Foto: Tezaurul de la Sânnicolau Mare - Patere - obiecte de cult folosite pentru libații - Vă rugăm să le observați pe cele două care au în mijloc CRUCEA (avarii, pecenegii, hunii, bulgarii, slavii și cine mai vreți erau PĂGÂNI la anii 700 e.n. La anii 700 e.n. DOAR (proto)românii erau CREȘTINI în BANAT.

ISTORIA nu consemnează "AVARI CREȘTINI BIZANTINI" așa cum nu consemnează nici CUMANI ORTODOCȘI ÎNGROPAȚI în MĂNĂSTIRILE ORTODOXE de la Curtea de Argeș cum susțin "alți nesimțiți" de genul lui Djuvara

Despre simbolurile creştine

Există un fapt important, care a fost cunoscut de multă vreme, dar detaliile au fost ascunse sau interpretate în defavoarea românilor.

Pe castronul/patera Nr XXI, celebrul bol cu inscripția "Buyla" găsim o cruce.

Aceasta nu este singura cruce creștină din Tezaur.

Pe cele două castroane nr IX. și X., găsim de asemenea cruci, și ambele au legătură cu Inscripția greacă care se referă la botez.

Pe de altă parte, ambele boluri Nr IX. și Nr X. au inscripții Runiforme.

Potrivit cercetării tipologice a crucii de pe castronul Nr XXI, bolul cu inscripția "Buyla", crucea cu puncte se referă la cultura din perioada iconoclastă (Bálint 2004: 524).

Maghiarii supărați au şi spus că "crucea a fost adăugată mai târziu"

Dar Bálint neagă acest lucru (2004: 219-222), și afirmă că crucea este din același timp cu vasul.

Cele trei boluri cu cruci (nr. IX, X, XXI) se referă în mod cert la proprietari creștini, iar acest lucru este coroborat cu inscripția grecească şi cu forma literelor greceşti.

Dispunem de surse scrise despre creștinarea avarilor. Doar că aceștia s-au creștinat alăturându-se Bisericii Occidentale şi au făcut-o foarte târziu (abia începând cu 796 e.n.) raportat la perioada tezaurului.

În anul 768 prima ambasada avară vizitează curtea lui Carol cel Mare.

După marea înfrângere cauzată de Carol cel Mare (796), avarii s-au alăturat Bisericii occidentale şi nu Bisericii Bizantine. Iar Biserica Occidentală scria cu litere latine şi scria doar în Latină, în timp ce tezaurul are inscripții grecești.

În conformitate cu Annales Regni Francorum , avarii au început să se supună francilor din 796 încoace. Piesa "De Pippini Victoria lui Régis Avarica" care sărbătorește înfrângerea avarilor căzuți în mâinile lui Pepini al Italiei în 796, a supraviețuit până în zilele noastre.

Francii au botezat mulți avari după 796 și i-au integrat în Imperiul francilor. Până atunci avarii au fost păgâni.

Pe de altă parte, ceea ce vedem pe comoară, sunt semne clare ale Bisericii de Răsărit, ale Bisericii Bizantine.

Semne ale stăpânilor bizantini, cruci de tip bizantin, inscripții grecești sau cu litere greceşti și în cele din urmă şi inscripțiile Runiforme care ne duc spre sud, spre Bizanț.

Biserica bizantină nu a fost la fel de ostilă privind folosirea limbilor locale și a inscripțiilor locale, așa cum a fost Biserica occidentală, după cum vom vedea din istorie, cu traducerea Bibliei în Slavă făcută de Metodiu și Cyrill o sută de ani mai târziu.

Pe vasele Nr IX. și X. putem citi un nume în litere grecești: ΔΕΑΥΔΑΤΟC adică DEAUDATOS. Acest lucru trebuie să fie transcrierea greacă a latinului Deōdatus

"Darul lui Dumnezeu".

Deōdatus este echivalentul latin al grecului Theodoros. Așadar pe un vas creștin bizantin avem un nume LATIN al unui persoane botezate ca şi Creştin "DEAUDATOS" (Deōdatus)

Cum vi se pare? Avem numele UNUI LATIN CREŞTIN BIZANTIN.

Adică a unui român.

Dacă acceptăm cronologia dată de Bálint (2004: 563), putem afirma că în toate grupurile cronologice, cu excepția ultimei, care se aplica numai un singur bol, putem găsi inscripții Runiforme.

Aceeași inscripție codificată H + G este prezentă pe cea mai veche piesa, rhytonul nr XVII și pe piesele referitoare la cea de a doua și a treia perioadă.

Acest lucru înseamnă că, oricare ar fi cronologia pieselor este, inscripțiile Runiforme creştine au fost scrise de la bun început.

Carol cel Mare îi cucerește pe Avari

În 788, avarii, o hoardă din Asia păgână, s-au stabilit în Ungaria de astăzi, de unde au invadat Friuli și Bavaria.

Carol cel Mare a fost preocupat de alte probleme până în anul 790, când a pornit cu arata sa spre Dunăre și a devastat teritoriul avar la Gyor.

În anul 790, o armată condusă de Lombard sub Pippin a intrat apoi în valea Drava și a devastat Pannonia. Campaniile ar fi continuat dacă saxonii nu s-ar au revoltat din nou în 792, după șapte ani de pace.

Pentru următorii doi ani, Carol cel Mare a fost ocupat, alături de slavi, împotriva saxonilor.

Pippin și Ducele Eric Friuli au continuat, cu toate acestea, să ia cu asalt întăriturile în formă de inel ale avarilor.

Marele Inel al avarilor, cetatea lor ce avea rol de capitală, a fost luată de două ori cu asalt. Prada a fost trimisă lui Carol cel Mare în capitala, Aachen, și împărțită tă tuturor urmașilor săi și chiar conducătorilor străini, inclusiv regelîi Offa Mercia.

Curând, avarii și-a pierdut voința de a lupta și au călătorit la Aachen pentru a se supune lui Carol cel Mare ca vasali și creștini.

Carol cel Mare a acceptat predarea lor și a trimis un singur șef nativ al avarilor, botezat Avraam, înapoi la "Avaria" cu titlul antic al hanul. Avraam a ținut poporul său, în linişte, dar în anul 800, bulgarii sub Khan Krum, au atacat, de asemenea, rămășițele statului avar reotientându-l împotriva lui Carol..

În 803, Carol cel Mare a trimis o armată uriașă bavareză în Panonia, învingându-i definitiv pe avari și punând capăt confederației avare.

În luna noiembrie a aceluiași an, Carol cel Mare a mers la Regensburg, unde liderii avarilor l-au recunoscut ca pe propriul lor conducător.

În 805, hanul avar, care fusese deja botezat după riturile occidentale în 796, a mers la Aachen pentru a cere permisiunea să se stabilească cu poporul său la sud-est de Viena. Teritoriile transdanubiene ale avarilor au devenit parte integrantă a imprriului Franc, şi au fost desființate mai târziu de invazia maghiară în 899-900.

Întinderea Kaghanatului AVAR între 600 - 800 e.n. odată cu instalarea lor în Panonia și după cucerirea orașului Sirmium de la strămoșii noștri. Francii și mai apoi Bulgarii îi dau lovitura de grație între anii 796 - 805

Observați influența lor limitată pe teritoriul României de azi, ei exercitând practic o suzeranitate asupra organizațiilor locale

sursa: Wikipedia

Cum a fost descoperit Tezaurul de la Sânnicolau Mare

Tezaurul de la Sânnicolau Mare a fost descoperit în anul 1799, pe 3 iulie, în localitatea bănățeană Sânnicolau Mare (atunci Groß Sankt Nikolaus), de către țăranul sârb Nera Vuin, pe când săpa o groapă în curtea casei, lângă o vie din preajma punctului denumit Szighet.

Tezaurul de la Sânnicolau Mare este compus din 23 de obiecte din aur, în greutate totală de peste 10 kilograme, provenind din perioada medievală timpurie. Este considerat unul dintre cele mai importante tezaure de la începutul evului mediu european. După descoperire și după recuperarea sa de către autoritățile austriece ale vremii, a fost inclus în colecția Curții Imperiale austriece. În prezent se află la Kunsthistorisches Museum din Viena. Cele 23 de piese ale tezaurului, în greutate de 9.925 grame, eterogene ca formă și execuție stilistică, sunt confecționate din aur cu o finețe variind între 12 și 22.

În 1799, săpând în curtea casei, ţăranul Nera Vuin din Sânnicolau Mare a descoperit un somptuos tezaur, constituit din 23 de vase din aur cu o greutate totală de cca 10 kg. Fără să-şi dea seama de imensa valoare a pieselor, el le-a vândut separat unor negustori din Timişoara.

La scurt timp, proprietarul terenului pe care se afla casa lui Vuin, un negustor numit Nacu, a aflat despre tezaur şi a alertat autorităţile. Aşa s-a reuşit recuperarea celor 23 de vase, care au fost incluse în colecţia Curţii Imperiale de la Viena, iar astăzi, cel mai mare tezaur descoperit în Banat face parte din patrimoniul Muzeului de Istoria Artelor (Kunsthistorisches Museum) din capitala Austriei.

Tezaurul a fost pe rând atribuit de istorici hunilor, gepizilor, avarilor, cuturgilor, bulgarilor, pecenegilor, ungurilor sau românilor şi cronologic datat între secolele IV-XI.

Atribuirea etnică şi încadrarea cronologică a tezaurului nu au fost întotdeauna lipsite de conotaţii politice, avertizează arheologul Valentin Cedică.

Cea mai plauzibilă ipoteză pare a fi aceea a istoricului Mircea Rusu, care îl consideră ca fiind făurit în secolul al VIII-lea (între 700 e.n. și 800 e.n.), în atelierele imperiale de la Constantinopol și comandat sau cumpărat de acolo de cei doi Jupâni locali din Banat, Boilă și Butăul.

Piesele sunt "Perechi - Perechi", dar unele Perechi LIPSESC

Ceea ce istoricii ştiu, iar oamenii obişnuiţi nu, este că piesele Tezaurului de la Sânnicolau Mare sunt vase-perechi, două câte două, iar unele dintre ele... n-au pereche! „Fie au fost furate, vândute, poate topite, fie - şi asta vrem noi să cercetăm - nu au fost descoperite niciodată“, explică profesorul Florin Draşovean. Ipoteza că cele patru vase care ar întregi tezaurul se mai află şi astăzi undeva, pe aria Sânnicolaului, a fost lansată, în urmă cu ani, de ilustrul arheolog Florin Medeleţ

Ce obiecte conține tezaurul de la Sănnicolau Mare

Cană ovoidală cu picior inelar, gât înalt și gură trilobată; aur 22 carate, masa = 2149 grame, înălținea 361 mm.

Cană piriformă cu picior tronconic, gât evazat și gură cilindrică; aur 18 carate, masa = 608 grame, înălțimea 221 mm.

Cană ovoidală cu picior tronconic și gură în formă de pâlnie; aur 21 carate, masa = 656 grame, înălțimea 214 mm.

Cană ovoidală cu picior tronconic, fără gură; aur 19,5 carate, masa = 631 grame, înălțimea 229 mm.

Cană ovoidală cu picior tronconic, gură în formă de pâlnie, toartă din bronz; aur 20 carate, masa = 710 grame, înălțimea 209 mm.

Cană având aceeași formă, patru lobi perlați; aur 21 carate, masa = 926 grame, înălțimea 234 mm.

Cană în formă de ploscă; aur 21 carate, masa = 755 grame, înălțimea 227 mm.

Fructieră ovală, recipient în formă de scoică; aur 22 carate, masa = 377 grame, înălțimea 30 mm; inscripție runică pe buza vasului.

Bazin de formă circulară; aur 22 carate, masa = 287 grame, înălțimea 34mm; inscripție cu litere grecești și monogramă.

Bazin aproape identic celui anterior; aur 22 carate, masa = 305 grame, înălțimea 32 mm.

Pahar tronconic cu buza dublu perlată; aur 20 carate, masa = 74,7 grame, înălțimea 47 mm.

Pahar tronconic aproape identic celui anterior; aur 20 carate, masa = 70,8 grame, înălțimea 47 mm.

Cupă ovoidală sprijinită pe trei picioare în formă de labă de leu; aur 20,5 carate, masa = 283 grame, înălțimea 110 mm.

Cupă aproape identică cu cea anterioară; aur 20,5 carate, masa = 285 grame, înălțimea 110 mm.

Cupă asemănătoare, mai mare; aur 22 carate, masa = 483 grame, înălțimea 106 mm.

Pateră cu bazin semicircular și toartă dreaptă; aur 21 carate, masa = 103 grame, înălțimea 16 mm.

Pateră asemănătoare celei precedente; aur 21 carate, masa = 104 grame, înălțimea 18 mm.

Pahar piriform; aur 22 carate, masa = 217 grame, înălțimea 57 mm.

Bazin cu apucătoare; aur 22 carate, masa = 179 grame, înălțimea 22 mm.

Bazin cu cataramă; aur 22 carate, masa = 212 grame, înălțimea 25 mm; inscripție cu litere grecești (BOUTAUL)

Potir cu picior și postament; aur 20,5 carate, masa = 213 grame, înălțimea 65 mm.

Potir asemănător cu cel precedent; aur 20,5 carate, masa = 213 grame, înălțimea 65 mm; inscripție runică pe fundul potirului.

Corn în formă de pâlnie, cu muștiuc sferic; inscripție runică.

Tăvițe (Patere) - obiecte de cult folosite pentru libații - Vă rugăm să le observați pe cele două care au în mijloc CRUCEA (avarii, pecenegii, hunii, bulgarii, slavii și cine mai vreți erau PĂGÂNI la anii 700 e.n.)

Căni

Potire, Pahare, Cupe

Jupânii Boilă și Butăul din Banat, de pe la anii 700 e.n. și inscripția lor de pe fundul unui vas de aur

Inscripția numită de cercetători "inscripția Buila" este gravată cu litere grecești pe fundul interior al unui vas de aur pe un cerc (de gapt pe un inel circular) care înconjoară un disc decorat ce reprezintă fundul vasului.

Inscripția are următorul text, scris cu litere mari grecești, într-o limbă care nu este greaca. (textul folosește glifele 'C' pentru 'S'igma de unde dubiul că transcrisul 'S' ar putea să nu fie chiar 's', ci poate 'ț' etc..)

† ΒΟΥΗΛΑ • ΖΟΑΠΑΝ • ΤΕϹΗ • ΔΥΓΕΤΟΙΓΗ • ΒΟΥΤΑΟΥΛ • ΖΩΑΠΑΝ • ΤΑΓΡΟΓΗ • ΗΤΖΙΓΗ • ΤΑΙϹΗ

Cu litere mici grecești echivalentul este: † βουηλα • ζοαπαν • τεση • δυγετοιγη • βουταουλ • ζωαπαν • ταγρογη • ητζιγη • ταιση

*n.red. litera grecească Η denotă fie consoana /h/ fostă /kh/ fie în scrierea mai nouă vocala lungă pe jumătate deschisă /ɛː/ . În scrierea chirilică H a ajuns să desemneze /en/ (Chiril și Metodiu au inventat alfabetul chirilic pe la aprox. 862 e.n., pentru a traduce Biblia în Slavă, dar se presupune că unele din aceste litere grecești ar fi putut avea aceeași semnificație și anterior alfabetului lui Chiril și Metodiu care s-ar fi putut inspira din ce era folosit deja. Mai tărziu în limbile slave H (e-lung grecesc: η), devenit Ии (un n-întors), îl indică pe /i/

Transliterarea este: † bouēla • zoapan • tesē • dugetoigē • boutaoul • zōapan • tagrogē • ētzigē • taisē

Transliterarea cu 'ț' și 'i' este: † bouēla • zoapan • teți • dugetoigi • boutaoul • zōapan • tagrogi • itzigi • taiți

Bătăul și Boilă două cuvinte românești

Lingviștii au căzut de acord că • zoapan • este cuvântul "jupân" pronunțat la acea vreme /zuapan/ sau /dzuapan/ sau /giuapan/ /giuăpan/ /giuăpăn/ etc..

Lingviștii au căzut de acord și că † bouēla • și • boutaoul • sunt două nume proprii. Cum grecescul /ou/ desemna sunetul /u/ în greaca mai nouă bizantină (greaca koine) ei au identificat cele două nume ca fiind "Builă/Boilă" pronunțat pe atunci /Buēlă/ sau /Buielă/ sau /Bouēlă/ și "Butăul" pronunțat pe atunci /Butauul/ sau /Butăuul/ sau /Butăuul/

Butău e un substantiva comun al limbii române o variantă a lui butuc

butúc (butúci), s. m. – 1. Trunchi, buturugă. – 2. Partea de jos a tulpinii viței de vie. – 3. Instrument de tortură în care se prindeau picioarele, mâinile și gâtul condamnaților. – 4. Partea centrală a roții. – 5. Buștean scurt. – 6. Calapod de pălărier. – Var. butug, butur, butor, butoare, butău, butură, buture.
(Dicționar Etimologic al Limbii Române, Ciorănescu)

puteți consulta definiția la: Dexonline - butuc

Prin urmare, Jupân Butăul însemna Jupăn "Butuc". De nota, și prezența articolul hotârât -l- al limbii române prezent în numele propriu Butău-l (cf. lup, articulat lupu-l)

În ceea cel privește pe Jupân Boilă, avem aici sufixul românesc -ilă pe care-l întâlnim în numele Lungilă, Setilă, Lățilă (prezente în poveștile lui Ion Creangă) sau în cel al lui Gerilă

Cunoaștem cu toții din vremurile recente, familia românească Boilă, care a dat numeroși senatori și deputați național-tîrăniști

Aceste nume sunt în marea lor majoritate derivate din substantivele comune flămânzilă, somnorilă, setilă, lungilă etc...

Sufixul românesc -ilă are corespondent și în Dacă în numele Scorilo (inscr. "Decebalus per Scorilo" (vas găsit la Sarmizegetusa)) și provine din sufixul indo-europeanul -ilos

Construcțiile indo-europene *X-ilos dsesemnau persoane care aveau ca principală caracteristică pe X.

Notă: Românescul -ilă indică la origine un -ll-, din cauza lipsei rotacismului (ex. Lat. sole > Ro. soare), dar nu intrăm aici în detaliile reconstrucției fonetice a sufixului Ro. -ilă ci doar am indicat originea sa ultimă.

Alte nume vechi românești care avea sufixul -ilă

1. SUILĂ, D-tru, 1620 (Glos); Suești s, < vb. a sui; cf. Suica (sic) paharnic, fiul lui Badea de la Șuiei, primește satul Suica în 1505 (Rep D 206). (sursa: dexonline)

2. BOILĂ, Romulus (1881-1946, n. Tîrnăveni, jud. Mureș), jurist și om politic român. Prof. univ. al Cluj. Fruntaș al Partidului Național Român și al Partidului Național-Țărănesc, deputat și senator. Membru al Consiliului Dirigent (1918-1920). Preocupat de organizarea constituțională a statului român. (sursa: dexonline)

Numele românești terminate cu -ilă sunt extraordinar de numeroase

Antohilă Avrămilă

Bartilă Băcilă Băilă Bălilă Băncilă Bănilă Bărcilă Bărilă Bărzilă Benilă Berilă Bertilă Boilă Bojilă Borilă Brădilă Brăilă Brănilă Brătilă Brătuilă Buhnilă Burilă Bușilă Buzilă

Căilă Cărășilă Cărilă Cărțilă Cătilă Cătilă Căznilă Cârstilă Chintilă Chintilă Ciufrilă Ciurilă Cîrstilă Conilă Cosilă Costilă Cotovilă Curilă

Dănăilă Dăncilă Dănilă Denilă Didilă Drăcilă Drăgăilă Drăghilă Drogilă Durilă

Florilă Foilă Frățilă

Gățilă Giurgilă Goilă Gorcilă Gordilă Grăilă Grămăzilă Gurilă Guțilă

Hobjilă Horilă

Mandilă Manoilă Măilă Mălăilă Mănăilă Măndrilă Măniilă Mănilă Mănuilă Mărilă Mărșilă Măscurilă Mățilă Mânăilă Meleilă Merilă Mieilă Mihăilă Mirilă Mînăilă Moghilă Mohilă Monilă Movilă Murgilă

Năftăilă Năftănăilă Năftoilă Namilă (din subst. comun namilă) Nădilă Nădrăgilă Nămilă Nănilă Nărilă Negoilă Negrilă Nilă

Oncilă Onilă Ontilă

Panhilă Păceșilă Părțăilă Păsăilă Pătrilă

Răchilă Răcilă Rădilă Răfăilă Rățilă Răvilă Rânghilă Rînghilă Rotilă

Samoilă Sătănăilă Săilă Sămăilă Sămoilă Sănilă Sărsăilă Setilă Sitilă Slăvilă Smucilă Stăilă Stănășilă Stăncilă Stănilă Stăvilă Strătilă Strățilă Suilă

Șărbănilă Șindilă

Tărăcilă Tărchilă Tocilă Todilă Toilă Tundilă

Voicilă Voncilă

Zădrăilă Zdrăilă Zorilă Zorzilă

Ce înseamnă celelalte cuvinte

Este foarte probabil că cele trei cuvinte dugetoigē • tagrogē • ētzigē să facă parte din aceeași categorie gramaticală deoarece au terminația sau prefixul-gē dugetoi-gē • tagro-gē • ētzi-gē. Prin urmare ele desemnează aceeași categorie gramaticală.

De-asemenea datorită mesajului scurt al celor doi jupâni care este transmis de inscripție • tesē • taisē • par a fi unul și același cuvânt ce apare sub două forme flexionare diferite: • tesē • taisē • sau alternativ • teți • taiți •

Există două posibilități:

• tesē• și • taisē • sunt forme verbale și atunci avem

Din punct de vedere semantic :

"Boilă Jupân 'ACȚIUNE/FACE' dugetoi-gē"

"Butăul Jupân • tagro-gē • ētzi-gē • 'ACȚIUNE/FACE'"

Alții (ex. Paul Lazăr Tonciulescu) au afirmat că • tesē• și • taisē • (alternativ • teți• și • taiți • sunt forme adjectivale, ba chiar au spus că ar fi forme ale adjectivului TOȚI.

Caz în care am avea :

"Boilă Jupân ADJ dugetoi-gē" cu supoziția "Boilă Jupân TOATE dugetoi-gē" și

"Butăul Jupân • tagro-gē • ētzi-gē • ADJ." cu supoziția "Butăul Jupân • tagro-gē • ētzi-gē • TOATE

Paul Lazăr Tonciulescu chiar a tradus inscripția în cartea "De la Țara Luanei la Ieud", Editura Miracol, București, 1998:

Capitolul II. „Inscripția de pe vasul nr. 21 de la Sânnicolau Mare, cel mai vechi document epigrafic în limba română”

În acest capitol autorul prezintă ipoteza sa cu privire la inscripția de pe vasul nr. 21 din tezaurul descoperit în 1799 la Sânnicolau Mare

Inscripția de pe vasul cu nr. 21 se citește, după părerea autorului, astfel: "+BUILA ZOAPAN TECI DIRETOIRI BUTAUL ZOAPAN TARGORI ITZIRI TAICI". Analizând cuvânt cu cuvânt, a ajuns la următoarele concluzii:

BUILA și BUTAUL: Sunt plasate înainte de zoapan și, deci, nu sunt nume comune, ci niște antroponime. Aceasta, deoarece sensul inscripției, luată în ansamblu, se referă la drepturile unor persoane conducătoare de obști.

ZOAPAN: Acest cuvânt trebuie citit fonetic. Astfel, zoapan dă zupan, jupan. Deci zoapan corespunde cuvântului românesc zupan, atestat documentar încă din secolul al X-lea ("...omnibus Zupanis..." și "jupan Dumitru").

TECI și TAICI: Corespunde bănățeanului tăce, toate, căci inscripția va fi fost realizată chiar în Banat.

DIRETOIRI: Dreptuiri sau drepturi (vezi Direptate).

TARGORI: „Nu poate deriva dintr-un tardiv slav trugu, deoarece avem atestarea documentară a pre-existenței cuvântului etrusc terg, „târg”, păstrat în românescul terg, de unde a apărut toponimul Tergoviște > Târgoviște”. Aici autorul face o paranteză și relevă că, de altfel, cuvântul terg nu este singurul existent și în română și în etruscă, alte câteva fiind moștenite „încă din perioada când etruscii locuiau în Munții Apuseni, înainte de deplasarea lor spre Albania și apoi în Italia”.

ITZIRI: Adică iviri, cu alte cuvinte "apariții de scurtă durată sau intrări ale unor străini în târguri". Acest cuvânt reprezenta "vama târgurilor" care, în Evul Mediu, se plătea conducătorilor obștii de către cei care intrau cu mărfuri în târguri, astfel cum menționează multe documente ungurești, printre care și diploma din 1211 a regelui Andrei al II-lea, prin care acesta cedează cavalerilor teutoni vama târgurilor din Țara Bârsei: "...Pe lângă târgurile libere, le-am lasat în întregime dările târgurilor din acea țară...".

Deci "Jupan Buila [are] toate drepturile, jupan Butaul [are dreptul de] ițiri [în] toate târgurile".

Întrebarea care se pune de ce și-ar scrie doi jupâni "drepturile" pe niște talgere de aur și pe niște obiecte de cult (cupe, potire, patere, etc..) ? Ca să nu mai vorbim de expresia "Toate drepturile" care ni se pare mult prea abstractă și lipsită de conținut real.

Plus că nu se mai respectă unitatea morfologică a sufixului sau a terminației -gē dugetoi-gē • tagro-gē • ētzi-gē.

Interpretarea noastră

Credem că inscripția e similară ca intenție și structură a mesajului dar nu și ca text şi limbă, cu inscripția latină creștină de la Biertan jud. Sibiu (300-400 e.n.) EGO ZENOVIVS VOTVM POSVI (Ego Zenovius votum posui), în română "Eu, Zenovius ofranda-darul am-pus-o" sau ad-literam "Eu, Zenovius votul (îl) pusei"

Credem că • tesē• și • taisē • sunt forme verbale și că avem

Ca sens ținând cont că avem un număr mare de obiecte de aur (23) inscripția poate indica o DONAȚIE sau o OFRANDĂ făcută de Jupânii Boilă și Butăul pentru un anume LOC DE CULT.

În acest sens •tesē• și • taisē • ar însemna AM OFERIT, AM DĂRUIT, AM DEPUS, AM ÎNGROPAT (într-un loc sfânt) etc..

Probabil cei doi erau rude, tatăl și fiu, sau nepot și unchi, oricum din aceeași familie, și cel mai tânăr a venit cu alte ofrande (vase cu aur) la acel loc sfânt (biserică, cimitir etc..), printre care a adus și un VAS CU AUR în care a inscripționat că EL DEPUNE (•tesē•) OFRANDELE X (•dugetoi-gē•) În timp ce ruda sa (tatăl său?) Jupân Butăul DEPUSESE MAI DEMULT - A ÎNGROPAT MAI DEMULT (•taisē•) OFRANDELE Y Z (•tagro-gē• și •ētzi-gē•) și fiul său a dorit să amintească acest lucru aici.

Astfel, incripția ar însemna

Textul final ar fi:

Sau cu un sens apropiat:

În limba încă necunoscută:

† bouēla • zoapan • tesē • dugetoigē •

boutaoul • zōapan • tagrogē • ētzigē • taisē

Dacă dugetoigē, tagrogē, ētzigē sau dugetoigi, tagrogi, itzigi desemnează într-adevăr tipuri de obiecte de cult, numele lor ar putea fi într-adevăr foarte speciale sau foarte locale.

---

Ro. Țagră pl. Țagre - *Țăgrogi 'obiecte cu trepied" - Tagro-gē

tagro-gē seamănă oarecum cu țagră - trepied, crăcană, pirostrie.

În dubletul tagro-gē - țagră, avem t versus ț și trebuie să presupunem că ț a fost redat prin t, în scrierea jupânilor Boilă și Butăul

Observați în poză că multe din *țagro-gē stau pe un trepied sau pe un picior de susținere

Țagră în Transilvania înseamnă ca sens obișnuit 'trepied, crăcană', dar şi'pirostrii'. Pirostriile, obiecte de cult ce se pun pe capul mirilor, sunt coronițe cu niște 'trepiedele,crăcanele' cu ajutorul cărora ele se fixează pe capul mirilor.

Legătura lui 'țagră' cu neo-grecul ngr. τσάγρα /tsagra/ „cursă” dată de DEX e aberantă deoarece sensurile nu coincid deloc..

Prin urmare, *țagro-gē ar putea însemna 'ceva ce stă pe un trepied' adică 'potir-e' și alte obiecte cu trepied.

Reconstruim familia de cuvinte Ro. țagră 'trepied' pl. țagre şi *țăgroagă 'obiect cu trepied' pl. țăgrogi 'obiect cu trepied' (în inscripție "tagrogi" cu citirea grecescului H ca i, notație care apare în numeroase texte bizantine. Grecescul H majusculă nota în vechime pe e-lung.

---

*Dugetă sau *Dughetă pl. *Dugete sau *Dughete (cf. Ro. dughie - *dug-lia 'plantă cu frunze LATE') - *Dugetoigi sau *Dughetoigi 'obiecte plate - tăvi, patere' - Dugetoi-gē

dugetoi-gē 'cele plate' - 'pate-rele', ar putea aparține familiei de cuvinte ce ar avea rădăcina *dug- 'a fi plat', sens pe care-l întâlnim în planta numită dughie care provine dintr-un mai vechi *duglia (cu gl > gh în româna străveche) 'cea cu multe (frunze) plate'

DUGHÍE, dughii, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze LATE, cu flori dispuse în formă de spic și cu semințe mărunte ca meiul, cultivată pentru nutreț ( Setaria italica); În Muntenia. părâng. Miroase-n casă a dughii trecute. DRAGOMIR, S. 22.

---

Ro. Cigă pl. Cigi - *icigă pl. *icigi 'obiecte obținute prin rotație - căni făcute la roate olarului'- *itzigi

În fine, în ētzigē, trebuie probabil să interpretăm neobișnuitul cluster *tz ca vrând să redea sunetul /ci/ din cioară

Avem de fapt,

*ēcigē /ec^igē/, dacă prin c^ notăm sunetul /ci/ din cioară.

Cuvântul cel mai apropiat de *ēcigē e românescul cigă - 1. titirez, sfărlează 2. cochilie 3. scripete 4. melc

*ēcigē cu afereza (pierderea) ulterioară a lui ē-inițial neaccentuat în cuvintele polisilabice mai lungi de 3 silabe, sau cine știe poate avem direct în inscripție, *cigē, dacă-l interpretăm pe *ēcigē ca fiind *ē *cigē '(potire) și căni' 'țagre e cigi' (unde îl citim pe ē, ca fiind latinul e(t) 'și' - de la care căzuse demult consoana finală)

Semantica ar fi următoare. Cănile *ēcigē ar desemna în acest caz, la origine, niște căni făcute din lut la roata olarului "prin rotație".

Din acest motiv *ēcigē-le "căni-le obținute la roata olarului prin rotație" erau denumite "cele care s-au rotit", similar cu "titirezul sau sfârleaza". Cochilia având forma ei specifică cu multe spirale, se credea că s-a format prin același proces de rotație, sau denumirea i-a venit ulterior datorită formei ei asemănătoare.

Cuvântul românesc cigă e dat ca provenind din maghiarul magh. csiga (Cihac, II, 490; DAR), dar dacă înrudirea de mai sus e corectă, înseamnă că lucrurile stau chiar pe dos, și-anume că, maghiara l-a împrumutat din română.

---

Sufixul -ogi e prezent în limba română și denotă PERSOANE și OBIECTE "X-ogi" care au ca proprietate pe X, ÎNTR-UN MOD ACCENTUAT, in mod deosebit

slab - slăban - slăbănog pl. slăbănogi

boașe - boșorog p. boșorogi (sensul lui boșorog este 'cu testiculele care-i atârnă', cu 'hernie')

șontâc - *șont - șontorog pl șontorogi

---

---

A TĂIȘI - probabil "un neologism" la acea vreme în Banat, un cuvânt luat din regatul Franc, un împrumut din francul *tasser 'a strânge grămadă, a pune laolaltă, a depune' devenit azi francezul tasser 'a strânge grămadă, a tasa - a comprima prin apăsare, strângere'

Dacă tesē, taisē sunt într-adevăr formele flexionare ale unui verb, atunci acesta e primul cuvânt care ar trebui identificat în vreo limbă veche sau mai nouă.

Cel mai apropiat de străvechiul sens al latinului POSUI (Ro. PUSEI - PUSAM - DEPUSAM), care să reflecte fonetismul tesē, taisē - este francezul TASSER 'a strânge grămadă, a strânge lalolaltă, a depune'

Deci cuvintul A TĂȘI sau mai exact, A TĂIȘI - probabil "un neologism" la acea vreme în Banat, un cuvânt luat din regatul Franc, un împrumut din francul *tasser devenit francezul tasser 'a pune laolaltă, a strânge laolaltă, a depune'

tesē, taisē erau forme verbale ale unui verb "A TĂȘI" sau "A TĂIȘI" 'a pune laolaltă, a strânge laolaltă, a depune' verb ce provenea din francul TASSER (păstrat azi în franceză)

Boilă Jupân te(i)șii dughetoigi,

Butăul Jupân țăgrogi (și) (i)cigi tăiși

Caz în care litera grecescul ē-lung era notația pentru i, notație și confuzie "ē-lung - i", ce apare în multe texte bizantine târzii.

Bouila • zoapan • tesi • dugetoigi

Butaoul • zōapan • tagrogi • i-tzigi • taisi

Transliterarea originală este:
† bouila • zoapan • tesi • dugetoigi • boutaoul • zōapan • tagrogi • itzigi • taisi

Iar inscripția originală este:
† ΒΟΥΗΛΑ • ΖΟΑΠΑΝ • ΤΕϹΗ • ΔΥΓΕΤΟΙΓΗ • ΒΟΥΤΑΟΥΛ • ΖΩΑΠΑΝ • ΤΑΓΡΟΓΗ • ΗΤΖΙΓΗ • ΤΑΙϹΗ

Vocabular:
1. ΖΟΑΠΑΝ - ZOAPAN - "GIOAPÂN"/"GIUPĂN" - ro. jupân (cu trecrea mai tarzie gi > j ca și în giudeca > judeca)

2. ΒΟΥΤΑΟΥΛ = BOUTAOUL/BUTAUL - "Butăul" - nume propriu - din substantivul comun ro. butău = butuc (nume articulat ca în subst. comun lupu-l)

3. ΒΟΥΗΛΑ = BOUILA/BUILA - "Builă"/"Boilă" nume propriu existent și astăzi - cu sufixul ro. -ilă (ex. setilă, lungilă)

4. ΤΕϹΗ și ΤΑΙϹΗ = TESI și TAISI - "teși" și "tăiși" = "a depune, a strânge laolaltă" - "teși" - e formă de prezent "depune" iar "tăiși" e la trecut "depuse" - prob. un cuvânt înrudit cu fr. tasser

(obiectele de cult depuse/donate):

5. ΤΑΓΡΟΓΗ = TAGROGI - "țăgrogi" (pl.) - (obiecte de cult) cu trei picioare (cu trepied) - înrudit cu ro. țagră - pirostrii

6. ΔΥΓΕΤΟΙΓΗ = DUGETOIGI - "dughetoigi" (pl.) - platere/tăvițe-de-cult - înrudit cu ro. dughie - (plantă) cu frunze LATE

7. ΗΤΖΙΓΗ = ITZIGI - "ițigi"/"icigi" (pl.) - cupe, (obiecte de cult) rotunde - (observați pe tz pentru a reda pe ț) - înrudit cu ro. cigă - obiect rotund, cochilie, titirez etc...

Boilă teși (depune) dughetoigi (tăvițe de cult)
Butăul țăgrogi (pirostrii/obiecte de cult cu trei picioare) (și) ițigi (cupe) tăiși (depuse)

5. ΤΑΓΡΟΓΗ = TAGROGI - "țăgrogi" - (obiecte de cult) cu trei pcioare (cu trepied) - înrudit cu ro. țagră - pirostrii

Țagră = pirostrie. (Mai ales la pl.) Unealtă de gospodărie făcută dintr-un cerc sau dintr-un triunghi de fier, sprijinit pe trei picioare, pe care se pun căldarea, ceaunul sau oala la foc; crăcană. 2. (Reg.; la pl.) Cunună care se pune pe capul mirilor în timpul oficierii cununiei religioase.

7. ΗΤΖΙΓΗ = ITZIGI - "ițigi"/"icigi" (pl.) - cupe, (obiecte de cult) rotunde - (observați pe tz pentru a reda pe ț) - înrudit cu ro. cigă - obiect rotund, cochilie, titirez etc...

Cigă = 1. Cochilie. 2 Scripete. 3. Titirez. (obiecte obținute prin rotație/ obiecte care se rotesc)

6. ΔΥΓΕΤΟΙΓΗ = DUGETOIGI - "dughetoigi" (pl.) - platere/tăvițe-de-cult - înrudit cu ro. dughie - (plantă) cu frunze LATE

Dughie = DUGHÍE ~i f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze late și cu semințe ca ale meiului, cultivată pentru nutreț. [Sil. -ghi-e] /Orig. nec.

CRUCEA - semn care dovedește că cei care l-au îngropat sau l-au donat era CREȘTINI

MOTIVE și FIGURINE

Comoara Piesă cu Piesă

(Fluierul)