![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Emmanuel Macron şi Olaf Scholz i-au cerut lui Putin să accepte o încetare a focului în Ucraina![]() Emmanuel Macron şi Olaf Scholz i-au cerut lui Putin să accepte o încetare a focului în UcrainaLiderii Germaniei şi Franţei au avut sâmbătă o convorbire telefonică cu Vladimir Putin, în care l-au presat pe preşedintele rus să accepte o încetare imediată a focului în Ucraina şi să retragă trupele ruseşti din această ţară, au declarat oficiali germani. Cancelarul german Olaf Scholz şi preşedintele francez Emmanuel Macron au vorbit cu Putin timp de 80 de minute "la iniţiativa lor", potrivit biroului de presă al guvernului german. "Cancelarul german şi preşedintele francez au îndemnat la o încetare imediată a focului şi la o retragere a trupelor ruseşti. Ei i-au cerut preşedintelui rus să se angajeze în negocieri directe serioase cu preşedintele ucrainean şi să găsească o soluţie diplomatică la conflict", se arată în comunicatul de presă al guvernului german, potrivit CNN. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri că negocierile dintre Rusia şi Ucraina au fost îngheţate. De asemenea, el a acuzat Kievul că face declaraţii "contradictorii" pe care Moscova nu le înţelege. Cu o zi mai devreme, Peskov a declarat că Moscova se aşteaptă ca Kievul să accepte status quo-ul şi să cedeze teritoriile cucerite de armata rusă, în urma unor remarci ale fostului secretar de stat american Henry Kissinger care păreau să sugereze că Ucraina trebuie să accepte să cedeze Crimeea şi o mare parte din regiunea Donbas Rusiei. Într-un interviu acordat săptămâna trecută agenţiei Reuters, consilierul prezidenţial ucrainean Mykhailo Podolyak a exclus posibilitatea de a accepta un acord de încetare a focului cu Rusia şi a declarat că Kievul nu va accepta niciun acord cu Moscova care să implice cedarea de teritorii.e
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 21:09
_ Marea secetă sexuală britanică
ieri 19:29
_ Browns ar fi schimbat Mayfield cu Panthers
ieri 16:00
_ Cum simte corpul un aminoacid esențial
ieri 16:00
_ Faceți hype-ul CRISPR mai mult o realitate
ieri 16:00
_ Un motor în patru timpi pentru atomi
ieri 15:59
_ Predicția compoziției materiei întunecate
ieri 11:00
_ Puteți supradoza cu vitamina D
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu