13:26 2024-04-03
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu _ Abia acum s-a aflat! Adolescenta răpită de tatăl ei în 2022 a fost de fapt ucisă de polițiștii care trebuiau să o salveze/ VIDEOAbia acum s-a aflat! Adolescenta răpită de tatăl ei în 2022 a fost de fapt ucisă de polițiștii care trebuiau să o salveze/ VIDEOSavannah Graziano a fost ucisă prin împuşcare de către mai mulţi agenţi ai şerifului comitatului San Bernardino, la est de Los Angeles. Incidentul a avut loc în septembrie 2022. Tatăl adolescentei, Anthony Graziano, a răpit-o, după ce i-a ucis mama cu o zi înainte. Imagini filmate dintr-un elicopter al forţelor de ordine surprind urmărirea acestui bărbat, la o viteză de peste 175 de kilometri pe oră. În timpul acestei urmăriri, mai multe focuri de armă au fost trase din camioneta urmărită. Apoi vehiculul intră pe o variantă a unei autostrăzi, pe contrasens, şi se opreşte într-un tufiş. În înregistrare apare Savannah Graziano ieşind de pe locul pasagerului şi mergând către un agent care-i cere spune, potrivit înregistrării video, ”vino aici! Vino către mine! Vino, vino, vino (...), mergi, mergi, mergi, mergi”. În paralel, un mesaj radio din elicopter, îi avertizează pe agenţii de la sol cu privire la prezenţa adolescentei. ”Fata este afară (...). Ea e afară, pe partea pasagerului”, avertizează prin radio elicopterul. În înregistrarea video, adolescenta stă mai întâi ghemuită jos câteva secunde, după care se ridică şi merge către grupul de poliţişti. Se aude, atunci, un foc de armă, iar vocea de la radio spune ”O, nu!”. ”Opriţi!”, le strigă colegilor săi agentul care chema fata. ”Nu mai trageţi. El e în maşină”. Fata a primit îngrijiri, însă a murit din cauza rănilor un pic mai târziu la spital. Tatăl fetei a fost ucis pe loc. Mai multe arme de foc şi veste antiglonţ au fost găsite în maşina bărbatului, dar şi sute de cartuşe, potrivit şerifului comitatului San Bernardino. Autorităţile nu au dezvăluit numele agenţilor implicaţi. Această înregistrare video pune în discuţie profesionismul agenţilor şerifului din San Bernardino. Publicarea înregistrării intervine la câteva săptămâni după ce o tânără autistă, în vârstă de 15 ani, a fost ucisă prin împuşcare în timpul unei crize. Intervenţiile forţelor de ordine care iau o întorsătură fatală sunt destul de obişnuite în Statele Unite. Potrivit unui bilanţ independent realizat de cotidianul The Washington Post (WP), peste 1.100 de persoane au fost ucise de către poliţie în ultimele 12 luni. Acest bilanţ nu este oficial, iar poliţia nu este obligată să semnaleze incidente de acest fel Guvernului federal.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 19:18
_ Ce să căutați când Amazon raportează
ieri 13:19
_ Klaus Iohannis se pensionează
ieri 13:19
_ Caravana 'Fără bariere' a ajuns la final
ieri 10:36
_ Atac armat într-o moschee din Afganistan
ieri 07:19
_ Noutăţile lunii mai pe Disney+ / VIDEO
ieri 06:57
_ ChatGPT Plus dobândeşte memorie
ieri 03:58
_ CIA conduce America?
ieri 02:57
_ Celtics pe un prag după ce a stins Heat
ieri 01:57
_ Căderea din grație
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu