17:17
Comentarii Adauga Comentariu

_ VIDEO Proteste cu violențe și distrugeri de Ziua Muncii, în Franța: Forțele de ordine intervin cu gaze lacrimogene

VIDEO Proteste cu violențe și distrugeri de Ziua Muncii, în Franța: Forțele de ordine intervin cu gaze lacrimogene

Principalele două sindicate din Franța au organizat mitinguri de 1 Mai în mai multe orașe, inclusiv la Paris, sub sloganuri pentru promovarea păcii și împotriva austerității, dar și pentru un apel la o „Europă mai protectivă cu lucrătorii”. Evenimentele au loc în contextul alegerilor europene din iunie. În total, 165 de mitinguri au loc în întreaga țară, relatează RFI.

La proteste participă însă și pro-palestinieni și critici ai Jocurilor Olimpice, dar și fermierii nemulțumiți de normele de mediu. Potrivit unei surse din poliție, printre cele 4.500 de manifestanți de la Paris se află și câteva sute de radicali, notează AFP.

La Lyon, 22 de persoane au fost arestate și doi ofițeri de poliție au fost răniți după ce indivizi cu cagule au atacat o bancă. Violențe similare au avut loc și în orașul Nantes din vestul țării.

La Paris, 25 de persoane au fost arestate înainte ca parada să pornească. Autoritățile au scris pe platforma X că au confiscat arme, inclusiv un cuțit și pumnale de alamă.

O sursă din cadrul poliției a declarat pentru FranceInfo că autoritățile au fost pregătite pentru manifestanții. Aproximativ 12.000 de polițiști și jandarmi au fost desfășurați în întreaga țară, inclusiv 5.000 în Paris.

Între timp, eurodeputatul Raphaël Glucksmann, președintele mișcării de stânga Place Publique din Parlamentul European, a fost nevoit să plece de la o demonstrație din orașul Saint-Etienne, după ce a fost urmărit de tineri protestatari care au aruncat după el cu ouă pline de vopsea.

Glucksmann a declarat că a fost ținta unor „grupuri mici și violente”, într-un atac care a fost rezultatul a „luni de ură și calomnie” orchestrate cu abilitate de stânga dură.

Mii de oameni au ieșit în stradă și la Nantes. Mai mulți protestatari îmbrăcați în negru și cu șepci au spart vitrine, o bancă, un supermarket Carrefour şi un magazin de îmbrăcăminte.

Forţele de ordine au răspuns cu gaze lacrimogene, notează AFP.

Primele manifestaţii de amploare au pornit la Marsilia,

Nisa, Strasbourg şi Clermont-Ferrand.

La Marsilia, manifestanţi au agitat numeroase steaguri palestiniene, potrivit unor imagini difuzate de BFMTV.

Steaguri palestiniene au fost agitate şi la Nisa, potrivit France Bleu.

La nivel naţional, „15.000 până la 120.000” de manifestanţi sunt aşteptaţi, potrivit unei note a serviciilor teritoriale de informaţii, consultată de AFP.

Este vorba despre un aflux mult mai mic decât în 2023, când la această mobilizare au luat parte aproape 800.000 de manifestanţi - potrivit autorităţilor - şi 2,3 milioane de manifestanţi - potrivit Confederaţiei Geneale a Muncii (CGT).

Este vorba despre un număr de opt până la zece ori mai mare decât în 2022, când poliţia a numărat 116.000 de manifestanţi, iar CGT 210.000.

La Paris, între 15.000 şi 30.000 de persoane sunt aşteptate de către autorităţi, inclusiv 400 până la 800 de manifestanţi radicali.

Activişti propalestinieni ar putea îngroşa rândurile manifestanților, mai ales la Paris, dar şi „critici” ai Jocurilor Olimpice ar putea profita de această „tribună”, potrivit spionajului francez.

Autorităţile se aşteaptă în mare la manifestaţii „cu caracter mai degrabă festiv” şi „mai liniştit” decât anul trecut, când Ziua Muncii a fost marcată de ciocniri violente în capitală şi în alte oraşe ca Nantes şi Lyon.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Doi morți după ce un cuțitar din Manhattan a pornit în groază, atacând trei persoane la întâmplare

_ Milioane de butoaie de petrol dispărute aruncă o cheie în prognoza cererii de urs a AIE

_ Fetiţă de 8 ani în comă, după ce a fost lovită de o maşină pe trecerea de pietoni

_ Peter Schiff critică taxele propuse de Biden drept „în mod evident ilegale”

_ Abuzurile din West End din Londra se triplează în doi ani: comercianții spun că criminalitatea amenință viitorul cartierului comercial, deoarece hoții vizează tot mai mult turiștii străini bogați

_ Tragedie pe DN 24 în județul Vaslui: O persoană a murit în urma unui accident rutier

Bolșevicii de ieri, Soroșiștii de azi. "Nu exista persoane nevinovate exista doar persoane de care nu ne-am ocupat destul". Lui Călin Georgescu i se aduc acuzații care le depășesc pe cele date românilor de paukeristii bolsevici in anii 50

_ Bărbat, 20 de ani, este arestat pentru tentativă de viol asupra unei femei în timp ce mergea lângă Tooting Common

_ Creșterea salinității solului: o nouă descoperire poate ajuta la creșterea rezistenței culturilor

_ Profitul T1 al Saudi Aramco a scăzut cu 14,5 la sută: declarație

_ CSM, despre incidentul de la Judecătoria Motru: Activitatea instanţei nu a fost afectată

_ 29 Noiembrie - Reduceri uriașe la Black Friday Notino.ro

_ Ce este Alaskapox? Tot ce trebuie să știți după ce un bărbat în vârstă devine primul care moare din cauza unui virus puțin cunoscut

_ Whoopi Goldberg, în vârstă de 68 de ani, recunoaște că a luat Mounjaro, medicamentul de slăbit - dezvăluind că a apelat la medicamente după ce a crescut la 300 de kilograme în 2021 - în timp ce cântărește utilizarea lui Oprah Ozempic

_ O persoană a murit și alte patru au fost rănite în urma unui accident în Vâlcea

_ Revoluționar! Un simplu test de sânge ar putea identifica milioane de persoane care răspândesc o boală mortală fără să știe

_ Directorul evenimentului Parkrun renunță din cauza deciziei de a elimina toate înregistrările de gen, curs și vârstă de pe site-ul său web, susținând că schimbarea a redus „motivația și provocarea pentru toate grupele de vârstă”

_ LIVE TEXT - Război în Israel: Majoritatea celor 2,3 milioane de locuitori din Gaza suferă de foame

_ De ce avem nevoie de ani bisecti? Astrofizicienii explică data suplimentară din această lună

_ Președintele Trump vorbește cu reporterii înainte de procesul Lawfare Show: guvernatorul Burgum, reprezentantul Donalds, reprezentantul Cory Mills, Vivek Ramaswamy și președintele Johnson i se alătură astăzi în instanță – VIDEO

_ Medaliile eroului celui de-al Doilea Război Mondial care a ajutat la scufundarea temutului vas de război japonez, în ciuda faptului că era acoperit de arsuri de la obuzele inamice, vor fi puse în vânzare pentru 16.000 de lire sterline

_ Rebekah Vardy își dezlănțuie „gura nefiltrată” în timp ce îi spune unui troll crud să se „p*** off” ca răspuns sălbatic pe fondul ceartălui Coleen Rooney – după ce a făcut săpături sălbatice la starul I’m A Celeb

_ Închis, urmăritor care a mințit că este însărcinată de TREI bărbați diferiți

_ Rusia acuză România pentru criza din Transnistria: 'Se vrea un punct de confruntare!'

_ Fostul premier irlandez John Bruton, care a ajutat la deschiderea Acordului de Vinerea Mare, este amintit ca un „om umilitor și modest” la înmormântarea de stat.

_ Dan Negru nu se potolește; a făcut aceeași greșeală ca anul trecut: 'Ăsta e cel mai bun afiș electoral anul ăsta'

_ Părinții unui băiat de 16 ani, care și-a luat viața după ce un fraudator care pretindea că este o fată l-a păcălit să trimită o imagine intimă, să retrăiască momentul îngrozitor în care l-au găsit mort în dormitorul său

_ Trump o numeşte pe Linda McMahon secretar al Educaţiei

_ În pofida incertitudinilor, șefa FMI se arată încrezătoare în perspectivele economice mondiale / Documentul pe care îl va publica luni

_ Zece persoane din judeţul Călăraşi sunt cercetate pentru comiterea infracţiunii de braconaj cinegetic, patru dintre suspecţi fiind reţinuţi

_ Ați plăti 3 milioane de lire sterline pentru un apartament în cea mai luxoasă comunitate din Marea Britanie pentru pensionari?

_ Franţa va fi paralizată de greva angajaţilor din transportul feroviar. Avertismentul MAE

_ Iranianul care a cerut azil pentru prima dată în Grecia înainte de a traversa Canalul cu o barcă mică și de a se stabili în Regatul Unit, declară că proiectul de lege de deportare a Rwandei nu va împiedica migranții să vină în Marea Britanie

_ David și Victoria Beckham sunt lăudați pentru reclama lor de debut la Super Bowl, deoarece fanii recunosc că au stat treji toată noaptea doar pentru a vedea o reclamă „hilară”

_ Tragedii rutiere devastatoare în China: un bilanț negru de vieți pierdute și răniți

_ Primăria Vaslui va amenaja un parc fotovoltaic în valoare de aproximativ 18 milioane de lei

_ Laura Kuenssberg „câștigă râvnita slujbă care găzduiește reflectarea BBC în noaptea electorală” după ce Huw Edwards a fost forțat să renunțe pe fondul unui scandal nenorocit

_ Un bărbat, în vârstă de 35 de ani, este împușcat și cinci persoane sunt rănite într-un atac sângeros pe metroul din New York la ora de vârf: polițiștii vânează oameni înarmați în fugă

_ 'Vom fi surpriza alegerilor din 2024'. Dan Diaconescu se relansează în politică și candidează la europarlamentare

_ Ghidul suprem pentru cartofi: De ce Maris Pipers sunt cele mai bune pentru fripturi și nu ar trebui să folosiți NICIODATĂ King Edwards într-o tocană, potrivit oamenilor de știință

_ Taylor Swift sărbătorește cu sălbăticie atingerea timpurie uimitoare a lui Travis Kelce pentru Chiefs vs. Ravens, în timp ce cei doi giganți NFL fac un început exploziv în lupta lor pentru a ajunge la Super Bowl

_ Martorii procesului lui Stormy Daniels i-ar putea oferi lui Donald Trump câteva nopți nedormite: iată cine este probabil să depună mărturie în cazul banilor liniștiți... și ce ar putea spune ei

_ Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut cu 1,5% în primele nouă luni

_ Victoria's Secret Angel Lais Ribeiro, în vârstă de 33 de ani, dezvăluie trucurile ULTIMATE de frumusețe și wellness din spatele look-ului ei de supermodel - și tratamentul brazilian „top secret” după care jură să rămână într-o formă atât de uimitoare.

_ Denunțătorul Boeing Joshua Dean moare brusc după ce a acuzat furnizorul că ignoră defectele de siguranță în producția 737 Max

_ Povestea curioasă a lui Taylor Lorenz... Și preocupările întârziate ale Washington Post

_ „Nu a meritat ce i s-a întâmplat”: familia unui bărbat, în vârstă de 67 de ani, al cărui tors fără cap și rămășițe au fost găsite în Salford, aduce un omagiu „personajului unic și drăgăstos”

_ Irakul reia discuţiile cu SUA privind viitorul coaliţiei antijihadiste

_ Protejează plantele de orez de căldură atunci când atacă noaptea

_ Firma suedeză achiziționează catalogul legendelor rock-ului KISS

_ Băncile vor fi obligate să permită 'plăţi instant' clienților din statele europene, inclusiv în România

_ Când caii de cavalerie gospodărească fug: de la jubileul de platină până la încoronare, cum nu au reușit întotdeauna să își păstreze calmul

_ Femeile se adună în Scoția pentru a „testa” noua lege fascistă privind „crimele de ură”, înconjurată de activiști trans țipători și ostili

_ Palestinienii pot conta pe studenții americani, dar nu și pe aliații arabi când vine vorba de proteste (ANALIZĂ)

_ „Perversitatea” lui Michael Cohen: un judecător federal îl denunță pe fostul „reparator” al lui Trump ca fiind un sperjur în serie

_ Şeful diplomaţiei UE face o vizită la Kiev

_ Uită de Marte, există extratereștri pe... K2-18b? Descoperirea unei planete de două ori mai mare decât Pământul care emite gaz „produs doar de viață” stârnește entuziasm uriaș în rândul astronomilor

_ Studiul descoperă cele mai vechi dovezi că oamenii au folosit focul pentru a modela peisajul Tasmania


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1977, afisate in 33 pagini.