12:42
Comentarii Adauga Comentariu

_ Avocatul fraților Tate anunță o 'victorie monumentală': Curtea de Apel a decis să retrimită la DIICOT dosarul în care sunt acuzaţi viol și alte fapte grave

Avocatul fraților Tate anunță o 'victorie monumentală': Curtea de Apel a decis să retrimită la DIICOT dosarul în care sunt acuzaţi viol și alte fapte grave

Curtea de Apel Bucureşti a decis, marţi, să retrimită la DIICOT dosarul în care fraţii Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată şi a hotărât excluderea mai multor probe şi declaraţii din dosar, iar decizia magistraţilor este definitivă.

Avocaţii fraţilor Tate consideră că se face dreptate şi este un pas către exonerarea acestora.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, marţi, să admită contestaţiile formulate de fraţii Tate, dar şi de Georgiana-Manuela Naghel şi Alexandra-Luana Radu împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti din luna aprilie a acestui an.

”Admite excepţia invocată din oficiu de judecătorii de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti. Admite, în parte, cererile şi excepţiile formulate de contestatorii inculpaţi Tate III Emory Andrew, Tate Tristan, Naghel Georgiana-Manuela şi Radu Alexandra-Luana. Constată neregularitatea rechizitoriului rechizitoriul nr. 1305/D/P/2022 din data de 15.06.2023 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie – DIICOT – Structura Centrală prin care contestatorii-inculpaţi Tate III Emory Andrew, Tate Tristan, Naghel Georgiana-Manuela şi Radu Alexandra-Luana au fost trimişi în judecată”, se arată în minuta instanţei, informează News.ro.

Magistraţii au constatat mai multe probleme, printre care ”modalitatea de prezentare a situaţiei de fapt şi de descriere a elementelor constitutive în cazul infracţiunii de trafic de persoane comisă de contestatoarele Radu Luana şi Naghel Georgiana- Manuela; încălcarea dreptului la apărare al inculpatului Tate III Emory Andrew raportat modalitatea de aducere la cunoştinţă a acuzaţiei de trafic de persoane cu privire la persoana vătămată Christiana Bourne; neindicarea sumelor cu privire la care se impune a se dispune confiscarea specială”.

De asemenea, magistraţii au mai constatat nulitatea relativă a încheierii de şedinţă a judecătorului de la Tribunalul Bucureşti, din 14 aprilie 2022 şi au dispus excluderea declaraţiilor date de două persoane în procedura audierii anticipate.

Totodată, instanţa a mai dispus excluderea declaraţiilor date în calitate de martori de fraţii Tate.

”În conformitate cu Decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018 a Curţii Constituţionale, dispune îndepărtarea de la dosarul cauzei a acestor mijloace de probă precum şi eliminarea referirilor la aceste mijloace de probă şi eliminarea redării conţinutului acestor mijloace de probă din actele procedurale existente la dosarul de urmărire penală”, a mai precizat sursa citată.

Curtea de Apel Bucureşti a mai hotărât ca această măsură să fie dusă de către Parchetul Înalta Curte de Casaţie – DIICOT – Structura Centrală, căruia i se trimite dosarul de urmărire penală ulterior finalizării procedurii de cameră preliminară.

Astfel, procurorii DIICOT au termen cinci zile pentru a preciza dacă menţin dispoziţia de trimitere în judecată a fraţilor Tate sau solicită restituirea cauzei.

”Stabileşte termen la 10 decembrie 2024 ora 13: 00 pentru când se vor cita inculpaţii, intimatele- părţi civile şi intimatele-persoane interesate şi se vor încunoştinţa apărătorii aleşi şi apărătorii din oficiu”, mai precizează minuta.

Echipa de avocaţi a fraţilor Tate a declarat că decizia Curţii de Apel Bucureşti este o victorie monumentală pentru clienţii lor.

”Aceasta este o victorie monumentală pentru clienţii noştri, care şi-au menţinut nevinovăţia de la început. Decizia instanţei de a exclude probele cheie şi de a solicita rectificarea rechizitoriului demonstrează lipsa unor acuzaţii fundamentate împotriva lor. Se face dreptate, iar acesta este un pas esenţial către exonerarea lor”, a declarat Eugen Vidineac, avocat principal.

Apărătorii fraţilor Tate au adăugat că ”această decizie scoate în evidenţă slăbiciunile semnificative din dosarul acuzării şi validează poziţia inculpaţilor, conform căreia acuzaţiile sunt nefondate”.

De asemenea, reprezentanţii fraţilor Tate consideră că ”decizia nu doar sprijină afirmaţiile de nevinovăţie ale inculpaţilor, ci şi subliniază importanţa respectării drepturilor legale şi constituţionale, asigurând un proces judiciar echitabil şi transparent”.

Fraţii Tate se angajează să coopereze pe deplin cu procesul judiciar, în timp ce continuă să lupte pentru exonerare.

Tribunalul Bucureşti a dispus, în aprilie 2024, începerea procesului în dosarul în care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată, judecătorul de cameră preliminară constatând legalitatea rechizitoriului şi respingând mai multe cereri şi excepţii formulate de cei doi fraţi. Încheierea a fost contestată de fraţii Tate, au transmis reprezentanţii acestora.

Procurorii DIICOT au finalizat ancheta şi au dispus trimiterea în judecată a lui Andrew Tate, a fratelui acestuia, Tristan Tate, precum şi a celor două presupuse complice ale celor doi. Dosarul în care cei patru vor fi judecaţi, la Tribunalul Bucureşti, vizează infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată, viol în formă continuat, acces ilegal la sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice, instigare la lovire sau alte violenţe şi lovire sau alte violenţe. Dintre cele şapte femei care au calitatea de persoană vătămată în cadrul anchetei, trei s-au constituit părţi civile în dosarul trimis spre judecare.

”Prin rechizitoriul din data de 15.06.2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată (în stare de arest la domiciliu) a 4 inculpaţi, două persoane cu dublă cetăţenie, britanică şi americană, şi doi cetăţeni români, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată (faţă de fiecare inculpat în parte au fost reţinute astfel: patru acte materiale, trei acte materiale, şase acte materiale şi, respectiv, cinci acte materiale raportat la numărul de persoane vătămate), viol în formă continuată (două acte materiale), acces ilegal la sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice, instigare la lovire sau alte violenţe şi lovire sau alte violenţe. În cauză s-a reţinut că, la începutul anului 2021, cei patru inculpaţi au constituit un grup infracţional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar şi al altor state, precum Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, a infracţiunii de trafic de persoane”, informa DIICOT.

Pe parcursul urmăririi penale, procurorii au identificat şapte femei care ”au fost supuse la executarea unei munci, în mod forţat, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani încasate ca urmare a accesării materialelor de către utilizatorii platformelor”.

”Dintre cele 7 persoane vătămate care au fost exploatate sexual de grupul infracţional organizat, trei s-au constituit parte civilă în procesul penal”, preciza DIICOT.

În ceea ce priveşte acuzaţia de viol, procurorii notau că, în luna martie 2022, o femeie a fost constrânsă de unul dintre inculpaţi, prin exercitarea de violenţe fizice şi presiuni psihice, să întreţină în mod repetat relaţii sexuale - două acte materiale, conform documentelor din dosar.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Polonia verifică dacă judecătorul care a cerut azil în Belarus a fost spion

"Suntem într-o lucrare unii cu altii Și noi toți cu Dumnezeu "

_ Snowpocalypse Strands șoferi de-a lungul I-90 în zona Lacului Erie

Călin Georgescu are dreptate: O companie din Elveția are cele mai multe nave din Europa, peste 800 de nave

_ Ministrul francez de interne Darmanin nu poate fi urmărit penal pentru acuzații de viol, a spus instanța supremă

_ BREAKING: Kyrsten Sinema a ieșit! Senatorul Arizona anunță că va părăsi DC la sfârșitul acestui an (VIDEO)

_ Trump și Putin sunt teroarea globaliștilor din Davos: mass-media rusă

_ Descrierea țesuturilor în creștere în limbajul termodinamicii

_ Telescopul Webb probabil că nu a găsit viață pe o exoplanetă — încă

_ Studierea depozitelor de lacuri din Idaho le-ar putea oferi oamenilor de știință o perspectivă asupra urmelor antice de viață de pe Marte

_ Trump spune că AI ar putea fi „cel mai periculos lucru de acolo”

_ VIDEO - Noul candidat PSD la Capitală, Gabriela Firea, îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze 'util'

_ Ucrainean cercetat pentru contrabandă cu produse pentru protecţia plantelor

_ Dovezi ale unui sistem de descendență patriliniar pentru comunitățile de clopotnițe din vestul Eurasiei

_ Schimbările climatice pot pune în pericol cele mai mari rezerve de apă potabilă ale planetei

_ 'Incredibil Jeff!' Vechiul prieten al lui Jeff Stelling, Chris Kamara, este primul care îl felicită pe colegul său Sky Sports pentru că și-a luat MBE de la Prințesa Anne

Fiul lui Donald Trump, Donald Trump Jr., condamnă lovitura de stat din România

_ Sănătatea pancreasului: care sunt cele mai mari pericole

_ Starul TikTok care este „plătit să petreacă” are un videoclip „iresponsabil” cu alcool interzis de către supraveghetor după ce a bătut patru cocktail-uri VK în mai puțin de 90 de secunde și a spus „ne ne aprindem în seara asta”

Pentru prima dată în 34 de ani se joacă pe față: SOROȘ CONTRA RESTUL ȚĂRII

_ Fostul primar din Botoşani nu scapă de sub lupa DNA! Controlul judiciar a fost prelungit, fostul edil trebuie să respecte o serie de obligații

_ Depozitul de gaz din Europa se golește la cel mai rapid ritm din 2016

ÎPS Teodosie Mitropolitul Tomisului: "Noi credem că domnul Georgescu este un trimis al lui Dumnezeu”

_ VIDEO - Scene hilare în timpul unui meci de fotbal din Marea Britanie: Un suporter a intrat pe teren și l-a fugărit pe arbitru

_ Norvegianul Casper Ruud, al treilea favorit, în sferturi de finală la Barcelona (ATP)

_ Utilizarea unei singure imagini pentru a realiza calibrarea pe orbită a distorsiunii lentilelor camerei spațiale

_ Oklahoma GOP adoptă o rezoluție de condamnare și cenzură a senatorului James Lankford pentru un acord scandalos la frontieră

_ Dan Negru tună la adresa guvernanților: Asta să ne îngrijoreze. Năstase, Steaua sau Halep sunt întâmplări

_ Românii pot călători liber în Elveția. Anunț privind eliminarea verificării pașapoartelor

_ Se află raportul de toxicologie pentru cei 3 fani ai șefilor morți

_ NHL - New York Rangers, la a treia victorie consecutivă

_ Oamenii de știință avertizează: standardele academice în scădere amestecate cu rețeta DEI pentru dezastru

_ A ESTE IMUSCAT: Un Joe Biden confuz se amesteca in jurul restaurantului din Detroit, le spune cinelor neinteresati: „Votati Trump” (VIDEO)

_ Algoritmii rețelelor sociale amplifică conținutul misogin pentru adolescenți: Raportează

_ Furia solicitanților de azil din cauza ofertei „nedrepte” de a-i trimite înapoi în Irlanda de Nord, în timp ce dorm într-o tabără improvizată de corturi în afara centrului de procesare din Dublin pentru a evita represiunea lui Rishi în Rwanda

_ VIDEO - Jurnalistul american Tucker Carlson confirmă interviul cu Vladimir Putin: 'Nu suntem aici pentru că-l iubim pe Vladimir Putin!'

_ Un pianist din Marea Britanie amenințat de agenții PCC pentru că și-a filmat fețele în public

_ Acordul Israel-Hamas este mort, deoarece Netanyahu respinge termenii „delirante”, iar războiul se „extinde”

_ Cum folosește regimul Biden opțiunea Taylor Swift pentru a stimula o revoluție culturală a culorilor pentru a submina alegerile din 2024

_ Lider AUR, plângere la Parchetul General privind deplasările externe ale lui Klaus Iohannis

_ Poluarea riscă să agraveze deficitul global de apă: studiu

_ Cele 5 puteri globale care se luptă să se zdrobească reciproc și pe subiecții lor

_ UE merge pe câmpul minat agricol cu ​​noi obiective climatice

_ Cavendish urcă Columbia în căutarea Turului Franței

_ SUA lovește rachete Houthi la o zi după raidurile aeriene din Yemen

_ Voturile 8-4 ale Comitetului pentru Regulile Camerei pentru a muta votul de acuzare a lui Mayorkas la podeaua Camerei pentru comiterea de infracțiuni și contravenții mari

_ USR acuză PSD şi PNL că ar vrea ''să îngroape'' legea privind stuful din Deltă

_ Nouă abordare pentru a prezice proprietățile nucleelor ​​nedescoperite și granița peisajului nuclear

_ Detalii necenzurate: Ambii părinți ai Cameliei Tișe s-au sinucis! Și ea a avut mai multe tentative

_ O nouă acoperire poroasă cu o grosime micrometrică, cu abilități de detectare a biomarkerilor de neegalat

_ Houthis sporește roiurile de bărci cu drone explozive, cele mai recente spectacole de interceptare ale Marinei SUA

_ Reduceri majore la UPS: Compania anunță concedierea a 12.000 de lucrători la nivel național

_ Anglia lovită de accidentarea lui Smith înaintea deschiderii celor Șase Națiuni

_ Studiul identifică modalități de a ajuta mai bine copiii care se confruntă cu lipsa adăpostului

_ Doliu în muzica internațională: A murit un superstar premiat cu Medalia Națională a Artelor /VIDEO

_ Selecţionerul Edward Iordănescu, absent de la tragerea la sorţi a grupelor Ligii Naţiunilor

_ Tragedie în lumea sportului: Kelvin Kiptum, recordmen mondial, a murit într-un accident la 24 de ani

_ Un Pompei botanic: Cercetătorii au găsit fosile spectaculoase de plante australiene de acum 30 de milioane de ani

_ Guvernul columbian şi gruparea rebelă ELN au prelungit armistiţiul cu şase luni


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112 Pag.113 Pag.114 Pag.115 Pag.116 Pag.117 Pag.118 Pag.119
Pag.120 Pag.121 Pag.122 Pag.123 Pag.124 Pag.125 Pag.126 Pag.127
Pag.128 Pag.129 Pag.130 Pag.131 Pag.132 Pag.133 Pag.134 Pag.135
Pag.136 Pag.137 Pag.138 Pag.139 Pag.140 Pag.141 Pag.142 Pag.143
Pag.144 Pag.145 Pag.146 Pag.147 Pag.148 Pag.149 Pag.150 Pag.151
Pag.152 Pag.153 Pag.154 Pag.155

Nr. de articole la aceasta sectiune: 9291, afisate in 155 pagini.