Ion Cristoiu: Cum petreceau ruşii fără a ştii că venise Apocalipsa

Ion Cristoiu: Rodric Braithwaite în Moscova 1941, Sfîrşitul Blitzkrieg-ului, Corint, 2015 (variantă românească a cărţii Moscow 1941: A City and Its People at War, London, 2006), despre cum petreceau ruşii fără a şti că venise Apocalipsa.

Ion Cristoiu: Cîteva pagini mai încolo, autorul selectează din viaţă fapte despre felul aparte în care unii moscoviţi au aflat c-a început Războiul, într-o ţară care interzisese proprietatea asupra aparatelor de radio

Ion Cristoiu: „Ştirea privind izbucnirea războiului a ajuns la oamenii obişnuiţi ai Moscovei pe mai multe căi. Vladislav Mikoşa, cameramanul care a filmat distrugerea Catedralei Hristos Mântuitorul, a fost unul dintre puţinii care avea aparat de radio capabil să recepţioneze pe unde scurte."

Fără aparate de radio. Rodric Braithwaite în Moscova 1941, Sfîrşitul Blitzkrieg-ului, Corint, 2015 (variantă românească a cărţii Moscow 1941: A City and Its People at War, London, 2006), despre cum petreceau ruşii fără a şti că venise Apocalipsa:

„Plouase torenţial zile în şir. Însă în acea sâmbătă era 21 iunie, data solstiţiului de vară, iar în acel weekend vara a început toridă. Cei care puteau, au plecat să se odihnească la dacea lor, să cultive legume, să facă un picnic sau să pescuiască în rîul Moscova Cei care nu-şi puteau permite un asemenea lux, care erau ţintuiţi la locurile de muncă, ori care aveau examene restante au rămas în oraş. În amintirea supravieţuitorilor, ultima zi de pace a avut frumuseţea aurie a unei idile.”

Cîteva pagini mai încolo, autorul selectează din viaţă fapte despre felul aparte în care unii moscoviţi au aflat c-a început Războiul, într-o ţară care interzisese proprietatea asupra aparatelor de radio:

„Ştirea privind izbucnirea războiului a ajuns la oamenii obişnuiţi ai Moscovei pe mai multe căi. Vladislav Mikoşa, cameramanul care a filmat distrugerea Catedralei Hristos Mântuitorul, a fost unul dintre puţinii care avea aparat de radio capabil să recepţioneze pe unde scurte. Era acasă şi suferea de insomnie, şi a pornit aparatul în jurul orei cinci dimineaţa. Nu a găsit nimic interesant pe lungimile de undă sovietice, dar trecînd din post în post a auzit ştiri în germană, franceză şi poloneză care citau o serie de oraşe din apropierea frontierei – Minsk, Odesa, Kiev. Nu ştia niciuna dintre acele limbi, dar a dedus că acele oraşe fuseseră bombardate de germani. Şi-a trezit mama, dar ea i-a spus să nu vorbească prostii şi s-au culcat din nou.

Ilia Zbarski era fiul celui care elaborase procesul pentru mumificarea cadavrului lui Lenin şi lucra cu el în laboratorul mausoleului. Şi el avea aparat de radio cu unde scurte. A fost trezit dis-de-dimineaţă de Serghei Mardaşov, coleg de laborator, care l-a întrebat dacă auzise vestea. S-a grăbit să pornească aparatul de radio: a auzit obişnuitele vorbe sforăitoare despre succesele economiei socialiste. A revenit la telefon: «Nu aud nimic special», a spus el. «Nu eşti pe lungimea de undă potrivită», i-a răspuns Mardaşov. Zbarski a prins un buletin de ştiri transmis de un post german. Cineva – se părea că Hitler – proclama că URSS era doar «un conglomerat de rase şi naţiuni amestecate care ameninţa civilizaţia europeană». A mai căutat şi a reuşit să prindă un post englezesc care dădea amănunte privind concentrarea germană la frontieră. Mai tîrziu, l-a auzit pe Churchill dînd asigurări de sprijin către Uniunea Sovietică.

Înainte de război, toate aparatele de radio trebuiau luate în evidenţă de autorităţi. Acum, autorităţile au cerut ca aparatele de radio să fie predate. Zbarski a primit o înştiinţare. Dar nu a predat aparatul.

Un prieten radioamator a predat receptorul şi emiţătorul făcut chiar de el. Dar a păstrat multe tuburi electronice şi piese de schimb. Acestea au fost descoperite de un informator NKVD. Poliţia a sosit chiar în momentul în care el pleca pe front. L-au lăsat în pace.”

*

Stele. Am multe restanţe din Istoria lui Eugen Barbu. A venit timpul să le recuperez. Aşadar, din Dan Mutaşcu, prea cultivat de Eugen Barbu, dacă ne gîndim la valoarea modestă a poetului, strălucit afirmat ca om de casă al marelui scriitor:

„ierburi de culoarea oamenilor tineri”; „adjective de culoarea păstrăvilor”; „în adîncuri, marea acordă azil atîtor bărbaţi”; „zgomote ce dor ca nişte secrete”; „se rătăciseră printre coloanele de cerneală ale istoricilor”; „orice vorbă rostită/ devenea un antrepozit/ unde şoarecii rodeau /vaga noţiune de bogăţie”; „Aerul era oval, ca-n icoane”; „iată şi stelele, traduse parcă din greceşte”.

*

Scriam pe 15 aprilie 2014

Luni seara, tocmai mă amuzam de jelaniile politicienei Gabi Firea, jelanii de telenovelă latino-americană în care joacă ploieşteanca Miţa Baston, cînd pe site-urile de ştiri am citit informaţia potrivit căreia premierul României, Victor Ponta, s-a mutat cu biroul într-o unitate militară, păzită de tanchete, deoarece se simte urmărit de jurnaliştii lui Traian Băsescu. Ca prozator l-am invidiat pe Gabriel Garcia Marquez, pentru că s-a născut în Caraibe. Numai în Caraibe se pot petrece întîmplările fantasmagorice din Macondo, cum ar fi, de exemplu, ploaia care a durat o sută de ani. Ei bine, gestul premierului României europene, ţară membru a NATO şi a UE, de a se ascunde de jurnalişti într-o unitate militară mi se părea unul pentru care Gabriel Garcia Marquez ar trebui să fie invidios pe mine că trăiesc în România şi nu în Caraibe. Crezînd, totuşi, că e o gogoaşă de presă, am mers la stenograma interviului în care Victor Ponta a făcut anunţul. Un interviu ce nu putea fi găzduit decît de Unitatea de masaj non stop al lui Victor Ponta care este televiziunea lui Sebastian Ghiţă. Şi într-adevăr, aşa era: Victor Ponta s-a mutat cu biroul la MApN ca să nu-i mai facă înscenări jurnaliştii lui Băsescu: ”Victor Ponta: De astăzi de dimineaţă începând, mi-am mutat biroul. Victor Ciutacu: Cum v-aţi mutat biroul? Andreea Creţulescu: Nu ştiu dacă... Victor Ponta: Mi-am mutat biroul. Victor Ciutacu: Unde? Victor Ponta: L-am rugat pe dl Duşa, am un birou la Ministerul Apărării Naţionale, aia e unitate militară... Andreea Creţulescu: E mai sigur, sau ce? Victor Ponta: Păi, nu, oricine intră, dacă veniţi la mine, fiind unitate militară... Andreea Creţulescu: Dar şi la Palatul Victoria era la fel. Victor Ponta: Nu ştiu, acolo era mai civil, aşa. Andreea Creţulescu: Eu vreau să vă întreb altceva. Victor Ponta: Dacă mai vine cineva şi mai zice, vreun ziar din ăsta, de-al lui Băsescu, şi zice: a fost la tine Bin Laden, din morţi... eu trebuie să scot înregistrarea. Victor Ciutacu: Arată a Venezuela. Primul ministru - e deja a doua ştire - Jiru în locul lui Gheţea; primul ministru se mută în unitatea militară? Victor Ponta: Nu. Într-un minister, dar într-un minister unde, realmente, în orice moment, orice instituţie a statului poate să primească cine a fost la mine, cât a stat. Deci, la guvern oamenii vin într-o mulţime de locuri. Puteţi să mergeţi să vorbiţi la Secretariatul General, la... Pentru că până în luna noiembrie mă aştept la înscenări... Asta a fost o înscenare de presă. Ştiţi că eu am anunţat că s-a terminat controlul Corpului de control la ora 10:00 seara, am fost la o emisiune şi la ora 1:00 noaptea a apărut, la "Gândul", bineînţeles, că s-a făcut trafic de influenţă la Ponta în birou. Deci, a fost o înscenare de presă. DNA nu are nici o treabă cu chesti asta. A fost o înscenare de presă. Ori eu vreau, până în noiembrie, ca asemenea înscenări şi asemenea montaje, făcute de dl Băsescu, de oamenii din jurul lui, să poată fi dejucate foarte clar şi foarte simplu. Nu am nimic de ascuns, nu am nici un fel... Sigur, dacă vorbesc la mine în birou, cu un prim-ministru, nu spun... Victor Ciutacu: Staţi un pic, vine un premier din UE la dumneavoastră. Îl chemaţi pe 13 Septembrie, la MApN? Victor Ponta: Sigur că da. Am şi luat, pentru Gardă... Da. Până în noiembrie, aşa /.../” În noiembrie 1908, premierul României de atunci, Dimitrie Sturza, în timpul unei şedinţe de Guvern, s-a vîrît sub masă. Pentru cei din Partid s-a ivit bănuiala că e nebun. Dus la un consult la Paris, s-a descoperit că era nebun de 10 ani. Victor Ponta, premierul României, s-a ascuns într-o unitate militară de teama jurnaliştilor lui Băsescu. Zice că va sta acolo pînă în noiembrie 2014, cînd, odată cu Băsescu, îşi vor depune mandatul şi jurnaliştii care-l urmăresc pe el, Victor Ponta N-ar fi, oare, momentul să fie dus la un consult? Nu de alta, dar s-ar putea să se descopere că e de doi ani aşa!

Alte titluri din 15 aprilie 2014

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

(Fluierul)