04:57
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ministrul Muncii anunță data exactă la care vor fi virate pensiile, înainte de 1 Mai și Paște

Ministrul Muncii anunță data exactă la care vor fi virate pensiile, înainte de 1 Mai și Paște

"Guvernul, la solicitarea lui Marcel Ciolacu, a aprobat în ședința de joi cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024. Vineri deja ministerul Muncii şi Casa de Pensii au virat banii către Posta Română pentru plata pensiilor.

Până la 30 aprilie viram banii necesari pentru plata pensiilor şi instituțiilor bancare cu care avem încheiate convenții pentru ca şi acestea să le vireze pe 2 mai către pensionari.

Estimările noastre sunt că aceștia vor face categoric viramentul cel mai târziu pe 2 mai pentru ca banii pe card să ajungă cel târziu pe 3 mai. Eu am vorbit personal cu fiecare manager ale celor 22 de instituții bancare astfel încât să lucrăm sincron ca pensiile să ajungă la beneficiari. Asigurările din partea Poștei Române sunt că pensiile vor ajunge prin factorii poștali la pensionari. Cam jumătate din bani sunt primiți pe card, cealaltă jumătate prin factorii poștali, chiar dacă asta înseamnă ca poştaşii să lucreze mai mult", a spus ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, la Antena 3 CNN.

Compania Naţională ,,Poşta Română” anunţă că a început deja distribuirea pensiilor pentru luna mai. Inițial, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, anunța că pensiile vor fi livrate în perioada 2-3 mai, dar pentru că banii au ajuns mai repede în conturile Poștei Române, deja a început distribuirea pensiilor, informează News.ro.

Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin mandat poştal, este virată către Compania Naţională ,,Poşta Română” suma de 1.961.165 mii lei din bugetul asigurărilor sociale de stat, respectiv 339.359 mii lei din bugetul de stat, iar către băncile comerciale suma de 6.346.977 mii lei din bugetul asigurărilor sociale de stat, respectiv 683.898 mii lei din bugetul de stat, precizează compania.

”Compania Naţională ,,Poşta Română” a început astăzi distribuirea pensiilor pentru luna mai, înaintea Sărbătorilor de Paşte. Astfel, au fost luate toate măsurile necesare pentru ca distribuirea drepturilor sociale (pensii) să fie realizată în cel mai scurt timp”, anunţă duminică Poşta Română.

”Printr-un efort conjugat al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerului Finanţelor, Casei Naţionale de Pensii, cât şi al partenerilor noştri din domeniul bancar, pensiile aferente lunii mai vor fi distribuite în avans de către poştaşi, începând de astăzi. Ne dorim să le putem aduce această mulţumire clienţilor noştri, pensionari, de a avea pensiile cât mai devreme,  ca să  se poată bucura, aşa cum este normal, de sărbătorile de Paşte în linişte, alături de familie şi cei dragi” a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Companiei Naţionale ”Poşta Română”.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ PSD anunță prețuri plafonate la energie și după martie 2025 pentru protejarea populației și a economiei. USR și PNL vor reluarea liberalizării

_ ISIS-K: Noua Variantă

_ Ultimele mișcări cunoscute ale suspectului de atac chimic Clapham au fost dezvăluite: Abdul Ezedi este văzut mergând lângă Tamisa într-o nouă imagine la câteva ore după atac - deoarece poliția spune că este „ajutat de alții”

_ Student de liceu din Kentucky A RESPATĂ Diploma după ce L-a onorat pe Isus în timpul discursului de absolvire „în afara scenariului” (VIDEO)

_ Fost ministru al Mediului, acid după votul Camerei Deputaților pe legea urșilor: 'Modificările nu sunt substanțiale / Este trist ...'

_ Liderul Senegalului spune că Franța ar trebui să închidă toate bazele armatei din țară

_ Palatul Buckingham anunță că regele Carol se va întoarce la îndatoririle sale publice, dar zvonurile despre sănătatea lui precară generează controverse majore

_ Efectele negative ale consumului excesiv de ceai de lămâie: Ce riscuri ascunde băutura ta preferată

_ Joe Rogan îi spune lui Josh Brolin că recentul său diagnostic de paralizie al lui Bell ar putea fi legat de vaccinul ARNm

_ Localnicii ajută poliția la corturile de gunoi și steagurile anti-Israel la Universitatea de Stat din Arizona (VIDEO)

_ David Popovici explică de ce vrea bodyguarzi la Jocurile Olimpice și de ce nu va sta în Satul Olimpic

_ Donald Trump spune că l-ar �chiar pe Biden� peste RFK Jr., �l numește �plantă democrată�

_ Mai mulți generali IRGC au fost uciși într-un atac israelian asupra ambasadei Iranului în Siria

_ De ce să investești în ferestre termopan de calitate și care sunt criteriile de selecție

_ Craiova, locul doi în competiția pentru cel mai frumos Târg de Crăciun din Europa

_ Bucureştenii decid viitorul oraşului: Referendum crucial în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale. Iată ce trebuie să ştii

_ Ce este POT, partidul ce l-a susţinut pe Călin Georgescu. Are 80 de candidaţi la alegerile Parlamentare 2024

_ Tot ceea ce ne înconjoară este, de fapt, doar o simulare pe calculator: lumea științifică prezintă un argument solid

_ Axinia (AUR) prezintă dovada că Ursula von der Leyen vrea interzicerea centralelor termice

_ Preşedintele Turciei face prima vizită în Egipt din ultimii 10 ani pentru a discuta despre Gaza

_ Felicitări pentru divorț! După ce Emily Ratajkowski i-a arătat un „inel de divorț” pentru a marca sfârșitul relației ei, experții dezvăluie cum tot mai mulți britanici organizează petreceri sălbatice pentru a sărbători sfârșitul căsătoriilor lor.

_ USR's Mosteanu: Constitutional Court must reject challenges against first roung of presidential election voting

_ Marcel Ciolacu, reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Nu este treaba mea'

_ Trenul de marfă a deraiat pe linia de stat New Mexico-Arizona, duc�nd la un incendiu masiv (VIDEO)

_ Modelul spațial prezice expunerea bondarilor la utilizarea pesticidelor

_ Un tânăr a fost arestat pentru lipsire de libertate şi violenţă în familie

_ Un fost judecător CCR îl contrazice pe șeful AEP cu privire la decizia Curții: 'Este posibil' / Ce șanse are contestarea primului tur de scrutin

_ Nationwide protests against Calin Georgescu continue

Test3

Semne că slugile sorosiste vor juca în continuare în tabăra Soroșistă a UE, după ce au executat lovitura de stat

_ Desculță, Britney Spears, escortată de serviciile de urgență �n afara hotelului Hollywood � �mbrăcată �n lenjerie intimă și �nfășurată �ntr-o pătură cu perna �n m�nă

_ DeSantis răspunde la verdictul de vinovăție al lui Trump – „Curtea Cangurului”

_ Pe măsură ce prețurile aurului cresc, această companie de aur bazată pe credință le arată oamenilor cum să intre acum

_ DOJ ar trebui să investigheze grupurile din Frontul Unit din China cu privire la violența din San Francisco: raport

_ Rapid – Petrolul. Primvs Derby, episodul 84

_ Dmitri Peskov nu se sfiește să vorbească despre temerile din cauza interviului acordat de Putin 'acestui biet' Carlson Tucker

_ VIDEO - Proteste violente în Georgia: forțele de ordine au intervenit brutal

_ Presupusul asasin al lui Trump Ryan Routh prezintă o legătură directă cu Thomas Matthew Crooks

_ Mircea Geoană dezvăluie motivul pentru care nu a făcut încă un anunț legat de candidatura la prezidențiale

_ Confirmat: RINO Mitch McConnell transmite un mesaj președintelui Trump împotriva numirilor de pauză

_ FC Botoşani – FC Voluntari, scor 0-0

_ Fiul lui Macy Gray este acuzat că A LOVIT-O și și-a împins sora... dar cântărețul neagă că a atacat-o în ciuda faptului că fiica ei a obținut un ordin de restricție

_ ROSE UNPLUGGED: Trump și China cu Gordon Chang (AUDIO)

_ Ingineria climatică implică riscuri serioase de securitate națională – țările care se confruntă cu căldură extremă pot încerca oricum

_ Ghiduri de logică frauduloasă interzicerea fumatului din Regatul Unit

_ Cariera strălucitoare de tenis a lui Rafael Nadal se încheie după pierderea Cupei Davis

_ Ce face ca o pictură să valoreze enorm

_ CEO-ul Nvidia spune că va echilibra conformitatea și progresele tehnologice sub Trump

_ Geopolitică subacvatică

_ Parada de Ziua Recunoștinței a lui Macy ar putea fi ținta teroriștilor, potrivit FBI

_ Observațiile investighează legătura dintre rămășițele unei supernove cu o regiune H II din apropiere

_ Record-ul Kane răspunde după criticile Angliei

_ Seism puternic în largul coastelor Japoniei

_ Lecții din pandemie: Problemele cu munca de acasă

Cristi Chivu, noul antrenor al Parmei!

_ Six more medals for Romania at 2024 European Youth & U15 Weightlifting Championships

_ Cine stochează mine antipersonal?

_ De ce politica scoate la iveală ce e mai rău din noi

_ Copenhaga 1-3 Manchester City RECUP - Liga Campionilor: scor live, știri ale echipei și actualizări, deoarece lovitura lui Phil Foden la prelungire oferă titularilor un avantaj de două goluri în prima manșă

_ Puterea feministă delirante Fantasy se bazează pe caritatea și toleranța masculină


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86

Nr. de articole la aceasta sectiune: 5153, afisate in 86 pagini.