![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Ministerul Finanţelor va lansa patru noi emisiuni de titluri de stat Fidelis![]() Ministerul Finanţelor va lansa patru noi emisiuni de titluri de stat FidelisMinisterul Finanţelor lansează de luni, 5 decembrie, patru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populaţiei prin programul Fidelis. Mai exact, este vorba despre Ordinul nr. 4156/2022 privind aprobarea Termenilor finali ai emisiunilor de titluri de stat, denominate în lei şi euro, lansate în perioada 5-19 decembrie 2022, în baza Prospectului de bază pentru Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanţelor, ce urmează a fi listate pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti - S.A. şi supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.118/2020, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1137 din 25 noiembrie 2022, scrie Mediafax. Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro. Dobânzile oferite sunt următoarele: 7,65% pe 1 an (lei); 8% pe 3 ani (lei) ; 2,7% pe 1 an (euro) ; 3,7% pe 2 ani (euro). Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie, între 5 şi 19 decembrie, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale şi Alpha Bank. În procesul de subscriere a titlurilor de stat Fidelis nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital, sunt neimpozabile.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
09:36
_ Misiune indeplinita!
ieri 23:15
_ Barcelona 3-0 Sevilla CUM S-A ÎNTÂMPLAT
ieri 23:12
_ Ciocolata vine roz de Valentine's
ieri 19:39
_Gold FM Romania - 05 Feb 2023 18:51:51
ieri 19:38
_Gold FM Romania - 05 Feb 2023 18:54:00
ieri 19:38
_Gold FM Romania - 05 Feb 2023 18:56:15
ieri 19:38
_Gold FM Romania - 05 Feb 2023 18:58:48
ieri 17:37
_ Emily Clarkson a născut!
ieri 17:36
_ Emily Clarkson a născut!
ieri 17:30
_George Simion - 05 Feb 2023 16:16:37
ieri 17:30
_George Simion - 05 Feb 2023 16:16:37
ieri 15:59
_Cristian Terheș - 05 Feb 2023 15:55:19
ieri 15:40
_ În istoria relației lui Joey Essex
|
Comentarii:
Adauga Comentariu