16:15
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ministerul Culturii: Achiziţii de artă contemporană la MNAC, Muzeul Brukenthal şi Muzeul de Artă Iaşi

Ministerul Culturii: Achiziţii de artă contemporană la MNAC, Muzeul Brukenthal şi Muzeul de Artă Iaşi

Sesiunea de achiziţii 2024 se va desfăşura simultan în cele trei muzee, cu un buget alocat de câte 500.000 de lei, a precizat, luni, ministrul Culturii, Raluca Turcan, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

"Sistemul de participare şi selecţie este acelaşi ca în sesiunile precedente ale MNAC, care s-au dovedit a fi un succes incontestabil din toate punctele de vedere: claritate a criteriilor şi a modului de întocmire a dosarului, probitate şi transparenţă, negocierile ducând la intrarea în colecţiile MNAC a unui număr total de 359 de lucrări. Ele au fost şi sunt în continuare accesibile publicului printr-o serie de expoziţii realizate la sediul muzeului şi în ţară, prin parteneriate cu alte instituţii. Un catalog este în curs de apariţie la Editura MNAC. Îi încurajez pe membrii comunităţii artistice din România şi din diaspora să participe la sesiunea de achiziţii opere de artă 2024", a transmis Turcan.

Acţiunea este dedicată atât artiştilor originari din România, activi în ţară sau în diaspora, cât şi moştenitorilor de drept ai unor artişti contemporani originari din ţara noastră care au activat aici sau în străinătate.

"Achiziţiile vor constitui un stimulent pentru producţia artistică, iar procedurile vor viza operele de artă originale, inedite, relevante pentru constituirea canonului artei contemporane, opere aparţinând atât artiştilor de referinţă ai istoriei recente, din România sau diaspora, cât şi tinerelor generaţii. Sunt de interes lucrări din toate mediile, care îndeplinesc criteriile formulate de specialiştii muzeului şi analizate de către membrii juriului, şi a căror stare de conservare şi rezistenţă în timp permit depozitarea, expunerea, recontextualizarea şi mobilitatea locală şi transnaţională", a subliniat ministrul.

Sesiunea urmăreşte dezvoltarea colecţiilor celor trei muzee şi, prin aceasta, creşterea patrimoniului cultural al României.

"Sesiunea de achiziţii 2024 stă sub semnul consolidării instituţionale prin politicile de creştere, diversificare şi valorificare a colecţiilor. Muzeul contribuie astfel la cercetarea şi elaborarea istoriei artei contemporane din România, garantând publicului beneficiar, prezent şi viitor, accesul la un ansamblu complex de fenomene reprezentative pentru cultura vizuală a secolelor XX şi XXI", a mai informat Raluca Turcan.

Toate detaliile privind Sesiunea 2024 sunt comunicate pe reţelele sociale ale celor trei muzee.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Regimul Soroșist l-a interzis pe primul clasat Georgescu dând o nouă lovitură de stat. BEC-ul s-a transformat ilegal în Organ Penal și a "judecat" abuziv și ilegal, invocând "constituțional" ilegalitalitatea CCR emisā pe 6 Decembrie.

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ A înflorit turismul în România: Volumul rezervărilor a crescut cu 30%

_ Becker demisionează din funcția de antrenor Rune după patru luni

_ COVID-19 este legat de „creșterea alarmantă” a infecțiilor fungice rare și extrem de letale

_ Cum tehnologia revoluționează cercetarea insectelor

ROMÂNIA E O DICTATURĂ. Georgescu interzis abuziv.Regimul Mafiot Soroșist din România a interzis VOTUL AM 5 MILIOANE DE OAMENI. STAT MAFIOT SI TOTALITAR

_ Microscopia avansată dezvăluie proteine ​​care alimentează fotosinteza

_ Irlandezii ar trebui să respingă noul proiect de lege privind „discursul urii”.

_ Campionatul European de Karate - Medalie de bronz obţinută de Maria Coman

_ Deces de auto-checkout, Walmart taxează pentru aceasta în unele locații

Din cauză că Regimul interzice dreptul la vot a 5 mil.de români, Fluierul.ro propune un PLEBISCIT NATIONAL cu urne și observatori străini in fiecare piata publică din Țară, pentru fiecare candidat interzis ILEGAL și NECONSTITUȚIONAL de REGIMUL SOROȘIST

_ De ce Woke Pro Sports League face lobby la Congres pentru controlul armelor?

_ Accident rutier cu trei victime în Galați: O persoană a fost descarcerată de pompieri / FOTO

_ Modul în care guvernele gestionează chestiunile de includere a datelor

_ Moment înfricoșător un cuțitar cu glugă ține o macetă în apropierea școlii primare

_ Democrat Equity � Progresism in Action: This Week�s Success Stories � Oakland, Philly, San Francisco

_ Sora liderului nord-coreean Kim Jong Un surprinde cu o declarație amenințătoare

_ Alertă alimentară în SUA: Lapte pasteurizat infectat cu gripă aviară, vândut în magazine!

_ Rublev se întoarce la spital după ce a luat titlul la Madrid

_ Scandal în Marea Britanie: o prezentatoare TV transsexuală a reclamat-o la Poliție pe scriitoarea J.K. Rowling

_ Declin cognitiv: Campania Biden spune că îi vor scurta discursurile

_ VIDEO FOTO Disneyland Paris bate recordul lumii la focuri de artificii de Ziua Naţională a Franţei

_ Arheologii excavat cele mai vechi saline Maya antice cunoscute

_ Arheologii excavat cele mai vechi saline Maya antice cunoscute

_ Rachetele occidentale pot lovi Rusia - Care va fi riposta Moscovei

_ Dezvăluit: reclame criptice care spun femeilor Waspi că vârsta lor de pensie de stat crește - ați fi înțeles?

_ Dezvoltarea unui model de învățare automată pentru a explora metilarea ADN-ului

_ TOPLINE FITNESS: Antrenamentul preferat al lui Gwynnie vine la Londra

_ Prognoza de vânzări AI de la AMD nu reușește să dezlănțuie tauri

_ Băncile grecești dispar din România, cele cu capital autohton și italian cresc

_ Rache: Cine e ambasador la București și vine în ianuarie acasă?

_ Secretarul de stat al SUA s-a întâlnit cu Benjamin Netanyahu în Israel

_ Marcus Rashford sosește la terenul de antrenament al lui Man United cu un nou parbriz colorat pentru a evita camerele de luat vederi în timp ce se pregătește să se antreneze cu colegii de echipă fumorosi după „12-ore Belfast tequila bender”

_ Sepsi şi U Cluj, surori de suferinţă: ating cota de 5 meciuri fără victorie, după remiza de la Sfântu Gheorghe

_ Medicii infirmă ipoteza crimei: Iubitul jucătoarei de tenis Sabalenka a murit din cauza unui cheg de sânge

_ Algeria îl reține pe scriitorul franco-algerian Boualem Sansal sub acuzația de securitate națională

_ Dezbrăcat și rușinat, acesta este orgoliul lui Andrew dezvăluit: BRIAN VINER face o recenzie a filmului Netflix despre ACEL interviu Newsnight - complet cu prințul arestat emoțional al lui Rufus Sewell și rezervarea lui Billie Piper

_ Flăcările mistuie 40 de hectare de vegetație într-un puternic incendiu din Vrancea

_ Diabetul miraculos jab Ozempic „reduce la jumătate simptomele insuficienței cardiace severe” în „schimbarea paradigmei” în lupta împotriva stării mortale

_ Fanii I'm A Celebrity glumesc că super detectiv Coleen Rooney este „mai bună decât MI6” în timp ce își dă seama de adevărata natură a Jungle Junkyard

Trepădușii staliniști totalitariști de la Digi24 nu mai au răbdare. Bolșevicii Sorosisti de la Digi24 CER INTERZICEREA LUI Calin Georgescu pe motiv de opinii exprimate

_ Made în China sau made for China? În 2023,asiaticii au dat pe lux cu 50% mai mulţi bani faţă de 2022

_ Sondaj Fundația Vodafone: 1 din 10 români este victima violenței domestice. Rezultate îngrijorătoare!

_ Loviturile israeliene asupra taberei Jabalia din nordul Gazei au ucis peste 10 persoane și zeci de răniți

Adrian Onciu: Cine sunt, de fapt, extremiștii

LOVITURA DE STAT IN FORMA CONTINUATA CONTINUA. Biroul Electoral Central a făcut un abuz groaznic luând dreptul de vot a 5 milioane de români care votează cu dnul Călin Georgescu . UITAȚI CE ZICE LEGEA ÎNCĂLCATĂ VIOLENT DE BEC

_ Co-edificatori Loudly Boo în timp ce un ofițer de poliție de la Universitatea din Arkansas dă jos steagul pro-Trump al unui student (VIDEO) *Actualizat*

_ Pro-Palestinian US campus protests grow as police crack down

Ce zice pucistul Ciolacul după ce gașca lui a interzis VOTUL a 5 milioane de români. Marcel Ciolacu consideră că ne apropiem de normalitate: Decizia CCR închide un episod extrem de tensionat și periculos. NU SE INCHIDE NIMIC CIOLACULE

CURS-ul lui Buble îl urca pe Crin Antonescu pe locul doi. Sondaj CURS pentru alegerile prezidențiale. 59% dintre români cred că direcția țării impregnată de Puciști este greșită

_ Inapt pentru comandă: Dementa Joe Biden se îndreaptă și aproape căde la evenimentul DC în onoarea ofițerilor căzuți (VIDEO)

_ Kamala Harris trece la benzinăria Sheetz și sunt doar o grămadă de reporteri care se uită la ea cumpărând singură o pungă de Doritos (VIDEO)

_ Oprirea traficului DPS din Texas duce la confiscare de droguri în valoare de peste 1 milion de dolari de către străini ilegali

_ Noua bază de date aruncă lumină asupra violenței din centrele de detenție din Grecia

_ PNL face un anunț fulger după ce Iohannis a spus că nu se opune comasării alegerilor

_ Cercetătorii efectuează o analiză cuprinzătoare cu privire la prepararea retardanților de flacără pe bază de MOF prin scindarea legăturilor de coordonare

_ Planificarea la mai multe scale pentru corali și comunități sănătoase

_ CNAS, vești de ultimă oră pentru românii asigurați: Traseul pentru depistarea bolilor grave începe de la medicul de familie

Cum și de ce a fost recrutat Friedrich Merz de Black Rock


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 447, afisate in 8 pagini.