18:28
Comentarii Adauga Comentariu

_ Plafonarea prețurilor la energie - Premierul Ciucă afirmă că propunerea PSD este 'o soluție foarte bună'

Plafonarea prețurilor la energie - Premierul Ciucă afirmă că propunerea PSD este 'o soluție foarte bună'

Premierul Nicolae Ciucă consideră că „este o soluţie foarte bună” analizarea amendamentului propus de PSD, prin care plafonarea preţurilor la energie să se raporteze la consumul curent şi nu la cel din anul 2021.

Întrebat într-un interviu difuzat, miercuri, de Antena 3, dacă susţine amendamentul anunţat de PSD la ordonanţa privind compensarea facturilor la energie, amendament care susţine aplicarea compensării raportat la consumul din acest an şi nu de anul trecut, şeful Executivului a răspuns că „este o soluţie foarte bună” analizarea acestei propuneri.

„Este un subiect pe care l-am discutat ca urmare a solicitărilor pe care le-am avut de la cetăţeni, de la diverse asociaţii, şi pe bună dreptate se consideră că în anul 2021 consumul a fost unul care a fost în corelaţie cu situaţia prin care am trecut (...) şi am spus de la bun început că orice act normativ poate să fie amendat astfel încât să poată să producă efectele şi să fie corectat pentru a nu produce efecte negative. Ca atare, cred că este o soluţie foarte bună să analizăm şi să modificăm acest punct din ordonanţă”, a declarat Ciucă, potrivit news.ro.

De asemenea, întrebat dacă el confirmă informaţia potrivit căreia mari furnizori de energie au anunţat intenţia de părăsi piaţa românească în urma creşterii tarifelor, primul ministru a răspuns că a avut discuţii cu actorii din acest domeniu.

„Aceeaşi temere a existat şi atunci când a apărut Ordonanţa 27 şi iată că ea a funcţionat. Sigur, evoluţia ulterioară, dinamica de pe piaţa energiei a determinat analize şi decizii noi”, a adăugat Ciucă.

Primul ministru a spus că deficitul de gaz al României nu este unul foarte mare.

„România are capacitatea de a-şi produce 85% din necesarul de gaz. În această vară s-a reuşit demararea procesului de exploatare a gazelor în Marea Neagă şi asigură o creştere cu 10% a producţiei de gaze, nu anul acesta. Deficitul nostru de gaz nu este atât de mare”, a mai declarat premierul.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Grupul german de extremă dreaptă „condus de prințul Heinrich al XIII-lea plănuia să creeze o nouă armată”

SUA. L.A. val de corona în toată regula...

Loredana Codruț: De ce e România sora zdrențăroasă care cerșește respect la poarta Schengen/ OPINIE

DE RÂSUL CURCILOR. Germania arestează 25 de acuzați de un complot de lovitură de stat...Întrebare: Cum ar putea 25 de indivizi care nu dețin nici o funcție de putere să dea o lovitură de stat?

O fi fost vaccinată? Încă o moarte subită. Video șocant arată o femeie de 28 de ani moartă în timp ce se antrena la o sală de sport

AI-ul înfricoșător numit ChatGPT, ar putea elimina GOOGLE în decurs de 2 ani...

_ Circulaţia trenurilor spre Aeroportul Otopeni, perturbată de lucrări de revizie

Președintele Peru reținut, acuzat de răzvrătire...

Veghe judiciară: Serviciul secret prins schimbând povestea despre documentele lui Hunter Biden

SUA. A Furat 5 milioane de oameni iar progresiștii lui Biden nici măcar nu-l pun sub acuzare. Maxine Waters nu intenționează să-l citeze pe fostul CEO FTX, Sam Bankman-Fried, să depună mărturie la audiere privind schema Crypto Ponzi

SUA. Tentativa de sinucidere la casa lui senatorului Ted Cruz...

Ambițiile de streaming ale H'woodului au blocat...angajările

SARV-COV-2 LOVEȘTE CHINA: China riscă 1 milion de decese prin virusuri în „valul de iarnă”, arată modelele...

Ce s-au gândit soroșiștii? Ia să nu mai fie el cel mai bogat om din lume, din moment ce nu ascultă de noi...FORBES: MUSK PIERDE TITLUL DE CEL MAI BOGAT OM DIN LUME...

Progresiștii au reușit să-și mai bage un adversar politic la zdup. ARGENTINA DRAMA: Vicepreședintele Argentinei Cristina Fernandez Kirchner vinovata de frauda in Argentina...

SINCRONIZARE DE-O VIAȚĂ. Un cuplu căsătorit de 79 de ani moare la câteva ore distanță...

_ Recorderul din județul Maricopa, Stephen Richer, atacă expertul Gateway �n �nt�lnirea cu agenția federală, CISA � acuză TGP de �raportare incorectă �n fapt� fără nimic care să o susțină

O nouă mizerie Soroșistă. Parlamentarii din Canada criticați pentru că caută să ofere eutanasie COPIILOR

_ Poliția cercetează peșteri și canalizări subterane în căutarea tatălui „iubitor” dispărut de o lună

_ EXCLUSIV: Prietenii lui Biden din Ucraina includ �Batalionul Azov� neo-nazist, cunoscut pentru atacurile brutale asupra imigranților, țiganilor și travestiților

_ Supermodelul Kaia Gerber poartă un ansamblu lejer când iese din hotelul ei din Beverly Hills

_ Joe Biden re�nnoiește apelul pentru interzicerea armelor de asalt (VIDEO)

_ �Vom depune un proces VINERI ACEASTA� � Kari Lake Guest găzduiește America First cu Sebastian Gorka (VIDEO)

_ Cântărețul country Jimmie Allen și soția Alexis spun că fiica Zara „a devenit complet albastră” din cauza RSV

Cine a declanșat CRIZA MONDIALĂ LA ENERGIE?

_ Kaia Gerber se strecoară într-un ansamblu negru în timp ce poartă o geantă de cumpărături Celine

_ Sunny Hostin din �The View� �și batjocorește alegătorii lui Herschel Walker: �Cine sunt acești oameni?� (VIDEO)

_ Georgina Rodriguez picură în bijuterii „în valoare de peste 1,8 milioane de lire sterline” la Cupa Mondială din Qatar

_ Mama face pâine de zână sănătoasă folosind legume și nucă de cocos

_ Starul de poker plin de farmec are defecțiuni în garderoba cu rating X în timpul jocului - dar totul nu este așa cum pare

_ M-am trezit că Disney s-a �ntors! Noul CEO spune că cei de la putere �au o responsabilitate suplimentară� să promoveze controlul armelor

_ Criza gazelor va dura cel puțin până în 2027

_ Georgina Rodriguez își arată frumusețea incredibilă în timp ce picură diamante în clipuri uimitoare

_ „Roberto Martinez și antrenorul U21 Luis de la Fuente conduc pe lista scurtă a Spaniei pentru a-l înlocui pe Luis Enrique”

_ Inundațiile de magmă izbucnesc din surse mai adânci decât se credea mai devreme

_ Cercetătorii detectează o creștere a polarizării în jurul schimbărilor climatice pe rețelele sociale

_ Peter Stefanovic participă la petrecerea de Crăciun a lui Lachlan și Sarah Murdoch

_ Karl Stefanovic de la Today Show îi împărtășește un omagiu iubitor soției Jasmine

_ Jan Blachowicz vs Magomed Ankalaev - UFC 282: Timp de mers pe sonerie din Regatul Unit, TV, stream live, undercard

_ Mijlocașul USMNT Kellyn Acosta și atacantul Knicks Obi Toppin își schimbă tricourile înainte de victorie la New York

_ Harry și Meghan Documentar Netflix LIVE: Ultimele știri ale familiei regale

_ Bradley Cooper arată că este un tată îndrăgostit în timp ce ține o umbrelă deasupra fiicei sale, Lea, în vârstă de cinci ani.

_ Legendele australiene de cricket Ian Healy și Michael Clarke au izbucnit din cauza interdicției de conducere a lui David Warner

_ Lara Worthington zâmbește în timp ce merge la cumpărături la Londra

_ Fiul marelui Nathan Buckley AFL a fost grav rănit într-un accident de karting

_ Neil Jones, în vârstă de 40 de ani, se bucură de o cină cu iubita Chyna Mills, 24 de ani, în Mayfair

_ Managerul lui David Warner susține că oficialii de cricket le-au spus vedetelor să modifice mingea înainte de Sandpapergate

_ Participare sub aşteptări la Cupa Mondială de fotbal. Câţi străini au ajuns în Qatar

_ Meghan Markle le mulțumește ascultătorilor după ce podcast-ul său Archetypes a câștigat premiul People's Choice

_ Anunțurile lui Câciu pentru 2023: Inflație de 8% și salariu mediu de 6.700 de lei! Se taie din banii de la Muncă și Energie!

_ US Soccer NU se va grăbi să îi ofere lui Greg Berhalter o nouă ofertă, deoarece „îi ia timp să reflecteze”

_ Austria nu renunţă şi blochează intrarea României şi Bulgariei în Schengen

_ Marea Britanie: Interesele economice primează în fața obiectivelor climatice

_ 70% dintre români cred că scumpirea energiei a fost cauzată de deciziile greșite ale autorităţilor (barometru)

_ REZUMAT NBA: Boston devine nuclear pe Suns, în timp ce Kyrie Irving dovedește prea mult pentru Hornets

_ Anglia v Pakistan: Mark Wood vine pentru al doilea test ca înlocuitor al lui Liam Livingstone

_ ABBA a ales Londra pentru spectacolul lor de succes „Voyage” pentru a rămâne alături de Regatul Unit după Brexit

_ Seria Netflix Prințul Harry și Meghan Markle: actualizări LIVE ale familiei regale

_ Roxy Jacenko își „zdrobește” Porsche-ul de lux înainte de a sparge cauciucul Mercedes-Benz al fiicei lui Pixie

_ Red Sox se pregătește să plătească 105,4 milioane de dolari pentru starul japonez, agentul liber Masataka Yoshida, pentru a spori profunzimea OF


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2637, afisate in 44 pagini.



ieri 18:52