08:41
Comentarii Adauga Comentariu

Nămolul de Amara: sănătate curată vândută la metru cub

Nămolul sapropelic din lacul Amara reprezintă o adevărată sursă de sănătate. El poate fi utilizat în nenumărate terapii antireumatice. Dincolo de efectele sale curative, nămolul  și sursă de venit. El este vândut la metru cub de reprezentanții Sistemului de Gospodărire al Apelor Ialomița, instituția care administrează lacul.


 

900 de lei, un metru cub de nămol

Afacerea cu nămol sapropelic extras din lacul Amara a fost pusă în practică de reprezentanții Sistemului de Gospodărire al Apelor Ialomița în urmă cu trei ani.

 "Primeam tot mai multe solicitări din partea hotelierilor, în special a celor din stațiunea Amara de a le furniza nămol. Așa că am zis să-l extragem și să-l comercializăm" susține inginerul Adrian Diaconescu, directorul executiv al Sistemului de Gospodărire al Apelor Ialomița.

 Așa se face că de trei ani nămolul sapropelic din Amara a devenit în scurt timp, cea mai prețioasă resursă naturală din întreg Bărăganul. Pentru a-l comercializa, autoritățile trebuie să efectueze seturi întregi de analize pentru a vedea dacă nămolul este în parametrii optimi.

Astfel, mai multe probe extrase din lac ajung în laboratoarele Agenției Naționale de Resurse Minerale și Institutului Național de Balneoclimatologie, unde specialiștii analizează dacă substanțele chimice care intră în compoziția chimică a nămolului sunt în parametrii normali.

 Este vorba despre compuși chimici de sulf, clor, sodiu, brom, precum și magneziu. "Toate probele trebuie analizate, pentru că acesta sunt dispozițiile legale. Există doar anumite laboratoare care fac acest lucru" adaugă inginerul Adrian Diaconescu. Nămolul de Amara se vinde la metru cub și costă 900 de lei.

Băile Felix, client fidel

Cele mai multe solicitări privind achiziția de nămol extras din lacul Amara vin din partea bazelor balneare din stațiunea Băile Felix, județul Bihor. Proprietarii de pensiuni și hoteluri care oferă și servicii de tratament achiziționează la fiecare două luni, până la 10 metri cubi de nămol de Amara.

"Avem încheiat un contract cu Băile Felix. Sînt cei mai fideli clienți ai noștri. Ne solicită periodic să le furnizăm nămolul pe care noi îl extragem.  Îl folosesc pentru tratamente și foarte multe proceduri medicale" mai spune inginerul Adrian Diaconescu. Procedura de extracție a nămolului este una extrem de complexă.

Înainte de a efectua această operațiune, lacul este sondat astfel încât să poată fi descoperite zonele cu cel mai mult nămol. Aceste porțiuni din care este extras  nămolul sunt atent selectate, pentru ca produsul să se poată regenera. Parametrii specialiștilor din cadrul Sistemului de Gospodărire al Apelor Ialomița arată că stratul de nămol sapropelic din lacul Amara se regenerează la fiecare 4 ani.

Istoria nămolului de Amara

Deși este emblema Bărăganului în întreaga țară, descoperirea nămolului de Amara i se datorează unui moldovean. Este vorba despre chimistul și fizicianul Petru Poni, care în perioada 1877 – 1889 a realizat mai multe studii privind apele minerale din țara noastră.

Așa a ajuns în Amara, localitate din inima Bărăganului și a efectuat mai multe studii privitoare la apa lacului și nămolul din lac. Cu sprijinul muzeografilor de la Muzeul " Poni-Cernătescu" din Iași am reușit să aflăm, dintr-o filă a notițelor sale și cum descria savantul moldovean apele de la Amara: "apa este incoloră, opalescentă, gust foarte sărat, amar totodată, miros slab de hidrogen sulfurat. Din analiza calitativă rezultă că cuprinde următoarele substanțe: acid silicic, acid carbonic, acid sulfuric, acid boric, clor, sodiu, foarte puțin potasiu și litiu, magneziu, calciu, fier, materii organice".

Panaceu pentru orice

Medicul primar Daniela Pitea, specialist în recuperare medicală, explică de ce este nămolul sapropelic considerat un tratament eficient: "rolul nămolului sapropelic este acela de a înmagazina căldura. Prin acest efect este considerat un bun vasodilatator și analgezic. Practic el relaxează organismul și calmează orice durere".

Specialiștii recomandă tratamentul cu nămol sub formă de băi sau în natură, pe malurile lacului Amara. Nămolul de Amara este considerat "panaceu pentru orice", întrucât el este indicat în tratarea unei game largi de afecțiuni.

"Nămolul este recomandat în afecțiuni reumatismale degenerative, precum spondiloza sau atroza, reumatismele inflamatorii, fracturi, entorse, luxații, afecțiuni neurologice sau în cazul în care bolnavul a suferit un accident vascular" adaugă medicul specialist Daniela Pitea.

Pacienții care doresc să beneficieze de tratament cu nămol trebuie să știe faptul că cel mai benefic pentru organism este să efectueze o singură baie cu nămol pe an, timp de 10 zile consecutive. Evident, ca orice tratament medical, nămolul sapropelic are și efecte adverse.

Tocmai de aceea el nu este indicat pentru utilizare de către bolnavii care suferă de afecțiuni ale sistemului cardiovascular sau de către cei care suferă de boli infecțioase sau boli psihice.

 "Așa cum am precizat, nămolul reține căldura și administrat unui bolnav cu afecțiuni cardiologice, iar putea provoca serioase tulburări de ritm" avertizează medicul Daniela Pitea.

Totodată înainte de a-și aplica nămolul, pielea trebuie să fie curată și fără leziuni. Datele statistice arată că de efectele curative ale nămolului sapropelic extras din lacul Amara beneficiază anual 5000 de pacienți care vin să primească tratament în cadrul bazelor balneare din incinta stațiunii Amara. Cele mai multe dintre problemele medicale pe care aceștia le întâmpină sunt cauzate de afecțiuni reumatice.


Continuați să citiți...

(Adevarul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

COMENTARIU Valeriu ȘUHAN: Gratuitate pentru testări !

Mihai Eminescu - Despre BISERICA RASARITEANA

Partidul Republican denunță decizia Facebook în cazul lui Trump / Compania, amenințată cu scindarea

Cioloș poreclit fiul lui SOROS, saluta PACTUL Rusia-UE de la Chisinău care a impus Guvernul Ruso-UE al soroșistei Maia Sandu

Muncitori români chinuiți pe un șantier din Italia. Nu aveau acces la asistență medicală

Sapporo Challenge Half Marathon 2021 a fost un test reușit înainte de Jocurile Olimpice. Ce măsuri anti COVID-19 au luat organizatorii

Primăria Ploiești: Gunoaiele din oraș, neridicate de două săptămâni

VIDEO A murit Nick Kamen, model și cântăreț-simbol al anilor '80. A fost preferatul Madonnei

Chelsea Londra a completat finala 100% engleză a Ligii Campionilor

Împușcarea lui Arthur îi scandalizează pe austrieci: "Vânătoarea de trofee trebuie scoasă în afara legii". Ce scrie The Guardian despre "măcelul" din Munții Carpați

Drulă, despre parcarea de la Aeroportul Otopeni: Scăpăm de acel sistem oribil cu fisă

RUŞINE. CA-N COLONII. La fel ca Vîşinski pe vremea lui Stalin, Bilderbergul Timmermans prieten de-o viață cu SOROS şi Prim-Vicepreședintele Comisiei UE a venit la Bucureşti ca să ia la rost Parlamentul României, Guvernul României şi pe Ministrul Justiției

HOROSCOP 6 mai: Noroc de bani și afirmare pentru aceste zodii. Oportunități în carieră

Metodele mafiote ale proxenetului român care a îngrozit Anglia: și-a închis iubita în pivniță, a vrut să-i scoată ochii, să-i taie limba și tendoanele!

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

RUȘINE. După ce a dat pe nimic austriecilor tot petrolul țării și după ce a dat rușilor aproape toată metalurgia, Adrian Nastase vine și are tupeul să facă pe "patriotul". Adrian Năstase: 'PSD are nevoie de un mesaj mai puternic de natură naționalistă"

Ţânţarul TIGRU, care transmite virusul ZIKA, a fos FOTOGRAFIAT în Bucureşti. Adrian Ionel, directorul Institutului Cantacuzino - a confirmat că ţânţarul-tigru a fost identificat în parcurile din Bucureşti încă din 2015

VÂNZAREA ȚĂRII. Săracii Europei: în România, 40% din populație trăiește în mizerie. Românii se împrumută la rude și prieteni ca să își plătească utilitățile

Coronavirus România LIVE UPDATE 6 mai. Ultimul bilanț COVID-19

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

IOHANNIS CONTRA REFERENDUMULUI PRO-FAMILIE. Progresistul Iohannis mai dovedește o dată că e o simplă sculă a Rețelei Progresiste Internaționaliste. Ca să amâne din nou Referendumul Pro-Familie, Iohannis va ataca din nou la CCR, noua lege a Referendumului

Scandalul "ANTENA 3 - ANAF" a fost facut INTENȚIONAT ca sa se acopere MOARTEA BEBELUȘILOR. MOR BEBELUȘI NEVINOVAȚI DIN CAUZA LOR, și voi nu vă dați seama că vor să ACOPERE ACEST LUCRU? Până când ne vom mai lăsa manipulați?

Proteste violente în Columbia: 24 de morți și zeci de răniți. Poliția i-a întâmpinat pe manifestanți cu glonț pe țeavă

Nicușor Dan, care a recunoscut că a fost plătit de Fundația Soroș, e prieten bun cu Remus Cernea și cu Alina Mungiu Pippidi, cea care a organizat linșajul mediatic. Nu votați cu ONG-urile lui Soroș și cu rețeaua de activiști progresiști internaționaliști.

Ce riscuri și beneficii au elevii dacă merg la școală. Sorin Cîmpeanu: Fără educație o vom duce rău toți

Începe "vaccinarea culturală" pe ritm de pian sau vioară. Unde pot primi românii serul de la Pfizer în weekend

ÎNGROZITOR. Manipulare politică făcută cu cei MORȚI. Iohannis: "Cei care au înțeles mesajul românilor după Colectiv vor sta, probabil, mai bine în alegeri. Restul vor fi măturați"

TRĂDĂTORI DE ȚARĂ. Noua lege a redevențelor e cea veche: Pentru productia din pământul țării de petrol si gaze va fi același BACȘIȘ la fel ca până acum. Norvegia 78% impozitare totală pe petrol și gaze, Marea Britanie 62% și 81%, Danemarca 64%, Romania 19%

SCANDAL. După reacțiile indignate ale populației, TEHNOCRAȚII SOROȘIȘTI VOR ACUM SĂ ASCUNDĂ până după alegeri ORDONANȚA care mută taxele de CAS și PENSII de la Multinaționale și Patroni pe Spinarea ANGAJAȚILOR

Ghiță: "Kovesi avea un email cucuveauaroz@gmail.com mail pe care mi-a cerut să-i trimit un model al raportului de plagiat cu copie la consiliera sa Dana Tițian"

Dezvăluire Şoc. Ponta "am fost obligați de UE sa integrăm zona de Vest a Țării cu Ungaria Cehia și Slovacia". Când vă spuneam, că se lucrează din greu la regionalizarea, federalizarea și la dispariția statului național numit România nu ne credeați.

UNDE E PROCURATURA? Mușamalizarea Cauzei Morții Bebelușilor. Plus Manipularea și Minciuna Sistemului. NU A FOST NICI O EPIDEMIE DE E-COLI, NU A FOST NICI O EPIDEMIE DE BACTERIE UCIGAȘĂ. Rafila: "Bebelușii NU au o tulpină de eColi care să explice boala"

Update: Catastrofă umanitară în Suceava și Botoșani. Peste 50% dintre adulți nu au salar. ROMÂNIA SITUAȚIE CATASTROFALĂ. Câți sunt oficial plecați la muncă în străinătate, câți sunt fără salar, câți mai au încă un salar. Care e situația în fiecare județ.

SUA: Extremiștii afro-americani au ucis din nou polițiști. San Diego: Un polițist a fost împușcat mortal și altul rănit în San Diego

CE-I LIPSEȘTE CHELULUI ORĂDEAN: TICHIA DE MĂRGĂRITAR. Primăria Oradea va înființa Muzeul Francmasoneriei, în vechiul templu ridicat în 1902, reabilitat cu fonduri europene. Asta în timp ce E PLIN DE OAMENI SĂRACI ȘI DE COPII CARE SE CULCĂ FLĂMÂNZI

Vin vremuri grele în toată Europa. Franța: Statul Islamic difuzează o nouă înregistrare video cu atacatorul din biserică. Statul Islamic face un apel la noi crime în Europa " ieșiți cu un cuțit, cu tot ce găsiți, pentru a-i ataca și ucide în masă"

S-a deschis oficial noul Delfinariu din Constanța! Ni-Ni și Chen-Chen încep reprezentațiile în aer liber

GERMANIA. Oraşul german Rostock spune NU planului de deschidere a unui nou centru pentru refugiaţi

Iohannis ia apărarea Binomului Coldea-Kovesi fără a face Nici o Cercetare Preliminară. Reactie dura a lui Iohannis la adresa lui Tariceanu si Basescu: "Declaratiile unor persoane puse sub invinuire sau trimise in judecata sunt lipsite de credibilitate"

Elevii află peste două săptămâni dacă se pot întoarce cu toții la școală

Le Figaro: "Regele urșilor din România a fost împușcat de un prinț din Liechtenstein". Subiectul a ajuns în presa europeană

Simona Halep se apropie de borna 40.000.000$ câștigați numai din tenis. Câți bani a obținut numărul 3 WTA în 2021

Senatorul UDMR Verestoy Attila a murit la varsta de 63 de ani

SUA. Amestecul lui SOROS în politica europeană a ajuns în ATENȚIA CONGRESULUI AMERICAN. Congresmeni americani au făcut un Dosar de 40 de pagini despre implicarea lui Soros în Europa de Est.

Iubitul Andreei Raicu, un bărbat misterios. Cum arată cel de care s-a îndrăgostit vedeta

Protest la Institutul "Matei Balș". Oamenii au pancarte cu mesaje precum "Opriti macelul din sanatate acum". "Demisia Iohannis, Demisia Câțu, Demisia Voiculescu, Demisia Nicusor". 6 spitale au luat foc în 3 luni de zile

Viața unui bebeluș abandonat într-un tufiș, salvată de un Husky

NEICUŞORII FURĂ LA VOT Soroşiştii de la Uniți Salvăm fură la Vot în Consiliul Capitalei. DOBREV de la Uniți Salvăm prins c-a votat de două ori. A doua oară cu cartela lui Nicuşor Dan care ca de obicei lipsea de la servici

BREXIT+++ TRUMP E PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII. Gașca lui SOROS și a GRUPULUI BILDERBERG a PIERDUT. Rețeaua Progresistă Mondială în Derută Totală. Urmează Căderea Federației Progresiste de la BRUXELLES și apariția unei Europe a Națiunilor.

V-ar plăcea să plătiți un impozit de 10 lei la un salariu de 5.000 de lei? Atâta au plătit în 2015, firmele austriece (fără bănci) ca impozit pe profit, statului român, la o uriașă cifră de afaceri de 8,047 miliarde de euro. ANALIZĂ FLUIERUL:RO

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

Poziţii sexuale pe care trebuie să le încerci neapărat

Magda Ciumac, de nerecunoscut. Vezi cum face bani fosta soţie a lui Tolea

Despre bătaia de joc a lui Iohannis la adresa românilor. În timp ce în Polonia, președintele Duda a propus el însuși Legea Dării în Plată, în România, Iohannis, omul băncilor, e cel care a respins-o.

Cum minte omul lui Macovei, Cristi Danileț: "Și dacă este real care este problema? De fapt ce am văzut? Am văzut faptul că procurorii în colaborare cu o persoană se sfătuiesc cum anume anumite probe să ajungă în dosar". PROBLEMA E CĂ PROBELE ERAU FALSE.

NOAPTEA MINȚII. Piața Lui Soros și Realitatea TV au cântat ieri seară "Mai bine SOROȘIȘT decât Comunist" Păi, măi analfabeților SOROȘIST înseamnă NEOCOMUNIST. Își bate joc REȚEAUA SOROS cum vrea de voi din cauza analfabetismului vostru

POZA ZILEI: Boicot grecesc la magazinele germane LIDL. Nu vezi nici tipenie de om. ASA AR TREBUI FACUT CU MAGAZINELE IKEA DE LA NOI. Ikea tocmai a cumparat 36 000 de ha de padure la noi

MODELUL UNGAR: Fără grețuri și vărsături, lacrimi și leșinuri, „căderi de calciu", îmbrânceli și țâpurituri, parlamentul de la Budapesta a adoptat pachetul de legi „Stop Soros"

Australian Open 2018 | Se știu ziua și ora meciului Halep - Kerber!

INSULA IUBIRII. După ce a aflat că ROBERT şi MEDANA vor deveni părinţi, DEEA a aruncat BOMBA. "S-a îndrăgostit de mine..."


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2180, afisate in 37 pagini.