23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Mihai Eminescu - "Despreţuind datinele drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad încât românul ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie"

Mihai Eminescu: „Înaintea negrei străinătăţi care împânzeşte ţara cad codrii noştri seculari şi, împreună cu ei, toată istoria, tot caracterul nostru. Moartea, decreşterea populaţiei îndeplineşte apoi restul: stârpirea fizică a neamului românesc.”


Nota Redacției: Vă dați seama că mulți de azi sunt capabili să-l înjure până și pe Eminescu pentru că a scris "așa ceva" și Nimeni nu s-ar mira ? Vă dați seama în ce hal am ajuns?





Eminescu a fost un mare patriot, dar a fost şi un apărător al Bisericii Ortodoxe.

Mărturia lui rămâne peste veacuri, ca un adevărat testament, scris parcă anume pentru cei care se încăpăţânează încă să-l considere ateu (a se vedea declarațiile aberante în acest sens al aplaudacului mineriadei pe nume Cristian Tudor Popescu).


Mihai Eminescu

„Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre.

Ea a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise;

ea ne-a ferit în mod egal de înghiţirea printre poloni, unguri, tătari şi turci,

ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre.

Cine-o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte,

dar numai român nu e.”

(Mihai Eminescu, „Liber-cugetător, liberă-cugetare”, „Timpul”, 2 februarie 1879, în „Opere”, 1989, vol. X, p. 187)


Cât priveşte aşa-zisa apartenenţă a lui Eminescu la orice fel de mișcare ocultă, transnațională, cuvintele poetului sunt mai mult decât edificatoare şi mai actuale ca niciodată:


Mihai Eminescu

„Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională;

dispreţuind limba prin împestriţări şi prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate;

despreţuind datinele drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad încât românul ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie.

Odinioară aveam o Biserică plină de oameni, toţi având frica lui Dumnezeu, toţi sperând de la El mântuire şi îndreptându-şi vieţile după învăţăturile Lui.

Spiritul speculei, al vânătorii după avere fără muncă şi după plăceri materiale a omorât sufletele. (…)

Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice?

Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine.”

(14 august 1882, Mihai Eminescu, „Timpul”, în „Opere”, Vol. XIII, pp. 168-169)


Nota Redacției: Vă dați seama că mulți de azi sunt capabili să-l înjure până și pe Eminescu pentru că a scris "așa ceva" și Nimeni nu s-ar mira ? Vă dați seama în ce hal am ajuns?


Mihai Eminescu: „Înaintea negrei străinătăţi care împânzeşte ţara cad codrii noştri seculari şi, împreună cu ei, toată istoria, tot caracterul nostru. Moartea, decreşterea populaţiei îndeplineşte apoi restul: stârpirea fizică a neamului românesc.”

Citiți și:

UPDATE: Ceasul demografic al României: Suntem epurati ca populatie. Daca actualele trenduri se mentin in 2121 etnicii romani vor ajunge sa fie doar 3.64 milioane si vor reprezenta doar 20% din populatia Romaniei


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Proprietarii de animale de companie își pot vaccina câinii și pisicile împotriva coronavirusului

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

ROXANA VANCEA, video necenzurat pe site-urile din întreaga lume. A arătat TOT

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

TICĂLOȘII. IATĂ ce fac acești USR-iști, porecliți pe drept cuvânt "Uniunea lui Soros din România". Deputații USR s-au abținut la votul - ce marca Unirea Transilvaniei cu România - la legea privind declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon

O nouă victorie românească în FIBA Europe Cup - CSM Oradea a învins Besiktas

Fotbal: Germanul Thomas Tuchel, numit în postul de antrenor al echipei Chelsea Londra (oficial)

Hochei: O nouă victorie pentru CS Gheorgheni HC în Campionatul Național

Cluj: Prelungire a restricțiilor pentru restaurante, cluburi, săli de spectacole și jocuri de noroc în municipiul reședință

CFR: Circulație feroviară suspendată din cauza ninsorilor și vântului. Rutele anulate

Antony Bilken a devenit oficial secretarul de stat al cabinetului Biden

Comisia Europeană a aprobat vânzarea unei inimi artificiale. Ea va intra pe piață la jumătatea anului 2021

Vâlcea: Premieră la Teatrul Municipal "Ariel" cu spectacolul "Take, Ianke și și Cadîr"

FC Voluntari și Universitatea Craiova "au semnat" a doua remiză a etapei

România, "pregătită pentru intrarea în Schengen". Convorbire telefonică între Florin Cîțu și omologul olandez, Mark Rutte

O adolescentă de 17 ani, GOALĂ la prima experienţă la SOLAR. Un angajat a FILMAT TOT cu mobilul

Nicoleta Luciu, partidă de amor într-un hotel super-luxos

Totul despre SPIRITISM. Cum să comunici cu spiritele celor morţi. Metodele folosite

Doi elevi, filmaţi când făceau sex oral în şcoală. Imaginile au ajuns pe reţelele de socializare

De la 1 ianuarie 2017 vine URGIA peste salariați, urgie adusă de GUVERNUL CIOLOȘ-SOROS. Pentru multinaționale MUMĂ, pentru salariați CIUMĂ. Taxele pentru CAS și PENSIE vor fi mutate de la Multinaționale și de la Patroni pe SPINAREA SALARIAȚILOR.

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Roxana Vancea şi iubita ei, surprinse în ipostaze XXX. Imaginea care i-a înnebunit pe bărbaţi FOTO

Banii și coronavirusul: Unul din doi români nu crede că plata cash contribuie la răspândirea SARS-CoV-2

VIDEO Brașov: O tragicomedie de Dinev - noua premieră a Teatrului Dramatic, online, la sfârșitul lunii

Incendiu violent în Capitală. Nouă autospeciale de stingere intervin

VIDEO SUA: Senatul respinge o încercare a unui congresman republican de a împiedica procesul lui Trump

Coronavirus: Irlanda prelungește al treilea lockdown și instituie carantină obligatorie

VIDEO ISUBIF: Incendiu ce a cuprins o casă și două autoturisme, pe Strada Petroșani din București

Fotbal feminin: Teodora Meluță de la Olimpia Cluj s-a transferat în Elveția

COMENTARIU Lelia Munteanu: Vor reuși rabinii ultra-ortodocși să oprească violențele de stradă?

Nicușor Dan: Am asigurat echipa de handbal feminin de la CSM București de stabilitate financiară în 2021

Coronavirus: Regatul Unit, prima țară europeană care depășește 100.000 de morți

ANAF derulează, în 2021, proiectul pilot privind stimularea conformării voluntare a persoanelor fizice

Anca Dragu, despre impozitul zero pe salariul minim. În cât timp ar putea deveni acest scenariu realitate

Fine dining, doar în weekend. Proprietarul unui restaurant din Brașov se plânge că frigul distruge calitatea preparatelor

Fotbal - Liga I: FC Voluntari - Universitatea Craiova 1-1

Semnalul internetului este întrerupt pe Coasta de Est a SUA din cauza unei defecțiuni

O grecoaică devine prima femeie secretar general al APCE

Coronavirus: Sanofi va produce vaccinul Pfizer/BioNTech

A murit dramaturgul suedez Lars Noren

Joseph Biden a discutat prin telefon cu Vladimir Putin

Puerto Rico declară stare de urgență privind violența asupra femeilor. Statistica alarmantă în țară

VIDEO Asul din mâneca industriei haute couture. Dior pune pe masă cărțile de tarot într-un film spectaculos

Șefii CSM au discutat cu experții Comisiei Europene despre MCV și lupta împotriva corupției

Roxana Nemeş, bătută de iubit într-un taxi. Scandalul a plecat din club FOTO

COIFURI DACO-GETICE. Coiful Geto-Dac de la Peretu (Teleorman). Ce reprezintă Vulturul de pe Coif?

SEX TAPE cu Beyonce de România, mama copilului lui Nicolae Guţă FOTO

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

O adolescentă de 16 ani, dată în urmărire naţională

Progresista UE supărată că Marea Britanie nu o consideră "o țară" ci doar exact ceea ce este "o organizație" #postBrexit: UE deplânge refuzul ''inamical'' al Londrei de a-i recunoaște ambasadorul

Sorin de la INSULA IUBIRII, vedetă pe site-urile XXX. Câţi bani face din VIDEOCHAT

Cum trăiește o prințesă de 18 ani: Viața privilegiată a uneia dintre cele mai bogate adolescente din lume - FOTO

Filmaţi de camera ascunsă în timp ce făceau sex. 14 milioane de oameni s-au uitat la ei VIDEO

Ce le făcea Maria Tereza bărbaţilor cu care făcea amor. "Trăgea de o manetă şi..."

Ioana Popescu, pe Facebook: Faceţi sex, puteţi muri dacă nu faceţi amor


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 57, afisate in 1 pagina.

ieri 06:23 CITATUL ZILEI