05:36 2024-01-31
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu _ Ședințe de amploare la PSD și PNL: azi se pregătește o decizie de mare impact pentru viitorȘedințe de amploare la PSD și PNL: azi se pregătește o decizie de mare impact pentru viitorConform surselor noastre, cei de la PNL insistă cu această variantă, dar nici cei de la PSD nu se opun, așa că ar putea fi soluția agreată de către ambele partide. Pe lângă comasare se vor lua decizii în ceea ce privește viitorul coaliției de guvernare fiind căutată o soluție pe termen lung, indiferent de rezultatul din alegeri. Aceleași surse ne-au precizat că s-ar negocia un ”pact pentru stabilitate”, care ar putea genera un nou sistem de rotativă între PSD și PNL. Reuniunea Grupurilor Parlamentare ale PSD va avea loc miercuri, 31 ianuarie 2024, de la ora 10.00, la Palatul Parlamentului. iar Consiliul Politic Național al Partidului Social Democrat se reunește de la ora 12.00. De asemenea, la PNL, începând cu ora 11:00, va avea loc ședința Biroului Politic Național în sala grupului PNL din Camera Deputaților. Începând cu ora 16 va avea loc ședința grupurilor reunite PNL. Cele două Camere ale Parlamentului sunt convocate, fiecare, în sesiune ordinară începând de joi, 1 februarie, de la ora 16,00.Deciziile privind convocarea Senatului şi a Camerei Deputaţilor în prima sesiune ordinară a anului 2024 au fost publicate luni în Monitorul Oficial. Ele sunt semnate de preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, şi de preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis.Sesiunea ordinară care începe joi, 1 februarie, este penultima din această legislatură parlamentară.În toamnă vor avea loc alegeri pentru mandatele de senatori şi deputaţi din Parlamentul României.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
12:16
_ „Inamicul nostru, Fed”
ieri 22:55
_ Eroarea care conduce lumea
ieri 22:17
_ Gheto-izarea vieții americane
ieri 17:37
_ TESS își găsește prima planetă necinstită
ieri 15:57
_ Dune este o copie a lumii noastre reale
ieri 14:33
_ Acest „împărat” nu are haine
ieri 13:15
_ Start pentru proiectul CIBUS
ieri 10:56
_ Burna Boy vine la Untold
ieri 07:57
_ Îngerii păzitori ai izvorului Senei
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu