfil – Bd. Aerogării – Şos. Bucureşti - Ploieşti; 4. Şos. Stefan cel Mare – Str. Barbu Văcărescu – Bd. Aerogării – Şos. Bucureşti-Ploieşti.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Taylor Swift aterizează la Baltimore pentru jocul HUGE Chiefs al lui Travis Kelce împotriva Ravens - cu un loc în Super Bowl pe linie de la M&T Bank Stadium

_ Rusia recurge la noi tactici în atacurile cu drone

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Iranul își extinde arsenalul: Rachete cu rază lungă de acțiune lansate cu succes de pe o navă de război

_ Proprietățile acustice ale siturilor de roci ar fi putut inspira arta preistorică

_ VEZI: �n timp ce ține un discurs pentru apărarea memoriei sale, Biden se referă la președintele Egiptului El-Sisi drept �Președintele Mexicului�

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ BREAKING- VIDEO| Pasagerii unui tren, luați ostatici: Atacatorul, înarmat cu un topor și un cuțit

_ Poliția Met denunță o tiradă rasistă „inacceptabilă” a unui bandit care abuzează și amenință femeile musulmane în timp ce acestea merg pe stradă – în timp ce ofițerii lansează vânătoare urgente

_ Chitaristul Allman Brothers, Dickey Betts, a murit la vârsta de 80 de ani: muzicianul cel mai cunoscut pentru hitul grupului Ramblin' Man a murit „pașnic” în casa din Florida

_ Cursa în apă deschisă desfășurată din 1890 este anulată după ce apa uzată este pompată în Tamisa timp de mai mult de 10 ore

_ Vechea broasca testoasa de mare adapostita la acvariul din Boston de mai bine de 50 de ani trece un alt fizic

_ Dovada că telurura de hafniu subțire din punct de vedere atomic este un izolator excitonic

_ Colet suspect, detonat controlat în apropierea ambasadei SUA din Londra

_ Armata le acordă locuitorilor un termen limită de 14:00 pentru a-și părăsi casele, în timp ce încep operațiunile de distrugere a nervilor pentru a îndepărta bomba nazistă neexplodată găsită în grădina familiei și a o arunca în SEA

_ Judecătoarea Adriana Stoicescu s-a dezlănțuit: Lumea Nouă e lumea nesimţirii absolute, a grobianismului, a idioţeniei botoxate

_ Investind lecții de la mama ta

_ Majestic Jaiswal 141 nu a ieșit ca India durere grămadă asupra Australiei

_ Ion Cristoiu: Cumplitul dispreţ faţă de viaţa unui de om

"Bilderberg" - "Black Rock" - "Merz" sau Cum se pune un Cancelar în Germania? Ca și Angela Merkel, Friedrich Merz a fost chemat să dea raportul la Reuniunea Grupului Bilderberg înainte de a deveni Cancelar

_ Scandalul abuzurilor sexuale în Biserica Catolică se adâncește; un episcop a fost destituit de papă

_ Mincinosul nerușinat Whoopi Goldberg spune că republicanii vor să readucă sclavia (VIDEO)

Cazul Le Pen, ineligibilitate și executare provizorie: ce spune cu adevărat legea

_ Inspectorul de frontieră demis spune că a fost concediat „pentru că și-a făcut treaba” după ce și-a exprimat îngrijorarea cu privire la aterizarea aeronavelor „cu risc ridicat” în Marea Britanie fără controale de securitate

_ Gata cu dl simpatic: Antony Blinken se întâlnește cu Netanyahu în Israel după ce Hamas propune încetarea focului ȘI după ce au apărut rapoarte conform cărora Biden îl numește pe premierul israelian „un tip nenorocit”

_ Oamenii de știință avertizează: standardele academice în scădere amestecate cu rețeta DEI pentru dezastru

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

_ Snoop Dogg inversează atitudinea față de Trump și exprimă �Nimic dec�t dragoste și respect� pentru fostul președinte

Motivarea judecatorului

_ După 13 ani, România va reuşi o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025

_ Mirii stârnesc indignare pentru codul lor vestimentar FOARTE strict pe invitația de nuntă: „Agresiv”

_ A fost drona care a ucis trei lucrători de ajutor britanici alimentat de tehnologia construită în Marea Britanie? UAV-ul Hermes 450 folosit de Israel în lovituri ar fi putut avea un motor fabricat în Marea Britanie, susțin activiștii

_ Nicolae Ciucă: România este o țară sigură datorită Armatei și datorită NATO (Video)

_ Kyle Walker recunoaște că a trădat-o pe „cea mai bună prietenă” Annie Kilner, având o fiică secretă în afara căsătoriei, în timp ce fotbalistul se dărâmă din cauza „alegerilor sale idioate și deciziilor idioate”

_ Dezvăluit: Organizatorul unei înmormântări false la biserica istorică din Londra este un pedofil condamnat care a organizat un eveniment similar, făcându-i pe copii de până la șase ani „leșin” în timp ce defila în sus și în jos pe un covor roșu pretins.

_ Why is US setting up Gaza aid port, and will it be enough?

_ Legea care îi privește pe toți românii ar putea fi amânată: Amendamentul a fost depus în Parlament

_ Semimaratonul de la Beijing analizează o victorie „penibilă” a alergătorului chinez

_ Cătălin Cîrstoiu, mărturie șocantă: Eu am avut cancer și l-am învins/ VIDEO

_ Prima cabană montană construită în România, în 1880, se află în judeţul Sibiu, la 1.540 m altitudine

_ Generația Z, cea mai pesimistă generație din istorie, poate decide alegerile

_ Furia localnicilor, deoarece firma de telecomunicații primește undă verde pentru a instala catarge de „15 metri” în afara caselor FĂRĂ permisiune – în timp ce locuitorii fumează, este „ca un deget mijlociu pentru comunitatea noastră”

_ Cercetătorii reușesc, pentru prima dată, să dateze cu exactitate o așezare preistorică veche de 7.000 de ani folosind razele cosmice

_ Nasul care curge este acum cel mai frecvent simptom al Covid (și doar o cincime dintre bolnavi își pierd gustul sau mirosul)

_ Silvestru Șoșoacă pregătește lovitura loviturilor pentru Diana Șoșoacă: ce se va întâmpla după divorț

_ Un studiu revelator dezvăluie modul prin care temperatura aerului din centrul orașelor poate fi redusă cu până la 5 grade

_ Telespectatorii Vera „zdrobiti” deoarece îndrăgita dramă criminală cu Brenda Blethyn este eliminată după 14 ani

_ Palatul Kensington împărtăşeşte informaţii actualizate despre Kate Middleton

_ Riderul american McNulty urcă în fruntea Paris-Nice în Alpi

_ Stare de urgență sanitară: Creșterea numărului de cazuri de febră dengue a pus în alertă sistemul medical din Peru

_ Poliția vânează hoții care au furat echipamente electrice de la clubul de tineret din Londra la doar câteva minute după vizita prințului William

_ Spitalul de Recuperare Medicală `Sfântul Sava` – premiat de Capital Top 100 Performeri în Sănătate

_ Polonia respinge întâlnirea la granița cu Ucraina pentru a pune capăt protestelor fermierilor

_ „Violuri, jaf și împușcături” la Darién Gap, în timp ce criza la graniță a lui Biden extinde haosul

_ Oamenii de știință cetățeni invitați să colecteze date pentru NASA în timpul eclipsei

_ Liderul consiliului conservator care a bătut soția „a târât-o pe fosta soție de păr și a apucat-o pe vecină de gât”, după cum cinci femei spun acum că bărbatul de 59 de ani le-a atacat sau abuzat.

_ Calendarul sărbătorilor legale 2024: Câte zile libere mai au angajaţii din România până la sfârşitul anului. Iată când sunt următoarele zile libere

_ SUA vor lansa misiune pe luna următoare de Ziua Îndrăgostiților

_ Sfârșitul iCar-ului: Apple renunță la planurile de vehicule electrice autonome după un deceniu de muncă

_ Lukaşenko plânge pe umărul lui Putin: Liderul din Belarus se teme de ameninţarea Occidentului


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1018, afisate in 17 pagini.