17:56
Comentarii Adauga Comentariu

_ Polonia se pregăteşte de război cu Rusia. Avertismentul a fost lansat de ministrul polonez al Apărării

Polonia se pregăteşte de război cu Rusia. Avertismentul a fost lansat de ministrul polonez al Apărării

Ministrul polonez al Apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, a declarat că ţara sa trebuie să se pregătească urgent pentru ameninţarea unui război cu Rusia, într-un interviu publicat luni.

Kosiniak-Kamysz a fost întrebat, în cadrul unui interviu acordat ziarului Super Express, dacă el consideră posibilă o înfrângere militară a Ucrainei în faţa Rusiei şi o invazie ulterioară a teritoriului polonez într-un asemenea scenariu.

"Mă aştept la orice scenariu şi îl iau pe cel mai rău în serios. Aceasta este sarcina unui ministru al Apărării în situaţia în care ne aflăm astăzi", a răspuns ministrul, potrivit DPA.

Kosiniak-Kamysz, în vârstă de 42 de ani, a declarat că "nu a spus aceste cuvinte din senin", ci le-a cântărit cu atenţie.

El a declarat că Ministerul polonez al Apărării a început deja să ia măsuri concrete pentru a se pregăti pentru această ameninţare, inclusiv să examineze lacunele în aprovizionarea cu armament.

Este nevoie de o lege care să permită învăţarea voluntară a bărbaţilor şi femeilor de până în 35 de ani să tragă cu arma, să-şi facă o decontaminare, a spus săptămâna trecută Şeful Apărării României, generalul Gheorghiţă Vlad, într-un interviu la Europa Liberă România.

Noul şef al Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, avertizează că Armata României nu are legea necesară pentru a pregăti populaţia să facă faţă în cazul extinderii războiului din Ucraina şi nici pentru a acţiona proporţional cu pericolele militare existente, arată Europa Liberă.

Generalul român este, de asemenea, convins că Putin va ataca şi alte state, inclusiv Republica Moldova. „Eu, personal, nu neapărat ca militar, consider că Federaţia Rusă nu se va opri aici. Dacă va câştiga în Ucraina, principala ţintă va fi Republica Moldova. Vom asista la tensiuni în Balcanii de Vest. Sunt mai mult decât convins că politica preşedintelui Putin va escalada în perioada imediat următoare”, a declarat generalul Gheorghiţă.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Ascensiunea lui Cătălin Cîrstoiu în preferințele bucureștenilor – Sondaj CURS

_ Adrian Sârbu: Democraţia a deraiat. Votantul român s-a înstrăinat de putere. Trebuie să resetăm democraţia

_ OLIVER HOLT: Brock Purdy a fost atât de aproape să alunge ideea că este inferior lui Patrick Mahomes și Travis Kelce... nu a găsit eliberarea pe care o căuta în Las Vegas, dar nimeni nu ar trebui să-l mai numească irelevant.

_ Video | Mamă inconștientă, amendată de polițiști - La volan fără centură și cu bebelușul în brațe

_ Pasagerul „agresiv” al Jet2, care a înjurat în mod repetat echipajul de cabină după ce zborul său din Turcia a aterizat cu 30 de minute întârziere la Manchester, recunoaște că a fost beat cu o aeronavă

_ Aproape 1.500 de cereri de despăgubire Windrush încă urmează să fie soluționate de Ministerul de Interne la cinci ani de la lansarea schemei, pe fondul temerilor tot mai mari că multe victime mor înainte de a primi plăți.

_ Germania, Franța, România, Polonia, Lituania… Fermierii din toată Europa iau atitudine împotriva politicilor „verzi” paralizante

_ Kolisi acceptă că va pierde căpitanul Springboks

_ Bombe departe! Cum s-a desfășurat operațiunea de distrugere a nervilor pentru a recupera focosul nazist neexplodat din grădina din spate a lucrătorilor de recrutare (și a lăsat orașul ținându-și respirația!)

_ Cercetătorii vizualizează direct produse de neutralizare reciprocă a hidroniului și hidroxidului

_ Biden vorbește despre încetarea focului în Gaza până la „sfârșitul weekendului”, chiar dacă oficialii israelieni minimalizează

_ Belgianul Vital Heynen, noul selecţioner al naţionalei Chinei

_ Stil fără vârstă SOS: „Nu m-aș fi uitat de două ori la această ținută într-un magazin”

_ Ministra Muncii, anunț pentru toți pensionarii - Documentele vor fi transmise în următoarele luni

_ Teroare la școala secundară din Sheffield: elevii „s-au ascuns sub mese” în timp ce un adolescent de 17 ani „au atacat un alt copil și membri ai personalului cu o sticlă spartă”

_ Guvernatorul băncii centrale a Italiei spune că momentul reducerilor dobânzilor "se apropie cu paşi repezi"

_ Prima țară din lume care interzice mașinile pe benzină și motorină este din Africa. Nu neapărat din rațiuni ecologice

_ La doi ani de la invazia rusă în Ucraina, cancelarul german Olaf Scholz face apel la întărirea apărării Europei

_ Austria blochează din nou România cu aderarea la spațiul Schengen: exercită dreptul de veto

_ Noul cadru îmbrățișează incertitudinea pentru a da sens istoriei

_ Aeroportul din Doncaster este programat să revină la 16 luni după ce a fost închis, deoarece consiliul lansează un plan de salvare, care ridică speranța unor zboruri directe către Cracovia, Tenerife și Palma

_ Securitate întărită la meciul PSG - Barcelona după „amenințarea” IS: ministrul francez

_ Unde NATO are o „prezență avansată sporită”

_ Zendaya și Tom Holland au organizat o afișare foarte animată în drum spre casă după ce i-au derutat pe fani cu apariția „suprareală” în programul britanic The One Show

_ Regele Carol „înșelat de un consilier principal pentru a-și numi un coleg în rolul Palatului” – în timp ce monarhul se recupera de la tratamentul cancerului, susține sursa

_ Tesla promite maşini mai ieftine după ce cererea pentru vehicule electrice a scăzut

_ Acuzații explozive la adresa lui Alexandru Rafila: 'Și-a bătut joc de banii publici, trebuie demis imediat din fruntea Ministerului Sănătăţii'

_ Gordon Ramsay și soția Tana se mută în sfârșit înapoi în conacul lor de 7,5 milioane de lire sterline din Londra, după doi ani de renovare și mai multe rânduri de planificare

_ Imaginile JWST arată că lumina de la una dintre cele mai vechi galaxii se datorează exploziilor continue din formațiunile stelare

_ „Never Surrender” – Acesta este motto-ul celor 78 de oameni din 6 ianuarie care au devenit reclamanți în cel mai mare proces din istorie împotriva poliției din capitolul SUA

_ Mama unui împușcător de școală din SUA, condamnată pentru omor din culpă

_ Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată pentru sugari

_ Un membru al unei bande de motocicliști care a pus o bombă sub duba tatălui rivalului pe fondul unei cearte este închis

_ Comercianții din oraș au fost concediați după ce au fost prinși făcând sex cu o femeie de curățenie la birou după orele de program

_ Zelenski i-a dezvăluit lui Macron detalii despre situația actuală de pe câmpul de luptă / Ce garanţii de securitate va oferi Franţa

_ Copilul lui Constance Marten „și-a petrecut o mare parte din viață într-o geantă Lidl pe viață”, după cum aristocratul și iubitul ei „au lăsat corpul bebelușului într-o șopronă ca gunoiul, când ea a murit în timp ce ei fugeau de autorități”

_ Atenție la filantropi!

_ Atac cibernetic la mai multe spitale din Bucureşti şi din ţară - DNSC: Este un atac cibernetic de tip ransomware asupra unui furnizor de servicii

_ Natalia Intotero, întrebată dacă o susţine pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei: De ce nu?

_ Un medic nutriționist sparge toate barierele: 'Celor care își doresc să slăbească în mod sănătos și estetic le urez mai degrabă... poftă bună'

_ Anant Ambani și Radhika Merchant emit un cod vestimentar de 9 pagini invitaților pentru petrecerea de încălzire a nunții

_ Asistenta medicală, 28 de ani, acuzată că a violat o pacientă într-un spital NHS se prezintă în instanță

_ Noi recorduri pentru Bitcoin și aur, deoarece dolarul suferă cea mai proastă săptămână din ultimele 3 luni

_ Regulile de invenție nu reflectă realitățile procesului inventiv. Iată cum să o remediați

_ Singapore a cerut ambasadei Israelului să şteargă un mesaj anti-palestinian

_ Gigi Becali va fi uimit! Verdictul care va stârni un scandal uriaş. Afirmaţiile care vor stârni valuri uriaşe

_ „Este o nebunie”: Fetterman dezvăluie legile privind „Drepturile ocupanților” și politicile soft-on-crime

_ America lui Joe Biden: străin ilegal din Venezuela �ncearcă să jefuiască banca din Ohio cu aplicația Translator (VIDEO)

_ Cancerul pulmonar ameninţă şi nefumătorii. Vinovat este radonul, o substanţă radioactivă prezentă în sol

_ Mackenzie Crook, în vârstă de 52 de ani, este depășit de  fiul asemănător Jude, în vârstă de 21 de ani, în timp ce fac o apariție publică rară la premiera din Marea Britanie a lui Jeanne du Barry

_ Trash to teasure — Cercetătorii transformă deșeurile metalice în catalizator pentru hidrogen

_ Man City 1-1 Real Madrid (total 4-4) - sferturile de finală ale Ligii Campionilor: scor live, știri ale echipei și actualizări, în timp ce egalizarea târzie a lui Kevin De Bruyne forțează EXTRA-TIME

_ Au apărut primele căpșuni românești: Prețul la care se vând le fac să devină 'fructe de lux'

_ Fang-tastic domnul Fox! Moment amuzant, vulpea urbană supranumită „Roxy” adulmecă piciorul unui bărbat, apoi îl mușcă înainte de a scăpa... după ce a numit animalul „prietenos”

_ Fiica legendei de cricket mort îi aduce un omagiu emoționant tatălui ei în ziua nunții

_ Cercetătorii descoperă virusul „Trojan Horse” ascuns în parazitul uman

_ Fanii nelegiuiți au rămas sfâșiați de vocea Ariana Grande: „Actrițele reale de Broadway nu cântă așa”

_ Pe măsură ce Danny Jones  apare ca un favorit timpuriu la I'm A Celeb, cum McFly a avut atingerea Midas la reality TV

_ Lauren Sanchez împărtășește un mesaj criptic despre „greșeli” la câteva zile după un interviu ciudat despre planificarea nunții

_ Cumpărătorii din Kmart Australia se dezlănțuie cu noile „rochii de vis” de 25 USD - și este similar cu versiunile de 400 USD


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76

Nr. de articole la aceasta sectiune: 4551, afisate in 76 pagini.