23:55
Comentarii Adauga Comentariu

VIDEO - Deputatul PNL de Ilfov Daniel Gheorghe pune degetul pe rană într-un discurs incendiar în Parlament: Reforma învățământului e făcută de ONG-ştii atei neomarxişti din Guvernul Cioloş-Soroş



Deputatul PNL de Ilfov Daniel Gheorghe pune degetul pe rană într-un discurs incendiar în Parlament: Reforma învățâmântului e făcută de ONG-ştii atei neomarxişti din Guvernul Cioloş-Soroş.

Deputatul PNL de Ilfov, domnul Daniel Gheorghe, a avut o luare de poziție în Parlament față de propunerile de reformare a planului-cadru din Educație, propuse de comisia ministrului Adrian Curaj.

Acesta a criticat în termeni foarte aspri propunerile comisiei, situându-se pe aceeași linie cu profesorul Mircea Platon, dar și cu alte cadre didactice.

Iată ce a avut de spus Daniel Gheorghe:

"Am trăit să vedem cum un guvern tehnocrat a venit să restructureze mecanismul filozofic și forma de organizare a educației românești în esență, dincolo de aparențe, mergând până la fundamente, așa cum le avem de la Spiru Haret încoace.

A trebuit să vină un ministru cu nume predestinat, domnul tehnocrat Adrian Curaj. Dacă era un alt ministru, probabil mass-media ar fi explodat, dar dumnealui știe mai bine, pentru că este tehnocrat!

Domnul Curaj vine cu câteva idei năucitoare: a făcut o comisie de restructurare a planului cadru compusă din ONG-iști, compusă din persoane abonate la anumite emisiuni de la televizor, din politruci, din indivizi dogmatizați într-o anumită zonă, neo-marxistă bineînțeles și 3-4 personalități academice respectabile.

Domnii respectivi sunt folosiți pentru imaginea apărarea așa zisei reforme.

Sistemul nostru de educație, așa cum a fost conceput de Spiru Haret, a fost o inspirație pentru numeroase sisteme de învățământ din Occident, chiar și Japonia.

Scoate specialiști în toate domeniile, care ne reprezintă cu cinste în străinătate. Nu înțeleg de ce trebuie restructurat.

Pur și simplu, pentru că vrem așa, o țară ca afară. Domnul Curaj să ne învețe cum să trăim, cum să simțim.

Avem de-a face cu o relativizare cu a întregului mecanism de educație și a principiilor fondatoare ale învățământului românesc.

Totul trebuie relativizat, făcută o varză. Să ajungem și noi ca în anumite țări, unde te duci la școală și ieși dogmatizat, unde nu ți se formează caracterul, unde nu ai niciun fel de deprinderi practice.

Orele de limba română deranjează, trebuie să vorbim o romgleză, așa cum e la modă acuma.

Limba latină, eliminată. Nu contează că are un rol fundamental în medicină, în chimie, în studiul istoriei, al arheologiei.

Ora de istorie trebuie scoasă în decor.

În locul ei ni se propune educație pentru societate pentru că nu trebuie să deranjăm. Cum să pretindem noi românii că suntem o națiune veche și respectabilă, că suntem un stat național și unitar?

Sau Doamne-ferește să mai amintim că am apărat această istorie, 4-500 de ani de pericolul islamic? Cum? Trebuie s-o relativizăm, să învățăm tot felul de stupizenii corect-politice în locul istoriei neamului românesc.

Nu contează ce-au făcut personalitățile noastre, trebuie să facem educație pentru drepturile copilului. Pentru ce ne trebuie? Să știe și el cum să facă o plângere penală profesorului, părintelui...Să fie el și ca în Norvegia.

Să facem educație interculturală. Noi, românii, care suntem murdari, vorbim urât, nu respectăm comandamentele care se exprimă din afara țării, trebuie să respectăm ce ni se spune, vine domnul Curaj și ne învață!

Nimic nu contează, nu există nimic în realitate, decât îndoctrinare, dogmă și dorința unora de a reconstrui lumea după chipul și asemănarea unor ideologi fără Dumnezeu, fără identitate, fără cultură și fără moralitate.

Au distrus Europa, au însângerat-o, au făcut niște războaie mondiale, dar nu contează. Pentru că totul e din cauza noastră, a naționaliștilor, poate și a cruciaților...

Pur și simplu, să învățăm despre de toate și nimic și să fim așa, îndoctrinați pentru că nu-i așa, totul e frumos, totul e bine, atunci când respectăm ordinele care ni se trasează din afara țării.

Sunt uluit de efortul acesta de distrugere al învățământului românesc. Mi s-ar părea corect ca domnul Curaj să-și retragă proiect.

E omenește să greșești, chiar și tehnocrații greșesc. Chiar și roboții se mai blochează sau rămân fără baterii. Sau, dacă nu, demisia. Putem merge înainte și fără domnul Curaj".


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Ritual de sacrificiu satanic la CERN. Securitatea laboratorului, compromisă după difuzarea unei înregistrări VIDEO CU UN RITUAL SATANIC DE SACRIFICARE UMANĂ făcut în interiorul CERN

Oamenii de știință au dezvoltat un mod mai precis de a determina vârsta câinilor. Cum se transpune acest lucru în viața oamenilor

Datele a 100 de milioane de utilizatori ai site-ului de ntrebări și răspunsuri Quora au ajuns pe minile hackerilor

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

Cum au ajuns, regine în Bulgaria şi România, fiica şi nepoata conducătorului obscurului şi desființatului Ducat de Parma

ANI: Florentina Costache, fosta sotie a lui Eugen Teodorovici, avere nejustificata de 200.000 euro

Fotbal: Bayern Munchen a câștigat a 20-a sa Cupă a Germaniei

VEDETE de la noi, în SCENE EROTICE de mult UITATE! CELE mai TARI NUDURI din filmele românești | FOTO & VIDEO

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

SUA: Președintele Trump susține că va proteja modul de viață american început odată cu Columb

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

Franța: Prima primăriță ecologistă a orașului Strasbourg declară "stare de urgență climatică"

Tradatorul de tara si agentul sovietic - gen. Vasile Ionel, omul lui Ion Iliescu, după căderea lui Ceauşescu, a murit pe 21 iunie 2015

Siria: Zeci de morți în luptele dintre organizația Stat Islamic și forțele regimului de la Damasc

Discursul lui Ceaușescu din 20 decembrie 1989. Ce nu s-a văzut la TV: Totul face parte dintr-un plan mai general împotriva independenței popoarelor

Oficial britanic: Franța ar putea folosi controalele de la frontieră ca pe o armă politică în cazul unui Brexit fără acord

ȚARĂ DE SLUGI. 2 februarie 2015 - Cristian Tudor Popescu declara cu mândrie la B1TV: "Kovesi a fost pusă la DNA de Departamentul de Stat al SUA. Știu din surse beton pe care mi le asum" Octavian Goga: "Ţară de secături, ţară minoră"

O mireasă VIRGINĂ a fost şocată când a văzut ce are soţul ei în pantaloni. Ce a urmat este INCREDIBIL

Ana Maria Mihaes, o cântăreaţă din România face videochat. IMAGINI XXX

BRAVO FIREA. Primăria Capitalei înființează propria firmă de construcții destinată locuințelor pentru tineri

Ioana Petrescu: Nu dăm bani pentru profesori, nu facem reforme în învăţământ, dar educaţia este declarată o prioritate!

Deutsche Welle - Despre Iohannis: Cum a ajuns IOHANNIS un SOROȘIST INTERNAȚIONALIST AGRESIV dintr-un evanghelist ce profesa un conservatorism moderat așa cum s-a prezentat în campania electorală

Remember 2016-09-09. OMUL LUI SOROS, Guy Verhofstadt, liderul liberalilor din Parlamentul European, a fost desemnat negociator al Parlamentului European pentru Brexit

Diana Lupescu, total tranformată. Cum arată soția lui Mircea Diaconu la 62 de ani

Brăila: Asistentul medical care a violat zeci de paciente din Spitalul Județean, condamnat definitiv la 8 ani

Restaurantele se redeschid în data de 9 iulie

"Argumenti.ru":"Pentru prima dată, o operațiune comună a CIA, KGB, GRU și a serviciilor maghiare au lucrat impreuna pentru răsturnarea dictatorului român, Nicolae Ceausescu, spune un participant direct la conspirație din serviciile speciale ruse."

O adolescentă de 17 ani, GOALĂ la prima experienţă la SOLAR. Un angajat a FILMAT TOT cu mobilul

Neil Young, nemulțumit că Donald Trump i-a folosit melodiile la manifestările de la Mount Rushmore

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

SUA. Cum au distrus Familia cei 20 de ani de progresism. 3 din 5 tineri între 25 și 34 de ani nu sunt căsătoriți. Bloomberg "Tinerii americani UCID CĂSĂTORIA"

Alina Chivulescu, filmată în timp ce face amor. Cine este partenerul FOTO

Prima reacție a lui Drăguș despre un eventual transfer la FCSB. Ce efect au asupra sa zvonurile care-l "împing" spre vicecampioana României

Atac mediatic violent împotriva Catedralei Mântuirii Neamului. Melodia trupei Taxi împotriva Catedralei Mântuirii Neamului este cântată de 38 de cozi de topor printre care Victor Rebengiuc şi Andreea Esca. "Dumnezeu preferă lemnul şi spaţiile mici" VIDEO

Ana Mocanu şi Loredana Chivu, un Halloween păcătos. Imagini demne de filmele XXX VIDEO

PRIMA GRIJA A LUI CIOLOS: A CREAT MINISTERUL CONSULTARII PUBLICE CU ONG-URILE LUI SOROS. Dacian Ciolos a anuntat modificarea structurii Guvernului: Am creat Ministerul Consultarii Publice ca expresie a obiectivului de deschidere spre societatea civila

Sex cu eleve de 14 ani și obligarea lor la prostituție. Ce au pățit "amanții" de 60 de ani care au racolat minore pentru sex

Sex pe bani, cu nevasta altuia

A INCEPUT CEA MAI MARE CACEALMA DIN ISTORIA OMENIRII. SCOPUL? Inchiderea minelor si a termocentralelor pe carbune mult mai ieftine. COP21 Conferinta ONU pe "teme climatice" a inceput luni la Paris. Scumpirea Energiei prin falimentarea industriei carbunelui

S-A ACTIVAT SI MUGUR ISARESCU - OMUL BANCILOR STRAINE SI A FMI-ULUI IN ROMANIA. Mugur Isărescu: "UN NOU ACORD CU FMI AR FI BENEFIC. Trebuie axat pe probleme nerezolvate"

Rețeaua Progresistă se regrupează și încearcă să mușamalizeze abuzurile lui Kovesi. Iohannis susține DNA-ul care a fabricat probe ca să bage oameni la închisoare. Fără să citească Raportul de Revocare, Iohannis spune că nu o va demite pe Kovesi

Rușine! Deși profesorul de matematică Severius Moldoveanu este colegul lor, Comunicatul profesorilor de la Liceul Tudor-Vianu nu pomenește nici măcar un cuvânt despre colegul lor căruia i s-a făcut una dintre cele mai mizerabile înscenări

Ce le făcea Maria Tereza bărbaţilor cu care făcea amor. "Trăgea de o manetă şi..."

Scandal Rocsana Marcu - Bianca Drăguşanu. "Caracter infect, dependentă de substanţe interzise şi bărbaţi căsătoriţi..."

Adevărul despre creștinarea teritoriului României - vedeți cum s-a răspândit creștinismul în Imperiul Roman inclusiv în Dacia și în Moesia Superioară și Inferioară. Ziarul "Adevărul" minte: "Teoria creștinismului în Dacia este controversată"

Gianluigi Buffon și Cristiano Ronaldo au stabilit noi recorduri! Juventus - Torino 4-1

Fetiță de 10 ani, violată de tată, în timp ce mama era în străinătate

Studenta nimfomană și prostituatele sale "de lux" plasate în hoteluri și pensiuni. Cât câștigau elevele oferite pentru sex

Cum arată Gina Pistol în costum de baie, fără pic de Photoshop. Fierbinte rău de tot la malul mării | FOTO

Rocsana Marcu, poză XXX la piscină FOTO

INCREDIBIL. Slovacii vor sa denumeasca un pod cu numele unui erou roman care a luptat impotriva nazistilor si care a murit in lupta impotriva nazistilor pe acel pod - Ambasada Romaniei le cere sa nu faca asta pentru ca omul ar fi fost legionar

Anisia Gafton, ipostaze de infarct, cu chiloții la vedere. Dezmăț total | VIDEO

Metodele extreme prin care femeile s-au masturbat în istorie. De la jucării erotice din piatră și castraveți, până la tărtăcuțe umplute cu albine

Cât plătește fiecare român pe lună pentru ajutoarele sociale acordate de statul român? Mai nimic. Mai puțin de 1 euro pe lună de fiecare român.

10 idei pentru un joc sexy de "Adevăr sau provocare"

Poziţii sexuale, pozitii de făcut dragoste care garantează cele mai explozive plăceri

Oana Zăvoranu ȘI-A SCOS CHILOȚII, în direct și și-a arătat sânii la cameră! Așa chiar n-ai mai văzut-o | FOTO

Şi-a prins fiica de 16 ani în pat cu un băiat! Reacţia mamei a fost extrem de dură


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 126, afisate in 3 pagini.



ieri 05:04 CITATUL ZILEI