![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Metodologia de funcţionare a învăţământului superior dual, trimisă la Monitorul Oficial![]() Metodologia de funcţionare a învăţământului superior dual, trimisă la Monitorul OficialMetodologia de organizare şi funcţionare a învăţământului superior dual a fost trimisă pentru publicare în Monitorul Oficial, a anunţat luni Ministerul Educaţiei. Conform reprezentanţilor ministerului, noul cadru legislativ introduce ruta duală completă, ce permite tinerilor continuarea studiilor până la nivelul 8 de calificare profesională, obţinut prin doctoratul profesional, în domenii-cheie pentru piaţa muncii. Astfel, învăţământul dual superior va fi organizat în consorţii, de către instituţii de învăţământ superior acreditate, în baza contractului de parteneriat încheiat cu operatorii economici. Activităţile de învăţare prin muncă vor fi organizate de operatorii economici şi pe toată durata activităţii de învăţare studenţii beneficiază de recunoaşterea vechimii în muncă şi specialitate. Învăţământul superior dual va fi organizat ca învăţământ cu frecvenţă pentru ciclurile I şi II, respectiv ca învăţământ cu frecvenţă sau cu frecvenţă redusă pentru ciclul III. Firmele care încheie contract de parteneriat cu instituţiile de învăţământ superior pentru organizarea şi desfăşurarea învăţământului superior dual beneficiază de facilităţi la plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale sau bugetelor locale, potrivit prevederilor legale în vigoare, a anunţat Ministerul Educaţiei.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu