18:02
Comentarii Adauga Comentariu

_ Antrenorul echipei norvegiene Viking FK: 'FCSB este favorită, dar ne gândim că avem şi noi o şansă'

Antrenorul echipei norvegiene Viking FK: 'FCSB este favorită, dar ne gândim că avem şi noi o şansă'

Antrenorul echipei norvegiene Viking Stavanger, Morten Jensen, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că FCSB este favorită să se califice în grupele Europa Conference League, fiind o formaţie de tradiţie în fotbalul european.

Jensen a pronunţat numele Steaua de fiecare dată când s-a referit la FCSB, precizând că, în opinia sa, este vorba doar de o prescurtare a echipei bucureştene, potrivit Agerpres.

"Consider că Steaua e o echipă cu tradiţie şi valoare şi sunt favoriţi. Dar dacă vom avea un meci bun mâine seară şi în retur, desigur că ne gândim că avem şi noi o şansă. Octavian Popescu consider că este un real pericol, mai ales că vor fi şi mulţi fani care vor susţine echipa, şi asta va conta foarte mult în meci. Noi ne bazăm mai mult pe o echipă închegată, pe un joc colectiv. Generaţiile trecute erau într-adevăr jucători de talie mare, dar acum la noi e un mix de jucători", a declarat Jensen.

Tehnicianul echipei norvegiene s-a arătat încântat că jucătorii săi vor evolua în faţa a 30.000 de spectatori.

"Mă bucur foarte mult că vom juca în faţa 30.000 de spectatori şi abia aştept mâine seară să vedem cum va fi. E foarte interesant şi pentru noi să jucăm în faţa atâtor spectatori. Jucătorii noştri se consideră motivaţi de fanii din Norvegia, chiar dacă nu au putut veni la Bucureşti", a completat Jensen.

Căpitanul Zlatko Tripic s-a arătat încrezător că echipa sa va reuşi să câştige ambele partide din cadrul play-off-ului Europa Conference League.

"Steaua este o echipă de foarte mare tradiţie în Europa, în fotbalul european, ştim că va fi un meci foarte dificil, dar cred că putem câştiga şi în tur şi în retur. România este o ţară cu tradiţie în fotbal, cu echipa naţională destul de solidă, puternică pe plan european. Sunt echipe precum FCSB sau CFR Cluj care s-au făcut remarcate în Europa. Iar faptul că mâine seară vor fi atâţia suporteri, ne demonstrează că e o echipă iubită şi că e o echipă cu tradiţie", a declarat Tripic.

Echipa de fotbal FCSB întâlneşte formaţia norvegiană Viking Stavanger, joi, de la ora 21:30, pe Arena Naţională din Capitală, într-o partidă contând pentru prima manşă a play-off-ului Europa Conference League.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:


Nr. de articole la aceasta sectiune: 0, afisate in 1 pagina.