Democrația reînvie greu. Lecții din harababura poloneză (istoric)

„Evoluție sau revoluție?” Întrebarea vehiculată astăzi în Polonia surprinde dilema aferentă tentativei de restaurare a democrației liberale după ce statul a fost capturat vreme de opt ani de către populiști. De pildă: ar trebui să se încalce litera unei anumite legi pentru a se putea restabili statul de drept per total?

Experiența poloneză ne va spune ceva important despre viitorul democrației în interiorul statelor membre UE. Prefigurează concomitent și o provocare cu care s-ar putea confrunta SUA la finalul unei a doua președinții Donald Trump.

Pentru politica poloneză ultimele două săptămâni au fost dramatice, tumultuoase și pe alocuri bizare. Doi foști miniștri ai anteriorului partid de guvernare Lege și Justiție (PiS), condamnați pentru fals în acte publice când se aflau în funcție, s-au refugiat în palatul prezidențial al camaradului lor de partid, Andrzej Duda. Când Duda plecase cu treabă, poliția i-a arestat pe cei doi în palat și i-a dus la închisoare. Președintele afirmă că ei ar fi „deținuți politici”, vorbește despre „teroarea statului de drept”, ba chiar a făcut o comparație cu Bereza Kartuska, un celebru lagăr de concentrare din Polonia anilor '30. PiS lansează o manifestație de protest în ciuda zăpezii, angajând în luptă simbolistica mișcării Solidaritatea, care a condus Polonia spre libertate în anii '80. Liderul PiS Jarosław Kaczyński declară că politicienii arestați sunt eroi și ar trebui să li se confere cele mai înalte distincții ale țării. Istoria autentic tragică și remarcabilă a Poloniei a fost astfel reciclată în vederea montării unei parodii grotești.

TVP, televiziunea chipurile în „serviciul publicului”, care vreme de opt ani a strigat cea mai abjectă, plăsmuită și defăimătoare propagandă în favoarea PiS, e preluată acum de noul guvern. Personalul concediat e încuiat pe dinafară, societatea TV e declarată falită, dar transmisiunea e reluată rapid. Noile programe de știri sunt incomparabil mai imparțiale (le-am urmărit personal), dar până și un jurist de renume care detestă PiS a calificat măsurile luate pentru a se ajunge la acest rezultat pozitiv drept „manevre revoluționare”.

Diverse instanțe, dintre care unele cu judecători vădit aserviți partidului numiți ilegal de guvernul PiS, se contrazic reciproc. Uneori situația aduce cu ceea ce revoluționarul bolșevic Leon Troțki numea „putere dualistă”. Invectivele răsună mai puternic ca niciodată, dar noua coaliție de guvernare condusă de Donald Tusk, fost premier (2007-2014) și președinte al Consiliului European (2014-2019), continuă să epureze bastioanele prin care PiS se înrădăcinase la putere cu ceea ce formidabilul politician numește „o mătură de fier”.

Trei fire distincte întrețesute alcătuiesc această dramă. Cea mai evidentă e dificultatea de a restaura instituțiile democrației liberale. Construite de la zero după 1989 pe ruinele sistemului de tip sovietic, ele au făcut obiectul unei demolări sistematice după 2015, când PiS a venit la putere, deși țara a rămas în UE. La fel ca Viktor Orbán în Ungaria, Kaczyński a depus mari eforturi pentru a întreține o fațadă democratică, pluralistă, a respectării statului de drept - conform standardelor UE. După cum a rezumat situația un alt jurist însemnat, existau așa-ziși judecători care pronunțau așa-zise verdicte pe baza unor așa-zise legi. Constituționalism à la Potemkin, cum s-ar spune.

În consecință, restaurarea democrației liberale e în unele privințe mai dificilă și în altele mai facilă decât clădirea ei inițială după căderea comunismului în 1989. Din perspectiva externă e mai ușor, fiindcă Polonia nu mai e acum în Pactul de la Varșovia controlat de Kremlin și în COMECON [organizație economică aservită URSS - n.trad.], ci în NATO și UE. UE nu numai că aclamă eforturile noului guvern, ci îl și răsplătește cu fonduri care ar putea atinge curând 100 de miliarde de euro, blocate pe vremea fostului guvern din cauza violării statului de drept.

Pe plan intern e mai dificil, întrucât acum nu mai avem de-a face ca în 1989 cu o dictatură mono-partid impusă din afară, cu privire la care aproape toți polonezii (inclusiv numeroși membri ai nomenclaturii) era de acord că trebuie transformată printr-o revoluție pașnică. Din contră, acum e o adevărată harababură creată doar de polonezi, învăluită în cea mai mare parte de legi aprobate de o majoritate parlamentară aleasă democratic.

În al doilea rând, avem o situație de hiper-polarizare, știri false și isterie care amintește foarte puternic de America actuală. La fel ca republicanii MAGA [pro-Trump - n.trad.] și democrații de stânga, simpatizanții lui Kaczyński și Tusk trăiesc în realități diferite, acuzându-se reciproc de violarea statului de drept și trădarea țării. O democrație liberală stabilă depinde de un consens social elementar privind legitimitatea unor instituții-cheie precum parlamentul, președinția, instanțele independente și presa liberă. Cum poți să reconstruiești o democrație liberală funcționând eficient, când acel minim consens social nu există?

În fine, dar nu în ultimul rând, mai e și rolul indivizilor. Kaczyński și Tusk joacă de un sfert de veac roluri principale în politica poloneză - și se urăsc de moarte. Kaczyński, un exemplu remarcabil al stilului paranoic în politică, s-a repezit la tribuna parlamentului la numai câteva clipe după învestirea guvernului Tusk pentru a-l denunța pe noul premier drept „agent german”.

Un rol la fel de funest îl joacă în criza actuală președintele țării. Duda e slab, înfumurat, ușor de manipulat și îndeobște sfârșește prin a face ce-i spune Kaczyński. Propriul lui îndrumător de doctorat îl califica drept „labil”. Conform celui dintâi și mult respectatului șef al Curții Supreme a Poloniei, Adam Strzembosz, președintele care reclamă acum mâhnit la Bruxelles nevoia opririi violării constituției de către noul guvern a violat el însuși constituția în nu mai puțin de 13 rânduri. În loc de a-și îndeplini atribuția vitală de șef neutru al statului în cursul unei perioade dificile de tranziție politică, Duda a devenit chiar și mai politicianist, oferindu-le unor infractori condamnați refugiu în palatul prezidențial și eliberând pe gură hiperbole absurde.

Noul guvern afirmă că vrea să curețe rapid noianul de mizerie, pentru a se putea concentra apoi pe viitorul Poloniei. Mai ușor de spus decât de făcut, mai ales ținând cont și de puterea considerabilă a lui Duda de a folosi veto și de a tergiversa. În cazul în care chiar se poate afirma că PiS are o strategice politică, aceasta constă cel mai probabil în a prelungi haosul isteric cât mai mult cu putință, în speranța că alegătorii vor reveni la el la alegerile locale din aprilie sau la cele europene din iunie. Dar până acum nu prea sunt indicii în acest sens; de fapt sondajele sugerează contrariul. Dar acea evoluție nu poate fi exclusă.

Dincolo de acestea, cea mai mare provocare pentru Tusk și coaliția lui va fi să reziste tentației de a răsturna pur și simplu politica PiS, instalându-și în funcții proprii loialiști în locul celorlalți. Pe scurt, Polonia trebuie să reconstruiască mai bine. Până la finalul acestei legislaturi, în 2027, posturile audiovizuale publice trebuie să-și consolideze imparțialitatea, instanțele ar trebui să fie deplin independente, președintele să acționeze mai puțin discutabil, deasupra partidelor, companiile de stat eliberate mai mult de influența politicului, independența administrației publice și serviciilor de securitate ar trebui să fie aprofundată - nu doar în raport cu regimul PiS, ci și relativ la cum erau sub guvernele anterioare, inclusiv cel vechi al lui Tusk, dinainte ca populiștii să ajungă la putere. Acesta e testul adevărat, adevărata muncă de Hercule.

(Fluierul)