00:07
Comentarii Adauga Comentariu

_ În timp ce rușii atacă dezlănțuit în Ucraina, SUA îi ard la bani pe marii oligarhi

În timp ce rușii atacă dezlănțuit în Ucraina, SUA îi ard la bani pe marii oligarhi

Executivul american a anunţat joi o serie de sancţiuni ce vizează circa 50 de bănci ruseşti pentru a limita "accesul la sistemul financiar internaţional" şi a reduce finanţarea efortului de război al Moscovei în Ucraina, relatează AFP şi Reuters.

Aceste sancţiuni, care vizează în special braţul financiar al gigantului Gazprom, Gazprombank, vizează şi circa 40 de birouri de înregistrare financiară şi 15 manageri ai unor instituţii financiare ruseşti, conform agerpres.ro.

Sancţiunile prevăd îngheţarea activelor deţinute direct sau indirect de entităţile sau persoanele vizate din SUA, precum şi interdicţia ca oricare companie sau cetăţean american să facă comerţ cu persoanele sau companiile vizate, cu riscul de a fi la rândul lor sancţionaţi.

Washingtonul a impus, astfel, noi sancţiuni împotriva băncii ruseşti Gazprombank, a anunţat joi Departamentul Trezoreriei al SUA. Decizia scoate efectiv Gazprombank - una dintre cele mai mari bănci din Rusia - din sistemul bancar al SUA, interzice comerţul cu cetăţenii sau companiile americane şi îngheaţă activele sale din SUA, relatează Reuters.

"Această decizie va face mai dificil pentru Kremlin să evite sancţiunile americane pentru a-şi finanţa şi echipa armata", a declarat secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, într-un comunicat.

"Vom continua să luăm măsuri împotriva oricărui canal de finanţare pe care Rusia îl poate folosi pentru a-şi susţine războiul ilegal şi neprovocat din Ucraina", a adăugat ea.

Sancţiunile privesc Gazprombank, dar şi toate filialele sale din străinătate, instalate în Luxemburg, Hong Kong, Elveţia, Cipru şi Africa de Sud.

Ele vizează, de asemenea, peste 50 de unităţi bancare mici sau mijlocii pe care Moscova este suspectată că le foloseşte pentru a-şi canaliza plăţile pentru echipamente şi tehnologii pe care Rusia le achiziţionează.

Biroul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) a emis, de asemenea, o alertă pentru unităţile străine care ar fi tentate să se alăture Sistemului rus de transfer de mesaje financiare (SPFS), creat după ce instituţiilor financiare ruseşti li s-a interzis utilizarea sistemului internaţional SWIFT.

OFAC avertizează că "orice instituţie financiară străină care s-a alăturat sau doreşte să se alăture SPFS ar putea fi desemnată că funcţionează sau a funcţionat în cadrul sistemului financiar rus" şi, prin urmare, ar putea fi vizată de sancţiuni.

Printre persoanele afectate de sancţiuni, acestea au fost extinse la mai mulţi membri ai Băncii Centrale Ruse, precum şi la managerii ruşi ai instituţiilor financiare cu sediul în Shanghai şi New Delhi.

Persoanelor vizate li se interzice, de asemenea, intrarea pe teritoriul american.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ European XFEL scoate secrete dintr-un nanogel important

_ Prețurile caselor - ghidul definitiv: Calculatorul nostru arată dacă acestea cresc sau scad lângă tine

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

Securistoidul Pantazi un analfabet funcțional în domeniul economiei declara ritos că "distributivismul este baza marxismului". Mai dobitocule doctrina distributivista a fost creata de un Papă si dezvoltata de un alt Papă

_ Britanicii „pietrificați” se trezesc cu un cutremur cu magnitudinea de 2,5 care a lovit chiar înainte de ora 2 dimineața, cu tremurături resimțite în Derbyshire și Leicestershire

_ Horoscopul zilei de 15 februarie 2024. Vești bune pentru pești

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ FOTO-VIDEO Țara în care doi primari au fost asasinați în numai trei zile

_ Un rus bătut de fiul liderului cecen a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare

_ Fluxul de yoga de 3 minute pentru a vă reduce riscul de diabet, pentru a vă reduce nivelul de stres - și pentru a vă tonifica!

_ Români reveniți din Spania, poveste tragică: L-a omorât pe iubitul fostei sale partenere, apoi s-a sinucis

_ ISW avertizează SUA: O cădere a Ucrainei va ameninţa graniţele NATO din România, Polonia, Ungaria şi Slovacia

_ Generația Z se îndreaptă acum spre magazinul din colț, pe podiumul lor - deoarece îmbrăcarea pentru a face comisioane devine cea mai recentă tendință TikTok

_ EXCLUSIV / Gândurile lui Cristoiu, LIVE, de la ora 22.00, la Aleph News

_ Sute de oameni sunt evacuați în Australia din cauza incendiilor de vegetație care au scăpat de sub control

_ URMĂȚI LIVE: Argumentele de �ncheiere �n audierea de descalificare a lui Fani Willis astăzi, la 1 PM ET

_ Joel Embiid s-a operat la genunchiul stâng şi va fi indisponibil cel puţin o lună

_ Miros suspect la etajele superioare ale unui bloc din Ploieşti: 8 persoane au fost evacuate

_ Sondaj tulburător: trei din patru musulmani britanici nu cred că Hamas a comis viol și omor în timpul atacurilor teroriste din 7 octombrie

_ Squatters sfidătoare NU vor părăsi pub-ul londonez al lui Gordon Ramsay, de 13 milioane de lire sterline, deoarece anarhiștii se pregătesc să „aștepte să vină executorul judecătoresc”

_ Leo Hohmann: Cum puterile NATO folosesc modelul Regatului Unit al Primului Război Mondial pentru a atrage Rusia �n următorul mare război global

_ Un nou studiu sugerează că păsările au început să se diversifice cu mult înainte ca dinozaurii să dispară

_ Neuville și Evans au rămas în fruntea Raliului Croației

Cum și de ce a fost recrutat Friedrich Merz de Black Rock

_ Proprietarii furiosi care și-au dat viața peste cap când și-au vândut casele pentru a face loc pentru HS2 își povestesc furia - în timp ce guvernul își pune în liniște proprietățile înapoi pe piață

_ Comparații înfricoșătoare între incendiul de la Valencia și dezastrul Grenfell, deoarece placarea este din nou din vina pentru incendiul spaniol al blocului turn

Sorosistul Securistoid Bănescu noua Față Hidoase a Cenzurii Regimului UEist de la București

_ Moment înfricoșător în care un atacator sexual care fuge aruncă călușul pe care îl obișnuia să o agreseze pe o barmă de 19 ani - deoarece filmările CCTV îl ajută să-l aducă în fața justiției

_ Soția influență a unui politician filipinez declanșează o furtună uriașă după ce a postat o fotografie cu ea însăși conectată la o picurare controversată de albire a pielii în biroul lui și lăudându-se cu beneficiile acesteia

_ Răsturnare de situație: Ion Țiriac nu mai face patinoarul de la Brașov - Autoritățile refuză să primească gratis baza sportivă

_ Ultima oră! Liderul galeriei Rapid, Liviu Ungurean (Bocciu), și alți doi suporteri au fost arestați

_ Un ciudat scandal a izbucnit în Senatul SUA - Un funcționar este anchetat pentru călătorii frecvente în Ucraina

_ Musk BLASTS CEO-ul NPR după ce a ȘI GUNOI primul amendament | Dincolo de titluri

_ Un zid din epoca de piatră descoperit pe fundul Mării Baltice ar putea fi cea mai veche megastructură din Europa

_ Explorarea efectului închiderii inelului asupra fluorescenței polimerilor supramoleculari

_ Nu poți parca acolo! Consiliul construiește un nou site de 51 de milioane de lire sterline, cu 850 de spațiu, „parcare și plimbare”, care nu va fi folosit „de ani de zile”, deoarece nu există drum în

Reacția Cristelei Georgescu după ce Puciștii care au dat Lovitura de Stat, l-au interzis pe soțul ei: „Nimic nu este pierdut atât timp cât credinţa este în picioare, cât sufletul nu abdică şi cât capul se ridică din nou.”

_ Deţinătoarea trofeului s-a calificat în finala actualei ediţii de la Australian Open

_ Benjamin Netanyahu, mișcare de ultimă oră: Postul Al-Jazeera va fi interzis

_ Conectând Orașe, Construind Viitorul: Legătura Strategică Buzău-Chișinău în Mobilitatea Smart

_ Avionul Douglas D-4 cu un număr necunoscut de pasageri se prăbușește în râul Alaska

_ Festivalul Filmului Palestinian, programat în luna aprilie la Bucureşti şi Cluj-Napoca

_ Christian Brueckner s-a filmat dansând în jurul unei fete legate, forțând-o să facă un act sexual care a făcut-o să vomite înainte de a o batjocori în cele din urmă, povestește un fost prieten în procesul de viol

_ Starul din Brookside, Tina Malone, în vârstă de 61 de ani, mulțumește familiei, prietenilor și colegilor pentru sprijinul acordat în timp ce vorbește despre moartea soțului Paul Chase la vârsta de 42 de ani: „Sunt total copleșită”

_ Studiul dezvăluie părtinire de angajare împotriva foștilor proprietari de afaceri

_ Un atac rusesc a rănit şase persoane în oraşul ucrainean Harkov

_ Klaus Iohannis, 'discuție substanțială' cu secretarul general NATO. căruia vrea să-i ia locul

_ Sunt un Gladiator și consum 6.400 de calorii pe zi pentru a-mi menține fizicul plin - iată cum îmi planific mesele

_ BREAKING - Țări membre din G7 anunță că-l vor aresta pe Netanyahu, dacă ajunge pe teritoriul lor

_ Episcopul Strickland avertizează asupra �Crescendo of Apostasy� al forțelor Vaticane �mpotriva liturghiei, doctrinei catolice

_ Iubita lui Declan Rice, Lauren Fryer, este susținută de starul Love Island după WAG, deoarece își șterge toate pozele după ce a agresat aspectul ei.

_ Cel mai trist brad de Crăciun al Marii Britanii: brazii festivi urâți sunt deja batjocoriți în timp ce sunt expuși în orașe și orașe din Marea Britanie

_ SUA anunță reduceri drastice ale emisiilor de carbon din sectorul energetic

_ O clădire a Belgiei din Gaza a fost bombardată. Ambasadorului israelian i se cer explicaţii

_ Elon Musk explodează „programarea rasistă nebună, anti-civilizațională” de la Google

_ Iarna mușcă înapoi! Met Office avertizează nordul Marii Britanii să se pregătească pentru până la 10 inci de zăpadă mâine, temperaturile urmând să scadă la -10C în această seară, deoarece hărțile dezvăluie zone ale țării care urmează să fie afectate

_ Patti LuPone REINIȚIE cearta cu „narcisist, nesigur” Andrew Lloyd Webber - 30 DE ANI după ce a concediat-o de la muzicalul Sunset Boulevard pentru a o înlocui cu Glenn Close

_ Andrei Nicolescu (Dinamo) - Am simţit în ultimele două meciuri de acasă că suporterii sunt al 12-lea jucător

_ AUR îi amenință pe Gheorghe Flutur și pe primarii din Suceava cu plângeri penale


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69

Nr. de articole la aceasta sectiune: 4096, afisate in 69 pagini.