![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Ungaria face legea la București. A blocat reuniunea Comisiei NATO-Ucraina la summitul de la Palatul Parlamentului![]() Ungaria face legea la București. A blocat reuniunea Comisiei NATO-Ucraina la summitul de la Palatul ParlamentuluiUngaria nu a renunțat la veto-ul său în privința comisiei NATO-Ucraina, nici la reuniunea Alianței de la București. Ministrul ungar de Externe Péter Szijjártó și-a motivat decizia, afirmând că aceasta este o politică a Budapestei de mai mulți ani de zile. Comentariile sale vin după ce Financial Times a scris luni dimineața că șeful diplomației ucrainene Dmitro Kuleba se va întâlni cu miniștrii de Externe ai țărilor participante la summitul NATO la o cină separată din cauză că Budapesta nu a dorit ca el să participe la o sesiune formală a reuniunii ce durează două zile. „Ajung la Consiliul Miniștrilor de Externe ai NATO. Mai mulți oameni au încercat să întrebe despre articolul senzațional al Financial Times. Ei scriu că am împiedicat convocarea reuniunii oficiale a Comitetului NATO-Ucraina. Nu este nimic nou sau surprinzător cu privire la noi”, a scris într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook. „Am spus clar cu ani în urmă că nu vom contribui la convocarea acestui organism până când Ucraina nu redă drepturile maghiarilor din Transcarpatia. Nu am ridicat această întrebare de când a izbucnit războiul și nici nu intenționăm să facem asta”, a adăugat el. „Să sperăm că va fi pace cât mai curând și apoi se poate discuta din nou aceasta problemă”, a conchis el. Ce spune Ucraina despre poziția Ungariei „După cum știți, Ungaria a blocat întâlnirile Comisiei Ucraina-NATO peste nivelul ambasadorilor din 2017. Pentru a depăși oficial vetoul Ungariei, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, organizează o întâlnire separată a miniștrilor de Externe ai NATO și Ucrainei. Dmitro Kuleba și colegii săi străini vor discuta la această întâlnire despre asistența militară suplimentară acordată Ucrainei și refacerea infrastructurii energetice ucrainene”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, Oleg Nikolenko. Site-ul de știri Ukrainean Truth amintește că în primele săptămâni ale invaziei declanșate de Vladimir Putin pe 24 februarie Ungaria și-a suspendat dreptul de veto, motiv pentru care Dmitro Kuleba a fost invitat și a participat la reuniunile oficiale ale NATO, la fel ca Oleksii Reznikov, ministrul Apărării de la Kiev. Ministerul Afacerilor Externe de la Kiev insistă însă că este incorect să se vorbească despre o reînnoire a „blocadei” Budapestei la adresa sa întrucât aceasta nu s-a oprit de fapt iar întâlnirile anterioare s-au desfășurat în formate speciale, care trebuiau găsite pentru a ocoli vetoul maghiar. Péter Szijjártó participă la summitul NATO de la București după ce săptămâna trecută acesta s-a deplasat din nou în Rusia unde a participat la o reuniune a industriei nucleare rusești.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 12:15
_Gold FM Romania - 27 Jan 2023 11:41:46
ieri 11:59
_Stiri Negre - 27 Jan 2023 10:26:31
ieri 11:31
_ 'Without modern tools we are nothing'
ieri 11:25
_ Curs valutar, 27 ianuarie
ieri 10:22
_ TREBUIE CITITĂ
ieri 10:19
_ De ce târâiele înfiorătoare conduc lumea
ieri 10:12
_ FICȚIUNE LITERARĂ
ieri 09:55
_Marius Tucă Show - 26 Jan 2023 20:50:44
ieri 09:55
_Cristian Terheș - 26 Jan 2023 19:53:49
ieri 09:55
_Marius Tucă Show - 26 Jan 2023 20:52:55
ieri 09:55
_George Simion - 26 Jan 2023 15:51:55
ieri 09:55
_Marius Tucă Show - 26 Jan 2023 20:55:44
ieri 09:55
_George Simion - 27 Jan 2023 07:10:50
ieri 09:55
_Marius Tucă Show - 26 Jan 2023 21:02:33
ieri 09:55
_4 Media Info - 26 Jan 2023 20:02:20
ieri 09:55
_Gold FM Romania - 26 Jan 2023 16:47:26
ieri 09:55
_4 Media Info - 27 Jan 2023 07:03:42
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu