11:07
Comentarii Adauga Comentariu

_ Recenzie curpinzătoare despre cărțile scrise de Călin Georgescu. Posibilul viitor președinte vrea 3 lucruri mari și vorbește despre apocalipsă și reptilieni

Recenzie curpinzătoare despre cărțile scrise de Călin Georgescu. Posibilul viitor președinte vrea 3 lucruri mari și vorbește despre apocalipsă și reptilieni

Călin Georgescu, candidatul intrat în turul doi la alegerile prezidențiale, este autorul a două cărți: „Cumpăna României” și „Marea Renaștere. Ieșirea din Matrix”. Cercetătorul Iulian Bocai, citat de Antena 3 CNN, a scris despre ce a descoperit în ele, într-o recenzie cuprinzătoare.

„Autorul lor și posibilul viitor președinte al țării vrea trei lucruri mari și tari:

România să se scoată din organizațiile internaționale din care acum face parte, care o țin în sclavie. Uniunea Europeană este o organizație construită explicit pentru „distrugerea națiunilor”, FMI este o formă de control neoliberal al statelor marginale, Organizația Mondială a Sănătății o conspirație.

Lumea lui Georgescu e una în care cineva controlează mereu ceva din umbră. Marile corporații și marile conspirații merg mână-n mână – când maleficele companii farmaceutice, când Soros (citiți „evreii”). Într-un colț al acestei lumi se plănuiește mereu câte o tragedie. Într-un interviu spune că criza refugiaților a fost provocată tocmai ca să schimbe identitatea etnică a Europei.

Georgescu susține că profesori occidentali deja recomandă canibalismul

În cartea din 2016, apocalipsa venea din lipsa de apă și mâncare conjugate. Acum, în cea mai recentă se caută „provocarea unor penurii alimentare și foametei”. În această logică, ne explică că făina de greieri este un plan al tehnoglobaliștilor de eliminare a agriculturii tradiționale, iar existența cărnii artificiale are ca „obiectiv ultim: fiecare fiinţă umană, fiecare dumicat de hrană, fiecare resursă şi fiecare produs alimentar de pe planetă să poată fi urmărit prin blockchain.”

Ne spune apoi, nu fără legătură, cum toate aceste modificări ale dietei noastre conduc în cele din urmă la canibalism. De fapt, profesori occidentali deja recomandă canibalismul.

Ca să se salveze de această conspirație a Noii Ordini Mondiale, România trebuie să se întoarcă spre sine și tradițiile sale. Genul ăsta de gândire politică respectă schema totalitară clasică, dacă nu v-ați prins deja: creezi, printr-o teorie a conspirației, sentimentul unei realități apocaliptice iminente și ceri puterea pentru a salva națiunea de la această criză fabricată.

Națiunea română va fi salvată de la foametea viitoare prin întoarcerea la gospodăria tradițională, rurală. Această criză va fi „teribilă” – este, de fapt, „marea criză a lumii”. Aici intervine ecologismul creștin.

„Comuniuni economice” vor transforma satul românesc în adevăratul motor spiritual și economic al nației

Pentru Georgescu, țăranul român este salvatorul națiunii, poate chiar al lumii. Aceasta se întâmplă pentru că prin el lucrează Dumnezeu. Prin această legătură privilegiată cu divinitatea, țăranul roman va putea regenera continentul european, altfel epuizat spiritual. Va face acest lucru – și asta e partea cea mai dementă și mai interesantă – prin coalizarea producătorilor locali în cooperative agricole.

Dar acestea nu sunt cooperativele comuniste, ci unele înălțate în spirit creștin, care nici măcar nu vor fi numite cooperative, ci „comuniuni economice”. Ele vor transforma satul românesc în adevăratul motor spiritual și economic al nației.

Acest lucru nu poate fi realizat însă fără o întoarcere la valorile tradiționale. Valorile, se înțelege, trebuie să fie creștine. Ele trebuie să fie deopotrivă centrate în istoria profundă și patriotică a țării. În școală, elevii trebuie să-i imite pe Mihai Viteazul și Ștefan cel Sfânt? Cu ce? Nu aflăm.

Poporul român se hrănește din „fluviul credinței strămoșești” și ține să-și apere „glia străbună”. De altfel, când vorbește despre oamenii de care are nevoie țara, nu spune „profesioniști”, ci „oameni ai gliei” sau „eroi ai neamului”.

Toate discuțiile sunt foarte generale și mai degrabă lirice, așa că-i ia o vreme să ajungă la soluții ceva mai concrete.

Când ajunge la ele, sunt ce te aștepți, căci primele trei cât de cât precise pe care le-am identificat în Cumpăna României sunt 1. canonizarea lui Mihai Viteazul, Valeriu Gafencu și Arsenie Boca. 2. interzicerea avortului. 3. trebuie „scoasă în afara legii manifestarea publică a homosexualității și orice propagandă în favoarea ei”.

Acest plan, care rămâne vag în ambele cărți, poartă numele de „apă, hrană, energie”. Românii au trăit decenii întregi cu iluzia că Occidentul ne-a salvat, dar de fapt ne-a îngenuncheat. Bogăția pe care ne-a oferit-o a fost iluzorie. Noi i-am dat mai mult decât ne-a dat el nouă. Ideile sale ne otrăvesc. Libertățile sale ne mint. Tehnologiile sale sunt dăunătoare.

Să-ți închizi granițele în fața Europei înseamnă, pentru Georgescu, să-ți închizi granițele în fața putregaiului neoliberal, care nu doar că nu este capitalist, ci este doar o prelungire a comunismului cu alte metode. Aceste realități au creat capitalismul global, care este însă nesustenabil. Lipsa lui de sustenabilitate se va vedea într-o prăbușire a lumii – această prăbușire trebuia să vină după el prin 2020.”, scrie Iulian Bocai.

Ce a scris Călin Georgescu în „Cumpăna României”

„Respectând standardele referențiale ale discursului profetic, niciodată nu citează nimic, niciodată nu dă surse, mereu vorbește foarte de sus, fiindcă se sprijină pe Dumnezeu și pe cei „cinci sute de mii de țărani viguroși” cu care o să schimbe destinul țării.

României nu-i trebuie altceva decât ce deja are: oamenii și solul. Mai ales când vorbește despre pământ simți cum i se aprind ochii în cap și se lasă cuprins de extaze geologice: „Roșia românească – cultivă această roșie în Germania! Pune-l pe neamț să o facă! Ei bine, nu poate, cu toată tehnologia lui, pentru că pământul țării noastre este cel mai roditor. De aceea este un pământ sfânt.”

Mai sunt, desigur, și apele termale, pădurile virgine, portul Constanța, și – for some reason – caii, de pe urma cărora am putea se ne îmbogățim. De-asta e important ca pământul să nu fie vândut străinilor. El trebuie distribuit între ai noștri, între țărani, fiindcă „Țăranul român reprezintă gena autentică a civilizației mileniului actual. El reprezintă nu doar șansa redresării României, ci însăși speranța renașterii lumii occidentale, care încearcă cu disperare să-și îndrepte nesăbuințele trecutului.”

Planul prevede, pe lângă impozit zero pe agricultura de subzistență, și wifi gratuit în toată țara.”, scrie Iulian Bocai.

Ce a scris Călin Georgescu în „Marea Renaștere. Ieșirea din Matrix”

„Cărțile însele sunt structuri fără ordine, pline de repetiții, idei fixe și autoplagiate. Aceleași paragrafe se repetă în exact același fel la distanțe de câteva zeci de pagini, aceleași texte se mută între volume. Aproape jumătate din al doilea e format din interviuri, dar interviuri atât de self-serving, că pare să-și fi pus întrebările sieși. (...)

În primul rând, interviurile n-au sursă și nici nu indică conlocutorii. Apoi, și mai grav, unele lucruri din interviurile din a doua carte apar, ca simple paragrafe, în capitole ale primei cărți. De pildă, un întreg fragment de interviu de la p. 162-163 e reluarea unor fraze din cartea cealaltă, unde însă nu erau integrate în niciun interviu.

În discuțiile astea e întrebat câteodată de figuri importante ale politicii românești. Întâi de Ludovic Orban, apoi de Ciolacu și despre amândoi spune că „nu știu cine e această persoană”, lucru ridicol și evident neadevărat (mai ales că câteva pagini mai târziu vorbește despre ei ca și cum i-ar ști).

Și-apoi, la final, apoteoza: în reluarea unei discuții de pe Zoom despre Matrix, îl citează pe Baudrillard și le explică conlocutorilor, cum este cu „copia” care s-a urcat „pe tron și s-a întronat drept Hiperrealitate”. O metaforă care să-l descrie mai bine decât asta nici nu știu dacă există.

Chiar în termenii lui, Georgescu este un fals pentru care n-a existat niciodată originalul, de câte ori spune ceva parcă e o minciună fabricându-se din nimic. Tot acolo se compară – sau e comparat – cu Neo din Matrix. Nu cred că discuțiile astea au avut cu adevărat loc, ele au o calitate neverosimilă, cu reptilieni și Sistem scris cu literă mare. Dar nu vă temeți, Călin Georgescu e acolo ca să ne ajute să vedem realitatea așa cum este.”, a notat Iulian Bocai, în recenzia sa.

„— Eu cred că filmul nu rezolvă chestiuni motivaționale. Ceea ce se află în afara sistemului de iluzii al Matrixului este redus la un „deșert al realității", caracteristic peisajelor postapocaliptice din distopiile cinematografiei americane. [...] Pentru ce să lupți?

— Pentru Adevăr.

— Nu-i de ajuns. Oamenii vor adevărul+, adică însoțit de soluții concrete pentru a-și croi o viață tihnită, normală, dincolo de minciună. Altfel, chiar și cei treziți vor alege să rămână în Matrix.

— Asta propune Călin Georgescu: Adevăr plus soluții.

— Spre deosebire de Călin, Neo nu oferă soluții. Doar rezistență armată.

— Călin vrea pace! Arma lui e pacea.

(...)

— Habar n-am cine e Neo. Dar știu Unul pe al cărui nume o să pun ștampila.

— Ce m-a frapat dintotdeauna la Călin Georgescu a fost luciditatea lui.

— E hiperlucid. Doar hiperluciditatea născută din sacrificiu îți permite să iei distanța necesară demistificării iluziilor.

(...)

— De ce ar fi programul lui Călin Georgescu cu adevărat eliberator?

— Fiindcă este Soluția.

— Nu-i prea mult spus?

— Vă spun eu de ce e Soluția. Pentru a fi soluția la Matrix, un program trebuie să se situeze de partea diametral opusă a lumii de iluzii și manipulări. Să fie singura antiteză reală la Matrixul economic neoliberal și singura contrapondere la programul eugenist al lui Harari și Klaus Schwab. Doar programul „Hrană, Apă, Energie" îndeplinește aceste criterii

— Ca să-l conceapă, Călin Georgescu a trebuit să se dezangajeze total din rolurile pe care a fost vremelnic menit să le joace în Sistem.

— E mason?

— A spus-o de multe ori: Nu-i mason.

— E patriot. Mulți se pretind patrioți dar UNUL SINGUR nu s-a dezis”.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Oscar Pistorius este înfățișat pentru prima dată ca un om liber: vezi pozele exclusive de la Mail cu ucigașul eliberat condiționat după ce a acumulat kilogramele în închisoare și a trebuit să-și facă noi proteze.

_ Noua Zeelandă numește Williamson, Ravindra pentru testele Proteas

_ RUPTĂ: Republicanii din Senat blochează proiectul de lege compromis pentru securitatea frontierei � Iată cei 4 senatori GOP care au votat cu democrații

_ RUPTĂ: Raportul consilierului special arată că Joe Biden nu-și amintea c�nd a fost vicepreședinte �C�nd am �ncetat să mai fiu vicepreședinte?�... Nu și-a putut aminti c�nd a murit fiul său, Beau

_ Israelul va deschide un nou punct de trecere a frontierei în nordul Gaza pentru ajutorul iordanian

_ The Gateway Pundit Reporter și Fearless America First Fighter Cara Castronuova au nevoie de ajutorul dumneavoastră pentru a participa la votul pentru Senatul SUA la primarul NY GOP � CONTACTAȚI AICI PREȘEDINTELE REPUBLICANEI NEW YORK

_ Re�mprospătați-vă salteaua cu uimitorul Topper de la MyPillow (reducere de 40% plus garanție de returnare a banilor)

_ Accident în Giurgiu: Trei persoane rănite într-un incident

_ De ce sunt emise avertismente înainte de eclipsa totală de soare de luna viitoare

_ Braşov: Accident între două maşini; alte trei parcate au fost avariate

_ Fenomen neașteptat în natură: specia de furnici care a forțaț leii să își schimbe metoda de hrănire

_ Clinica de Stomatologie SANADOR asigură pacienţilor accesul la servicii personalizate pentru prevenţia, diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor dentare şi gingivale

_ S&P reconfirms Romania's sovereign rating and stable outlook

_ Ultimă oră – Acesta ar putea să fie salariul unui soldat voluntar român: stagiul militar să poată fi făcut de femei şi bărbaţi cu vârsta între 18 şi 35 de an

_ FAA predă îndatoririle Newark de control al traficului aerian către Philadelphia pentru a „aborda problemele de personal”

_ Dr. Phil ajunge la frontiera de sud, îl trântește pe Biden după ce a realizat amploarea adevărată a crizei

_ Satul pe care Ceaușescu a încercat să-l șteargă de pe harta României, ascuns într-o zonă de basme - VIDEO

_ Președintele PE vorbește despre adoptarea monedei euro în România, în conferință cu Iohannis/ Video

_ WTI extinde câștigurile după ce API raportează extrageri de inventar la nivel global

_ Rusia și China încheie un acord de transport maritim cu houthi pentru a asigura tranzite sigure ale navelor, spune raportul

_ Ion Ţiriac a primit lecţii de la un copil! Dezvăluiri uluitoare făcute de magnat: 'Câți ani ai, ‘Vasilică?’'

_ RUPTĂ: Serviciile Secrete lansează o declarație după ce un vehicul s-a prăbușit �n bariera Casei Albe � șoferul a fost raportat decedat

_ Liderul islamic declară iminentă dominația musulmană asupra politicii SUA – Promite că va „conduce” America de la Congres la Casa Albă

_ Cum a preluat „Trezirea”.

_ Austria blochează din nou România cu aderarea la spațiul Schengen: exercită dreptul de veto

_ URMĂȚI �N DIRECT: Reprezentanții Marjorie Taylor Greene și Thomas Massie vor susține o conferință de presă despre susținerea liderului democrat Hakeem Jeffries a lui Mike Johnson ca vorbitor la ora 9:00 ET

_ Avertizare de inundaţii pentru râurile din două județe

_ Judecătorul federal stabilește că Biden nu poate deturna fonduri care au fost alocate pentru construirea zidului de frontieră

_ Nimeni nu știe de fapt ce va face Rusia - Analiză

_ Biblioteca Academiei Române din București găzduieşte expoziţia 'Retrospectiva anului 1989'

_ Irish general election: Housing crisis takes centre stage

Simion anunță pe Tik Tok: "Eu nu mai fac mitinguri". Dar ce faci?

_ Lecția interviului lui Tucker Carlson lui Vladimir Putin pentru jurnalism independent

_ Sergentul armatei britanice, în vârstă de 42 de ani, este găsit vinovat de bigamie după ce s-a căsătorit cu o a doua femeie în Kenya, în cadrul unei ceremonii conform legii Sharia, când nu a divorțat de prima sa soție.

_ Fost militar, artizan al jocului 'Balena Albastră', convingând adolescenți să se sinucidă, dă acum școlarilor lecții de patriotism

_ Oamenii de știință vopsesc componente din nanotuburi de carbon cu șablon pentru electronice flexibile și transparente

_ Studiul intercultural TikTok oferă informații despre comportamentul și motivațiile utilizatorilor

_ DOJ ÎN FINAL îl arestează pe J6er care a tras cu pistolul de pe schelă pe 6 ianuarie – după ce videoclipul a fost lansat luna trecută de Derrick Evans și postat pe The Gateway Pundit

_ Armata SUA caută cu disperare să rămână în Niger, în ciuda ordinului de a pleca

_ Un român, printre victimele exploziei de la hidrocentrala din Italia

_ Incendiu la o hală dezafectată din Bucureşti

_ Președintele Faye câștigă mandatul pentru reformă în Senegal

_ Trei persoane, reţinute după ce, timp de patru ani, au înlesnit practicarea prostituţiei pentru mai multe femei

_ Soția mea dă moștenirea de 100.000 de lire sterline a copiilor noștri escrocilor de dragoste... și nu pot face nimic pentru a o opri

_ PIB-ul SUA a „crescut” cu 334 de miliarde de dolari în T4.... Această creștere a costat datorii de 834 de miliarde de dolari

_ FRF înfiinţează 6 regiuni pentru dezvoltarea fotbalului românesc

_ CHIAR PENTRU: Un denunțător Boeing găsit mort din cauza unei răni „autoprovocate” la câteva zile după ce a depus mărturie împotriva companiei de avioane

_ Conform grupării palestiniene Fatah, Iranul încearcă să răspândească haosul în Cisiordania

_ Bate vânt de remaniere în Guvern: primul ministru care va pleca sigur (Surse)

_ Primul raport de tratament al rănilor de către un animal sălbatic folosind o plantă pentru ameliorarea durerii

_ Agresiv? Homofob? Stoic? Iată ce ne-au spus mii de bărbați australieni despre masculinitatea modernă

_ Sepsi s-a despărţit de Francisco Junior şi l-a împrumuutat pe Niczuly Rajmund la alt club

_ Prințul William se retrage din logodnă din cauza unei „chestiuni personale”

_ A murit cunoscuta actriță Tordai Tekla

_ Cel mai înțelept lucru pe care îl poți face cu banii tăi

_ FOTO | Povestea fabuloasă a bunicului care a confecționat țitere de lemn, în sufrageria sa, pentru nepoatele sale

_ Luați decizii importante dimineața, purtați o bandă elastică la încheietura mâinii și găsiți o nouă cale către muncă: Zece scurtături ciudate către fericire

_ Oamenii au transformat cel puțin 250.000 de acri de estuare în orașe și ferme în ultimii 35 de ani, arată studiul

_ Marian Barbu, delegat la încă un meci de la Campionatul European U19

_ Live: Hezbollah spune că a lansat drone de atac asupra țintelor militare din Tel Aviv


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 390, afisate in 7 pagini.