14:11
Comentarii Adauga Comentariu

_ ANPC: Românii au dreptul să ceară compensaţii de până la 600 de euro pentru un zbor anulat

ANPC: Românii au dreptul să ceară compensaţii de până la 600 de euro pentru un zbor anulat

Românii au dreptul să ceară compensaţii de până la 600 de euro pentru un zbor anulat, spune Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, în contextul investigaţiilor începute la companiile aeriene. Sunt 500 de solicitări referitoare la serviciile Wizz Air şi 114 la Ryan Air.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a început o investigaţie de fond la companii aeriene care activează pe teritoriul României, necesară ca urmare a sesizărilor referitoare la serviciile oferite de acestea, inclusiv Wizz Air şi Ryan Air.

„De la Cuza am învăţat că nu trebuie folosite două măsuri pentru acelaşi lucru. Povestea cu ocaua mică. Dacă s-a evaluat activitatea unei companii aeriene, atunci trebuie să o verificăm şi pe a celorlalte, aflate în aceeasi situaţie. Trist este că aici povestea va fi mai lungă, cele două nefiind de pe teritoriul României. Chiar şi pe jos, pentru că avioanele lor nu prea mai zboară, vom ajunge la destinaţie şi măsurile vor fi în consecinţă! Drum bun să avem!”, spune Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Investigaţia este făcută de către Direcţia Generală de Control şi Supraveghere Piaţă, împreună cu Centrul European al Consumatorilor România (ECC Romania), care instrumentează sesizările transfrontaliere ale consumatorilor.

Până în acest moment, începând cu 30 aprilie 2021, ECC Romania a înregistrat 500 de solicitări referitoare la serviciile Wizz Air şi 114 referitoare la serviciile Ryan Air.

Se centralizează toate reclamaţiile din România la ANPC, pentru a putea completa şi definitiva informaţiile, ANPC sfătuind, totodată, consumatorii să se adreseze, în primă instanţă, operatorilor economici de transport aerian sau agenţiilor de turism intermediare, pentru soluţionări amiabile, iar, în situaţia în care drepturile acestora sunt încălcate, să se adreseze autorităţilor competente, reamintind totodată că, în conformitate cu Regulamentul European nr. 261, consumatorii au dreptul să solicite compensaţii de până la 600 de euro, pentru un zbor anulat.

De asemenea, acest lucru este valabil chiar şi în situaţia în care compania aeriană a asigurat un zbor alternativ.

Recuperarea compensaţiilor se poate face fie amiabil, la operatorul economic, fie prin intermediul ANPC şi ECC Romania, care realizează acest lucru, cu titlu gratuit.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Atmosfera Pământului poate fi sursa de apă lunară

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

_ După înfrângerile din Georgia, Trump urmărește să o înlăture pe Liz Cheney din Wyoming...

_ In six months, TAROM will introduce a sales on board programme, similar to low-cost companies

_ Comisia Europeană anunţă lansarea pe orbită a doi sateliţi Galileo care au primit numele unor copii câştigători ai unui concurs de desen

_ De ce Biden desfășoară marca MAGA împotriva republicanilor...

_ Noua tehnică ar putea oferi perspective puternice asupra diferențierii celulare timpurii

_ Conte are starurile sale de la Tottenham mai mult decât pregătite pentru luptă, dar va avea nevoie de timp pentru a se echilibra

_ Dragoste la prima vedere - pentru tata! Paulina Gretzky dezvăluie că tatăl ei i-a spus să se „căsătorească” cu Dustin Johnson

_ Christina Hall este desculță lângă plajă în timp ce se alătură soțului Josh pentru o plimbare cu câinii lor

_ Luca din Love Island este trântit de telespectatori în timp ce un vânzător de pește susține că NU „bate” cu Gemma

_ Circulaţia rutieră în zona pasajului Olteniţa-Popești Leordeni se închide două nopţi pentru montarea tablierului metalic

_ Sir Frederick Barclay ar putea fi găsit în sfidarea instanței AZI din cauza luptei de divorț

_ Acestea sunt cele mai bune băuturi spirtoase de cumpărat de la Dan Murphy's cu sub 35 USD

_ Delfinul atacă antrenorul în timpul spectacolului de la Miami Seaquarium...

_ Francezul Corentin Moutet, descalificat la turneul ATP de la Adelaide

_ UMM CE? Rep. Ayanna Pressley din Massachusetts spune că �datoria studenților este violență politică�

_ Teatrul politic: Grupul de simulare al lui Pelosi din 6 ianuarie angajează un director de rețea TV �ntr-o �ncercare nerușinată de a transforma audierea de joi �n �Must See TV�

_ Viitorul afișajului 3D și apariția televiziunii holografice

_ James Arthur s-a reîntâlnit cu fosta sa iubită Jessica Grist la doar opt luni după despărțirea lor

_ Poliția din Durham a amendat retroactiv o femeie pentru încălcarea regulilor Covid în câteva săptămâni de „Beergate”

_ Debate to focus on use of data science in energy

_ Mamele din Michigan strâng 39.000 de dolari pentru a hrăni camionagii din convoiul din Detroit, în timp ce regimul Biden îi spune lui Justin Trudeau să alunge convoiul cu o reprimare și mai dură

_ MAG: Cum a otrăvit politica Biserica Evanghelică...

_ Un candidat sprijinit de Donald Trump a câştigat în Ohio nominalizarea republicană pentru un loc în Senat

_ Măsura luată de CFR Călători în folosul cetăţenilor ucraineni refugiaţi în România

_ Rita Ora își arată silueta de invidiat într-un bikini minuscul în timp ce se bucură de soare pe o plajă din Sydney

_ Gena descoperită în apa din Georgia o posibilă amenințare globală

_ VIDEO Violență extremă a unui angajat Glovo care lovește brutal un bătrân ce a căzut inconștient pe asfalt -Poliția îl caută pe agresor căruia i-a deschis dosar

_ Arsenal anunță că Calum Chambers a devenit al treilea jucător al Gunners care a contractat coronavirus

_ Muzician, 35 de ani, ucis într-un bungalou de 350.000 de lire sterline, era vizat de adolescenți traficanți de droguri care comercializau cocaină

_ Eric Trump dezvăluie mai multe detalii despre raidul FBI Mar-a-Lago

_ Un scandal foarte britanic: Claire Foy este prezentată ca ducesa de Argyll în primul trailer al dramei BBC

_ Prințesa Charlene și Prințul Albert participă împreună la ceremonia de deschidere a Festivalului TV de la Monte Carlo

Veşti bune pentru salariaţi: Angajaţii vor avea parte de o minivacanţă de trei zile

_ Lista scursă arată ce foarte strict Steven Gerrard va amenda jucătorii Aston Villa pentru acest sezon EPL

_ Brennan Elliott dezvăluie că soția sa „neînfricata” Cami se luptă cu cancerul de stomac „metastatic în stadiul IV”

_ Pastorul din Indiana care s-a îmbrăcat în dragc este concediat pentru că a provocat „frământări” în biserică

_ Cercetătorii cuantifică efectele abundenței arborilor rămășiți asupra recuperării peisajului forestier

_ Johanna Konta este CASATORITA! Jucătorul de tenis s-a căsătorit cu producătorul de film Jackson Wade

INSTAGRAM împinge conținutul de droguri către adolescenți...

_ Semnătura creatorului Star Trek merge acolo unde niciun NFT nu a mai ajuns: ADN

_ Bărbat, 33 de ani, „înjunghie un bărbat de 20 de ani cu o pereche de foarfece și agresează alți 10”

O NOUĂ TEMBELIZARE IMPUSĂ DE PROGRESIȘTI FEMEILOR. Tendința TikTok vede femeile revendicând termenul „bimbo” și glumând despre faptul că sunt „fete anti-alege-mă”

SUA. Comitetul de informații al casei vorbește despre noile arme biologice ADN care pot viza o singură persoană

ÎNCĂ O MIZERIE PROGRESISTĂ. Film cu Călugărițe Lesbiene. Asta le-a trecut prin cap, neomarxiștilor, în încercările lor repetate de a distruge credința. Povestea adevărată din spatele filmului călugărițelor lesbiene numit „cel mai rasist film din acest an”

_ Angela Rayner, de la Labour, își arată extractorul de ultimă generație cu telecomandă

Insectele care hibernează refac mușchii la cerere

Cupa Africii Națiunilor 2021: Date, format, canal TV, grupe, lista jucătorilor din Premier League

_ Candice Accola din The Vampire Diaries cere divorțul de Joe King după șapte ani de căsnicie

_ Mama îl duce pe fiul de 18 ani la secția de poliție după ce l-a recunoscut ca suspect în jaf de tren din Chicago

_ Lily Collins poartă o rochie de lungime maxi din piele maro la evenimentul Living Proof din Los Angeles

_ Leigh-Anne Pinnock, de la Little Mix, este radiată în timp ce pozează alături de gemenii ei și logodnicul Andre Gray

UK. Se deschide un magazin fără nici un vânzător și fără nici o plată la iesire. Aldi deschide primul magazin fără checkout în Greenwich

Sunt vaccinurile ARNm COVID sigure? A apărut Studiul "Evenimente adverse grave de interes special în urma vaccinării ARNm în studiile randomizate"

_ Macy Gray vorbește despre problemele trans într-un interviu fără restricții cu Piers Morgan

_ Jersey Shore: Vacanță în familie: Angelina Pivarnick merge în Mexic pentru a vedea un tip nou în timp ce soțul se mută

Doar ciuma bubonică mai lipsea - Autoritățile chineze anunță un caz de infecție la om

_ ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Dosarul Revoluţiei. Conspiratorii lui Gorbaciov în România

_ Christina Hall este „fericită”, fostul ei soț Tarek El Moussa așteaptă un copil cu Heather Rae Young


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 93, afisate in 2 pagini.