01:32
Comentarii Adauga Comentariu

_ Preotul Vasile Ioana anunță top patru alimente interzise în postul Crăciunului

Preotul Vasile Ioana anunță top patru alimente interzise în postul Crăciunului

Vasile Ioana, preot: „Lăcomia pântecelui e un păcat. De aceea ar fi bine ca miercurea și vinerea să nu mănânci nimic până la ora 3 sau să ai disciplina celor două mese pe zi. Postul înseamnă să nu mănânci pâine, carne, lapte, ouă. Postul adevărat înseamnă purificare, dar el trebuie însoțit de fapta bună”.

Postul Crăciunuluo care reproduce postul de 40 de zile pe care l-a ţinut Moise pe muntele Sinai pentru a primii Tablele Legii, a început vineri și va dura șase săptămâni. Postul durează până în seara zilei de 24 decembrie, inclusiv, conform Agerpres și crestinortodox.ro.

Ca fel de postire, Postul Naşterii Domnului este de asprime mijlocie (ca şi cel al Sfinţilor Apostoli).

Pe toată durata postului nu se consumă carne, ouă, lapte, brânză, dar nici derivate ale acestora, cu excepția zileleor cu dezlegare la pește.

După rânduiala din pravile, în timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează lunea, miercurea şi vinerea, până la Ceasul al IX-lea (orele 15.00-16.00) când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte fără untdelemn; marţea şi joia se mănâncă legume fierte, drese cu untdelemn şi se bea vin, iar sâmbăta şi duminica se îngăduie şi peşte afară de perioada dintre 20 şi 25 decembrie, când postul devine mai aspru.

Dacă lunea, marţea sau joia cade serbarea unui sfânt cu doxologie mare se dezleagă la peşte, iar miercurea şi vinerea în acest caz se dezleagă la untdelemn şi vin, dar se mănâncă numai o dată pe zi. Dacă se întâmplă miercuri şi vineri praznicul unui sfânt cu priveghere (5, 6, 9, 12 şi 13 decembrie), ori hramul bisericii, atunci se dezleagă la untdelemn, peşte şi vin. Dezlegare la peşte se dă, de asemenea, la praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), în orice zi ar cădea.

În ce zile va fi dezlegare la pește în postul Crăciunului:

Joi, 21 noiembrie (Intrarea Maicii Domnului în Biserică)

Sâmbătă, 23 noiembrie

Duminică, 24 noiembrie

Luni, 25 noiembrie (Sărbătoarea Sf. Grigorie Decapolitul)

Sâmbătă, 30 noiembrie (Sărbătoarea Sfântul Andrei)

Duminică, 1 decembrie

Marți, 3 decembrie (Sărbătoarea Sf. Gheorghe)

Joi, 5 decembrie (Sărbătoarea Sf. Sava)

Vineri, 6 decembrie (Sărbătoarea Sfântul Nicolae)

Sâmbătă, 7 decembrie

Duminică, 8 decembrie

Joi, 12 decembrie

Sâmbătă, 14 decembrie

Duminică, 15 decembrie

Mulți români țin postul Crăciunului, însă nu o fac corect. Preotul Vasile Ioana avertizează că unii oameni consumă alimente care nu sunt permise. Dacă mulți oameni se abțin de la carne sau produse lactate în post, e bine să știți că și pâinea e pe lista alimentelor interzise.

Vasile Ioana, preot: „Lăcomia pântecelui e un păcat. De aceea ar fi bine ca miercurea și vinerea să nu mănânci nimic până la ora 3 sau să ai disciplina celor două mese pe zi. Postul înseamnă să nu mănânci pâine, carne, lapte, ouă. Postul adevărat înseamnă purificare, dar el trebuie însoțit de fapta bună”.

Postul Crăciunuluo care reproduce postul de 40 de zile pe care l-a ţinut Moise pe muntele Sinai pentru a primii Tablele Legii, a început vineri și va dura șase săptămâni. Postul durează până în seara zilei de 24 decembrie, inclusiv, conform Agerpres și crestinortodox.ro.

Ca fel de postire, Postul Naşterii Domnului este de asprime mijlocie (ca şi cel al Sfinţilor Apostoli).

Pe toată durata postului nu se consumă carne, ouă, lapte, brânză, dar nici derivate ale acestora, cu excepția zileleor cu dezlegare la pește.

După rânduiala din pravile, în timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează lunea, miercurea şi vinerea, până la Ceasul al IX-lea (orele 15.00-16.00) când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte fără untdelemn; marţea şi joia se mănâncă legume fierte, drese cu untdelemn şi se bea vin, iar sâmbăta şi duminica se îngăduie şi peşte afară de perioada dintre 20 şi 25 decembrie, când postul devine mai aspru.

Dacă lunea, marţea sau joia cade serbarea unui sfânt cu doxologie mare se dezleagă la peşte, iar miercurea şi vinerea în acest caz se dezleagă la untdelemn şi vin, dar se mănâncă numai o dată pe zi. Dacă se întâmplă miercuri şi vineri praznicul unui sfânt cu priveghere (5, 6, 9, 12 şi 13 decembrie), ori hramul bisericii, atunci se dezleagă la untdelemn, peşte şi vin. Dezlegare la peşte se dă, de asemenea, la praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), în orice zi ar cădea.

În ce zile va fi dezlegare la pește în postul Crăciunului:

Joi, 21 noiembrie (Intrarea Maicii Domnului în Biserică)

Sâmbătă, 23 noiembrie

Duminică, 24 noiembrie

Luni, 25 noiembrie (Sărbătoarea Sf. Grigorie Decapolitul)

Sâmbătă, 30 noiembrie (Sărbătoarea Sfântul Andrei)

Duminică, 1 decembrie

Marți, 3 decembrie (Sărbătoarea Sf. Gheorghe)

Joi, 5 decembrie (Sărbătoarea Sf. Sava)

Vineri, 6 decembrie (Sărbătoarea Sfântul Nicolae)

Sâmbătă, 7 decembrie

Duminică, 8 decembrie

Joi, 12 decembrie

Sâmbătă, 14 decembrie

Duminică, 15 decembrie


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Oscar Pistorius este înfățișat pentru prima dată ca un om liber: vezi pozele exclusive de la Mail cu ucigașul eliberat condiționat după ce a acumulat kilogramele în închisoare și a trebuit să-și facă noi proteze.

_ Noi cercetări demonstrează cum se studiază concentrațiile scăzute de electroni în filmele complexe de oxid

_ AUR to challenge election combining

_ Cercetătorii constată că faptul că are vecini buni și puțini prădători de top face populațiile de pești răpitori mai rezistente

_ Majestic Jaiswal 141 nu a ieșit ca India durere grămadă asupra Australiei

_ Oamenii au ajuns în nordul înghețat al Europei pe vremea neandertalienilor

_ Lipă - Europeanul nu e concludent pentru Jocurile Olimpice, dar sportivii vor scăpa de stres şi emoţii

_ RUPTĂ: Raportul consilierului special arată că Joe Biden nu-și amintea c�nd a fost vicepreședinte �C�nd am �ncetat să mai fiu vicepreședinte?�... Nu și-a putut aminti c�nd a murit fiul său, Beau

_ Primul aviz formal pentru România în cadrul unui comitet sectorial pentru aderarea la OCDE

_ COVER-UP: New Documents PROVE Biden DIRECTLY LINKED to Mar-a-Lago RAID | Elijah Schaffer’s Top 5 (VIDEO)

_ Durerea de inimă „de nedescris” a mamei din cauza morții fiului autist de 12 ani, care a fost ucis în timp ce mergea pe M62, după ce tatăl său, care conducea în stare de ebrietate, s-a prăbușit și a lăsat tânărul în urmă în timp ce fugea

_ ÎPS Teodosie lovește din nou - Categoriile de oameni care nu pot fi împărtășiți: Doamne ferește

_ Serie A: Inter Milano se impune la limită în fața echipei AC Fiorentina. Golul a avut nevoie de validarea VAR

_ Fenomenul care ia amploare - Sindromul impostorului! Ce este și cum îți dai seama că îl ai

_ Prin creșterea celulelor animale în boabele de orez, oamenii de știință oferă alimente hibride

_ O căsnicie terifiantă: Big Pharma îmbrățișează AI

_ CSM denunță un 'atac' împotriva instituției: 'Sunt prezentate ca fapte, nu simple judecăţi de valoare!'

_ În relația dulce a reginei Camilla cu câinele ei de salvare „foarte special” Beth, după ce „tovarășul ei mult iubit” a murit

_ Adolescent acuzat ca adult după ce a atacat doi profesori �n școală

_ Urmările episoadelor de caniculă: Sute de mii de peşti mor în Vietnam

_ Oamenii de știință șocați să descopere noi specii de anaconda verde, cel mai mare șarpe din lume

_ Spionaj la Bruxelles! Ce s-a găsit pe telefoanele oficialilor din subcomisia de apărare a Parlamentului European (POLITICO)

_ Kim Jong Un declară că Phenianul îşi va folosi toată forţa militară pentru a-şi distruge inamicii

_ Zboruri suspendate ale unor companii aeriene din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu

_ Ducesa de Edinburgh spune că tampoanele și absorbantele trebuie ținute „în afara dulapului”, în timp ce își dezvăluie cu sinceritate propriile provocări în timpul atelierului de la școala de fete din Londra

_ Războiul din Ucraina, ziua 1001. Armata ucraineană a atacat Rusia cu rachete britanice Storm Shadow / Pentagonul: Nu există semne că Rusia se pregăteşte să folosească arme nucleare în Ucraina / Creşte numărul ucrainenilor care susţin negocierile de pace

_ Se estimează că decesele cauzate de ozon vor crește fără controale climatice mai stricte

_ Câștigurile din aur, deoarece tarifele președintelui Trump par inevitabile

_ Un pub din Londra, menționat de Taylor Swift pe noul album, este sufocat de fanii artistei

_ FC Voluntari s-a calificat în semifinala Cupei României după prelungiri şi lovituri de departajare

_ Anchete, după ce jandarmii au descoperit că o firmă poluează un râu de munte

_ Escalare și extindere

_ Belgianca Lotte Kopecky a câștigat în cursa de ciclism Strade Bianche, pentru a doua oară

_ Oamenii de știință descoperă cum supraviețuiesc microbii din sol în medii aspre deșertice

_ Fed F**kery transformă fluxul mare de depozite bancare de 98 miliarde USD (NSA) în flux de 2 miliarde USD

_ Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz

_ Peste 214.000 vehicule confiscate de forțele de poliție anul trecut - iată ce se întâmplă cu vehiculele în continuare

_ Serviciile germane de informații avertizează: 'Rusia ar putea lansa un atac asupra NATO începând cu 2026'

_ Care români pot ieşi la pensie la 60 de ani. Ministrul Muncii: Fără nicio penalitate. Este o noutate în lege

_ Noua Zeelandă numește Williamson, Ravindra pentru testele Proteas

_ RUPTĂ: Republicanii din Senat blochează proiectul de lege compromis pentru securitatea frontierei � Iată cei 4 senatori GOP care au votat cu democrații

_ Israelul va deschide un nou punct de trecere a frontierei în nordul Gaza pentru ajutorul iordanian

_ The Gateway Pundit Reporter și Fearless America First Fighter Cara Castronuova au nevoie de ajutorul dumneavoastră pentru a participa la votul pentru Senatul SUA la primarul NY GOP � CONTACTAȚI AICI PREȘEDINTELE REPUBLICANEI NEW YORK

_ Re�mprospătați-vă salteaua cu uimitorul Topper de la MyPillow (reducere de 40% plus garanție de returnare a banilor)

_ Accident în Giurgiu: Trei persoane rănite într-un incident

_ De ce sunt emise avertismente înainte de eclipsa totală de soare de luna viitoare

_ Braşov: Accident între două maşini; alte trei parcate au fost avariate

_ Fenomen neașteptat în natură: specia de furnici care a forțaț leii să își schimbe metoda de hrănire

_ Clinica de Stomatologie SANADOR asigură pacienţilor accesul la servicii personalizate pentru prevenţia, diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor dentare şi gingivale

_ S&P reconfirms Romania's sovereign rating and stable outlook

_ Ultimă oră – Acesta ar putea să fie salariul unui soldat voluntar român: stagiul militar să poată fi făcut de femei şi bărbaţi cu vârsta între 18 şi 35 de an

_ FAA predă îndatoririle Newark de control al traficului aerian către Philadelphia pentru a „aborda problemele de personal”

_ Dr. Phil ajunge la frontiera de sud, îl trântește pe Biden după ce a realizat amploarea adevărată a crizei

_ Satul pe care Ceaușescu a încercat să-l șteargă de pe harta României, ascuns într-o zonă de basme - VIDEO

_ Președintele PE vorbește despre adoptarea monedei euro în România, în conferință cu Iohannis/ Video

_ WTI extinde câștigurile după ce API raportează extrageri de inventar la nivel global

_ Ministerul de Externe: Două femei din România au murit în urma incendiului din Valencia/ VIDEO

_ Bucurie incredibilă pentru mama cu doi copii cu boală „unică” care i-a cauzat mii de tumori pe tot corpul, inclusiv în interiorul gurii și nasului, deoarece își poate vedea în sfârșit propria față după mai bine de 60 de ore de operație

_ Berlinala 2024/ Există o lume dincolo de perspectiva eurocentrică, a declarat regizorul filmului 'Black Tea'

_ Cercetătorii constată că bombele din Primul Război Mondial și al Doilea Război Mondial din pământ devin din ce în ce mai volatile


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2312, afisate in 39 pagini.