![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Poliţiştii au aplicat zeci de sancțiuni în urma unui control la o piață agroalimentară din Timișoara: Toți comercianții aveau nereguli![]() Poliţiştii au aplicat zeci de sancțiuni în urma unui control la o piață agroalimentară din Timișoara: Toți comercianții aveau nereguliPoliţiştii locali din Timişoara au constatat, în timpul unei acţiuni fulger desfăşurate, joi, într-o piaţă agroalimentară, că toţi comercianţii aveau grave nereguli şi s-au aplicat zeci de sancţiuni, inclusiv societăţii SC Pieţe SA. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin, a declarat că acţiunea a fost organizată cu efective mărite, ca urmare a neregulilor descoperite şi în verificări efectuate de-a lungul timpului şi care nu au fost remediate de cei responsabili. "La toţi comercianţii de la mese, fie persoane fizice autorizate, persoane juridice sau producători agricoli au fost găsite nereguli, respectiv fie nu aveau contracte de închiriere a meselor pe care şi-au expus marfa, fie aveau contracte, dar au ocupat în plus şi alte mese, dar şi pentru alte nereguli. Cei 12 comercianţi au fost sancţionaţi cu 17 amenzi în valoare de 500 lei fiecare", a precizat Daniela Seracin. De asemenea, administratoarea pieţei a încasat nouă sancţiuni de câte 400 lei fiecare, deoarece a permis ocuparea meselor fără a încasa taxele aferente. Societatea Comercială Pieţe SA a fost sancţionată cu amendă de 2.500 lei pentru neîntreţinerea curăţeniei în perimetrul spaţiului alocat vânzării la punctul de precolectare a deşeurilor. Reprezentanţii a cinci societăţi comerciale au fost invitaţi cu documentele firmelor la Poliţia Locală pentru verificarea acestora, alţii doi fiind sancţionaţi cu 600 lei pentru lipsa acordului de sediu fix şi terasă, potrivit Agerpres. Verificările şi în alte pieţe din oraş vor continua şi în perioada următoare.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
11:06
_ Curs valutar, 29 iunie
ieri 20:56
_ Cruz Beckham aruncă umbră lui Jaden Smith?
ieri 17:01
_ Ce pot ascunde durerile lombare
ieri 16:27
_ Campania cotton On a lui Sydney Sweeney
ieri 15:32
_ Orașul TĂU te face să pari bătrân?
|
Comentarii:
Adauga Comentariu