23:59
Comentarii Adauga Comentariu

NU MAI SCĂPĂM DE EI. SLUGA GERMANIEI, Vasile Dîncu, SE DECLARĂ DISPONIBIL PENTRU FUNCȚIA DE PRIM-MINISTRU. Vasile Dîncu se declară disponibil pentru funcţia de premier după alegeri. Cu PSD-ul ne așteaptă Dîncu, cu PNL-ul ne așteaptă Cioloș

Suntem controlați oricum. Dacă câștigă PSD-ul ne-așteaptă Dîncu, dacă câștigă PNL-ul ne-așteaptă Cioloș

Vicepremierul Vasile Dîncu şi-a anunţat, într-un interviu acordat Bloomberg, disponibilitatea pentru preluarea funcţiei de premier după alegerile generale din decembrie, cu condiţia să se poată baza pe o majoritate stabilă în Parlament şi pe sprijinul preşedintelui Klaus Iohannis. Priorităţile sale ar fi infrastructura, sănătatea şi educaţia.

"Este o posibilitate să accept să continui să lucrez în guvern, însă în anumite condiţii. Trebuie să fie o forţă politică solidă în spatele unui guvern dedicat schimbării rapide a României. O ofertă de reconstrucţie având la bază un program naţional de dezvoltare", a declarat Vasile Dîncu într-un interviu acordat joi agenţiei Bloomberg, preluat de Economica.net.

Condiţiile lui Dîncu ar fi o majoritate solidă în Parlament şi sprijinul preşedintelui Klaus Iohannis pentru "un plan de dezvoltare a infrastructurii, sănătăţii şi educaţiei", potrivit Bloomberg.

Vicepremierul este de părere că e nevoie de continuitate, având în vedere că România are azi cea mai rapidă creştere economică din UE, însă consideră că anul viitor va fi instalat la Palatul Victoria un guvern politic.

Dîncu crede de asemenea că România trebuie să evite "pomenile electorale" sub formă de noi reduceri de taxe şi creşteri de salarii, avertizând că unele promisiuni ale politicienilor ameninţă stabilitatea bugetară.

"Vin presiuni populiste din direcţia parlamentului, ai cărui membri au aprobat creşteri de pensii, de salarii. Am rezistat până acum, însă începând de anul viitor va fi instalat un guvern politic", a spus secundul premierului Dacian Cioloş, potrivit Bloomberg.

El avertizează că spaţiul de manevră din punct de vedere bugetar este foarte limitat în ceea ce priveşte finanţarea măsurilor propuse, de reducere a unor taxe şi majorare a pensiilor şi salariilor din sistemul public. Dîncu notează de asemnea că implementarea unei legi echilibrate a salarizării în sistemul public ar dura aproximativ cinci ani.

Guvernul va prezenta, în următoarea perioadă, şi un proiect de buget pentru anul viitor care ar urma să se concentreze în principal pe investiţii, educaţie şi sănătate, mai spune vicepremierul.

"Sperăm că acest buget va fi acceptat de politicieni. Nu mai este loc pentru creşteri de salarii şi avem deja un plan pe cinci ani care a fost convenit cu sindicatele. Orice majorare ar trebui foarte bine ţintită. Să arunci cu bani în salarii şi pensii este simplu populism", conchide Dîncu în interviul pentru Bloomberg.




REMEMBER - GUVERNUL SOROS. VASILE DANCU DESEMNAT MINISTRUL DEZVOLTARII REGIONALE AL GERMANIEI IN BALCANI. Dancu "Sper că politicienii români vor înțelege că Germania este căpitanul de echipă al proiectului Europei unite". Ambasada Germaniei tocmai l-a decorat

SI CAND NE GANDIM, CA AVRAM IANCU A REFUZAT DECORATIA IMPARATULUI IMPERIULUI HABSBURGIC, "PANA CAND NU VOR FI DATE DREPTURILE ROMANILOR". SI A FACUT ASTA DESI IMPARATUL A VENIT PERSONLA, IN TARA MOTILOR, CA SA-I DEA DECORATIA.

Nota Redactiei: Prin ajungerea lui Vasile Dancu "ideologul SRI" (asa cum il numeste Ion Cristoiu) la pupitrul PSD - si prin Liviu Dragnea "baiatul de mingi al SRI" (asa cum il numeste acelasi Cristoiu), care asculta de Dancu - PSD vireaza puternic spre Germania.

Se incheie astfel procesul de control total al principalelor partide de la noi: PSD si PNL

Daca aveti dubii va rugam recititi declaratia lui Dancu

Vasile Dâncu: "Sper că politicienii români vor înțelege că Germania este căpitanul de echipă al proiectului Europei unite"

Va rugam sa observati ca Ambasada Germaniei de la Bucuresti TOCMAI l-a decorat pe Vasile Dancu cu "Crucea de Merit în rang de Cavaler al Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania". Pentru ce servicii aduse Germaniei?

Noi n-am vazut ca Vasile Dancu sa faca ceva pentru Romania, dar se pare ca Dancu a lucrat si lucreaza "la greu", pentru Germania

Sociologul Vasile Dâncu a declarat, marți, la ceremonia în cadrul căreia i s-a înmânat Crucea de Merit în rang de Cavaler al Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania, că această țară este căpitanul de echipă al proiectului Europei unite și prospere, iar națiunea română este "un foarte bun coechipier".

"Azi, când Europa e criticată pentru unele slăbiciuni de proiect sau de organizare, e important mai mult ca oricând să contribuim cu mai mare tenacitate la înfăptuirea celui mai îndrăzneț proiect din istoria omenirii, un proiect care pune în centrul său civilizația superioară, armonia socială și înfăptuirea unor țeluri umaniste la care umanitatea visează de milenii. Atunci când creăm legături puternice între țări ne aducem o importantă contribuție și la întărirea proiectului Europei unite și prospere.

Am speranța că politicienii românii vor înțelege că Germania este căpitanul de echipă al acestui proiect, iar națiunea română va fi un foarte bun coechipier", a afirmat Dâncu, la reședința ambasadorului german la București.

El s-a arătat "copleșit" de faptul că i s-a acordat această distincție, dar și surprins.

"Mă simt copleșit de această ocazie pe care nu puteam s-o visez vreodată, în care președintele Germaniei (...) îmi acordă Crucea de Merit în rang de Cavaler al Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania.

Vă mărturisesc că am fost surprins de acest lucru.

Poate că de la 16 ani am fost ghidat în viața mea de preceptele unui filosof german, Karl Jaspers, care spunea la un moment dat că trebuie să trăim toată viața sub exigența necondiționatului, adică, așa cum mi-a tradus-o profesorul meu de filosofie, să trăim și s-o facem fără să cerem nimic în schimb, aceasta fiind exigența morală a vieții",

a afirmat Dâncu.

Acesta consideră decizia de a i se oferi înalta distincție drept un gest simbolic pentru România.

"Ar trebui să înțelegem, cred, că relațiile dintre România și Germania au depășit faza comunicării diplomatice, faza comunicării oficiale, chiar faza comunicării profunde, dar formale și trebuie să se dezvolte spre o mult mai puternică integrare a mediului intelectual, a societății civile, de a crea punți suplimentare de comunicare între popoarele noastre", a adăugat Vasile Dâncu.

El a vorbit despre minoritatea germană din România, caracterizând momentul plecării sașilor și a șvabilor din Transilvania drept "unul din cele mai mari dezastre din istoria României".





REMEMBER - Pupincuristul Germaniei decorat de GERMANIA

PUPINCURISTUL GERMANIEI, VASILE DANCU - A FOST DESEMNAT CA MINISTRUL DEZVOLTARII REGIONALE AL GERMANIEI IN REGIUNEA "ROMANIA" SI IN HINTERLANDUL BALCANILOR DE NORD.

Daca aveti dubii va rugam recititi declaratia lui Dancu

Vasile Dâncu: "Sper că politicienii români vor înțelege că Germania este căpitanul de echipă al proiectului Europei unite"


Imnul lui Dancu:

Deutschland, Deutschland über alles,

Über alles in der Welt,


Germania, Germania mai presus de toate,

Decât orice pe lume,



SI CAND NE GANDIM, CA AVRAM IANCU A REFUZAT DECORATIA IMPARATULUI IMPERIULUI HABSBURGIC, "PANA CAND NU VOR FI DATE DREPTURILE ROMANILOR". SI A FACUT ASTA DESI IMPARATUL A VENIT PERSONAL, IN TARA MOTILOR, CA SA-I DEA DECORATIA.

Nota Redactiei: Iata ca Vasile Dancu, omul Germaniei si "ideologul SRI" (asa cum il numeste Ion Cristoiu) ajunge la pupitrul "dezvoltarii Regionale" si la pupitrul PSD-ului - Dancu este cel care il si manevreaza pe Liviu Dragnea "baiatul de mingi al SRI" (asa cum il numeste acelasi Cristoiu), - PSD-ul va fi subordonat si el entitatilor transfrontaliere din Vest, după ce pana acuma a fost controlat de ramura comiternista moscovita a fostului PCR.

Se incheie astfel procesul de control total al principalelor partide de la noi: PSD si PNL

Va rugam sa observati ca Ambasada Germaniei de la Bucuresti TOCMAI l-a decorat pe Vasile Dancu cu "Crucea de Merit în rang de Cavaler al Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania". Pentru ce servicii aduse Germaniei?

Noi n-am vazut ca Vasile Dancu sa faca ceva pentru Romania, dar se pare ca Dancu a lucrat si lucreaza "la greu", pentru Germania

Sociologul Vasile Dâncu a declarat, marți, la ceremonia în cadrul căreia i s-a înmânat Crucea de Merit în rang de Cavaler al Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania, că această țară este căpitanul de echipă al proiectului Europei unite și prospere, iar națiunea română este "un foarte bun coechipier".

"Azi, când Europa e criticată pentru unele slăbiciuni de proiect sau de organizare, e important mai mult ca oricând să contribuim cu mai mare tenacitate la înfăptuirea celui mai îndrăzneț proiect din istoria omenirii, un proiect care pune în centrul său civilizația superioară, armonia socială și înfăptuirea unor țeluri umaniste la care umanitatea visează de milenii. Atunci când creăm legături puternice între țări ne aducem o importantă contribuție și la întărirea proiectului Europei unite și prospere.

Am speranța că politicienii românii vor înțelege că Germania este căpitanul de echipă al acestui proiect, iar națiunea română va fi un foarte bun coechipier", a afirmat Dâncu, la reședința ambasadorului german la București.

El s-a arătat "copleșit" de faptul că i s-a acordat această distincție, dar și surprins.

"Mă simt copleșit de această ocazie pe care nu puteam s-o visez vreodată, în care președintele Germaniei (...) îmi acordă Crucea de Merit în rang de Cavaler al Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania.

Vă mărturisesc că am fost surprins de acest lucru.

Poate că de la 16 ani am fost ghidat în viața mea de preceptele unui filosof german, Karl Jaspers, care spunea la un moment dat că trebuie să trăim toată viața sub exigența necondiționatului, adică, așa cum mi-a tradus-o profesorul meu de filosofie, să trăim și s-o facem fără să cerem nimic în schimb, aceasta fiind exigența morală a vieții",

a afirmat Dâncu.

Acesta consideră decizia de a i se oferi înalta distincție drept un gest simbolic pentru România.

"Ar trebui să înțelegem, cred, că relațiile dintre România și Germania au depășit faza comunicării diplomatice, faza comunicării oficiale, chiar faza comunicării profunde, dar formale și trebuie să se dezvolte spre o mult mai puternică integrare a mediului intelectual, a societății civile, de a crea punți suplimentare de comunicare între popoarele noastre", a adăugat Vasile Dâncu.

El a vorbit despre minoritatea germană din România, caracterizând momentul plecării sașilor și a șvabilor din Transilvania drept "unul din cele mai mari dezastre din istoria României".


(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Paranoia Progresistă continuă. Clip publicitar interzis în Marea Britanie, pentru că în el o mamă îşi îngrijeşte bebeluşul "Îngrijirea copiilor a fost un rol care a fost asociat stereotip cu femeile” spune ASA în hotărârea sa de a interzice clipul.

Întrebare pentru autoritățile române: Câți migranți ați relocat ÎN REALITATE în România, încâlcând cu bună știință Constituția României?

Cum au propagat Pedofilia, în grup, cu proprii lor copii, progresiștii "Revoluției de la 1968". Spiegel Online "Revoluția sexuală și copiii, cum stânga progresistă a dus lucrurile mult prea departe". Copii mici jucau dezbrăcați jocuri sexuale cu adulți

Discuție telefonică între Boris Johnson și Donald Trump pe tema Brexit

Sorin Roșca Stănescu "Klaus Iohannis cu peșcheșul la Casa Albă". Azi 20 august, are loc vizita lui Iohannis la Casa Albă.

Discuție telefonică între Boris Johnson și Donald Trump pe tema Brexit

Jarosław Kaczynski, peședintele partidului polonez de guvernământ cere măsuri împotriva marșurilor homosexualilor: "Acest teatru ambulant" al marşurilor homosexualilor de pe străzile noastre trebuie "demascat şi înlăturat"

The New York Times: SUA trebuie să modifice abordarea mondială, încurajând diplomația și reducând acțiunile militare

The New York Times: Acționarii nu mai sunt totul: managerii companiilor din SUA asumă angajamente față de comunități

Ce nume de alint i se potrivește fiecărei zodii

ANDA ADAM a făcut mărturisirea picantă, în direct. "După ce fac sex.... "

Cel puțin trei morți, după ce aviația siriană a bombardat un convoi turc în nord-vestul Siriei

Progresiştii marxişti şi neomarxişti sunt marii ideologi pro-pedofilie. Azi, Simone de Beauvoir, țiitoarea lui Sartre: susținătoarea pedofiliei care a pus bazele ideologiei de gen

Vladimir Putin, replică dură la adresa lui Macron: Nu vreau ca proteste similare cu "vestele galbene" să izbucnească și la Moscova

Un tânăr din Oradea a descoperit o comoară cu detectorul de metale

Bloomberg: De ce a eșuat superarma cu propulsie nucleară a lui Vladimir Putin

Detaliile întâlnirii lui Klaus Iohannis cu Donald Trump. Discuții despre securitatea Mării Negre

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Andra Gogan, scene vulgare în faţa unor copii de 12 ani

Tratatul INF: Washingtonul anunță că a testat o rachetă convențională cu rază medie de acțiune

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Cel puțin 9.000 de persoane au fost evacuate din cauza unui incendiu de vegetație pe insula spaniolă Gran Canaria

Liga 1: Astra vs Viitorul 1-1 / Gabi Tamaș, autogol la debutul pentru giurgiuveni

O ursoaică cu un pui au ajuns în zona gării din Băile Tușnad, județul Harghita

Caz alarmant în Galați: Două fete de 6 și 7 ani, agresate sexual de un bărbat/ Agresorul a fost prins

Viorica Dăncilă se întâlnește, marți, cu Ursula von der Leyen. Pe agendă, propunerile României de comisar european

Fotbal - Liga I: Astra Giurgiu - FC Viitorul 1-1

CFR Cluj - Slavia Praga, din play-off-ul Ligii Campionilor, se va juca cu casa închisă

Bărbatul care a păcălit mai multe tinere spunând că e actor, apoi regizor, a fost arestat

Disney Channel va difuza serialul "Cronicile Evermoor" din 11 aprilie - VIDEO

Bloomberg: "Cea mai mare gafă din istoria recentă a licitațiilor". Un Porche din perioada nazistă nu a reușit să fie vândut la licitație din cauza unei greșeli

​US Open: Patricia Țig, eliminată în primul tur al calificărilor, după ce a condus cu 6-4, 4-0

Liga 1 | Astra - Viitorul s-a încheiat 1-1, în etapa a șasea

INML nu mai vrea să participe la mușamalizarea cazului Caracal. DIICOT: Specialiștii INML nu au putut identifica niciun profil ADN de pe oasele găsite în pădure INML: "Fragmentele erau calcinate excesiv"

FERIȚI-VĂ DE ORICE INGINERII SOCIALE. Ce a schimbat neo-marximul 2.0 numit PROGRESISM față de marxismul clasic implementat de Lenin și Stalin. Popper a inventat și Soros a aplicat INGINERIA SOCIALĂ FRAGMENTARĂ în locul INGINERIEI SOCIALE CENTRALIZATE

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Un bătrân a găsit mai multe femei goale făcând baie în lacul său. Reacţia lui a fost şocantă

Cum recunoașteți modelele străvechi de pe IE față de cele inventate recent. Cum recunoști o IE cu modele străvechi românești, de UN KITSCH.

SRI-iştii se toarnă între ei. Turcescu spune că VLAD MIXICH de la HotNews e Omul Serviciilor Secrete. ROBERT TURCESCU: "Vlad Mixich de la HotNews e omul băieților cu epoleți". MIXICH a fost numit vicepreședinte la Agenția Națională a Medicamentului

INCREDIBIL. Prof. univ. dr. Corvin Lupu: Dezvaluie planul prin care Ceausescu a fost tradat: "In 1989 depozitele alimentare ale României erau arhipline dar magazinele erau goale și românii nu aveau ce mânca"

Cea mai nerușinată vedetă! ÎN SÂNII GOI și CU MÂNA LA "PĂSĂRICĂ", în plină stradă! Cum au reacționat trecătorii | FOTO

Banc - Fiica de 16 ani își invită mama și tatăl să se așeze pe canapea, pentru a le spune ceva: - Mamă, tată... sunt însărcinată!

Washington acordă un nou răgaz de 90 de zile pentru Huawei: Le mai oferim puțin timp pentru a se dezvăța

Tenis: Marius Copil, calificat în turul al doilea la Winston-Salem (ATP)

Ianis Hagi, lăudat de presa din Belgia după evoluția din ultimul meci al lui Genk

Întâlnirea Iohannis-Trump, programată să țină o oră și jumătate

Fotbal: Răzvan Marin, integralist la Ajax

Business report: Ultimele detalii despre inițiativa de impozitare a pensiilor; Averea la nivel mondial, la cote uriașe. Câți bani generează pe minut o dinastie de miliardari; Cât și cum este integrată România cu Zona Euro

ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 19 AUGUST

REZULTATE LOTO, LOTO 6/49: Report uriaș la Joker. Numerele extrase duminică, 18 august 2019

Un moment Queen, în anul filmului de succes Bohemian Rhapsody, realizat pe scena Festivalului Cerbul de Aur 2019. Ce vedete îl vor susține

Macron pledează pentru ''reinventarea unei arhitecturi de securitate și încredere'' între UE și Rusia

Sindicatul Sanitas Săpoca spune că personalul medico-auxiliar este insuficient, iar conducerea spitalului și Ministerul Sănătății nu au luat nicio măsură: A trebuit să moară cineva pentru a fi crezuți

Un parc din Arad va fi denumit Zsolt Török, în memoria alpinistului care a murit în Munții Făgăraș

Tânăr teribilist din Suceava, reținut după ce a condus băut și fără permis o mașină neînmatriculată

Preţul plătit de o FEMEIE de 47 de ani după ce a întreţinut RELAŢII INTIME cu un adolescent de 15 ani VIDEO

UE: Juncker va lipsi de la summitul G7 după operație (purtătoare de cuvânt)

Boris Johnson le va transmite lui Macron și Merkel că Brexit nu poate fi oprit de Parlament -presă

Bloomberg: Activele celor mai bogate familii din lume generează critici la adresa capitalismului

La un pas de o tragedie: Portarul Mamadou Samassa a leșinat în timpul meciului dintre Sivasspor și Beșiktaș


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 443, afisate in 8 pagini.



ieri 05:08 CITATUL ZILEI