15:18
Comentarii Adauga Comentariu

_ Percheziții mamut la mafia drogurilor: 11 reţinuţi şi 9 persoane sub control judiciar

Percheziții mamut la mafia drogurilor: 11 reţinuţi şi 9 persoane sub control judiciar

”Ieri, 29 aprilie, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Caraş-Severin, au efectuat 23 de percheziţii domiciliare, în Caraş-Severin şi Timiş, la persoane cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri risc şi mare risc, efectuarea fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei şi obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei”, a transmis, marţi, DIICOT, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că, începând din 2022, în municipiul Reşiţa, ar fi acţionat două grupări infracţionale, având legături între ele, care iniţial ar fi distribuit substanţe susceptibile a avea efect psihoactiv tinerilor din zonă.

”Ulterior, persoanele cercetate şi-ar fi extins activitatea infracţională prin distribuirea de droguri de mare risc, sub forma a diferite amestecuri cu alte substanţe, cu scopul de a mări efectele produse în urma consumului. În activitatea infracţională de distribuţie, ar fi fost atrase persoane cu antecedente penale, drogurile fiind procurate din municipiul Timişoara şi distribuite en-detail, unii clienţi devenind în timp distribuitori”, a mai transmis surswa citată.

Potrivit procurorirlo, drogurile ar fi fost distribuite la diferite preţuri în funcţie de drogul solicitat : 50 de lei pentru o doză de substanţe psihoactive, 150 de lei gramul de droguri sintetice şi 450 lei gramul de cocaină, distribuţie care s-ar fi realizat în municipiile Reşiţa şi Timişoara, şi în localităţile învecinate ale municipiului Reşiţa.

De asemenea, membrii grupărilor ar fi profitat de dependenţa de astfel de substanţe a persoanelor consumatoare, instigând la comiterea de infracţiuni, în urma cărora ar fi primit, în vederea valorificării, bunuri rezultate din comiterea acestor fapte.

”În urma celor 23 de percheziţii domiciliare, au fost descoperite şi ridicate aproximativ 400 de grame de substanţă cu efect psihoactiv, 80 de grame de canabis, 5 grame de cocaină, 5 grame de ciuperci uscate susceptibile de a produce efecte halucinogene, 10 grame de substanţă cristalină, sub formă solidă, 6 cântare electronice, 5 dispozitive de mărunţire de tip grinder, peste 10.000 de euro şi peste 25.000 de lei, telefoane mobile, o armă neletală supusă autorizării, deţinută fără drept, peste 150 de grame de bijuterii, precum şi alte probe şi mijloace materiale de probă”, a mai transmis DIICOT.

28 de persoane au fost conduse la audieri, iar la final procurorii DIICOT au dispus reţinerea a 11 persoane, pentru 24 de ore, iar faţă de alte 9 persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Marţi a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă a 7 dintre persoanele reţinute, pentru 30 de zile, iar faţă de alte 4 persoane, procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Caraş-Severin au dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Taylor Swift aterizează la Baltimore pentru jocul HUGE Chiefs al lui Travis Kelce împotriva Ravens - cu un loc în Super Bowl pe linie de la M&T Bank Stadium

_ Noile date pot ajuta la o mai bună înțelegere a ghețarilor

_ Sistem de detectare Lahar modernizat pentru Muntele Rainier

_ Ciolacu anunţă construirea unui ansamblu medical nou în care să funcţioneze Institutul Clinic Fundeni

_ Credeam că am mahmur în timpul unei vacanțe pentru fete la Zante - dar medicii au spus că simptomele mele se reduc la o tumoare pe creier și că mai am un an de trăit

_ ȘOCANT: Ceartă masivă cu sute de adolescenți ERUPTE în CA Mall | Top 5 al lui Elijah Schaffer (VIDEO)

_ De ce trebuie să regândim ceea ce știm despre praf

_ Zeci de rachete britanice Storm Shadow lansate în Rusia „au fost aprobate personal de Keir Starmer”, după ce Putin a semnat modificările aduse doctrinei nucleare

_ Putin câștigă realegerea zdrobitoare prin vot prestabilit

_ Inele de nanotuburi ADN: Echipa de cercetare dezvoltă un bloc important pentru celulele artificiale

_ Mircea Geoană: Republica Moldova ar putea intra în UE până în 2030

_ Au fost stabilite ziua și locul unde va fi înmormântat Aleksei Navalnîi

_ Curățarea contaminanților de mediu cu tehnologia cu puncte cuantice

_ Bill Melugin: Ilegali din China, Turcia și India traversează granița în județul San Diego (VIDEO)

_ Dezvăluit: jurământul sfâșietor al lui Cheryl după înmormântarea lui Liam Payne, prietenii îi spun lui KATIE HIND și cum colegii de trupă One Direction „au vrut cu toții să fie acolo pentru vechiul lor prieten”, în ciuda tensiunilor

_ Următoarea dezbatere live ZeroHedge: Soarta dolarului american

_ Lyon a câștigat până în semifinalele Cupei Franței la penalty-uri

_ Un Wuhan în curtea ta? Peste 200 de biolaboratoare periculoase chiar aici, în S.U.A.

_ Ultima emisiune BBC Radio a lui Steve Wright „nu va fi difuzată niciodată” după moartea „foarte subită” a veteranului DJ

_ Superliga - Rezultatele etapei a 29-a şi clasamentul

Ingrid Mocanu, după interzicerea bolșevico-soroșista a lui Georgescu : LEGEA a murit Suntem în DICTATURĂ

_ FOTO | Alertă - Cutremurul din Bihor a creat haos: Se ia în calcul prăbușirea unei galerii de mină / Risc de poluare pe Crișul Repede

_ Messi ratează sferturile de finală ale Cupei Campionilor din Miami

_ Misterul extraordinar de 120 de ani în jurul navei dispărute care s-a scufundat în largul coastei australiene este în sfârșit rezolvat

_ Femeia devine virală cu povestea despre cum �valorile ei creștine conservatoare� au fost concediată de la Starbucks

_ Miliardarul Elon Musk pune la îndoială o victorie a Ucrainei împotriva Rusiei: 'Nu există nicio şansă / Prelungirea războiului nu-i ajută'

_ IntMin Predoiu, Bulgarian counterpart have video call on Schengen file

_ Creștere a numărului de tineri care se înscriu pentru a vota la alegerile locale: peste 113.000 de cereri în ziua limită au venit de la sub 35 de ani - în creștere cu 90% față de 2021 - după eforturile de ultimă oră de a-i încuraja la urne.

_ Zelenski face curățenie la vârful securității naționale (presa franceză)

_ Covaliu (COSR): Avem sportivi care pot câştiga medalii la Paris chiar dacă nu sunt favoriţi

_ Veteranul Andy Murray începe sezonul de zgură cu o accidentare

_ Expertforum: 32% dintre candidaţii propuşi de partide sunt femei

_ Mesaj din SUA: 'Israelul trebuie să răspundă puternic. Dacă le luați capacitatea nucleară, aceasta ar fi o lovitură dramatică'

_ Jaqueline Cristian trece de primul tur al calificărilor la Madrid Open

_ Un nou duo dinamic? AI și abilitățile oamenilor schimbă afacerile

_ Un influent de fitness, în vârstă de 23 de ani, a murit într-o râpă în timp ce explorează orașul fantomă italian cu prietenii săi

_ Doomed comet spotted near the sun during the April 8 total solar eclipse

_ Un nou studiu descoperă că parazitul malariei generează diversitate genetică folosind o tactică evolutivă „copy-paste”

_ Situația din Sudan „probabil cea mai dezastruoasă din lume”, spune fostul premier Hamdok

_ Canalul 4 „va reduce chiar și MAI MULTE locuri de muncă decât se aștepta”: Postul urmează să facă un nou anunț în câteva zile, pe fondul scăderii abrupte a reclamelor, după ce emisiunile de succes ale canalului SAS: Who Dares Wins și Steph's Packed Lunch

_ Fotbalistul Dele Alli arată încântat de iubita lui uimitoare, Cindy Kimberly, în timp ce o oferă o excursie cu gondola în timpul unei vacanțe romantice la Veneția

_ Mi-am blocat aleea cu un instrument de 34 GBP de la Screwfix - m-a economisit o avere

_ Furie în Rusia din cauza petrecerilor sexuale BDSM încântătoare organizate în clubul armatei lui Putin, folosit în mod obișnuit pentru înmormântările soldaților de rang înalt

_ Dezvăluit: De ce băuturile slushy cu gheață pot fi periculoase pentru copii după ce DOI sugari aproape că mor în decurs de o săptămână

_ McIlroy respinge raportul LIV, promite viitor la PGA Tour

_ Gafă a lui Biden. L-a confundat pe Macron cu Mitterrand (care a murit în 1996)

_ Un tânăr care circula cu aproape 80 km/h pe o trotinetă electrică, mai repede decât maşinile,reţinut de poliţie

_ 7 persoane salvate în ultimele 24 de ore; două au ajuns la spital

_ Premierul canadian Trudeau, vizită în Florida pentru a se întâlni cu Trump

_ MEP Nica: Without a plan for the steel industry, no commissioner will receive EP approval

_ Boxer, în vârstă de 69 de ani, se prezintă în instanță pentru uciderea nerezolvată, în vârstă de 11 ani, a amantei de post Una Crown, în vârstă de 86 de ani, găsită moartă arsă cu gâtul tăiat acasă.

_ Transylvania Open WTA 250 are locul asigurat în circuitul WTA. Ediţia a cincea va avea loc în perioada 1-9 februarie 2025

_ Companiile aeriene Ultra-Woke Alaska dat �n judecată de foști angajați creștini pentru discriminare religioasă

_ Sondaj CURS - Cine este văzut drept principalul vinovat pentru protestele fermierilor

_ COMENTARIU POSTA ZILNIC: Va spune Rayner acum tot adevarul?

_ Istoria unui abuz... Greenfield

_ Primar PNL, cercetat penal după ce a bătut un localnic pe terasa unui bar: Mai are un dosar penal din 2023

_ Șoferul care a fost amendat de o parcare de 1 lire sterline pentru că și-a plimbat câinele spune că anii de luptă cu compania i-au lăsat 733 de lire sterline din buzunar și cu un rating de credit stricat.

_ Astronomii explorează proprietățile quasarului 1604+159

_ Lovitură de teatru! Nicolas Sarkozy a fost condamnat la închisoare. Porțita prin care scapă de executarea pedepsei


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10

Nr. de articole la aceasta sectiune: 574, afisate in 10 pagini.