![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Mircea Geoană bate cu pumnul în masă: Doar așa poate poate avansa România în cadrul NATO![]() Mircea Geoană bate cu pumnul în masă: Doar așa poate poate avansa România în cadrul NATOMircea Geoană aminteşte că a participat la toate fazele pregătirii aderării ţării noastre la Alianţa Nord-Atlantică şi vorbeşte de punctele slabe şi punctele forte ale României înainte de momentul aderării, în urmă cu două decenii. "Dictatura noastră a fost mai brutală şi mai prelungită, tranziţia a fost mult mai dificil de făcut, venirea minerilor la Bucureşti, probleme de reputaţie, acestea au făcut ca România să aibă un start puţin mai lent, dar România a ştiut să recupereze", spune el. Secretarul general adjunct al NATO vorbeşte şi despre paşii pe care România ar trebui să îi urmeze, pentru a evolua în interiorul Alianţei. El menţionează investiţiile în Apărare şi alocarea a minim 2% din PIB în acest sens. România are de recuperat la capitolul investiții "Multe ţări din regiunea noastră - Polonia, Cehia, Bulgaria - au companii private în domeniul militar care, în clipa de faţă, se dezvoltă exponenţial. Cred că avem încă de construit şi de recuperat timp preţios pe care nu l-am folosit bine, dar nu este o chestie strict românească. Sunt multe ţări vest-europene care au crezut că pot colecta dividendele de pace şi că doar America trebuie să investească în securitate şi că în Europa poţi să neglijezi securitatea naţională. Această iluzie s-a sfârşit şi toţi aliaţii au în plan să aibă cel puţin 2% din PIB pentru Apărare, dacă nu acum, măcar într-un orizont cât mai apropiat", spune Mircea Geoană. El afirmă că România are o vocaţie de a juca un rol multiregional în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu