16:37
Comentarii Adauga Comentariu

_ Românii care se întorc în țară ar putea scăpa de obligativitatea testului PCR

Românii care se întorc în țară ar putea scăpa de obligativitatea testului PCR

Ministerul Sănătăţii (MS) şi Institutul de Sănătate Publică (INSP) vor reanaliza dacă se impune prezentarea unui test negativ RT-PCR pentru toate persoanele care sosesc în ţară începând cu data de 5 decembrie 2021.

"Referitor la informaţiile venite 'pe surse' privind 'disensiunile' care ar fi avut loc în cadrul şedinţei de guvern de astăzi, precizăm că ele sunt departe de a fi adevărate iar în urma prezentării propunerii iniţiale avizate de către specialişti, detaliată anterior, la nivelul Guvernului, în urma discuţiilor care au avut loc, s-a stabilit reanalizarea acestui aspect de către Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică", informează Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), relatează Agerpres.

Potrivit sursei citate, pe 2 decembrie, având în vedere incertitudinile privind gradul de răspândire a noii variate Omicron la nivel mondial, precum şi posibilitatea de infectare a persoanelor trecute prin boală sau vaccinate cu schemă completă, INSP a trimis către DSU şi către MS o adresă prin care propune ca "intrarea pe teritoriul naţional să se facă doar prin prezentarea unui rezultat negativ la un test efectuat cu maxim 48 de ore înainte, indiferent de zona de risc epidemiologic din care sosesc călătorii".

"Dată fiind această propunere venită din partea INSP, DSU a urmărit de o manieră prioritară ca acest aspect să fie discutat în cadrul şedinţei CNSU de astăzi, venind de asemenea cu un proiect de hotărâre, elaborat în baza propunerilor agreate atât de către Ministerul Sănătăţii, cât şi de către specialiştii din cadrul INSP", arată sursa citată.

: Alexandru Rafila: Nu vom utiliza certificatul verde la slujbele religioase

DSU reiterează că, potrivit competenţelor instituţionale, încă de la debutul pandemiei de COVID-19, a elaborat direcţii de acţiune, în baza propunerilor venite din partea specialiştilor de sănătate publică, care mai apoi au fost discutate şi implementate sau nu în cadrul forului superior, respectiv Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Cupa Africii Națiunilor 2021: Date, format, canal TV, grupe, lista jucătorilor din Premier League

Furie când înotătorul transexual termină cursa cu 38 de secunde înaintea celui mai apropiat rival...

_ În timp ce medicii avertizează cu privire la impactul divorțului asupra sănătății masculine, SIMON MILLS dezvăluie povestea lui tulburătoare

_ VIDEO Noul selecționer Edward Iordănescu și-a prezentat strategia la naționala de fotbal

_ Pe fondul tensiunilor dintre Rusia și Ucraina, Cozmin Gușă face o solicitare URGENTĂ către DGIA! 'Este o PROSTIE'

_ Disney+ confirmă lansarea serviciului de streaming în România

_ HOROSCOP 26 ianuarie. Mercur retrogradează înapoi în Capricorn. Patru zodii, la un pas de scandaluri şi pagube

_ Joe Biden îl amenință pe Vladimir Putin: 'Sancţiuni economice semnificative' în cazul invadării Ucrainei

_ Christina Sikalias își dezvăluie secretele din industrie - și cum să ascunde cercurile întunecate

_ Mascații au descins la un cabinet medical: Certificate false anti Covid-19, vândute cu 150 de euro

_ Kylian Mbappe: PSG încă speră să-și păstreze omul vedetă, spune Arsene Wenger

_ Adrian Năstase cere revenirea la Tratatul româno-rus, din 2003: punctele cheie care protejează România de Rusia

_ Vaccinarea la chiuvetă: opt angajaţi ai unui cabinet medical sunt verificaţi de anchetatori

_ O femeie din Idaho, 21 de ani, care a strâns 60.000 de dolari pentru șoferul de livrare DoorDash, în vârstă de 71 de ani, îl întâlnește în sfârșit

_ O femeie din Virginia care este „obsedată” de CEO-ul Apple, Tim Cook, este lovită de ordin de restricție

_ „Capitalismul trezit” ar putea deraia recuperarea noastră post-pandemie, avertizează raportul

_ Lovitură pentru mii de angajați! Gigantul Unilever anunță concedieri după procesul de reorganizare

_ Hailey Bieber uimește în sutien și lenjerie intimă nud în timp ce tachinează viitoarea linie de îngrijire a pielii Rhode

_ Am făcut „no-cheltuiește ianuarie” și am salvat o mică avere?

_ Snowboarderul Scotty James reacționează la Sam Mac din Sunrise care se întâlnește cu sora lui într-un interviu TV în direct

_ Catherine Zeta-Jones și soțul Michael Douglas SLASH prețul la apartamentul lor din NYC cu $2MIL

_ Un psihiatru de top care „a mers în parcul Castelului Cardiff pentru sex homosexual bătut și torturat”

_ Rihanna arată șic sportiv, în timp ce îmbracă jambiere de antrenament cu tocuri și o haină albastră supradimensionată în New York

Românii VOR PLĂTI facturile URIAȘE din ianuarie: compensarea se face doar din februarie

_ O carte pe zi: „Prietena mea Natalia” de Laura Lindstedt

_ Cabinet de estetică medicală, condus de două femei, mamă şi fiică, fără atestate de studiu

_ Dick Halligan, membru al formaţiei Blood, Sweat and Tears, a murit la 78 de ani

_ Ameninţare cu bombă la Curtea de Apel Bucureşti. Persoanele din instituţie au fost evacuate

_ Fit, mama cu patru copii, împărtășește cele TREI rețete preferate de „mărunțire de vară”

_ O turistă a fost amendată și obligată să părăsească Veneţia, după ce a pozat topless pe un memorial dedicat unei partizane ucise în război

_ CHRISTOPHER STEVENS: Banii nu pot cumpăra fericirea, dar ar putea plăti măcar pentru un brici

_ Starul Patrick Murray, în vârstă de 65 de ani, Only Fools And Horses, dezvăluie că i s-a îndepărtat o „tumoră” din plămân

_ Însărcinată, Nicky Hilton zâmbește în timp ce iese în New York împreună cu sora Paris

_ Pofta de înghețată i-a adus probleme unui bătrân de 88 de ani - A încercat să folosească pistolul pe post de certificat verde

_ Tranzacţie de 4 miliarde de dolari care ar putea schimba şi piaţa pharma din România

_ Celebrități, inclusiv Pia Whitesell, sunt vedete de top care refuză să sărbătorească Ziua Australiei

_ Localnicii din Essex sunt agitați în timp ce consiliul aprobă o campanie publicitară de 300.000 de lire sterline pentru a prezenta istoria județului

_ OMS: Următoarea variantă de Covid va fi mai contagioasă faţă de Omicron, dar întrebarea este dacă va fi mai mortală

_ Un miliard de euro pentru o Românie verde - Ministrul Mediului, vești bune pentru cei care vor să-și instaleze panouri fotovoltaice

_ Rachael Attard: Antrenorul personal îți spune ce să renunți din alimentație pentru a reduce celulita

_ Administratorul Biden va ține astăzi două întâlniri cu consilierii și personalul Hill pe conflictul dintre Ucraina și Rusia

_ CSAT meeting on security situation in extended Black Sea area and on NATO's Eastern Flank

_ Ministrul de externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, se află la Bruxelles: Dorim să scoatem țara din sărăcie

_ Danielle Collins și Iga Swiatek s-au calificat în semifinale la Australian Open, unde vor fi adversare

_ The Lost Symbol al lui Dan Brown este anulat de Peacock după doar un sezon

_ Inflația o să facă prăpăd în următoarea perioadă: FMI estimează pierderi de 13.800 miliarde de dolari până în 2024

_ Recomandare de carte: 'Prietena mea Natalia', de Laura Lindstedt

_ Alexandru Slusari, despre drumurile lui Igor Dodon la Procuratură: Se duce să servească ceai

_ Președintele Croației, țară membră NATO, breșă majoră: Comportamentul în SUA este periculos! Nici un soldat croat nu va participa

_ Kate Hudson strălucește în verde neon când ajunge la emisiunea de chat a lui Drew Barrymore

_ Lizzo poartă blugi cu talie înaltă și un top negru simplu în timp ce ia masa la celebritatea Craig's

_ 'Este mai ieftin decât terapia!' Stevie Jacobs „își bat joc de divorț și de cariera” într-o cameră smash

_ SUA caută gaze pentru Europa: Rusia ar putea închide robinetul, dacă izbunește războiul

_ Distribuția lui Byron Baes „pare să încalce regulile COVID în timp ce petrece în Byron Bay”

_ Tiffani Thiessen își dezvăluie noul ei tatuaj delicat „echilibru” într-o fotografie artistică alb-negru

_ O femeie strânge 40.000 de dolari pentru un șofer de livrare în vârstă, după ce l-a văzut chinuindu-se pe treptele din față

_ Andrew Garfield confirmă că a purtat exact același costum pentru Spider-Man: No Way Home

_ Alicia Witt rupe tăcerea la o lună după ce părinții ei au fost găsiți morți

_ Lucy Hale se îmbracă lejer în maiou alb și denim pentru a-și duce cei doi pui la plimbare în LA

_ Jeannie Mai Jenkins de la The Real dezvăluie că primul ei copil, Monaco, este o FATĂ


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2963, afisate in 50 pagini.