07:36
Comentarii Adauga Comentariu

_ 'Cuţitul. Reflecţii în urma unei tentative de asasinat' de Salman Rushdie apare în limba română la editura Polirom

'Cuţitul. Reflecţii în urma unei tentative de asasinat' de Salman Rushdie apare în limba română la editura Polirom

Relatare captivantă a eforturilor scriitorului de-a înţelege şi integra în propria viaţă drama prin care a trecut odată cu atacul survenit la 33 de ani după condamnarea la moarte pe care i-a adus-o publicarea celebrului roman Versetele satanice, volumul "Cuţitul. Reflecţii în urma unei tentative de asasinat" a apărut marţi, simultan, în 16 ţări, iar ediţia în limba română va fi disponibilă în librării începând din 22 aprilie, informează news.ro.

„N-am văzut cuţitul sau cel puţin nu-l ţin minte. Nu ştiu dacă a fost unul lung sau scurt, cu lama lată, de vânătoare, sau îngustă, ca un stilet, zimţată ca la un cuţit de pâine sau curbată ca o seceră, un briceag de copil al străzii sau chiar un cuţit obişnuit de tăiat carnea, furat din bucătăria maică sii. Nici nu-mi pasă. Arma aceea nevăzută a fost suficient de utilă şi şi-a făcut treaba” (Salman Rushdie)

La 12 august 2022, pe când se pregătea să ţină o conferinţă la Institutul Chautauqua din Chautauqua, New York, Salman Rushdie a fost înjunghiat de mai multe ori pe scenă de un bărbat în vârstă de douăzeci şi patru de ani din Fairview, New Jersey. Scriitorul a supravieţuit, dar a suferit răni grave, în urma cărora şi‑a pierdut vederea la un ochi şi capacitatea de a‑şi folosi o mână. Despre această experienţă traumatizantă scrie în cea mai recentă carte a sa, "Cuţitul. Reflecţii în urma unei tentative de asasinat/ KNIFE: Meditations After an Attempted Murder".

Salman Rushdie în interviu cu Anderson Cooper, la emisiunea „60 de minute”, CBS News, interviu difuzat luni.

„Trecuseră treizeci şi trei de ani şi jumătate de la faimoasa condamnare la moarte proclamată de ayatollahul Ruhollah Khomeini împotriva mea şi a tuturor celor implicaţi în publicarea Versetelor satanice şi mărturisesc că pe parcursul acestor ani mi am imaginat uneori cum asasinul se ridică la vreun eveniment public şi se repede la mine exact în acest fel. Aşa că primul meu gând când am văzut această siluetă ucigaşă năvălind spre mine a fost: Aşadar, tu eşti. Iată te.

Se zice că ultimele cuvinte ale lui Henry James ar fi fost: «Aşadar, în cele din urmă a venit distinsa chestiune». Şi la mine venea moartea, dar nu mi a dat impresia c ar fi distinsă. Mi a dat impresia de anacronism.” (Salman Rushdie)

Salman Rushdie s‑a născut la Bombay (azi Mumbai) în 1947. La vârsta de treisprezece ani a plecat în Anglia, unde a studiat istoria la prestigiosul King’s College din Cambridge. După absolvire s‑a mutat la Karachi, în Pakistan. A avut o scurtă şi nefericită experienţă în televiziune, după care s‑a întors în Anglia, unde şi‑a construit o carieră de scriitor profesionist.

A debutat în 1975, cu "Grimus", dar romanul care l‑a impus definitiv a fost "Copiii din miez de noapte" (1981), distins în acelaşi an cu Booker Prize şi cu The Booker of Bookers în 1993. I‑au urmat volumele "Ruşinea" (1983), "Versetele satanice" (1988), pentru care a fost condamnat la moarte de ayatollahul Khomeini în 1989, Harun şi "Marea de Poveşti" (1990), "Ultimul suspin al Maurului" (1995), "Pământul de sub tălpile ei" (1999), "Furie" (2001), "Shalimar clovnul" (2005), "Seducătoarea din Florenţa" (2008), "Luka şi Focul Vieţii" (2010), "Doi ani, opt luni şi douăzeci şi opt de nopţi" (2015), "Casa Golden" (2017), "Quichotte" (2019), "Oraşul Victoriei" (2023). Pe lângă romanele menţionate, a mai publicat culegerea de povestiri "Orient, Occident" (1994) şi volumele de publicistică "Patrii imaginare" (1992) şi "Dincolo de limite" (2002) şi jurnalul de călătorie "Surâsul jaguarului" (1987). În 2012 i‑a apărut volumul de amintiri "Joseph Anton: Memorii".

De‑a lungul carierei, Rushdie a fost recompensat cu numeroase distincţii literare pe lângă cele amintite mai sus: Golden PEN Award, premiul James Tait Black Memorial, James Joyce Award, Prix du Meilleur Livre Étranger. În 1983 prozatorul a devenit membru al Royal Society of Literature. În 1999, Franţa i‑a acordat titlul de Commandeur de l’Ordre des Arts et des Lettres. În 2007 i‑a fost decernat titlul de Cavaler al Imperiului Britanic, iar în 2008 a devenit membru al American Academy of Arts and Letters. Din anul 2000, Salman Rushdie locuieşte în SUA, în New York City.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Alexandru Pânişoară (PER): Sistemul de termoficare al Bucureştiului trebuie descentralizat şi trebuie implementate soluţii verzi

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

Serviciile de Informații Ruse afirmă că în România, UE e cea care a pus la cale Lovitura de Stat, indicând Regimului de la București să anuleze Alegerile și că acum au cerut să i se interzică lui Georgescu sa participe la Alegerile din Mai

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

Cum și de ce a fost recrutat Friedrich Merz de Black Rock

_ Lucrător IT „care și-a ucis șeful milionar și soțul ei otrăvindu-i cu fentanil” a spus poliției că este predispusă la supradoze.

_ Fiica unul stomatolog din București a fost agresată sexual în timp ce alerga prin Timișoara: Atacul s-a petrecut lângă o secție de poliție

_ Alertă de securitate în România: un nou tip de fraudă se răspândește rapid

_ Madonna îl îmbrățișează pe iubitul fără cămașă, Akeem Morris, în vârstă de 28 de ani, și se zvârcește în lenjerie intimă în timp ce își aniversează 66 de ani

_ Mandate de cinci ani pentru aleşii locali, propunere legislativă depusă în Parlament

Prăbușirea criptomonedelor TerraUS și LUNA s-a datorat unui grup restrâns de speculanți care au pariat "short"

_ Cei mai în vârstă gemeni siamezi, Lori şi George Schappell, s-au stins la vârsta de 62 de ani

_ 'Era un bărbat de doamne!' Cum era cu adevărat vedeta Baby Reindeer

_ Fotbalul poate fi crud, a afirmat selecţionerul Africii de Sud după eliminarea de la Cupa Africii pe Naţiuni

_ Cum valurile și amestecul determină sistemele de revărsare de coastă

_ Am păzit unii dintre cei mai cunoscuți prizonieri ai Marii Britanii - de aceea este GREȘIT să-l țin pe „Hannibal Canibalul” Robert Maudsley închis într-o temniță de sticlă

_ Spectroscopia Operando oferă o fereastră asupra oxidării apei

_ De ce americanii nu văd o economie puternică

_ HORROR: Un american și frați australieni uciși �n timpul unei călătorii de surf �n Mexic, hoții �și aruncă trupurile �ntr-o f�nt�nă ad�ncă de 50 de picioare

_ A început Carnavalul de la Veneţia, cu o tematică dedicată lui Marco Polo

_ Creșterea toleranței la căldură la gazonul de sezon rece

_ WOW! Joe Biden este �ntr-o formă at�t de proastă �nc�t primarul Los Angeles-ului, Karen Bass, intervine și răspunde la �ntrebări �n numele său (VIDEO)

_ Primul genom complet al unui șarpe ajută la înțelegerea istoriei sale evolutive

_ Biden spune că japonezii vor fi primul non-american pe lună

_ UE îşi propune să lanseze o misiune navală în Marea Roşie până la jumătatea lunii februarie

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

_ Creșterea trișorilor microbieni în medii limitate de fier: Studiul dezvăluie istoria lor evolutivă

_ Programele de transformare au şanse de reuşită de 12 ori mai mari prin concentrarea pe factorul uman

_ Supărare mare - se anunța o lansare cu scântei a candidaților USR

_ Gigi Becali se teme de Ion Ţiriac! Nu mai are nicio şansă în faţa magnatului. Îi va lua faţa imediat

_ Politica de predare a cuțitului zombi de la Labor, care oferea compensații pentru lamele avea „defecte uriașe” și putea costa până la 1,1 MILIOANE de lire sterline

Prăbușirea demografică a României se datorează în integralitatea partidelor sistemului care au condus România 35 de ani

_ Ciucă, replică pentru Ciolacu după ce premierul a ironizat județul condus de Gheorghe Flutur: PNL a arătat că este partidul cu cei mai eficienţi aleși locali

_ Urmăriți: KJP �ncearcă să-l �nchidă pe Peter Doocy de la Fox pentru că l-a �ntrebat de ce Biden vorbește cu oamenii morți

_ Gavin Newsom spune că democrații trebuie să fie îngrijorați de candidații terților în 2024 (VIDEO)

_ Papa Francisc va vizita câteva țări din Asia

_ Suferă de accident vascular cerebral, 43 de ani, s-a trezit din comă de cinci săptămâni la terapie intensivă și a constatat că fusese evacuată din casă și toate bunurile i-au fost aruncate.

_ Școlile închise, avertismente emise pe măsură ce Asia se înăbușește într-un val de căldură extrem

_ Cele mai frumoase mesaje de „la mulţi ani” de Sfântul Gheorghe. Ce nume sărbătoresc ziua onomastică, pe 23 aprilie

_ De ce programe de slăbit foarte utile în cazul unora, eșuează lamentabil la alții?

_ Iarna continuă să le dea bătăi de cap șoferilor: Se circulă în condiții dificile pe mai multe drumuri din 7 județe

_ Marea Britanie nu mai este destinaţia favorită a investitorilor hotelieri: Spania este noua perlă

_ Video | Accident teribil în Constanța. Sunt doi morți

_ Bucătarul celebru Thomas Straker dezvăluie că Rolex-ul său a fost furat în timpul unei sesiuni de exerciții în aer liber: „Hotul este al naibii de groaznic”

_ Studentă suspendată după ce protestul anti-Israel s-a pl�ns că se confruntă cu consecințe pentru acțiunile ei

_ Războiul din Ucraina, ziua 701. Reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre avionul rusesc doborât

_ Un virus extrem de contagios, care provoacă vărsături, se răspândește masiv în Marea Britanie

Securistoidul Pantazi un analfabet funcțional în domeniul economiei declara ritos că "distributivismul este baza marxismului". Mai dobitocule doctrina distributivista a fost creata de un Papă si dezvoltata de un alt Papă

_ Femeie grav rănită după ce a fost atacată de câinele ei de talie mare, în curtea casei

_ Zelenski s-a dus la Roma și a intrat direct în război cu politicienii din Italia

Prăbușirea Apple demonstrează că a te gudura pe lângă Trump nu este o garanție a siguranței

_ Mircea Fechet: Programul Rabla Plus are un buget record, de un miliard de lei

_ Stocurile de apărare Palantir au crescut cu 3.000 la sută și sunt prezentate drept o mină de aur. Dar înainte de a cumpăra, citiți această FOARTE perspicactivă scufundare aprofundată de la expertul în investiții ANNE ASHWORTH...

_ Decizie controversată în Israel: Parlamentul interzice postul Al Jazeera

_ Tehnologia NASA ajută la protejarea împotriva prafului lunar

Luptătorul din Arenă

_ Informații surprinzătoare despre fluxurile de resturi de pe Marte

_ Octombrie 2023, luna a costurilor de streaming


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102

Nr. de articole la aceasta sectiune: 6073, afisate in 102 pagini.