![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Grecia va reintegra în sistem cadrele medicale nevaccinate împotriva COVID-19![]() Grecia va reintegra în sistem cadrele medicale nevaccinate împotriva COVID-19Grecia va reintegra mii de angajaţi din sănătate care refuzaseră să fie vaccinaţi împotriva COVID-19, a anunţat marţi ministrul sănătăţii, după o decizie în acest sens a Consiliului de Stat, cea mai înaltă instanţă administrativă, care a cerut săptămâna trecută anularea măsurii luate acum un an, informează AFP şi ANA. 'Hotărârea va fi pusă în aplicare, chiar dacă, în opinia mea, este o decizie periculoasă pentru sănătatea publică', a declarat la Mega TV ministrul sănătăţii, Thanos Plevris, potrivit Agerpres. Conform acestuia, decizia de îndepărtare din sistemul medical a circa 6.500 de cadre nevaccinate va fi anulată de la 1 ianuarie 2023 sau poate chiar mai devreme. Cotidianul Kathimerini a scris în octombrie că mai mult de 2.000 de cadre medicale, dintre care în jur de 170 de medici, au rămas nevaccinate. Potrivit ministrului sănătăţii, hotărârea Consiliului de Stat va fi pusă în aplicare, însă doar după ce vor fi luate măsurile necesare pentru a asigura un protocol strict care să elimine riscurile. În Grecia au fost înregistrate peste 5,3 milioane de cazuri de COVID-19 de la debutul pandemiei. Peste 34.000 de decese au fost atribuite infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2, conform bilanţului Ministerului Sănătăţii.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 22:12
_ Hornets sting Heat cu revenire grea
ieri 21:37
_Călin Georgescu - 29 Jan 2023 20:02:24
ieri 19:07
_Stiri Negre - 29 Jan 2023 06:47:45
ieri 17:05
_ Clarificări și corecturi
ieri 16:57
_ Privind înapoi la erupția Tonga
ieri 16:56
_ Instrumentul de pe JWST a fost offline
ieri 16:55
_ Înmormântările spațiale sunt în creștere
ieri 16:52
_George Simion - 27 Jan 2023 14:09:34
ieri 16:52
_Călin Georgescu - 27 Jan 2023 16:09:26
ieri 16:52
_George Simion - 28 Jan 2023 14:59:57
ieri 16:52
_Cristian Terheș - 27 Jan 2023 20:59:14
ieri 16:52
_George Simion - 29 Jan 2023 11:19:34
ieri 16:52
_Cristian Terheș - 28 Jan 2023 20:07:39
ieri 16:52
_George Simion - 29 Jan 2023 13:27:50
ieri 16:52
_Gold FM Romania - 29 Jan 2023 07:39:13
ieri 16:52
_Gold FM Romania - 29 Jan 2023 07:43:51
ieri 16:52
_Gold FM Romania - 29 Jan 2023 07:48:24
ieri 16:52
_Gold FM Romania - 29 Jan 2023 07:54:28
ieri 16:09
_ Câți oameni sunt uciși de poliție în SUA?
ieri 16:09
_ Opt ani mai târziu: #OscarsStillSoWhite?
ieri 16:08
_ Gânduri eretice despre ortodoxii
ieri 16:08
_ Macgregor: De data asta e diferit
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu